Tag: Academia di Romania

  • Jurnal românesc – 03.06.2024

    Jurnal românesc – 03.06.2024

    Duminică, pe 9 iunie, în România și în diaspora vor avea loc primele alegeri din acest an. În țară se va putea vota atât pentru alegerile locale, dar doar în localitatea de domiciliu sau de reşedinţă, cât și pentru europarlamentare. În străinătate se va putea vota doar pentru europarlamentare. Circa 19 milioane de români sunt aşteptaţi la vot în cele aproape 19.000 de secţii de votare deschise la nivel naţional, în timp ce în diaspora vor exista 915 secţii, dublu faţă de europarlamentarele de acum cinci ani. Secţiile de votare se vor deschide la ora 7:00 locală şi se vor închide la ora 22:00 locală. Preşedinţii secţiilor de votare pot decide prelungirea votului până la 23:59, dacă sunt persoane care nu au reușit să îşi exercite acest drept, dar se află în interiorul sau în imediata apropiere a secţiei. Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, numărul total al candidaţilor pentru alegerile locale şi europene se apropie de 208.000. În premieră, datele despre prezenţa la vot vor fi prezentate în timp real, online, în ziua alegerilor, pentru fiecare scrutin în parte, pe site-ul AEP.

     

     

    Comisia Europeană și Europa Nostra au anunțat câștigătorii Premiilor Europene pentru Patrimoniu pe 2024, co-finanțate de Uniunea Europeană. 26 de proiecte remarcabile din 18 țări au fost premiate în cadrul a cinci categorii. Printre câștigători se numără și două proiecte de patrimoniu din România: Biserica Săsească transivăneană din Alma Vii și Biserica Sfântului Mihail de la Cluj-Napoca. Proiectul complex de restaurare a Bisericii Săsești din Alma Vii a presupus inclusiv responsabilizarea comunității locale, fiind, astfel, încurajată dezvoltarea durabilă a turismului local. Biserica Sfântului Mihail din Cluj-Napoca, o bijuterie a arhitecturii gotice europene, s-a aflat într-un amplu proces de restaurare între 2016 și 2022. Dincolo de consolidări structurale exhaustive și restaurări ale fațadei, proiectul a inclus reamenajarea interioarelor și lucrări de modernizare. Ceremonia de decernare a Premiilor pentru Patrimoniul European 2024 va avea loc pe 7 octombrie, la Ateneul Român, care a primit, recent, Marca Patrimoniului European în semn de recunoaștere a semnificației sale europene.

     

     

    Cu ocazia împlinirii a trei decenii de la înființare, Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord a organizat, vineri, o sesiune festivă prezidată de Mitropolitul Serafim. Prezentă la eveniment, ambasadoarea României la Berlin, Adriana‑Loreta Stănescu, a vorbit despre rolul Bisericii Ortodoxe Române la nivel european, prin construirea de punți de dialog și cooperare „între țări, culturi, confesiuni și Biserici, reconfirmând încă o dată faptul că proiectul reunificării europene a fost construit pe fundamentul comun oferit de practica dreptului roman, de izvoarele democrației și ale filosofiei grecești și de rădăcinile creștine ale culturii europene”.

     

     

    În cadrul sesiunii festive, Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord a anunțat că va oferi două burse anuale de studiu şi cercetare tinerilor români ortodocși cu posibilități materiale reduse care doresc să studieze la o universitate din Germania sau Austria. Bursa de studiu va fi destinată unui student teolog și va avea o durată de 12 luni, iar bursa de cercetare va avea ca scop susținerea unui doctorand, cercetător sau cadru didactic pe o durată de 3 luni, în vederea aprofundării cunoștințelor. Ambele burse vor purta numele preotului prof. Dumitru Stăniloae și vor avea o valoare de 1.000 euro lunar. Mitropolia desfășoară, în prezent, activități similare, prin oferirea „Burselor pentru copiii săraci din Moldova”, prin care, în decursul anului precedent, 850 de copii din județele Botoșani și Vaslui au primit ajutoare în valoare de 355.000 euro.

     

     

    La Roma, pe 5 iunie, va avea loc o nouă întâlnire în cadrul proiectului „Miercurile literare la Accademia di Romania in Roma”. Publicului italian îi va fi prezentat ultimul roman al Sidoniei Drăgușanu, tradus de Luisa Valmarin și publicat de Elliot Edizioni în 2023. Prezentarea va fi susținută de Luisa Valmarin, de prof. Maria Serena Sapegno, Universitatea La Sapienza din Roma, și de Loretta Santini, directorul editorial al Editurii Elliot. Sidonia Drăgușanu (1908-1971), născută la București, a debutat în presă în 1933 și în proză în 1934. De-a lungul carierei a scris numeroase cărți pentru copii, romane și piese de teatru care s-au jucat în teatrele bucureștene și din țară până în anii ‘80. A avut emisiuni la radio și TV. ʺDragoste reaʺ este ultimul roman al Sidoniei Drăgușanu, publicat în 1960. A fost reeditat în 2021, prin grija familiei, în cadrul proiectului de redescoperire a scriitoarei început în 2017.

     

     

  • Jurnal românesc – 14.06.2022

    Jurnal românesc – 14.06.2022

    Şeful
    Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Gheorghe Cârciu, a efectuat, în
    perioada 10 – 12 iunie, o vizită de lucru la Viena, în Austria.
    Oficialul român
    s-a întâlnit cu reprezentanţii comunităţii româneşti, într-o reuniune găzduită
    de Ambasadă în prezenţa ambasadorului Emil Hurezeanu. Delegaţia română a
    prezentat programele dezvoltate, demersurile statului român în vederea
    repatrierii şi reinserţiei socio-profesionale a românilor din afara graniţelor,
    precum şi sesiunile de finanţări nerambursabile şi programul Taberelor ARC.
    Avem o misiune comună, aceea de a construi proiecte eficiente şi de
    suflet pentru cât mai mulţi români. Apreciem activitatea şi deschiderea
    mediului asociativ din Austria şi avem credinţa că vom reuşi să aducem România
    mai aproape de fiecare român, indiferent în ce parte a lumii s-ar afla, a
    spus Cârciu. Secretarul de stat a participat, apoi, la slujba de sfinţire a
    altarului Bisericii Ortodoxe Române Sfântul Ştefan cel Mare din
    Viena, oficiată de mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale şi de
    Nord. Clericul ortodox a mulţumit pentru atenţia oferită comunităţii româneşti
    şi pentru păstrarea vie a limbii şi culturii române. DRP arată că 138.390 de
    români erau oficial înregistraţi în Austria, în ianuarie 2022, iar comunitatea
    de români era a doua ca mărime din aceast stat. Austria este a patra ţară în
    care se deplasează Gheorghe Cârciu, după Ucraina, Italia şi Belgia.




    Scurt-metrajele
    românești Planuri de vacanță, în regia lui Alexandru Mironescu, și
    Prin oraș circulă scurte povești de dragoste, de Carina-Gabriela
    Dașoveanu, reprezintă România în competiţia internaţională a Festivalului
    Internațional de Film Studențesc de la Tel Aviv.
    Planuri de vacanță
    a câștigat, în 2021, premiul Heart of Sarajevo pentru cel mai bun film
    studențesc la Festivalul de Film de la Sarajevo şi fost nominalizat la mai
    multe manifestări de profil, precum cele de la San Sebastian sau Festivalul
    Internațional de Film Black Nights din Tallinn. Pelicula Prin oraș
    circulă scurte povești de dragoste este câștigătoarea premiului Gopo 2022
    pentru scurt-metraje. A fost
    premiată, anul trecut, la Festivalul de Film de la Cannes, precum și la
    Festivalul Internaţional de la Denver. De asemenea, scurt-metrajul a fost
    primul film studențesc din România selectat vreodată la Festivalul de Film
    Sundance 2022. A 14-a ediţie a Festivalului Internațional de Film Studențesc de
    la Tel Aviv se desfăşoară până la 18 iunie, iar cei doi regizori susțin
    ateliere de film după proiecțiile peliculelor lor.




    Accademia di Romania la Roma găzduieşte, până la
    19 iunie, a 20-a ediție a expoziției internaționale de artă contemporană
    Spazi Aperti.
    Sunt expuse 21 de lucrări de pictură, grafică, video,
    sunet, instalație și fotografie ale unor artişti internaționali, rezidenți în
    academiile şi institutele străine din capitala Italiei. Printre aceştia,
    artista Alexandra Oancea, beneficiară a bursei Vasile Pârvan
    în 2021. Spazi Aperti este
    un eveniment bazat pe un concept original creat, în 2003, de artiștii bursierii
    Vasile Pârvan. Accademia di Romania la Roma transmite că manifestarea a
    ajuns să fie unul dintre reperele artei contemporane în realitatea multiculturală
    din capitala Italiei, fiecare ediție a expoziției funcționând ca un pilon de
    susținere a tinerilor artiști străini și ca un vector de condensare a
    comunității la nivelul academiilor străine din Roma.




    Galeria
    bucureşteană Sandwich participă, cu sprijinul Institutului Cultural
    Român, la LISTE Art Fair 2022, care are loc în perioada 13 – 19 iunie, la
    Basel, în Elveția.
    Galeria prezintă un proiect semnat de româncele Nicoleta
    Mureș, Raluca Milescu, de ucraineanca Natasha Shulte și de chinezul Zhang Miao.
    Reprezentanţii galeriei arată că operele celor patru artişti prezintă abordări
    critice ale lumii contemporane, ale ritmului său haotic, accelerat și de multe
    ori fără țintă. Liste Art Fair din Basel a fost fondat în 1996 şi este cel mai
    cunoscut târg de artă dedicat galeriilor tinere, de până în 10 ani, precum și
    artiștilor emergenți.