Jurnal românesc – 21.02.2025
Şeful Cancelariei prim-ministrului României, Radu Oprea, a declarat că are în vedere comasarea unor instituţii în efortul de reducere a cheltuielilor guvernamentale.

Sorin Iordan, 21.02.2025, 11:00
Şeful Cancelariei prim-ministrului României, Radu Oprea, a declarat că are în vedere comasarea unor instituţii în efortul de reducere a cheltuielilor guvernamentale. Acesta a propus ca Departamentul pentru Românii de Pretutindeni să fie comasat cu Departamentul pentru Republica Moldova, ceea ce ar reduce cu 12 numărul de posturi de demnitari. Oprea apreciază că instituţiile pot să lucreze împreună şi că demersul are logică, deoarece ambele se adresează tuturor românilor din diaspora.
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni elaborează și aplică politica statului român în domeniul relațiilor cu românii de pretutindeni şi are rolul de a acţiona pentru întărirea legăturilor cu aceștia și pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase, cu respectarea legislației statului ai căror cetățeni sau rezidenți sunt, precum și în conformitate cu normele internaționale relevante. Departamentul pentru Republica Moldova contribuie la cooperarea bilaterală, investind, fie prin finanțarea unor proiecte sau realizarea unor acțiuni proprii, în palierul cultural, educațional, spiritual și al societății civile, în beneficiul cetățenilor celor două state. Ambele instituţii funcţionează în cadrul Secretariatului General al Guvernului şi au bugete alimentate cu bani publici.
Autoritatea Electorală Permanentă informează că, până la data de 20 februarie, cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate au transmis 2.841 de cereri de vot prin corespondenţă şi 1.623 de cereri pentru exercitarea votului la o secţie din afara ţării. La scrutinul prezidenţial, românii din diaspora pot vota la orice secţie de votare din străinătate, chiar dacă nu s-au înregistrat pe portalul votstrainatate.ro.
Înregistrarea pe portal este necesară doar pentru votul prin corespondenţă sau pentru înfiinţarea unei secţii de votare în localităţile sau grupurile de localităţi în care au optat să voteze cel puţin 100 de alegători, precizează AEP. Termenul limită de înscriere în Registrul electoral ca alegător în străinătate prin corespondenţă este 20 martie, ora 23 şi 59 de minute, iar pentru înregistrarea ca alegător în străinătate la o secţie de votare este 4 martie, la aceeaşi oră. Românii din diaspora pot adresa întrebări sau face sesizări legate de procedura de înregistrare la adresa de e-mail contact@votstrainatate.ro.
40 de elevi şi preşcolari din municipiul Deva, cu vârste între 4 şi 18 ani, au părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi sunt monitorizaţi de către Direcţia de Asistenţă Socială Deva. Conform cifrelor raportate de unităţile de învăţământ către autoritatea locală, în perioada decembrie 2024 – ianuarie 2025 numărul copiilor şi adolescenţilor rămaşi în grija rudelor a scăzut faţă de anul şcolar trecut, când au fost înregistrate 60 de cazuri. Direcţia de Asistenţă Socială Deva arată că 2 dintre copii au ambii părinţi plecaţi din ţară, iar în alte 2 cazuri este plecat părintele unic susţinător al familiei.
Totodată, 83% dintre elevi au rămas în grija unui singur părinte, iar restul se află în îngrijirea bunicilor, fraţilor, surorilor sau altor rude. Raportat la vârsta copiilor cu părinţi plecaţi la muncă peste hotare, 55% din totalul minorilor monitorizaţi au între 16 şi 18 ani, în timp ce 25 de procente se încadrează în grupa 12-15 ani. Copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate sunt monitorizaţi pe tot parcursul anului şcolar, iar asistenţii sociali urmăresc modul de creştere şi îngrijire a acestora, adaptarea la noul mod de viaţă, precum şi situaţia lor şcolară.
Poliţişti români şi bulgari patrulează, începând din 20 februarie, în staţiunea montană Pamporovo din Bulgaria, a anunţat Direcţia Regională a Ministerului bulgar de Interne. Echipele mixte, din care fac parte doi poliţişti din România, asigură pentru al doilea an consecutiv ordinea şi siguranţa în staţiune, până pe 19 martie.
Echipele sunt desfăşurate având în vedere numărul mare de turişti români din Pamporovo şi fac parte dintr-un acord bilateral între Ministerele de Interne de la Bucureşti şi Sofia.
În sezonul de iarnă trecut, patrulele comune româno-bulgare au contribuit la securitatea a două evenimente sportive internaţionale – Campionatul European şi Cupa Mondială de snowboard. Echipele de patrulare au descoperit patru infracţiuni contra patrimoniului, au efectuat verificări privind înregistrări de adresă ale unor cetăţeni români şi au monitorizat respectarea legislaţiei rutiere.