Pe 25 octombrie 1944, în timpul celui de al doilea
război mondial, odată cu preluarea controlului asupra oraşului Carei, Armata elibera, după o formulă consacrată în epocă, ultima brazdă
de pământ românesc din nordul Transilvaniei, aflat, până atunci, sub ocupaţie
maghiară. Atât protagoniştii acelor momente, cât şi istoricii spun că evenimentul
s-ar fi putut produce mai devreme şi că ofiţerii au preferat să-şi odihnească
trupele cîteva zile înaintea asaltului final, astfel ca victoria de la Carei să
coincidă cu aniversarea Regelui Mihai I, care era şi comandantul Armatei. Trei
ani mai tărziu, când ţara se afla, practic, sub ocupaţie militară sovietică şi
era condusă de un guvern comunist marionetă, Regele a fost silit să abdice şi
să se exileze în Occident, de unde a putut reveni doar după Revoluţia din 1989.
Dar data de 25 octombrie a intrat, defintiv, deopotrivă în calendare şi în
conştiinţa publică, drept Ziua Armatei Române. Captivi, timp de aproape
jumătate de secol, în lagărul sovietic, românii şi-au putut valida vocaţia
occidentală abia în primii ani 2000, la sfârşitul tranziţiei post-comuniste.
România fost admisă în NATO, în martie 2004 – data celei mai masive extinderi
spre Est a celei mai de succes alianţe politico-militare din istorie. Era
finalul unui drum pe care Bucureştiul pornise încă din octombrie 1990, când a
stabilit relaţii diplomatice cu NATO şi continuase cu cererea de admitere,
avansată trei ani mai târziu. Sfâşiate, pe plan intern, de dispute adesea
feroce, clasa politică românească şi opinia publică, în ansamblu, au acţionat,
atunci, într-un remarcabil consens. De dreapta sau de stânga, la putere sau în
opoziţie, toate partidele importante au subscris fără ezitare la obiectivul
integrării europene şi euroatalantice, singura garanţie a prosperităţii şi
securităţii pentru România. Detaliu relevant, şef al statului în momentul
admiterii era fostul ministru comunist Ion Iliescu, care-şi făcuse studiile la
Moscova şi fusese frecvent acuzat de rusofilie.
Importanţa geostrategică,
potenţialul militar însemnat şi o opinie publică profund pro-occidentală au
fost şi rămân cele mai convingătoare argumente ale apartenenţei la NATO.
Aceasta e dublată şi de un parteneriat strategic privilegiat care leagă
Bucureştiul de Washington. România găzduieşte baze militare americane şi componente
ale scutului antirachetă, iar soldaţii săi participă frecvent la manevre şi
misiuni internaţionale alături de camarazii lor americani. Aproape o mie de militari se află în misiuni externe, iar
numărul acestora a fost, în anii trecuţi, semnificativ mai mare, de peste
2.500. Circa 30 de militari români şi-au pierdut viata şi 180 au fost
răniţi în teatrele de operaţii externe.