Tag: abuz sexual

  • Prevenirea abuzurilor sexuale asupra copiilor – acord privind prelungirea unor măsuri

    Prevenirea abuzurilor sexuale asupra copiilor – acord privind prelungirea unor măsuri

    Statistici oficiale arată că, la nivel mondial, unul din opt copii cade victimă unei forme de violență sexuală. În Uniunea Europeană, proporția este de unu la cinci. O treime din copiii abuzați nu spun însă niciodată nimic nimănui, astfel că aceste fapte rămân în mare măsură necunoscute.

     

    Aceleași statistici mai arată că în urmă cu doi ani în întreaga Uniune Europeană au fost identificate 684 de cazuri de exploatare sexuală a copiilor. Au avut loc 60 de investigații și 30 de arestări, iar 40 de victime au fost identificate și protejate.

     

    În același an, în Statele Unite au fost înregistrate 32 de milioane de raportări ale unor cazuri suspecte de exploatare sexuală a copiilor, marea majoritate a sesizărilor, 99,5 la sută, fiind realizate de furnizorii de servicii electronice, adică rețele de socializare sau servicii de mesagerie.

     

    Întreprinderile din domeniul internetului cu sediul în Statele Unite au, de altfel, obligația de a raporta cazurile de abuzuri sexuale asupra copiilor pe care le identifică pe rețelele lor către un centru național independent. În Uniunea Europeană, normele sunt diferite de la o țară la alta, iar raportarea are loc doar pe bază de voluntariat. Și aceasta posibilă ca urmare a unei derogări de la normele de protecție a datelor cu caracter personal, adoptată în 2021, și care le permite furnizorilor de servicii electronice să utilizeze tehnologii specifice pentru a detecta cazurile de abuz sexual online asupra copiilor.

     

    Derogarea expiră în luna august, dar printr-un acord între Consiliu, din care fac parte statele membre, și Parlamentul European, ar urma să fie prelungită până în aprilie 2026.

     

    Potrivit ministrului belgian de interne, a cărui țară deține în prezent președinția Uniunii, acordul oferă securitate juridică furnizorilor de internet pentru a continua căutarea de materiale care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor și pentru a sesiza autoritățile competente.

     

    Totodată, acest răgaz va permite instituțiilor europene să pună la punct un nou cadru juridic. De altfel, în mai 2022, Comisia a adoptat o propunere legislativă privind prevenirea și combaterea unor asemenea fapte, impunându-le furnizorilor de servicii de internet obligația de a raporta.

     

    Propunerea se află în prezent în dezbatere în Consiliu și Parlamentul European.

     

  • Cum ne raportăm la hărțuire și abuz sexual

    Cum ne raportăm la hărțuire și abuz sexual

    Despre hărțuire și abuz sexual, de la formele fizice la cele virtuale sau
    online, se vorbește de mult timp și în România ca peste tot în Europa. Iar
    legislația încearcă să țină pasul cu toate manifestările recente ale acestor
    fenomen. Însă există, în continuare, destulă confuzie în opinia publică și în
    regulamentele care ar trebui să sancționeze faptele de tipul acesta. De pildă,
    un sondaj recent realizat de Fundația World Vision România arată că peste 26%
    dintre adolescenți și elevi de gimnaziu mărturisesc că li s-au trimis
    fotografii nud şi li s-a cerut să trimită fotografii nud cu ei. În același
    timp, din aceeași cercetare aflăm că peste 22% dintre elevii chestionați spun
    ca obligarea sau invitarea unui minor să vizioneze imagini pornografice este un
    abuz sexual doar într-o mică măsură sau nu este deloc. Studiul face dintr-un
    proiect mai amplu al fundației, intitulat JUSTinAct, care-și propune să-i
    informeze cât mai bine pe profesori, părinți și copii despre toate valențele
    abuzului sexual și să schimbe mentalitatea potrivit căreia doar violul este un
    delict de acest tip. A-i cere cuiva să
    trimită fotografii nud este tot un abuz, dar multe lume nu conștientizează asta,
    consideră Andreea Bujor, directoare de advocacy în cadrul Fundației World
    Vision:

    În acest sondaj am avut peste 700 de respondenți. Peste un sfert dintre
    ei spun că li s-au cerut fotografii. Deci acest lucru se întâmplă și trebuie să
    discutăm despre el. Copiii noștri au acces la internet, sunt extrem de
    informați și noi considerăm că nu trebuie să discutăm și în continuare privim
    aceste informații drept tabu. Acest lucru nu ar trebui să se întâmple. Îi
    sfătuim pe toți profesorii și părinții să fie atenți la copii, să discute cu ei
    aceste subiecte.



    Tot o
    discuție sinceră ar elimina senzația de jenă pe care o încearcă adolescenții cu
    anumite ocazii surprinse, de asemenea, în sondajul World Vision. Unul din trei
    adolescenţi nu ar avea încredere să vorbească cu părinţii dacă ar trece
    printr-un abuz sexual, din cauza ruşinii, aflăm tot de la Andreea Bujor:

    La școală nu se discută absolut deloc despre
    aceste subiecte, ele sunt considerate a fi tabu în continuare. Victima, în
    continuare, se rușinează și se teme de faptul că nu este crezută, că este
    blamată de către comunitate. Este foarte important să educăm, să vorbim cu
    copiii. În momentul în care în școli s-ar discuta mai mult despre asta, la ora
    de dirigenție, de exemplu, li s-ar spune ce înseamnă abuzul sexual și faptul că
    pot face o reclamație la Protecția Copilului sau la poliție, în momentul acela,
    copilul ar simți că există un spațiu sigur unde poate să reclame aceste lucruri.



    Iar în aceste discuții școala
    trebuie implicată, căci multe dintre abuzuri se petrec chiar în incinta
    instituției de învățământ. Andreea Bujor, directoare de advocacy în cadrul
    Fundației World Vision:

    Peste 17%
    dintre adolescenți spun că la școală au fost atinși într-un mod care i-a
    făcut să se simtă inconfortabil. În cele mai multe cazuri au fost atinși de
    către colegi, dar un procent mai mare proporție, peste 20% spun că, în alte
    contexte, nu de către colegi, au fost atinși într-un mod care i-a făcut să se
    simtă inconfortabil. 51,5% spun că au avut de a face cu priviri insistente
    asupra corpului lor. Iar referitor la reclamații, peste 30% dintre profesori nu
    ar reclama abuzuri sexuale asupra unui minor pentru că consideră că nu ar avea
    suficiente dovezi. Aici aș vrea să fac o precizare care cred că este foarte
    importantă. Nici părintele, nici profesorul nu sunt instanțe de judecată. Așadar,
    instanța de judecată este responsabilă să vadă dacă acest lucru s-a întâmplat
    sau nu. Pentru un profesor sau un părinte, responsabilitatea față de
    respectivul copil este să reclame. După aceea se vor face cercetări și se va
    dovedi ce este de dovedit.


    Trecând de la gimnaziu și liceu
    la facultăți, o altă cercetare indică faptul că nici în mediul universitar
    lucrurile nu stau mai bine. De la Cristina Praz, membră a asociației feministe
    Centrul FILIA, aflăm următoarele:

    Timp de 5 ani universitari, în 52 de
    universități au fost înregistrate doar 15 cazuri de hărțuire sexuală. Și asta
    nu e un lucru neapărat bun, nu înseamnă că aceste cazuri nu există. Înseamnă
    doar că avem poate dificultăți să accesăm aceste mecanisme de raportări, să
    comunicăm cu studenții și să creăm pentru studente și studenți un mediu în care
    se simt în siguranță, să vorbească despre aceste experiențe și să ceară
    ajutorul mai departe. Din păcate, de
    cele mai multe ori, soluționarea reclamațiilor a fost recomandarea unei medieri
    sau clasarea cazurilor din cauza lipsei de probe. Într-un singur caz știm că un
    cadru didactic a fost concediat, dar nu prin decizia Comisiei de Etică a
    universității respective, ci mai degrabă printr-o decizie ulterioară, pentru că
    în primă fază nu s-a întâmplat nimic.


    Aceste
    informații sunt incluse într-un raport amplu realizat de Centrul FILIA despre
    hărțuirea sexuală în mediul universitar, raport precedat de un studiu
    exploratoriu.

    Cristina Praz ne oferă amănunte: Am vorbit pe
    de-o parte cu studentele și studenții și, pe de altă parte, cu cadrele
    didactice pentru a vedea cum au perceput acest fenomen. Peste 30% din
    respondenți au indicat că au trecut prin experiențe de hărțuire, iar aproape
    40% din respondente și respondenți au spus că au fost martori la o faptă de
    hărțuire sexuală. Aș menționa că aceste date într-adevăr nu sunt reprezentative
    pentru că nu au fost luate de la nivelul tuturor universităților, dar sunt
    niște date de început, exploratorii, tocmai pentru a avea un nivel minim de
    informații legat de acest fenomen. Tot în cadrul aceluiași studiu am aflat și
    că una dintre principalele cauze pe care respondenții le-au identificat pentru
    hărțuirea sexuală este lipsa reglementărilor și a unor mecanisme de sancțiune.


    Și tocmai modul
    în care este definită și tratată hărțuirea sexuală în codurile etice sau
    regulamentele interne ale mai multor universități a fost analizat de către
    Centrul FILIA. Concluzia ne-o împărtășește Cristina Praz:

    În studiul nostru
    recent am aflat că din cele 85 de coduri analizate, doar 38 menționează
    hărțuirea la un nivel minimal. Și asta nu înseamnă că se oferă o definiție a
    termenului. Mai mult de jumătate din coduri nu pomenesc nici măcar două cuvinte
    despre acest fenomen. Aici avem o problemă. Atunci când nu avem un regulament
    etic clar de unde să aflăm ce înseamnă hărțuirea sexuală, cum este definită, ce
    forme ia acest fenomen, nici studenții, nici studentele, nici cadrele didactice
    sau personajul personalul auxiliar nu au de unde să afle aceste informații și
    să știe cum pot fi sancționate mai departe.


    De altfel,
    acolo unde este abordată hărțuirea sexuală, accentul cade exclusiv pe pedepse,
    nu pe educare sau pe sensibilizarea prin comunicare pentru prevenirea
    fenomenului.