Tag: Academia Americana de Film

  • „colectiv” continuă cursa spre Oscar

    „colectiv” continuă cursa spre Oscar

    Documentarul colectiv, regizat de Alexander Nanau, se
    află pe lista scurtă a nominalizărilor la premiile Oscar la două categorii: cel
    mai bun documentar şi cel mai bun lungmetraj internaţional. Este prima dată
    când o producţie românească se află în etapa finală a nominalizării la două
    categorii ale prestigioaselor distincţii acordate de Academia Americană de
    Film. Pelicula urmăreşte o investigaţie a unor jurnalişti despre corupţia din
    sistemul de sănătate românesc, relevată de incendiul din clubul bucureştean Colectiv,
    de pe 30 octombrie 2015, soldat cu peste 60 de victime.


    Filmul a mai primit, până acum, două premii. Anul
    trecut, a fost desemnat cel mai bun documentar la premiile Academiei Europene
    de Film, supranumite şi Oscarurile europene, iar anul acesta, a fost considerat
    cel mai bun documentar la premiile Cercului Criticilor de Film de la Londra.
    Nominalizările la Oscar vor fi anunţate pe 15 martie, iar decernarea premiilor
    va avea loc pe 25 aprilie.


    Născut în România şi stabilit în Germania, regizorul
    Alexander Nanau precizează că nominalizarea filmului său, o coproducţie
    româno-luxemburgheză, e rezultatul muncii unei echipe de pe patru continente.
    Într-o declaraţie acordată AGERPRES, regizorul subliniază că, prin includerea
    pe această listă scurtă, povestea din documentar merge mai departe.

    Este o
    poveste despre stat, nişte autorităţi incompetente, care prin minciună şi
    manipulare au călcat vieţile oamenilor în picioare şi e cât se poate de
    important să îl vadă cât mai multă lume şi poate ajută pe alţii să îşi dea
    seama când sunt ei poate manipulaţi şi li se pune lor viaţa în pericol de către
    autorităţi
    – spune regizorul. El adaugă că ‘există nişte teme care sunt
    valabile pentru toată lumea, pe tot mapamondul’
    . Una dintre acestea e cât de
    importată este presa independentă şi că fără o presă independentă practic nu
    avem acces la adevăr, pentru că oamenii care sunt la putere tot timpul vor fi
    tentaţi să inventeze o realitate paralelă şi să îşi ascundă intenţiile şi să
    facă abuz de puterea lor.
    Alexander Nanau mai crede că societatea românească,
    de la Colectiv încoace, de la sfârşitul lui 2015, s-a schimbat foarte puternic.
    Se doreşte o schimbare care e din ce în ce mai vizibilă.


    Coşmar repetabil,
    provocat de cinismul şi putreziciunea morală a managerilor de spitale şi
    politicienilor care-i protejează, incendiile cu victime multiple continuă să
    îndolieze România. Pe 29 ianuarie a ars, cu oameni înăuntru,
    un salon de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş
    din Bucureşti, cotat, altminteri, drept cel mai modern şi mai bine utilat dintre
    spitalele de profil. O tragedie similară a avut loc în noiembrie, la spitalul
    de urgenţă din Piatra Neamţ .
    Acesta este, conchide
    regizorul Alexandru Nanau, palmaresul unor incompetenţi şi corupţi, instalaţi
    zeci de ani în instituţiile statului sau în spitale, ascunzând sub preş
    incompetenţa şi mizeria. Şi rezultatul e unul foarte simplu – mor oameni.

  • „colectiv”, în cursa pentru Oscar

    „colectiv”, în cursa pentru Oscar

    Un
    film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre
    interes personal versus interes public, despre curaj și responsabilitate
    individuale: acesta este sinopsisul lungmetrajului colectiv, ce redă primul
    an de după incendiul din clubul bucureștean Colectiv. Atâta doar că filmul nu
    este ficțiune. Nici nu este inspirat din fapte reale. Ci este realitatea
    însăși!


    În seara zilei de 30 octombrie 2015, pe scena clubului Colectiv,
    improvizat într-o fostă fabrică dezafectată, urcau rockerii de la Goodbye to
    Gravity, pentru a cânta în fața a sute de tineri. La puțin timp după începerea
    concertului, focul de artificii ce
    însoţea prestaţia grupului aprinde buretele care capitona sala supraaglomerată
    a clubului prevăzut o singură uşă de evacuare. 153 de secunde durează
    incendiul, suficient cât unii spectatori să moară pe loc, alții să fie grav
    afectați de flăcări și fum și să se calce în picioare spre ieșire.


    Premierul de
    la acea vreme demisionează, la fel și primarul sectorului în care se afla
    clubul. Între timp, unii răniți sunt transportați pentru îngrijiri medicale în
    străinătate, alții, rămași în țară, se sting din cauza arsurilor sau a
    infecțiilor nosocomiale intraspitalicești. Au loc proteste de stradă sub
    sloganul ˂corupția ucide!>, se deschide dosar penal, se fac arestări,
    procesul trenează, se stabilesc, într-un final, vinovății și pedepse, iar
    victimelor sau urmașilor lor li se acordă despăgubiri.
    Una dintre marile
    tragedii pe timp de pace din istoria României, incendiul de la Colectiv s-a
    soldat cu 64 de morți, în principal tineri, și cu circa 200 de răniți, dintre care unul s-a sinucis ulterior.


    Regizat
    de Alexander Nanau, documentarul născut din tragedia de la Colectiv, din 2015,
    este, acum, propunerea României la premiile Oscar 2021, secţiunea cel mai bun
    lungmetraj internaţional, anterior numită cel mai bun film într-o limbă
    străină. Este prima oară când un documentar este propunerea României în
    competiţia pentru premiile Academiei Americane de Film – se arată pe pagina de
    Facebook a filmului.


    În plus, distribuitorii americani vor înscrie colectiv
    şi la secţiunea cel mai bun film documentar, pentru a-i spori şansele de a fi
    inclus pe lista extrem de scurtă a nominalizărilor. Ne aflăm cu adevărat în
    plină epocă de aur a documentarului, iar faptul că aceste filme încep să
    primească recunoaştere pe o scară atâta de largă este foarte încurajator
    -
    spune Alexander Nanau, care se declară convins că povestea colectiv va ajunge
    la cât mai mulţi oameni. Din dorința – adăugăm noi – ca așa ceva să nu se mai
    întâmple niciodată!