Radio România Internațional

Tag: 1989

  • Revoluția română la 35 de ani

    Revoluția română la 35 de ani

    Adesea se vorbește despre mari resetări atunci când un tip de lider câștigă alegerile dintr-o țară mare mondială, așa cum a fost victoria lui Donald Trump în noiembrie 2024 în SUA. Dar mari resetări sunt acelea care au loc atunci când ample schimbări se produc în spații geopolitice mari și importante, așa cum a fost anul 1989 în Europa Centrală și de Est. Atunci, regimurile comuniste din Polonia, Ungaria, Republica Democrată Germană, Cehoslovacia, Bulgaria și România au cedat puterea sau au fost înlăturate de furia populară cu violență. Cazul românesc este cel al răsturnării unui regim prin forme violente, cea mai violentă dintre toate schimbările din 1989.

    Îndelung comentată din 1989 încoace, deși mai puțin vizibilă ca în alți ani, Revoluția română continuă să fie, la 35 de ani, principala referință la tot ce îi leagă pe români de cotidian. Moștenirea ei este indiscutabil pozitivă și schimbările survenite de atunci încoace au adus o semnificativă creștere a nivelului de trai, o prezență consistentă în cele mai importante alianțe militare și civile care sunt NATO, Uniunea Europeană și spațiul Schengen. Toate acestea au fost posibile grație sacrificiului celor din decembrie 1989 și al efortului constant depus de cele câteva zeci de milioane de români în cei 35 de ani.

    Istoricii se ocupă de trecut și de la ei aflăm ce s-a petrecut cu omenirea până în timpul prezent. Istoricul Virgiliu Țârău, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, s-a referit la schimbarea din urmă cu 35 de ani și la dificilul parcurs, așa-numita ”tranziție”.

    ”Deși mai avem puțin timp, circa un deceniu, până când vom egala și depăși timpul comunismului est-european, să constatăm că tranziția de la acest regim la cel democratic a fost una deopotrivă scurtă și lungă. Timpul schimbării a fost scurt, intens, revoluționar, cel al transformării și, mai ales, al metabolizării transformării a fost unul prelung, divers și complex. El a avut traiectorii distincte în tranziție la nivel regional și național.

    Ca atare, dacă schimbarea a fost în aparență rapidă, tranziția a fost un proces îndelungat, unul în care transplantarea unui nou sistem pe rădăcini sociale, politice, economice, culturale și de mentalitate din comunism s-a dovedit laborioasă și uneori contradictorie. Lectura momentului schimbării a purtat mereu amprenta contingentului, a conjuncturalului din tranziție, a unui prezent care mereu a condiționat și a afectat înțelegerea trecutului recent, atât în Occident, cât și în centrul și estul Europei.”

    Revoluția română nu poate fi înțeleasă decât în spiritul timpului european de atunci care a produs-o. Ea nu este decât un caz particular al marii resetări din urmă cu 35 de ani care a condus la realitatea de azi, dorită atunci. Virgiliu Țârău.

    ”Evenimentele cumulate ale anului 1989 au dus lumea într-o nouă direcție. S-a spus că a fost un europocentristă, democratică, liberală și integrativă, una în care Europa Estică s-a transformat, renunțând pe cale pașnică sau nu la ordinea politică și la regimurile de putere comunistă. A fost una care a dus la unificarea Germaniei și mai apoi Europei, într-un proiect ambițios: din Portugalia și până statele baltice. Ferestrele deschise atunci au creat premisele unei alte globalizări, dar și a unei lumi care părea a fi depășit realitățile Războiului Rece.”

    În analiza făcută anului 1989 de istoricul britanic Timothy Garton Ash, modurile în care puterea comunistă din țările Europei Centrale și de Est a fost înlăturată s-a făcut pașnic, prin alegeri, sau prin violență revoluționară. Virgiliu Țârău a vorbit despre cel propriu României, revoluția.

    ”Acesta a fost asociat evenimentelor petrecute în Germania de Est, Cehoslovacia și România în ultimele luni ale anului 1989. Această distincție formulată de Timothy Garton Ash era avansată ținând seama mai ales de contestarea puterii comuniste din stradă, a presiunii de jos, care a germinat și a condus la îndepărtarea de la putere a elitelor comuniste. Opacitatea și încremenirea în proiect a bătrânilor Honecker, Husak și Ceaușescu, cecitatea și violența reacțiilor lor, lipsa dialogului în interiorul cercurilor de putere comunistă, dar și a dialogului cu structurile de opoziție, au fost alte ingredente ale acestui al doilea tip al schimbării în concepția lui Garton Ash.

    Protestul, contestarea și răsturnarea politică au fost asociate de căderii Zidului, a preluării de catifea sau a celei sângeroase a puterii care a însoțit schimbarea din 1989.”

    Indeiferent de maniera prin care au ieșit de pe scena istoriei, pașnică sau violentă, regimurile comuniste erau putrede. Virgiliu Țârău.

    ”Dincolo de influențele externe, de jocurile strategice, evidențele istorice ne arată că sistemele comuniste au sucombat din interior, că aceia vinovați de această implozie erau chiar liderii comuniști, incapabili să mai gestioneze un sistem tot mai corupt și tot mai nefuncțional. În esență, nemaifiind viabil și legitim, comunismul a fost abandonat tocmai de cei care îi administrau destinul, aparatcici și tehnocrați deopotrivă.

    Concludent, prin transformarea Continei de Fier într-una de nailon, subversiunea din interior a devenit tot mai consistentă. Lipsa de resurse pentru a rezolva problema datoriilor i-a pus în situația de a negocia și, finalmente, de a preda puterea, atunci când contestarea din stradă nu a mai putut fi gestionată.”

    Revoluția română din 1989 este o parte a marii resetări a Europei Centrale și de Est. Ea a produs efecte pozitive în toate aspectele vieții societăților care în urmă cu 35 de ani se luptau disperate cu mizeria economică și orizontul închis.

  • Revoluția română pentru tineri

    Revoluția română pentru tineri

    Luna decembrie este luna în care, din 1989, românii comemorează momentul căderii regimului comunist, cel care le-a anulat pentru aproape o jumătate de secol drepturile, libertățile și chiar esența de ființe omenești. Comemorează acel decembrie 1989 deoarece revenirea la normalitate s-a făcut prin vărsare de sânge, regimul comunist ieșind din istorie prin violență, așa cum a intrat.

    Încărcătura publică emoțională scade și îndepărtarea temporală contribuie la o raportare din ce în ce mai rece la ce a fost în urmă cu 35 de ani. Noi generații de români privesc la decembrie 1989 cu curiozitatea celui care nu a trăit un timp istoric, cu detașarea celui care nu a fost atins frontal de efecte. Îngrijorător este faptul că mulți tineri de azi nu își reprezintă ce a însemnat regimul politic pe care tinerii anului 1989 l-au aruncat la coșul de gunoi al istoriei. Și mai îngrijorător este faptul că mulți tineri nu văd nicio problemă în a trăi ce au trăit bunicii și părinții lor. Însă tinerii de acum 35 de ani țin să le spună generațiilor de azi care a fost semnificația a ceea ce au făcut ei.

    Istoricul și scriitorul Alina Pavelescu, din generația care a făcut revoluția din 1989, a scris volumul ”Revoluția din 1989 povestită celor care nu au trăit-o”. Am întrebat-o dacă există un mesaj al anului 1989 pentru posteritate și dacă generația ei a reușit să-l conceapă.

    ”În mod evident, ar fi trebuit să o facem, să ne regăsim și să găsim un sens pentru ceea ce ni s-a întâmplat în ultimii 35 de ani. N-am reușit s-o facem până acum și nu putem decât să sperăm că vom fi mai înțelepți de acum încolo. Aș putea doar să vă ofer mărturia mea personală, a unei persoane care a simțit că are încă o mare încărcătură emoțională față de acest subiect, la 35 de ani. Când spun că această încărcătură emoțională pe care o avem și o simțim încă toți cei care am fost martori direct la Revoluția din 1989 spun că ea este cea care ne împiedică să vedem lucrurile limpede.

    Dar, cel puțin, ne putem spune onest poveștile în așa fel încât oamenii mai tineri decât noi să înțeleagă în ce fel Revoluția din 1989 le-a schimbat, și zic eu că le-a schimbat în bine și viețile lor, și să să-i găsească un sens în locul nostru, dacă noi nu putem să o facem.”

    Alina Pavelescu a simțit că are ceva de spus generației de azi și celor care vin despre anul 1989. Iar maniera de adresare printr-un volum a considerat-o cea mai potrivită.

    ”Eu m-am propus în primul rând să să le stimulez celor tineri gândirea critică. Îmi dau seama că ei se confruntă cu povești diferite și cu versiuni diferite și că, probabil, se întreabă unde este adevărul între toate aceste versiuni? Și atunci, primul lucru pe care l-am făcut am fost să le prezint toate teoriile și ipotezele pe care le-am identificat eu în discursurile despre revoluție, cu argumentele lor pro și contra.

    Dar, recunosc, că în epilogul acestei lucrări nu m-am putut abține să le spun anume că Revoluția din 1989 a fost, într-adevăr, o revoluție pentru că ne-a schimbat radical viețile tuturor. Ei îi datorăm libertatea din ultimii 35 de ani, chiar dacă noi n-am prea știut ce să facem cu această libertate și tot timpul am avut sentimentul că ne-a furat-o cineva de sub nas. Dar chiar și așa, faptul că o avem, că încă n-am pierdut-o, este un lucru pe care îl datorăm Revoluției din 1989 și oamenilor care s-au sacrificat atunci, care s-au așezat în fața puștilor pe stradă, care au murit.”

    Cu abilitățile scriitorului și cu competențele istoricului, Alina Pavelescu a scris despre anul 1989 confruntându-se cu percepții conflictuale și îmbinând exigențe profesionale, amintiri personale și judecăți de valoare.

    ”Un istoric ar trebui să ofere o poveste coerentă și adevărată sau cât sau cât mai aproape de adevăr, cât mai la intersecția dintre adevărul unor evenimente. Nu neapărat el trebuie să dea și lecții sau nu neapărat să dea lecții dincolo de exemplul personal pe care avem cu toții dreptul să-l folosim. Dar mă tem că în estul Europei și în România, unde istoria este mult prea ades terenul unor lupte politice în care identitățile și modul în care ne definim identitățile fac tot timpul obiectul competițiilor politice, istoricii, oricât ar trebui să fie în turnul de fildeș, nu vor reuși niciodată cu adevărat să stea în turnul de fildeș.

    Și atunci, dacă acesta e contextul în care trăim, cred că cel mai onest pentru noi e să ne asumăm acest context și să încercăm să facem lucrurile cât mai bine din perspectiva noastră și din perspectiva contextului în care trăim. Nu cred că ar trebui să ne închidem în turnul de fildeș sau nu cred că turnul de fildeș este o opțiune realistă. În același timp, n-ar trebui nici să-i lăsăm pe alții să transforme materia noastră de studiu, și anume istoria, doar într-un teren pe care se luptă politicienii.”

    Anul 1989 va rămâne, indiferent de cât timp va trece și indiferent de percepții, unul de grație. El este, vrând-nevrând, demarcația între ce este detestabil și ce este bun în această lume.

  • 35 de ani de la Revoluţie

    35 de ani de la Revoluţie

    Au trecut 35 de ani de când Timişoara a devenit primul oraş liber de comunism din România, moment care a declanşat valul de proteste ce a cuprins apoi Bucureştiul şi alte oraşe ale ţării şi a dus la căderea regimului Ceauşescu, pe 22 decembre 1989. În acest an, ca și în cei care au trecut, în orașul din vestul țării au sunat sirenele pentru a marca momentul, iar mai mulţi revoluţionari au rememorat ziua de 20 decembrie 1989 în care peste 100.000 de oameni s-au adunat în centrul Timișoarei. La Catedrala Mitropolitană a fost zi de doliu, a avut loc o slujbă de pomenire în memoria eroilor Revoluţiei. Coroane de flori au fost depuse în fața Catedralei, iar slujbe de pomenire au avut loc la bisericile din oraș şi la Cimitirul Eroilor.

    La trei decenii şi jumătate de la momentul istoric, evenimentele de la Timişoara au fost marcate de frământările de pe scena politică actuală, iar revoluţionarii timişoreni spun că acestea sunt rezultatul faptului că societatea românească nu a fost capabilă să împlinească toate idealurile din decembrie ’89. Toată țara a marcat zilele acestea Revoluţia Română, iar mulţi dintre cei prezenţi au amintit dorinţa protestatarilor de atunci pentru democraţie şi un drum european al României. În decembrie 1989 şi-au pierdut viaţa 1.142 de oameni, peste 3.000 au fost răniţi grav şi câteva sute de persoane au fost reţinute ilegal şi torturate.

    Într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Victoriei Revoluţiei, președintele Klaus Iohannis afirmă că România se află ‘într-un moment de cumpănă’ şi trebuie să respingă ferm încercările de revizuire a istoriei, care urmăresc ‘întinarea memoriei eroilor României democratice şi mistificarea adevărului despre regimul dictatorial’. ‘Revoluţia din Decembrie 1989 a fost trăită cu teamă, cu multă emoţie, dar mai ales cu speranţă şi curaj, fiind momentul în care România a renăscut şi a arătat întregii lumi că îşi poate crea propriul destin’, a transmis șeful statului. A punctat, totodată, că idealul libertăţii pentru care s-au sacrificat eroii Revoluţiei este acum ‘mai viu şi mai prezent decât oricând’.

    ‘Să nu uităm niciodată câte am realizat de atunci şi cu câte eforturi pentru a avea astăzi o ţară profund ataşată valorilor democratice, care este considerată un partener de încredere al aliaţilor din Uniunea Europeană şi din NATO’, a arătat Klaus Iohannis. El a avertizat, însă, că valorile şi principiile Revoluţiei din 1989 riscă se fie astăzi puse în pericol de ‘discursuri populiste şi ipocrite’.

    Și preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis un mesaj la împlinirea a 35 de ani de la Revoluţia Română, subliniind sacrificiul oamenilor care au luptat pentru democraţie. Liderul CE a subliniat că România şi Europa îşi amintesc sacrificiul românilor. „În urmă cu 35 de ani, românii și-au apărat dreptul de a-și alege propriul destin. Mulți și-au dat viața astfel încât copiii lor să fie liberi și să trăiască în democrație. Astăzi, România și Europa își amintesc sacrificiul lor”, a transmis preşedinta Comisiei.

  • Zidurile Berlinului

    Zidurile Berlinului

    În urmă cu 35 de ani, în noaptea de 9 spre 10 noiembrie, în 1989, Zidul Berlinului înceta să mai fie teribila și impenetrabila graniță care îi despărțea pe germani de germani. Atunci, locuitorii din Berlinul de Est au putut călătorii fără restricții în partea occidentală a Berlinului. Imaginile vremii arată clar ce a însemnat această cădere: cu entuziasm, est-berlinezii au venit la punctele de trecere a frontierei unde grănicerii nu i-au mai oprit. Berlinezi au trecut imediat și la demolarea Zidului, într-o atmosferă de sărbătoare.

    Târziu s-a înțeles că a fost o neînțelegere. Un responsabil est-german a spus că esticii vor putea trece din acea clipă liber spre Vest, deși deciziile oficiale încă nu permiteau asta. Liderul de esență stalinistă al esticilor, Erich Honecker, cedase puterea cu trei săptămâni în urmă unor conducători reformiști din cadrul partidului comunist, care era încă la putere.

    Căderea Zidului Berlinului în noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1989 a fost un eveniment istoric care a marcat destinul unor țări și popoare, viața a sute de milioane de oameni. Acest Zid a fost unul real, cumplit de real, iar valoarea sa simbolică era uriașă. Germania lui Hitler a fost învinsă în Al Doilea Război Mondial iar în 1945 pe teritoriul ei se aflau armatele aliaților învingători care veneau și din Est, și din Vest. Armata Roșie eliberase Berlinul și partea de Est a Germaniei, americanii, britanicii și francezii veniseră din Vest, luptând și ei din greu cu regimul nazist. Înțelegerile aliaților fac ca Berlinul să fie împărțit în sectoare controlate de cele patru puteri. Până la urmă, ideologia își spune cuvântul și întreaga Germanie este astfel divizată.

    În partea estică, ocupată de sovietici, se instalează un guvern comunist, cu capitala la Berlin. Partea vestică, aflată sub control american, britanic și francez constituie un stat federal, cu capitala la Bonn. Berlinul se împarte după aceleași criterii doar că orașul se află în mijlocul statului german comunist. Astfel, Berlinul vestic devine o enclavă în mijlocul statului est-german, unde staționa o numeroasă armată sovietică. Pe măsură ce confruntarea între cele două blocuri ideologice se accentuează, cele două state germane cunosc evoluții diferite, opuse chiar.

    În 1961, separarea este totală, războiul rece între foștii aliați este o realitate. Atunci liderii est-germani au decis să ridice un zid adevărat, care să împiedice trecerea liberă dintr-o partea în alta a Berlinului, de fapt dintr-o parte în alta a celor două sisteme politice. Blocul comunist european se închidea din ce în ce mai mult și cetățenii săi nu mai putea călătorii în Vest decât în condiții și cu aprobări speciale. Zidul Berlinului a închis singurul loc unde această circulație liberă mai era posibilă. A fost un zid adevărat, după cum se poate vedea acum. Mai mult, el era întărit de o zonă aproape imposibil de penetrat, care străbătea ca o cicatrice fața Berlinului.

    Mulți est-berlinezi au murit încercând să treacă ilegal acest Zid. Înlăturarea acestui obstacol a fost explozia care a aruncat în aer regimurile comuniste din întreaga Europă de Est. În acel moment, în România, Ceaușescu era încă la putere și nu se gândea să plece. Ca un domino grăbit au căzut aceste regimuri, până la sfârșitul anului, adică în nici două luni. Ceaușescu a fost ultimul care a cedat puterea și singurul care a plătit cu viața. Revoluția Română anticomunistă a fost una sângeroasă, românii luptând la propriu pentru libertatea lor.

    La 22 decembrie, în acest an, se vor împlini 35 de ani de la căderea regimului comunist al lui Ceaușescu în România. Se vor face analize serioase și se va vedea că multe alte ziduri s-au ridicat de atunci în Europa sau chiar în întreaga lume.