Pe 1 noiembrie 1928
începea emisia neîntreruptă a postului național român de radio. Considerat cel
mai nou și mai eficient mijloc de propagare a informației, radioul a beneficiat
de atenție din partea statului și s-a bucurat de succes în rândul
ascultătorilor. Radio România a cunoscut perioade de libertate, dar și perioade
de cenzură, așa cum a curs istoria României în secolul 20. Momente importante
ale istoriei naționale și universale au fost prezente pe undele hertziene de la
București și câteva dintre amintirile despre ele au fost suprinse de arhiva
Centrului de Istorie Orală a Radiodifuziunii Române.
Paul Berstein a lucrat ca traducător
la Radio România și mărturiile sale detaliate sunt prețioase despre cum
funcționa instituția în interior și cum era percepută în afară. Berstein își
amintea de întâlnirea cu un mare actor sovietic. Înainte de 1990, la Radio s-au perindat destul de mulţi
reporteri, personalităţi din viaţa culturală. A apărut odată o delegaţie
sovietică condusă de un ministru adjunct al Culturii din Uniunea Sovietică, a
fost primită de conducerea Radioului. Am slujit ca interpret. Unul din membrii
delegaţiei a interpretat un rol important în Ivan cel Groaznic, era Nikolai
Cerkasov. Nu e o lipsă de modestie, i-a plăcut limba rusă pe care o vorbeam,
m-a întrebat de undetiu şi ce cadou să-mi trimită din Moscova. Zic: Limba
rusă o ştiu de acasă, iar când o să vin la Moscova o să vă rog să-mi daţi acest
cadou. Şi când am ajuns la Moscova i-am cerut voie lui Bujor, președintele
Radioului, să-i dau un telefon. I-am dat telefon şi Cerkasov a zis că vine la
hotel. Dar eu i-am spus: Mi-aţi promis un cadou, Da, ce să-ţi iau?. I-am
cerut interpretaţi duminică, în biserica din Piaţa Roşie, o secvență din rolul
din filmul Ivan cel Groaznic. Şi Cerkasov a venit cu mine şi a interpretat. Nu
o să uit cât o să trăiesc acele 10 minute când a interpretat rolul din Ivan cel
Groaznic. Era un mare actor, un foarte mare actor.
La începutul anilor 1960 se simțea o
deschidere către Occident, după înghețul din anii 1950. Un pas a fost
festivalul de muzică ușoară Cerbul de Aur de la Brașov. Paul Berstein. Am mai cunoscut fireşte o serie
de mari artişti care au venit la festivalul de la Braşov Cerbul de Aur, Connie
Francis, Juliette Greco, Amalia
Rodriguez şi aşa mai departe. Primesc un telefon la Băneasa, la aeroportul
Băneasa, și aud: Vine Connie Francis, primiţi-o în mod deosebit!. Am
invitat-o la restaurant şi am aflat după aceea că făcea parte din anturajul
familiei Kennedy. Connie Francis, reîntoarsă acasă, mi-a trimis o fotografie cu
dedicaţie: Doctorului Paul din partea lui Connie Francis. Au mai fost mulţi,
foarte mulţi ziarişti. Am cunoscut şi foarte mulţi ziarişti de la Radio France,
din Statele Unite, de la Vocea Americii mai puţin. Dar de la fiecare învăţam câte
ceva.
Paul Berstein își aducea aminte și
de cutremurul de pământ din 4 martie 1977, un moment de criză în funcționarea
radioului public. După ce
mi-am dat seama că la noi în casă nu s-a întâmplat nimic deosebit, cu fata mea
am venit la Radio. La etajul 3 era celebrul preşedinte al Radioului, Muşat,
stătea acolo. Se deschide uşa şi apar Preda şi cu Negru. Şi Preda spune: Să
facem înregistrări! Negru zice Pe stradă oamenii au ieşit, să înregistrăm, pe
stradă oamenii stau cu aparate de radio şi ascultă alte posturi, Radio România
nu transmite nimic. Se tot telefona la agenția Agerpres. În sfârşit, după o
oră sau două a venit aprobarea să se facă înregistrări pe stradă.
Jurnalistul cultural Magdalena
Boiangiu a lucrat la Radio România. În 1998 ea povestea cum a apărut îndrăgita
emisiune de teatru. Milioane
de oameni care merg la teatru şi-au făcut educaţia teatrală prin Teatru la
microfon sau Teatru radiofonic. Cum toată lumea ştie, Teatru la microfon
era la început când radioul nu-şi construise clădirea în care vorbim noi acuma,
se făcea la Sf. Sava. Veneau actorii pe scenă, se puneau nişte microfoane şi se
capta spectacolul, era un teatru la microfon. Treptat, condiţiile tehnice au
evoluat: s-au făcut studiouri, au început să se facă adaptări. Nu se mai capta
spectacolul de teatru, se capta un text scurtat, făcut special pentru radio. În
anii ’60, când am ajuns eu în acest colectiv, noi toţi ne-am dat seama că
suntem în faţa unei cotituri, în faţa unei etape care s-a terminat şi trebuia
început altfel. Teatru la microfon, adică un teatru cu o existenţă care se
desfăşoară în faţa unui obiect tehnic, s-a terminat şi că începea teatru
radiofonic. Incepea un teatru care este scris special pentru radio, în care
autorul ştie de la bun început că nu are de a face cu vizualul, că tot ceea ce
trebuie el să facă se face prin cuvânt şi prin imagini sonore. Au fost
eforturi, încununate uneori şi cu succese internaţionale, de a face asemenea
tipuri de scenarii, de a construi această categorie aparte.
Radio România împlinește pe 1
noiembrie 93 de ani. Iar la centenarul de peste 7 ani va avea ocazia să
celebreze, așa cum se spune, prima sută de ani de viață.