Tag: abuz online

  • Cuvântul care NU zidește

    Cuvântul care NU zidește

    Aproximativ jumătate dintre tinerii Uniunii Europene sunt expuși abuzurilor online. Este rezultatul unui raport Eurostat din 2023, care arată că 49% dintre tinerii europeni cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani s-au confruntat cu mesaje online considerate ostile față de anumite grupuri sau persoane.

    Este o perioadă de viață extrem de vulnerabilă, marcată de formarea identității, consolidarea stimei de sine și dezvoltarea relațiilor sociale, ceea ce face ca experiențele negative să aibă un impact psihologic mai intens.

    În top, conform acestui raport, se află Estonia cu 69% dintre tinerii din această categorie de vârstă care au fost expuși unor astfel de mesaje online. Urmează Danemarca – 69%, Finlanda  – 68%, Franța – 65% și Slovacia – 65%. Potrivit Eurostat, 12 dintre cele 23 de țări pentru care există date au înregistrat rate de peste 50%. La coada acestui top, se află: Croația – 24%, România – 27% și Bulgaria – 31%.

    În majoritatea cazurilor, discursul instigator la ură a fost legat de opiniile politice sau sociale, cu o medie de 35% în UE, subliniază Euronews, care a prezentat acest raport al Eurostat. Această categorie a fost cea mai mare în Estonia (60%), Finlanda (56%) și Danemarca (49%).

    Mesajele ostile care vizează comunitatea LGBTQ+ au afectat în medie 32% dintre tinerii adulți din UE. Cele mai mari procente au fost înregistrate în Estonia (46%), Slovacia și Portugalia (44%). În plus, 30% dintre tinerii adulți din UE au întâlnit mesaje de ură rasială, Țările de Jos și Portugalia fiind țările cele mai afectate, cu 45% fiecare.

    Nora Enache este psiholog și a lucrat, de-a lungul vremii, cu diferite grupe de vârstă pe tema abuzurilor emoționale, fie acestea online sau nu. În mare, cyberbullyingul provoacă o gamă largă de probleme emoționale. Am întrebat-o pe Nora Enache cum afectează abuzurile online stima de sine și sănătatea mintală a tinerilor:

     „Stima de sine este evaluarea globală a valorii proprii. Stima de sine influențează atitudinea noastră asupra propriei persoane. Dacă ne privim prin lupa online, prietenii noștri de acolo vor funcționa ca o oglindă socială în care privim pentru a ne face o idee despre felul în care ne văd ceilalți. Riscul care apare este acela că nu toți cei cu care interacționăm ne cunosc, nu toți ne vor binele, nu toți ne evaluează corect. Sunt atât de multe variabile în interacțiunile online, încât este greu de estimat ce anume face ca mediul acesta să nu fie unul propice dezvoltării”.

    Vorbim, carevasăzică, de o oglindă online alcătuită din multe cioburi, fiecare dintre ele reprezentând o altă persoană, cu un caracter și o personalitate unice, ce se oglindește în noi. Vorbim de o lume imaginară ce vrea cu obstinație să treacă în realitatea unui tânăr confuz, în căutări. Este un joc extrem de periculos pe care ni-l propune lumea online, un război neștiut și care se traduce, spune Nora Enache, prin diverse semne:

    „Semnele care indică faptul că există o victimă a mediului online sunt retragerea, izolarea, lipsa concentrării pe ceea ce au de făcut. De cele mai multe ori, în urma acestor schimbări de atitudine și comportament, familia este cea care cere ajutorul și nu victima”.

    Cum e din ce în ce mai greu să limităm, ca adulți, perioada petrecută în faţa unui ecran a copiilor noștri, răul produs de abuzul online probabil că nu mai poate fi evitat, dar este tratabil. Adesea este de ajuns un singur comentariu negativ pentru ca lumea interioară a tânărului să se prăbușească. Psihologic, există, totuși, ac de cojocul lui, ne asigură interlocutoarea noastră, Nora Enache:

    „Traumele provocate de experiențele negative în mediul online pot declanșa, de pildă, fobie socială. În cadrul ședințelor de consiliere se vor face intervenții ce vizează restructurarea cognitivă, antrenamente de relaxare mentală, automonitorizare, expunerea în vederea dezvoltării abilităților sociale sau analiză developmentală”.

    Și, da, psihoterapia e bună, dar parcă e mai bună interacțiunea sănătoasă în lumea reală!

     

  • Norme noi de combatere a abuzului online

    Norme noi de combatere a abuzului online

    Iniţiativa pleacă de la realitatea, demonstrată de date ale Europol, că pandemia de Covid-19 a dus la o creștere considerabilă a abuzurilor sexuale comise în mediul online împotriva copiilor. Lăsați mai mult timp nesupravegheați pe internet, pentru că au făcut școală sau pentru că s-au jucat, cei mici au devenit vulnerabili în fața infractorilor. Care pot rămâne anonimi grație noilor tehnologii.

    Abuzul sexual asupra copiilor este o crimă îngrozitoare, încalcă drepturile omului, spune europarlamentara Birgitt Sippel, raportoare pe această temă. Conform unui raport al Internet Watch Foundation, organizație caritabilă cu sediul în Anglia, cel mai mare număr de materiale cu conținut sexual abuziv asupra minorilor la nivel mondial este găzduit de furnizorii de servicii de internet din Europa .

    O să îmi distrugă viața. Vreau să mor. Am încercat să mă sinucid, te rog, lasă-mă în pace! Sunt voci ale unor adolescente cu vârste între 14 și 17 ani păcălite să posteze imagini cu ele dezbrăcate și apoi șantajate de infractori. O mărturie făcută în numele victimelor în Parlamentul European de comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johanson. Tot ea a vorbit de o problemă în raportarea acestor fapte: Îngrijorate că ar putea încălca regulile care protejează viața privată, anumite companii din domeniul internetului au luat decizia de a nu mai raporta astfel de materiale care conțin abuzuri asupra minorilor. În doar câteva luni, scăderea a fost de aproape 53 la sută. Sute de cazuri au rămas nedescoperite în fiecare zi, iar copiii au fost lăsați la mila infractorilor.


    De aceea, Parlamentul European, în urma unui acord cu Comisia și statele membre, a adoptat norme care permit furnizorilor de servicii de email, chat și mesagerie să identifice, să elimine și să denunțe din proprie inițiativă materiale online ce conțin abuzuri asupra minorilor. În același timp au fost create proceduri prin care cei care se consideră discriminaţi pot depune plângeri. Normele sunt temporare şi vor fi aplicate cel mult 3 ani. Comisia Europeană dă însă asigurări că va încerca să găsească o soluție permanentă încă din acest an.