Tag: A2

  • Fenomene meteo extreme

    Fenomene meteo extreme

    Românii au sărbătorit Ziua internaţională
    a Muncii imediat după Paştele ortodox, motiv pentru care au profitat şi au
    legat numeroasele zile libere într-o minivacanţă. Mulţi au ales să
    meargă pe litoralul românesc la Marea Neagră, unde s-a deschis, oficial,
    sezonul estival. Alţii au preferat Delta
    Dunării sau Maramureşul, zona
    rurală din nord-vestul ţării. Angajaţi
    ai Ministerului de Interne au fost mobilizaţi în special în locurile în care au
    fost organizate evenimente la care au fost aşteptaţi numeroşi oameni. Echipaje
    medicale şi de pompieri au fost şi ele în alertă pentru a preveni incidentele,
    având în vedere numărul mare de serbări câmpeneşti. Doar că, în special în
    sudul României, vremea instabilă le-a stricat planurile multor petrecăreţi.

    Problemele
    au început marţi seară, fiind rezultatul unui front rece din Bulgaria care s-a
    ciocnit cu unul mult mai cald şi mai umed în sudul României. Astfel, opt judeţe
    şi Bucureştiul au fost afectate de vijelii şi ploi torenţiale. Peste o mie de
    pompieri au venit în sprijinul populaţiei şi autorităţilor locale – au
    intervenit pentru evacuarea apei din subsolurile unor instituţii publice şi
    gospodării, precum şi pentru îndepărtarea copacilor şi stâlpilor de
    electricitate doborâţi de vânt. În judeţul Călăraşi, în sud, o tornadă de dimensiune medie -
    fenomen extrem de rar în România – a smuls din pământ copaci şi a lăsat fără
    acoperiş zeci de case. Un autocar a fost răsturnat şi proiectat de pe şosea pe
    un câmp din apropiere. 39 de persoane au fost în pericol de moarte. Din
    fericire, nu s-a înregistrat niciun deces. 12 oameni au fost, însă, răniţi.

    Un bărbat de 38 de ani, Marin Ciuraru, a
    povestit ce s-a întâmplat: Am văzut o gaură mare făcută pe câmp care se
    învârtea. Noi eram cu autobuzul, a oprit şoferul şi au trecut prin geam pietre,
    bulgări, praf … Ne-a luat pe sus, am văzut pe toată lumea învârtindu-se în
    autobuz şi de acolo m-am trezit cu cineva peste mine şi atât, dar ne-a luat pe
    sus ca pe o hârtie’
    . Miercuri, pe
    1 Mai, meteorologii au instituit cod galben de vânt puternic în 18 judeţe din
    sud şi în Capitală. În paralel, a fost în vigoare o informare meteo de furtuni
    în cea mai mare parte a ţării. Au fost perioade cu instabilitate atmosferică
    accentuată manifestată prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice,
    intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină.

    Nu în
    ultimul rând, un cod portocaliu şi unul galben de inundaţii au vizat 21 judeţe
    din nordul şi vestul ţării. Autorităţile publice locale au început, deja,
    procedurile de acordare de ajutoare constând în ţiglă şi tablă pentru
    acoperişurile afectate, iar Guvernul ar urma să dea o hotărâre pentru a
    sprijini cu sume de bani familiile afectate de intemperii.

  • Carambol pe autostradă

    Carambol pe autostradă

    Sâmbătă dimineaţă, pe autostrada Bucureşti-Constanţa
    supranumită Autostrada Soarelui, un accident în lanţ a
    curmat viaţa a patru români. Accidentul, soldat inclusiv cu
    zeci de răniţi, s-a produs în lanţ, pe fondul ceţii dense care
    a redus substanţial vizibilitatea în deplasare.

    Principalele cauze, se spune într-un comunicat al Poliţiei
    Rutiere, sunt viteza neadaptată la
    condiţiile meteorologice, vizibilitatea
    sub 20 de metri şi nepăstrarea distanţei faţă de autovehiculul din faţă. După audierea a numeroşi martori, poliţiştii au aflat că şoferul primei
    maşini lovite a încetinit viteza până la 30 de km pe oră pentru că nu mai vedea nimic din cauza ceţii,
    iar panourile de avertizare recomandau reducerea vitezei.

    Compania Naţională de
    Drumuri afirmă,
    la rândul său, într-un
    comunicat, că la momentul producerii accidentului în lanţ pe A2,
    panourile de atenţionare instalate pe sensul Bucureşti-Constanţa funcţionau şi afisau mesajul : Atenţie! La km 96 – km 117, limită de viteză 60 km/h !.
    Surse din anchetă spun că ultima
    maşină care a intrat în carambol a rămas cu kilometrajul blocat la viteza de
    118 km pe oră. Mai mulţi şoferi implicaţi în accident au rămas fără permisele
    de conducere, pentru că nu ar fi mers prudent şi ar fi
    stat prea aproape de maşinile din faţa lor.

    Este cel mai grav accident
    produs de la inaugurarea,
    în 1987, a primului transon al
    autostradei care leagă capitala României de principalul port maritim al ţării, Constanţa. Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru
    ucidere din culpă şi vătămare corporală, într-o primă fază fiind efectuată o expertiză tehnică a maşinilor
    implicate în carambol. Accidentul de pe A2 repune în discutie atât
    comportamentul la volan al şoferilor,
    cât şi starea infrastructurii rutiere a României. Sunt notorii
    cazurile de obţinere, frauduloasă, a unor permise de conducător auto,
    în judeţele Argeş şi Teleorman,
    din sud, unde au fost devoalate reţele de poliţişti corupţi. Pe de altă parte, România are drumuri care lasă foarte mult de dorit.
    Un studiu recent o plasează
    la coada clasamentului internaţional format din 40 de state şi care evaluează durata şi lungimea ambuteiajelor, viteza în orele de vărf, numărul accidentelor, calitatea
    drumurilor, serviciile pentru şoferi şi preţul combustibilului. Nota pe
    care România a primit-o este patru plus,
    dintr-un total de 10 puncte. În acest
    moment, România are 732 km autostradă, foarte puţini, raportat
    la cele 6,5 milioane de maşini
    înmatriculate în ţară. Un Master Plan de Transport aprobat de Guvern în luna septembrie prevede că, până în
    2030, România va avea 11
    autostrăzi şi 19 drumuri expres, cu
    peste 1.500 de km de autostradă şi peste 1.300 de km de drum expres.

  • 06.11.2016

    06.11.2016

    Coopération – Un centre de dialogue et de coopération dans le domaine de l’énergie sera créé l’année prochaine à Bucarest, a fait savoir à Riga le premier ministre roumain Dacian Ciolos. Celui-ci participe ce week-end en Lettonie à la 5e réunion des chefs de gouvernement des pays d’Europe Centrale et Orientale et de Chine. A cette même occasion le premier ministre chinois Li Keqiang a fait plusieurs propositions pour l’élargissement de la coopération avec les pays de la zone mentionnée. La Roumanie souhaite continuer à développer les échanges commerciaux avec la Chine, a affirmé le premier ministre roumain. L’Exécutif de Bucarest attent des signaux concrets de la partie chinoise en ce qui concerne l’accès des produits agro-alimentaires roumains sur le marché chinois, a encore ajouté Dacian Ciolos. Il s’agit notamment de développer et de diversifier les exportations de viande et produits à base de viande, dans les conditions où, un seul producteur roumain est actuellement présent sur le marché chinois. La Roumanie souhaite également développer les relations avec la Chine dans le domaine du tourisme. Des vols charter en Chine depuis Bucarest sont en train d’être organisés, a encore déclaré le premier ministre roumain.

    Accident – Un grave accident s’est produit samedi, à cause du brouillard épais, sur l’Autoroute du Soleil, A2, qui relie la capitale, Bucarest, à Constanta, ville portuaire sur la mer Noire, dans le sud-est de la Roumanie. Selon le plus récent bilan, 4 personnes ont perdu la vie et près de 60 autres ont été blessées. Une vingtaine de personnes sont toujours hospitalisées dans la capitale, dont 7 sont en état grave. Les autorités ont mis en place le plan rouge d’intervention suite au carambolage impliquant une trentaine de voitures et 2 minibus qui transportaient des passagers.

    Numérique – A Madrid, vient d’être lancée l’étape pilote du projet intitulé « La Diaspora numérique – partenariat pour la construction d’une communication efficace et transparente » en présence du ministre délégué aux relations avec les Roumains de l’étranger, Maria Ligor. L’objectif principal du projet est d’améliorer la qualité et l’efficacité de la communication en milieu numérique entre les missions diplomatiques et les communautés roumaine des pays d’accueil. L’étape pilote vise à mettre en œuvre l’initiative dans 5 missions diplomatiques de la Roumanie ; elle comportera également des sessions de formation offertes par des experts du domaine de la communication numérique, des sessions visant à identifier les problèmes et les opportunités existant dans la communication en ligne dans les relations avec la diaspora. Il s’agit aussi de trouver des solutions pour résoudre ces problèmes et mettre en valeur ces opportunités. Cette étape pilote se déroulera jusqu’à septembre 2017 dans le cadre des missions diplomatiques roumaines d’Espagne, d’Italie, de Blegique, du Canada et d’Australie.


    Handball – La sélection nationale masculine de handball de Roumanie doit rencontrer aujourd’hui la Pologne dans le cadre du 2e groupe des matchs préliminaires du Championnat d’Europe 2018. Lors du match du groupe, les Roumains ont vaincu la Biélorussie, score 26 à 23. Dans le même groupe on retrouve également la Serbie. Par ailleurs, l’équipe du club de handball féminin champion de Roumanie et détentrice du trophée de la Ligue des Champions, CSM Bucarest s’est inclinée vendredi soir à Budapest devant l’équipe hongroise de Gyor ETO, score 33 à 25. C’est la troisième défaite consécutive des handballeuses roumaines dans les matches des préliminaires. Avec seulement 2 points, engrangés lors de sa victoire contre les Russes de Rostov, le CSM se occupe la troisième place dans son groupe, après les équipes de Gyor et de Rostov, mais avant les Danoises du Midtjylland. Précisons que les trois premières équipes se qualifient pour les groupes principaux.

    Météo – Les températures sont à la hausse en Roumanie. Il pleut toutefois sur l’ouest, le centre et le nord du pays. Les températures maximales de ce dimanche iront de 11 à 21 degré. 14 degrés et du soleil à midi à Bucarest.

  • Autobahnnetz: Rumänien will neue Teilabschnitte eröffnen

    Autobahnnetz: Rumänien will neue Teilabschnitte eröffnen

    Bald EU-Mitglied Kroatien hat 30 Kilometer Autobahn pro Hunderttausend Einwohner aufzuweisen. In Rumänien liegt das Verhältnis bei nur 3 Kilometern pro 100.000 Einwohner. Neue Projekte sollen laut Angaben der Regierung in diesem Jahr abgeschlossen werden.



    Nach der Wende 1989, also in den letzten 23 Jahren, sind in Rumänien nur 400 km Autobahn gebaut worden. Die A1, die während des Ceauşescu-Regimes gebaut wurde, verbindet die rumänische Hauptstadt Bukarest mit Piteşti. Im Zeitraum 2007 — 2012 wurde sie mit neuen Segmenten verlängert. Es folgte der Bau der A2, der sogenannten Autobahn der Sonne“, die Bukarest mit der Hafenstadt Constanţa am Schwarzen Meer verbindet. Erst ab 2012 sind die 200 km in beiden Fahrtrichtungen befahrbar.



    Laut dem rumänischen Statistikamt verfügt Rumänien heute über 530 km Autobahn und belegt damit einen der letzten Plätze im Südosten Europas. Rumänien kann sich ohne Investitionen in diesem Bereich nicht entwickeln. Für das Jahr 2013 ist die Einweihung von rund 140 km geplant. Ende 2013 soll das Land über 600 km Autobahn verfügen. Dan Şova, Minister für Infrastruktur und Ausländische Investitionen, sagt, bis 2016 sollen mit Comarnic – Braşov und Craiova – Piteşti zwei neue Strecken befahrbar sein sowie der Südring um Bukarest ausgebaut werden. Bis Jahresende müssten die zu beauftragenden Baufirmen bekannt werden. Mehrere Firmen haben ihre Angebote für den Bau der Strecke Comarnic – Braşov bekanntgegeben. Die 58 km lange Autobahn soll durch die Karpaten führen. Das Projekt umfasst zahlreiche Tunnels, Brücken und riesige Viadukte mit einer Öffnung bis 175 m.



    Premierminister Victor Ponta erläuterte indes, diese werde die erste Autobahn sein, für deren Benutzung die Fahrer eine Maut bezahlen müssen, weil der Staat für die Finanzierung der Bauarbeiten kein Geld habe. Daher müsse die Baufirma ihre Investition in 25 Jahren decken. Wer die Ausschreibung gewinnt, muss die Strecke in vier Jahren bauen, die Kosten sollen bei 1,2 Milliarden Euro liegen. Die Strecke Comarnic – Braşov kann Teil der 600 km langen A3 sein. Die A3 soll Bukarest mit dem Norden des Landes verbinden, indem sie die Südkarpaten, das Prahova Tal und das Siebenbürgische Hochland durchquert und somit den Norden der Westkarpaten und zwar den Grenzübergangspunkt zu Ungarn bei Borş erreicht. Die Strecke zwischen Craiova und Piteşti, ein Projekt, das im Zuge des über sechsjährigen Hickhacks ins Stocken geraten war, könnte Teil des 4. paneuropäischen Korridors werden, während die Umgehungsstra‎ße im Süden der Hauptstadt den Verkehr in Bukarest erleichtern soll.