Tag: 25

Acum 70 de ani, în iunie 1944, trupele aliate au debarcat în Normandia. Această informaţie telegrafică se referă la un moment de cotitură în istoria Europei şi a omenirii, ce a avut un efect determinant asupra mersului celui de al doilea război mondial şi asupra felului în care arată lumea de atunci încoace.

Debarcarea din Normadia înseamnă 120 de mii de soldaţi morţi pentru a deschide drumul spre sfârşitul războiului. În mai puţin de un an, Germania hitleristă se prăbuşea în cenuşa unor ambiţii demente, lăsând în urmă suferinţe de neînchipuit, zeci de milioane de morţi peste tot în lume şi distrugeri infernale. S-a vorbit şi se va vorbi mult despre Ziua Z (D-Day) dar dincolo de toate aceste abordări, esenţială rămâne eliberarea Europei de tirania nazistă.

În acest timp, însă, în Estul Europei, Armata Roşie alunga trupele hitleriste dar politicienii comunişti aduceau această parte a continentului în noaptea neagră a unei jumătăţi de secol de comunism. Uniunea Sovietică condusă, dictatorial, de Stalin îşi instala dominaţia de mână forte în Bulgaria, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Germania de Est şi, evident, România.

Totul a durat aproape o jumătate de secol, marcată de represiune, regim unipartid, economie şi societate controlate, închiderea a milioane de oameni în lagărul delimitat de frontierele închise ale acestor ţări, de Cortina de Fier şi de Zidul Berlinului.

Totul a durat până acum 25 de ani, în anul 1989, când comunismul s-a prăbuşit în Europa de Est, lăsând locul libertăţii şi democraţiei. În decembrie 1989, românii dădeau jertfa de sînge pentru libertate, încheind un an mirabil şi dramatic.

Acum putem spune că anul istoric 1989 a început pe 4 iunie, în Polonia, când guvernul comunist a acceptat să ţină alegeri parlamentare cu participarea şi a altor forţe decât cele comuniste. O astfel de măsură era de neimaginat în Estul comunist, dar în Polonia era rodul a zeci de ani de luptă politică, inclusiv în condiţiile legii marţiale decretate în 1981 de omul forte de la varşovia, generalul Wojtech Jaruzelscki.

Alegerile din Polonia de acum 25 de ani aprindeau flacăra eliberării Europei de Est. În acelaşi timp, la Beijing, tancurile puneau capăt acestei speranţe. În ziua în care polonezii îşi dădeau istoricul vot, în Piaţa Tiananmen din Beijing, protestatarii, în cea mai mare parte studenţi, erau masacraţi de armata trimisă să pună capăt unei uriaşe demonstraţii paşnice ce dura de 7 săptămâni. Sunt greu de calculat efectele acestei demonstraţii şi ale sfârşitului ei însângerat, mai ales că atenţia opiniei publice era concentrată pe evoluţiile din Europa de Est. Nu se ştie nici câţi oameni au fost ucişi atunci, împuşcaţi, zdrobiţi de tancuri sau în închisorile unde au fost aruncaţi, dar se apreciază că este vorba de 2.600 de morţi.

La Wroclav, în Polonia care se elibera de comunism când la Beijing câştiga represiunea, există un monument al Pieţei Tiananmen. Pe un pătrat mare din pietre de pavaj, într-un colţ, o bicicletă zdrobită pare că se scurge în pământ. Restul caldarâmului este presat ca o amprentă însângerată de şenilă de tanc. Atât a mai rămas din imaginile ce veneau din capitala Chinei acum un sfert de secol, ruina umilei biciclete, vehicolul oamenilor simpli, caldarâmul şi urma adâncă, amintirea dureroasă a represiunii. Ele sunt imortalizate în Polonia, pentru care 4 iunie înseamnă exact opusul reprezentării chineze, înseamnă victoria împotriva comunismului, a democraţiei pluripartide, a drepturilor omului. Oamenii luptă pentru libertate iar aniversarea marilor momente ale victoriei înseamnă amintiri dureroase şi comemorare. De fapt, marile victorii ale libertăţii trebuie să fie celebrate şi comemorate în fiecare zi a celor ce se bucură de această libertate.