Tag: 30 de ani

  • Percepții despre comunism după 30 de ani

    Percepții despre comunism după 30 de ani

    După 30 de ani de
    la prăbușirea regimurilor comuniste în Europa de est, potrivit unui sondaj de
    opinie, 27% dintre români consideră că regimul
    comunist a făcut mai mult bine României, iar aproape 30% au apreciat că regimul
    comunist a făcut mai mult rău țării. În același timp, 34,3% au ales varianta de
    răspuns Lucrurile sunt mai complicate. Comunismul din anii 50 este una, cel
    din vremea lui Ceauşescu este cu totul altceva. Altă cercetare sociologică,
    lansată în noiembrie, arată faptul că peste jumătate dintre români cred că era
    mai bine pe vremea comunismului. Genul acesta de studii au fost realizate în
    mod regulat pe parcursul celor trei decenii scurse din 1989 până azi, având
    rezultate ușor diferite. De pildă, la 20 de ani de la Revoluția din decembrie,
    aproape jumătate dintre români
    considera că înainte de 1989 era mai bine, iar 14% dintre ei credeau că era la
    fel ca în prezent. Indiferent de diferențele
    dintre rezultatele și metodologiile cercetărilor, este limpede că percepțiile
    pozitive asupra comunismului sunt destul de numeroase, poate la fel de
    numeroase ca cele negative.

    Cercetătoarea Manuela Marin, de la Universitatea
    din Vest din Timișoara, a analizat în câteva studii ceea ce a ajuns să fie
    definit drept nostalgia comunismului. Ea consideră că, pentru a explica
    fenomenul nostalgiei, trebuie analizate acele aspecte pe care românii le asociază într-o notă pozitivă cu trecutul
    recent. Manuela Marin. Din câte am observat eu, acestea se referă
    mai degrabă la partea materială, la acea bunăstare pe care statul paternalist
    comunist le-a asigurat-o: de la stabilitatea unui loc de muncă și condiții de
    viață pe care le considerau decente până la ceea ce percepeau ei a fi o
    oarecare egalitate în cadrul societății românești. Mi se pare că ceea ce
    apreciază unii români la comunism, retrospectiv vorbind, este, de fapt, statul
    paternalist care se implică în viața cetățenilor. Ar mai trebui menționat, cu
    privire la sondajele din anii trecuți, faptul că românii nu vor o întoarcere la
    regimul politic de atunci, cu limitările sale impuse libertății individuale și
    de exprimare. Ei vor mai degrabă o formă mixtă între bunăstarea de tip
    socialist și libertatea de care ei se bucură acum


    În realitate, bunăstarea de tip
    socialist nu era bunăstare veritabilă. În acest condiții, ce explicații are
    această percepție edulcorată a trecutului? Ne răspunde tot Manuela Marin. Trebuie să ne gândim că pentru cei care trăiau în anii 1970 / 1980,
    chiar și pentru cei din anii 1960 – căci, mai nou se face o diferență între
    comunismul din anii și cel din anii 80 -, era important faptul că aveau o
    locuință la bloc, acces la curent electric, apă caldă și o sursă de venit
    stabilă. Pentru generația născută în anii 1940 și începutul anilor 50, acesta
    era maximul de bunăstare la care îndrăzniseră să viseze. Anii 70 sunt
    considerați anii bunăstării socialiste, dar oamenii de atunci n-aveau cu ce să
    compare nivelul acestei bunăstări. Ei își amintesc că aveau o slujbă stabilă,
    că au putut să-și petreacă vacanțele în stațiuni de la mare sau la munte și că,
    în anumite cazuri, și-au putut cumpăra o mașină de spălat sau un televizor.
    Trebuie să-l înțelegem pe omul care s-a stabilit la oraș în acea perioadă și
    care a venit de la sat. Era un pas înainte pentru bunăstarea lui materială


    Toate aceste erau puse la dispoziție
    de stat, deci percepția pozitivă a comunismului este și o nostalgie după un
    stat paternalist. În comunism, totul era reglementat de stat: de la slujbe,
    locuințe, vacanțe și chiar și timp liber. Răsturnarea rapidă și traumatică a
    situației economice produsă de tranziția de la socialism la comunism i-a
    dezorientat pe mulți și i-a lăsat nostalgici după o formă de implicare a
    statului, implicare care, însă, avea prețul său, ne amintește Manuela Marin. Individul s-a văzut confruntat cu
    o multitudine de provocări care pun sub semnul întrebării tot ceea ce cunoștea
    și știa el despre viață și despre existența lui. Este vorba de ceea ce eu
    numesc dispariția contractului social. Statul comunist e unul paternalist care
    a făcut următoarea înțelegere nescrisă cu cetățeanul de rând: eu îți asigur
    nevoile de bază, iar tu te obligi să mi te subordonezi, să pui în aplicare
    deciziile partidului comunist sau ale statului


    La 30 de ani după prăbușirea acestui
    stat paternalist, structurile guvernamentale și administrative care i-au urmat
    n-au reușit, se pare, să înlocuiască dependența de stat cu încrederea în
    funcționalitatea unor instituții îți garantează anumite drepturi, ne explică
    istoricul Alina Pavelescu, directoarea adjunctă a Arhivelor Naționale din
    București. Sentimentul de bine și de siguranță al cetățeanului în prezent e legat de
    un sentimente de încredere în ceilalți membri ai societății, în autorități și
    în instituții. Și este explicabil atâta vreme cât relația dintre cetățean și
    instituții nu prea funcționează bine la noi, atâta vreme cât au rămas atâtea
    puncte neelucidate în istoria acestor ultimi 30 ani, care sunt legate și de
    perioada comunistă, dar și de istoria anilor post-comuniști, și care constau în
    perpetuarea după 1990 a unor interese personale ale unor personaje angrenate în
    aparatul comunist. Ele au drept consecință lipsa de încredere a cetățenilor
    între ei, dar și a cetățeanului în instituții


    Pe de
    altă parte, multe probleme apărute în comunism n-au fost corectate la timp.
    Dimpotrivă au fost perpetuate, cu bună știință, creând confuzie printre tineri
    care le consideră fenomen ale istoriei recente. Alina Pavelescu. E bizar să constați că mulți oameni tineri sau de vârstă mijlocie spun
    că înainte era mai bine având în vedere faptul că oamenii care au prins acea
    perioadă ar trebui să știe că, în spitale, condițiile de tratament era
    cumplite, mai cumplite în unele cazuri decât acum. De pildă, fenomenul mitei în
    spitale se generalizase încă din anii 1980



    Dar pentru ca generațiile tinere să afle aceste
    lucruri, este nevoie ca istoria comunismului să fie cât mai bine cunoscută și
    înțeleasă. Așadar, educația cuplată cu reducerea așteptărilor legate de un stat
    paternalist pot fi soluții ca generațiile mai tinere să depășească mentalitatea
    lăsată moștenire de comunism. Și tot cei mici reprezintă, ca de obicei, sursa
    optimismului, consideră Alina Pavelescu. Eu am o sursă de optmism gândidu-mă la
    copiii din ziua de azi care trăiesc într-o lume mult mai deschisă decât ne-am
    fi putut-o imagina noi, nu doar cei care au trăit în comunism, ci și cei care
    trăiau în anii 80 în societăți democratice. Chiar dacă școala încearcă să
    eludeze problema comunismului sau dacă părinții încearcă să-i țină deoparte, ei
    vin în contact cu foarte multe informații adeseori contradictorii despre
    același subiect. Astfel li se va forma spiritul critic, defrișând și lămurind
    aceste informații. Asta e sursa mea de optimism: faptul că trăim într-o
    societate deschisă. Și ca sursa mea de optimism să persiste, trebuie să avem
    grijă să ne menținem societatea deschisă

  • Despre Revoluţia Română, în Parlamentul European

    Despre Revoluţia Română, în Parlamentul European

    Duminică se împlinesc 30 de ani de la victoria Revoluţiei anticomuniste din România. Pe 22 decembrie 1989, sub presiunea sutelor de mii de manifestanţi, dictatorul Nicolae Ceauşescu a părăsit cu un elicopter sediul comitetului central al partidului comunist. Capturaţi si judecaţi sumar, Ceauşescu si soţia sa au fost executaţi, pe 25 decembrie, într-o cazarmă de la Târgovişte . România a fost singura ţară central sau est-europeană în care răsturnarea regimului comunist s-a produs cu vărsare de sânge, dezlănţuită de regim imediat după izbucnirea Revoluţiei, pe 16 decembrie, la Timişoara. Totuşi, majoritatea celor peste o mie de oameni ucişi au căzut victime, după fuga lui Ceauşescu, aşa-numiţilor terorişti, a căror identitate nu a fost stabilită nici pana acum.



    Luni seară, Parlamentul European, reunit în plen la Strasbourg, a găzduit o dezbatere dedicată împlinirii a 30 de ani de la Revoluţia română. A fost prezentată, în premieră, şi o declaraţie a Comisiei Europene, care a rememorat violenţele ce au marcat revolta românilor şi încercarea lor de a răsturna regimul comunist opresiv. Comisarul european pentru transporturi, românca Adina Vălean, eurodeputată PNL-PPE, a rostit, în plenul Parlamentului European, Declaraţia Executivului de la Bruxelles, în care a evidenţiat necesitatea omagierii sacrificiului românilor şi a subliniat că Europa trebuie să vegheze ca nicio naţiune să nu mai treacă prin astfel de evenimente sângeroase



    Ea a declarat, în exclusivitate pentru Radio România Internaţional: “E important să menţinem memoria întâmplărilor de atunci, a efortului extraordinar şi a preţului de sânge pe care românii l-au plătit pentru libertate. Cred că este important, înţeleg că o să fie şi o rezoluţie în plenul Parlamentului European, toate acestea readuc în memoria colectivă a politicienilor mai noi sau mai vechi, pentru că foarte mulţi dintre parlamentarii europeni din alte state membre sunt şi foarte tineri, este bine să existe o astfel de dezbatere, o astfel de aducere aminte, pentru că pericolele dictaturii, ale populismului, ale atacului la fundamentele democraţiei, nu pier niciodată şi atunci e nevoie întotdeauna ca politicienii să ţină minte şi să acţioneze împreună pentru a ne apăra pe toţi de un posibil viitor care ar putea semăna cu trecutul românilor.”



    Eurodeputata PSD Carmen Avram a explicat, tot pentru RRI, că documentul pe care legislativul comunitar ar urma să îl adopte joi “Este o rezoluţie care cere aflarea adevărului despre ceea ce s-a întâmplat la revoluţie, în 1989. Au trecut, totuşi, 30 de ani, e ruşinos pentru noi ca ţară să nu avem nişte răspunsuri. Este inadmisibil să fim 20 de milioane de români şi să avem 20 de milioane de variante despre revoluţie, pentru că fiecare şi-a făcut scenariul propriu în lipsa adevărului. E foarte important că se vorbeşte astăzi despre revoluţia din România, se va vota această rezoluţie şi sper ca situaţia din România să fie readusă în faţa europenilor şi ei să fie mai avizaţi, să fie mai atenţi cu ceea ce se întâmplă în ţara lor şi pe continent şi, mai ales, ar trebui ca noi, după această rezoluţie, să luăm în discuţie dacă educaţia în şcoli în ceea ce priveşte regimul comunist şi revoluţia este suficientă şi dacă nu cumva trebuie să facem mai mult şi să fim mai insistenţi atunci când vorbim despre trecutul nostru recent.”



    Împlinirea a trei decenii de la Revoluţie a fost marcată, tot luni, printr-o şedinţă festivă, şi în Parlamentul de la Bucureşti. Instalat, la sfârşitul celui de al doilea război mondial, de trupele sovietice de ocupaţie, regimul comunist a fost condamnat oficial, în 2006, drept criminal şi ilegitim, după ce, în aproape jumătate de veac, a făcut, potrivit istoricilor, cel puţin 600 de mii de victime.