În ciuda dificultății de
a colecta date în pandemie, Organizația Salvați Copiii a reușit să finalizeze
cercetarea sa privind abuzul asupra minorilor cu răspunsuri atât din partea
copiilor, cât și a părinților. Cum era, poate, de așteptat adulții și minorii
au opinii diferite asupra anumitor aspecte. De pildă, din răspunsurile primite de la copii, rezultă
o incidență mult mai mare a aplicării pedepselor fizice în famile (46%), în
comparație cu cea recunoscută de părinți (28%). De asemenea, diferențe apar și
când se compară rezultatele din acest an cu cele din studiile efectuate în 2001
și 2013.
Sociologul Ciprian Grădinaru are amănunte: Observăm
incidența abuzului verbal ușor în scădere, dar relativ ridicată în continuare.
Cât privește abuzul fizic aici sunt sunt câteva elemente care merită
menționate. Observăm că bătaia cu mâna fără a produce urme copilului scade
constant în cele trei valuri de la aproape aproape 85% în 2001 mergând către
46% în 2021, însă cu o pondere încă
foarte ridicată. Acestea sunt opiniile sau răspunsurile copiilor. De
asemenea, vedem ceea ce este
îngrijorător: că abuzul fizic, sever bătaia cu diferite obiecte sau bătaia în
urma căreia rămân urme nu scade, ci din contră în 2021 ne menținem la un nivel
ușor mai ridicat comparativ cu 2013. La fel se întâmplă cu abuzul emoțional și
amenințarea.
Evoluează cam în același registru, la fel și neglijarea copilului
și exploatarea copilului și abuzul sexual. Ce scade, conform opiniilor
copiilor, este abuzul fizic ușor. (…)Dar cel mai probabil este ceea ce noi
numim recunoașterea fenomenului. Părinții încep se pară să fie conștienți că
faptul de a jigni sau de a țipa la copil nu este bine. Dacă ne uităm în
2013, procentele erau mult mai mici. (…)
Din răspunsurile copiilor despre comportamentul cadrelor didactice vedem că
abuzul fizic scade constant pe un trend descrescător clar de la 30 % în 2001
către 5% în 2021. În schimb, partea de abuz emoțional sau cearta copilului
rămâne la niveluri ridicate neavând
același trend puternic descendent.
Ce
înseamnă, mai exact, abuz emoțional și care sunt subcategoriile sale? Ne spune
tot sociologul Ciprian Grădinaru:
Abuzul emoțional clasic – se vorbește
urât acasă sau ești jignit – are nivelul de 12 %. Aproape 90% dintre copii spun
că sunt certați de părinți. Jumate dintre copii spun că asistă repetat la
certuri între părinți, iar asta poate fi
o altă formă a abuzului emoțional. Aproape doi din zece copii spun că nu sunt
lăsați de părinți să se întâlnească pentru a se juca alături de alții. Procente
similare de copii spun că unul dintre părinții lor bea prea mult. O formă mai
grave de abuz este aceea de a nu i se da copilului să mănânce. Mergând puțin
mai departe și analizând neglijarea, observăm că aproape unul din trei copii
spune că nu are mâncare sau se întâmplă să nu mănânce mâncare gătită acasă. Mai
mai mult de doi din zece copii spun că se întâmplă să nu i vadă doctorul când
sunt bolnavi, că sunt lăsați singuri în casă peste noapte ca să aibă grijă de
frații sau surorile mai mici sau că sunt lăsați zile în șir acasă. Aici vorbim
mai degrabă de factori socio-economici decât comportamental sau de opțiune
educațională a părinților.
De asemenea, procentele
referitoare la abuzul sexual rămân îngrijorătoare: aproximativ 3% dintre părinți afirmă că, în
ultimul an, copilul lor a fost victimă a abuzului sexual, în aproape două
treimi dintre cazuri agresorul fiind o persoană necunoscută, iar 2,9% dintre
adolescenți au declarat că au fost obligați să întrețină relații sexuale
împotriva voinței lor. Experții consideră, însă, în cazul acesta poate fi vorba
și de subraportare.
Ciprian Grădinaru: Aproximativ doi din zece mergând spre 3 din
10 copii au văzut pe internet sau la televizor imagini cu caracter sexual.
Luând în calcul jena de a vorbi despre asta, sigur procentele sunt mai
ridicate. Aici vedem doar vârful aisbergului. Însă, în viața reală, aproximativ
7% dintre copii spun că au văzut în viața lor reală, nu la televizor sau pe
internet, adulți în ipostaze sexuale. Spun ca au fost postate sau trimise pe
Internet clipuri video sau imagini care îi înfățișează nud sau în ipostaze
sexuală. Acest procent nu pare să aibă o involuție sau o tendință de a scădea.
Ce
face școala pentru ca numărul abuzurilor să scadă sau ca abuzul, în general, să
fie prevenit? Răspunsul îl oferă și consilierii școlari, din păcate puțin
numeroși și foarte aglomerați de obicei. Dar chiar și așa, se poate acționa,
după cum aflăm de la consiliera Aura Stănculescu:
Ne interesează să prevenim comportamente pe care
mai târziu cu greu le vom destructura pentru a le construi pe cele bune. De
aceea la clasă cu elevii facem foarte multe activități pe zona de comunicare,
să-i învățăm să comunice și să comunice selectiv, să-i învățăm să identifice
situațiile în care ei se simt în disconfort și să afle ce anume le-a produs
disconfortul și, mai ales, să poată să
spună, să verbalizeze lucrul acesta și să se îndrepte către persoanele care pot
să regleze situația. (…) Un copil care spune ce îl doare e un copil care a
învățat să se apere și pe noi ne interesează ca acești copii să nu rămână în
rolul de victimă pentru că traumele se agravează și mai târziu vom avea adulți
nefericiți care, poate, la rândul lor vor deveni abuzatori. Ne interesează în
școală să avem un mediu sănătos.
Însă
pentru a avea un mediu sănătos în școală, e nevoie și de schimbări la nivelul
societății unde, în continuare, tradiții conform cărora bătaia e ruptă din
rai se perpetuează.
