Radio România Internațional

Tag: 10 mai 1881

  • Sărbători tru meslu mai

    Sărbători tru meslu mai

    Istoria ndreapsi tră ateali ditu soni trei dzăli ditu prota decadă a meslui mai evenimente importante tră lumea tută, tră Europa și tră români. Acăţamu arada alliumtrea di triţeari a kirolui, număsită cronologie, și himu tru anlu 1950, la 9 mai, cându Robert Schuman, ministrul francez de externe, ghivăsi legendara Declarație cari băgă thimeallili a instituțiilor ti unificarea europeană. Tru declarație să zburaşti ti “Europa” ca simbol a unitatilleli continentu, tru ună zodie a iriñillei. Pripunirli a Declarației Schuman ditu 1950 apufuseaşti un proiect concret, un program cu jgllioati limbidi di unificari efectivă a activitatillei economică. Fu thimilliusită Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), prima instituție europeană supranațională, la cari loa parti șasi țări: Franţa, Germania, Italia, Ţările de Jos, Belgia şi Luxembourg. S’băga sum viglleari și ună reglementare unică, a statilor participante, producția di cărbune și cileki, atea cari avea data armati a olimlui ţi tamam s’avea bitisită.



    V4siliili ţi avea faptă prota jgllioata, ditu videala ali Declarație Schuman ditu 9 mai 1950, s’avea ampulisită cabaia tru aestă a doua conflagrație mondială. Polimlu s-avea bitisită cu 5 ani și ună dzuuă ninti ca ministrul francez s’pripună planul construcției europene. Capitularea ali Germanie, cari nsimna bitisita a polimlui, cunuscu momente nilimbidz. Prota ki prota, Germania capitulă la Rheims, tru Franța, noaptea, tru protili sihăţ a dzuuăllei di 7 di mai. Sovietiţlli caftă ună capitulare la Berlin, și dinintea a forțelor al Stalin. S’duc și aesti negocieri cari apufusescu dănăsearea alumtiloru la oara 23 a dzuuăllei di 8 di mai. Ama după oara ali Moscovă eara dzuua di 9 di mai 1945, aesta hiinda Dzuua ali Victorie tră Uniunea Sovietică. Aestă dzuuă easti sărbătorită și tru aestu kiro, tru Piața Roșie, acă, atumţea, tru 1945, alumtili a Doilui Polimu Mondial s’dusiră ninti contra ali Japoniei, cari avea s’capituleadză tamam tu meslu agustu, după bombardamentele atomiţi de la Hiroshima și Nagasaki. Iara adză, Rusia sărbăturiseasti Dzuua ali Victoriei sovietică, la 9 di mai, hiinda ună văsilie tru mplin polimu di fuvirseari, cata cum aţelu nkisitu di Hitler.



    Tră români, 9 și 10 di mai au semnificații ahăndoasi și speciale, pi ningă ateali internaționale și europene ma nsusu arădăpsiti. Nă minduimu prota ş-prota la anlu 1877, cându un nău poimu şidea s’nkisească anamisa di dauă imperii, aţelu arus și aţelu otoman, pisti caplu a românilor ama tru văsilia a lor. Bucureștiul simneadză un tratat cari da izini a rușilor să-și treacă askerili tru sudul a Dunării, tru condiții stricte, tră atea că și atumţea askerili aruse avea adetea s’yina ama s-nu mata s’toarnă. Parlamentarii caftă limbidzări și agiung s’voteadză, tru ateali dauă camere parlamentare, la 9 mai 1877, ună moțiune cari declară independența ali Românie. A daua dzuuă s’umplea 11 ani de la alinarea pi tron a v4sillelui Carol I, prot;lu văsille a românilor. Ase, la 10 mai 1877, văsillelu andrupasti acțiunea parlamentară simnânda declarația adoptată de alepţălli a farăllei. Ase, dzuua a monarhiei ditu România, 10 Mai, aminta fortumaa istorică a proclamarillei independenței. Tru scurtu kiro, askerili aruse, cari duţea un polimu greu, tru sudul Dunării, contra a turţăloru, s-vidzură tru impas și căftară agiutoru a românilor, direct a văsillelui Carol I. Românii llia parti giuneaşti la alumti, llia nica si apala di pridari di la șeflu a askeriloru otomane, Osman Pașa.



    Ase, independența României fu amintată cu curbani eroică, pi câmpul di alumtă. 10 mai eara ditu 1866 dzuua națională a Principatelor Române Unite. Atumţea, tru aţea dzuuă, principele Carol, ţi fu aleptu di mărli puteri europene ale momentului să’lki llia loclu al Alexandru Ioan Cuza, intra București. Tru 1859, Moldova și Muntenia alidzea idyea persoană pe tronul de la Iași și aţelu di București, realizându-se unirea de facto a atiloru dauă state românești. Ama aesta unire eara multu crehtă asi că românii aflară ceareia ti aduţeari pi tron a unui principe xenu. Sum domnia al Carol, România amintă apufusitu cătă modernizare. După epopeea independențăllei, ditu 1877, România agiundzi regat iar domnitorlu Carol easti ncurunat, la 10 mai 1881, ca văsille ali României. Puțăne coincidențe aflamu tu aestă prezentare, multe date comune, ama, dusiră la ascumbusearea a energiilor tră băgarea tru lucru a niscăntoru realizări istorice. Tute, tru ateali ditu soni trei dzăli a protăllei decadă a meslui mai.



    Autoru: Marius Tiţa


    Armânipsearea: Taşcu Lala







  • Sărbători în luna mai

    Sărbători în luna mai

    Istoria a aranjat pentru ultimele trei zile din
    prima decadă a lunii mai evenimente importante pentru lumea întreagă, pentru
    Europa și pentru români. Mergem în ordinea inversă a trecerii timpului, numită
    cronologie, și ne aflăm în anul 1950, la 9 mai, când Robert Schuman, ministrul
    francez de externe, a citit legendara Declarație ce a pus bazele instituțiilor
    unificării europene. În declarație se vorbește despre Europa ca simbol al
    unității continentului, într-o zodie a păcii. Propunerile Declarației Schuman
    din 1950 stabilește un proiect concret, un program cu pași clari de unificare
    efectivă a activității economice. A fost creată Comunitatea Europeană a
    Cărbunelui şi Oţelului (CECO), prima instituție europeană supranațională, la
    care participau șase țări: Franţa, Germania, Italia, Ţările de Jos, Belgia şi
    Luxembourg. Se puneau sub un control și o reglementare unică, a statelor
    participante, producția de cărbune și oțel, cea care oferise arme războiului ce
    tocmai se încheiase.

    Țările ce au făcut primul pas, în lumina Declarației
    Schuman din 9 mai 1950, se războiseră cu încrâncenare în această a doua
    conflagrație mondială. Războiul se încheiase cu 5 ani și o zi înainte ca
    ministrul francez să propună planul construcției europene. Capitularea
    Germaniei, care înseamnă sfârșitul războiului, a cunoscut momente neclare.
    Întâi, Germania a capitulat la Rheims, în Franța, noaptea, în primele ore ale
    zilei de 7 mai. Sovieticii cer o capitulare la Berlin, și în fața forțelor lui
    Stalin. Se duc și aceste negocieri care stabilesc încetarea focului la ora 23 a
    zilei de 8 mai. Dar după ora Moscovei era deja ziua de 9 mai 1945, aceasta
    fiind Ziua Victoriei pentru Uniunea Sovietică. Această zi este sărbătorită și
    în prezent, în Piața Roșie, deși, atunci, în 1945, luptele Celui de al Doilea
    Război Mondial au continuat împotriva
    Japoniei, care avea să capituleze tocmai în luna august, după bombardamentele
    atomice de la Hiroshima și Nagasaki. Iar astăzi, Rusia sărbătorește Ziua
    Victoriei sovietice, la 9 mai, fiind o țară în plin război de agresiune, precum
    cel declanșat de Hitler.

    Pentru români, 9 și 10 mai au semnificații profunde și
    speciale, pe lângă cele internaționale și europene mai sus evocate. Ne gândim
    în primul rând la anul 1877, când un nou război stătea să izbucnească între
    două imperii, cel rus și cel otoman, peste capul românilor dar în țara lor.
    Bucureștiul semnează un tratat care permite rușilor să-și treacă trupele spre
    sudul Dunării, în condiții stricte, pentru că și atunci trupele ruse aveau
    obiceiul să vină dar să nu mai plece. Parlamentarii cer lămuriri și ajung să
    voteze, în cele două camere parlamentare, la 9 mai 1877, o moțiune care declară
    independența României. A doua zi se împlineau 11 ani de la urcarea pe tron a
    regelui Carol I, primul rege al românilor. Astfel, la 10 mai 1877, regele
    susține acțiunea parlamentară semnând declarația adoptată de aleșii nației. Astfel,
    ziua monarhiei din România, 10 Mai, primea încărcătura istorică a proclamării
    independenței. În scurt timp, trupele ruse, care duceau un război greu, în
    sudul Dunării, împotriva turcilor, s-au trezit în impas și au cerut ajutorul
    românilor, direct regelui Carol I. Românii participă eroic la lupte, primesc
    chiar spada predării de la șeful trupelor otomane, Osman Pașa.

    Astfel,
    independența României a fost obținută cu jertfe eroice, pe câmpul de luptă. 10
    mai era din 1866 ziua națională a Principatelor Române Unite. Atunci, în acea
    zi, principele Carol, ce fusese ales de marile puteri europene ale momentului
    să îl înlocuiască pe Alexandru Ioan Cuza, intra în București. În 1859, Moldova
    și Muntenia alegea aceeași persoană pe tronul de la Iași și cel de la
    București, realizându-se unirea de facto a celor două state românești. Dar
    această unire era foarte fragilă astfel că românii au găsit soluția în aducerea
    pe tron a unui principe străin. Sub domnia lui Carol, România a evoluat hotărât
    spre modernizare. După epopeea independenței, din 1877, România devine regat
    iar domnitorul Carol este încoronat, la 10 mai 1881, ca rege al României.
    Puține coincidențe găsim în această prezentare, multe date comune, însă, au
    generat mobilizarea energiilor pentru înfăptuirea unor realizări istorice.
    Toate, în ultimele trei zile ale primei decade a lunii mai.

  • 140 de ani de la fondarea monarhiei române

    140 de ani de la fondarea monarhiei române

    În 1881, pe harta politică a Europei apărea Regatul
    României, o structură politică nouă, cu un trecut comun de cel puţin o jumătate
    de mileniu din punctul de vedere al mentalului colectiv. Însă trecutul politic
    comun era departe de a fi unul îndelungat. Ideea unui stat extracarpatic
    circulase sporadic în secolele anterioare în mai multe forme mai mult sau mai
    puţin realizabile. La sfârşitul secolului al 18-lea, ideea de Dacia, care
    desemna cele două principate române, era vag menţionată în corespondenţa dintre
    împăraţii Rusiei Ecaterina cea Mare şi al Austriei Iosif al II-lea. Însă până
    la jumătatea secolului al 19-lea acea idee a statului român va prinde contur.
    Prin efortul tenace al elitelor din cele două principate române care au cooptat
    masa de ţărani şi orăşeni la proiectul statului format din Moldova şi Muntenia
    ideea de Regat al României a început tot mai clar să devină realitate.

    O altă
    idee-forţă a susţinut construcţia politică română şi anume ideea Dunării paneuropene,
    a căii libere de navigaţie pe întregul continent. De altfel, Principatele
    Române erau denumite înainte de 1859, anul unirii lor, şi ca Principatele
    Danubiene, cu trimitere la forţa de expresivitate pe care o exercita marele
    fluviu Dunărea. Iar prezenţa pe tronul noului stat a lui Carol de
    Hohenzollern-Sigmaringen a fost cea care a dat consistenţă statului român
    culminând cu anul 1881 când ambiţiosul şi tenacele prinţ Carol va deveni regele
    Carol I iar ţara sa Regatul României. Pe 10 mai, ziua sosirii în 1866 a lui
    Carol în România, era marcată semnificaţia noului început pentru societatea
    românească, un început bun după o lungă şi agitată perioadă de căutări,
    incertitudini şi dezamăgiri.


    Perioada
    de domnie a lui Carol I a fost una lungă şi fructuoasă, între 1866 şi 1914. Dar
    aceasta nu a fost un dat natural, noua aşezare socială şi instituţională bună
    fiind obţinute cu mare greutate. Istoricul Alin Ciupală de la Universitatea
    Bucureşti a caracterizat primii ani de domnie ai noului principe, între 1866 şi
    1871, ca pe o perioadă de tranziţie, venirea lui Carol însuși fiind primită cu
    rezervă.

    În afara
    clasei politice româneşti, Carol este primit cu destulă indiferenţă de către
    români deoarece aceştia nu-l cunosc, este un principe german, catolic, deci un
    străin pentru cei mai mulţi dintre ei. În schimb, elita politică îl primeşte cu
    foarte multe speranţe. După deziluzia domniei lui Alexandru Ioan Cuza, în
    viitorul rege Carol I ei şi-au pus mari speranţe. Pe de altă parte, trebuie să
    spunem că principele domnitor are, la sosirea în Bucureşti, un adevărat şoc.
    Mai tîrziu, regina Elisabeta, cu mult umor, povesteşte episodul venirii lui
    Carol în Bucureşti, după un drum lung, obositor şi riscant, la capătul căruia,
    la Bucureşti, Carol este destul de dezamăgit de realităţile pe care le
    întîlneşte. Era un oraş care, în comparaţie cu oraşele germane, este provincial.
    Are surpriza să constate că reşedinţa sa, casele Golescu din Bucureşti, nu
    seamănă cu una princiară. Dincolo de aceste dezamăgiri de moment, Carol se va
    adapta şi va reuşi să treacă peste această perioadă grea a începutului.


    Constituţia
    din 1866, una din cele mai moderne la acea dată, a fost copiată după modelul
    belgian, motiv pentru care România fiind denumită Belgia
    orientului. Element-cheie al noului stat, constituţia a fost gata încă de
    la începutul noii domnii.

    Cu detalii Alin Ciupală. La sosirea în ţară, Constituţia este aproape
    încheiată. Oamenii politici români făcuseră un efort considerabil şi lăsaseră
    deoparte divergenţele. Constituţia va fi votată de Adunarea Constituantă şi va
    intra în vigoare. Rapiditatea elaborării acestei Constituţii se explică prin
    două cauze. În primul rînd, politicienii români au dorit de la bun început să-i
    pună în faţă viitorului rege o realitate instituţională şi politică, au vrut să
    evite situaţia apărută în timpul domniei lui Cuza. Au dorit să creeze sistemul
    monarhiei constituţionale de la bun început, sistem care fixa cu foarte mare
    precizie atribuţiile instituţiei monarhice. În al doilea rînd, politicienii
    români sunt presaţi de conjunctura internaţională şi de complicaţiile
    diplomatice apărute după detronarea lui Cuza. Marile puteri recunoscuseră în
    final unirea celor două principate româneşti, Muntenia şi Moldova doar pe
    timpul domniei lui Cuza. După 11 februarie 1866, Turcia şi Austria au cerut
    separarea Principatelor şi revenirea la situaţia de dinaintea anului 1859.
    Politicienii români trebuia să rezolve rapid această criză internă cu
    complicaţii externe.


    Punctul
    culminant al dificultăţilor tranziţiei a fost criza dinastică din 1871, când
    principele Carol a fost pe punctul de a-şi semna abdicarea. Dar venirea la
    cârma guvernului a conservatorilor conduși de Lascăr Catargiu va face ca
    România să pășească, în sfârșit, cu hotărâre către atingerea obiectivelor
    propuse. Unii istorici spun că, de fapt, depăşirea momentului 1871 a fost punctul
    de cotitură decisiv în viaţa României moderne. Românii profitaseră de războiul
    Crimeii din anii 1853-1856 pentru a se prezenta în fața puterilor europene cu o
    ofertă statală credibilă ceea ce va duce în final la unirea din 1859. Conduși
    de Carol I, ei nu vor rata nici a doua ocazie, cea a războiului ruso-turc din
    1877-1878, unde vor lupta cu determinare și la capătul căruia vor obține
    independența. Pe 10 mai 1881, acum 140 de ani, ultimul pas era făcut, Regatul
    României devenind o realitate și de jure nu numai de facto.


  • Sărbători în luna mai

    Trei zile consecutive din luna mai adună mai multe semnificaţii pentru români.



    În 1866, la 10 mai, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen urcă pe tronul României, atunci în formula a două principate unite, Moldova şi Muntenia. Cu 7 ani înainte, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza în fruntea Moldovei şi, ulterior a Munteniei, realiza unirea de facto a celor două principate româneşti. Aducerea unui principe străin pe tronul României a apărut la un moment dat drept soluţia păstrării acestei uniri, iar Carol a fost cel care a acceptat să îşi asume această sarcină. În 1881, tot într-o zi de 10 mai, Carol devine primul rege al românilor iar România devine regat. Carol l a avut o domnie lungă, până la moartea sa în 1914, o perioadă de mare progres şi prosperitate pentru România.

    10 mai s-a impus ca zi a regalităţii României şi şi-a recăpătat aprecierea naţională după înlăturarea regimului comunist, instalat după al doilea război mondial. În 1947, ocupaţia sovietică şi comuniştii români care acaparaseră puterea l-au obligat pe regele Mihai, acum, în vârstă de 91 de ani, să abdice şi să plece în exil. La încoronarea sa ca monarh al noului regat român, la 10 mai 1881, Carol l şi-a pus pe cap o coroană făcută din oţelul tunurilor otomane capturate în 1877. Războiul de atunci împotriva Imperiului otoman, la care a participat alături de ruşi, a fost o primă apariţie a României pe scena balcanică şi europeană ca stat puternic şi modern.



    În aprilie 1877, parlamentul bicameral luase o serie de decizii vitale, inclusiv starea de război cu Imperiul otoman. La 9 mai 1877, ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu este interpelat în parlament şi el pronunţă celebrele cuvinte: suntem independenţi, suntem o naţiune de sine stătătoare. În aceeaşi zi, Senatul şi Adunarea Deputaţilor de la Bucureşti votează declaraţia de independenţă, iar regele Carol l o semnează a doua zi, pe 10 mai 1877, când se sărbătorea urcarea sa pe tron, ziua monarhiei române. În timpul comunismului, accentul a fost pus pe evenimentul din 9 mai, mai ales pe declaraţia ministrului Kogălniceanu, pentru a oculta rolul Regelui în proclamarea independenţei României, în 1877, exact de ziua monarhiei. Formal sau informal, şi 9 şi 10 mai sunt zile în care trebuie să marcăm proclamarea, în 1877, a independenţei de stat a României.



    În perioada comunistă, însă, 9 Mai beneficia şi de semnificaţia sa postbelică. Pentru Uniunea Sovietică şi ţările est-europene pe care le-a ţinut sub controlul său aproape o jumătate de secol, aceasta era Ziua Victoriei, a izbânzii din cel de al doilea război mondial împotriva Germaniei naziste.



    În 1945, la 7 mai, aliaţii primeau capitularea necondiţionată a tuturor forţelor germane, la Rheims, în Franţa. Se stabilea ca a doua zi, 8 mai, la 11 noaptea, germanii să înceteze orice operaţiune de război. Moscova a considerat că nu a avut o reprezentare corespunzătoare la Rheims astfel că o nouă capitulare a fost semnată la Berlin, în primele ore ale zile de 9 mai. Diferenţa de fus orar face ca însăşi intrarea în vigoare a capitulării semnate la Rheims să aibă loc când la Moscova era deja ziua de 9 mai. Altfel spus, în Europa şi pentru Germania lui Hitler, al doilea război mondial s-a încheiat pe 8-9 mai 1945.



    Peste 5 ani, într-o zi de 9 mai, ministrul francez de externe, Robert Schuman, lansa un plan european de consolidare a păcii pe continentul răvăşit de războaie. Născut în Alsacia, regiune din mijlocul rivalităţii franco-germane de la care au plecat cele două războaie mondiale, Schuman propunea ca tocmai aceste relaţii şi industriile care alimentau războiul, respectiv cărbunele şi oţelul, să devină baza unirii economice şi politice a continentului.



    Declaraţia Schuman din 9 mai 1950 este punctul de pornire al Uniunii Europene de azi, organizaţie ce cuprinde 27 de state din Europa, printre care şi România.