Tag: accident Grecia

  • Jurnal românesc – 06.03.2023

    Jurnal românesc – 06.03.2023

    Un cetăţean român în vârstă de 34 de ani a fost identificat printre persoanele decedate în urma accidentului feroviar care a avut loc în noaptea de 28 februarie spre 1 martie în localitatea Tempe din Grecia, a anunţat Ministerul român de Externe. MAE arată un reprezentant al Consulatului General al României la Salonic a informat de urgenţă familia persoanei decedate, cu care se afla deja în contact direct, şi le-a oferit informaţii cu privire la procedura de eliberare a certificatului de deces şi a celorlalte documente necesare transportării trupului în România. Bucureştiul a precizat că repatrierea se va realiza după finalizarea, de către autorităţile elene, a tuturor procedurilor specifice în astfel de situaţii. Totodată, MAE arată că reprezentanţii Consulatului vor continua dialogul cu autorităţile locale şi cu familia cetăţeanului român şi vor asigura asistenţa şi protecţia consulară necesare, conform competenţelor legale. 57 de oameni au murit şi alţi zeci au fost răniţi în urma coliziuni frontale între un tren de pasagei şi unul de marfă, în localitatea Tempe, aflată între Atena și Salonic. Conform anchetei, tragedia a fost provocată de o eroare umană.



    În Republica Moldova se vorbeşte limba română şi absolut nicio ţară nu are dreptul moral, legal şi politic de a comenta acest lucru, a declarat ministrul de externe de la Chişinău, Nicu Popescu. Reacţia vine după ce Moscova a criticat proiectul de lege aflat în dezbaterea parlamentului moldovean, care vizează înlocuirea sintagmei “limba moldovenească” cu “limba română” în toate legile din Republica Moldova. “Noi suntem indignaţi de indignarea Federaţiei Ruse. Limba pe care o vorbim ne aparţine, decizia cum numim această limbă ne aparţine (…) Republica Moldova are o comunitate de istorie, de limbă cu România. Inclusiv, în virtutea acestei comunităţi Republica Moldova face parte din familia europeană. Vom adera la Uniunea Europeană indiferent de comentarii sau lipsa acestora din partea unor state terţe”, a spus şeful diplomaţiei moldovene. Anterior, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, “îşi abandonează limba maternă” şi a acuzat Statele Unite că s-ar afla în spatele acestui demers. Parlamentul de la Chişinău a adoptat o decizie de aliniere a legislaţiei la hotărârile Curţii Constituţionale. Astfel, limba română devine oficial limba de stat a Republicii Moldova, aşa cum este menţionat în textul Declaraţiei de Independenţă din 1991.



    Orchestra Simfonică a Filarmonicii “George Enescu” a susţinut, pentru prima dată după 30 de ani, un concert la Sala cu Orgă din Chişinău. Ansamblul l-a avut la pupitru pe dirijorul de origine basarabeană Yuri Botnari, muzician cu o vastă carieră internaţională. Pe scenă a urcat şi violoncelistul Andrei Ioniţă, unul dintre cei mai apreciaţi artişti români din tânăra generaţie, câştigător al marelui Concurs Internaţional Ceaikovski în 2015. Programul a cuprins “Jocuri româneşti” de Sabin Păutza, binecunoscutul compozitor româno-american care aniversează vârsta de 80 de ani, Concertul nr. 1, în la minor, pentru violoncel şi orchestră, op. 33, de Camille Saint-Saens, şi Simfonia nr. 5, în mi minor, op. 64, de Piotr Ilici Ceaikovski. Spectacolul a avut loc la 5 martie şi a organizat cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României.



    Producătorul Adrian Pîrvu va participa, cu proiectul “Călătoria soldatului”, la care lucrează împreună cu regizoarea ucraineană Helena Maksyom, la programul de training dedicat producătorilor de filme documentare EURODOC. Cineaștii sunt la a doua colaborare în domeniul filmului documentar, după “Totul NU va fi bine” din anul 2000, când au prezentat o poveste personală despre prima generație născută după dezastrul de la Cernobîl. Documentarul a câștigat Premiul Federației Europene a criticilor de film și Premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional de Film de la Odessa. Programul EURODOC se desfășoară în trei sesiuni de o săptămână. Prima a început la Limburg, în Germania, pe 5 martie şi se va încheia la 11 martie. A doua va avea loc la Varșovia, în Polonia, în perioada 4 – 10 iunie, iar a treia se va desfăşura la Hautes-de-France, în Franța, în intervalul 1 – 7 octombrie. Adrian Pîrvu este parţial orb. S-a născut în 1986, anul dezastrului de la Cernobîl. Mama sa a crezut că problemele sale de vedere au fost cauzate de vizita ei în Ucraina, pe când era însărcinată în șase luni. Absolvent al Universităţii Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L.Caragiale” din București, Pîrvu a regizat și produs mai multe scurtmetraje și documentare. După ce a predat limba engleză timp de un an în China, a lucrat ca producător pentru un ONG care susține persoanele cu dizabilități.






  • Jurnal românesc – 03.03.2023

    Jurnal românesc – 03.03.2023

    Consulatul General al României la Salonic a fost notificat de către un membru al comunităţii româneşti din Grecia cu privire la posibila dispariţie a unui cetăţean român, despre care se presupune că ar fi una dintre victimele accidentului feroviar produs la 1 martie, în localitatea Tempe. Ministerul de Externe de la Bucureşti transmite că reprezentanţii consulatului au intrat în contact şi cu membrii familiei persoanei în cauză şi au luat legătura cu administraţiile locale din oraşele Larisa, Tempe, Katerini şi Salonic, precum şi cu unităţile medicale unde sunt internaţi răniţii. Deocamdată, persoana în cauză nu a fost găsită pe niciuna dintre listele disponibile la nivelul autorităţilor elene, iar MAE român precizează că procedurile de identificare a persoanelor decedate se efectuează cu foarte mare dificultate dat fiind specificul accidentului feroviar, care s-a soldat cu zeci de morţi şi răniţi. Bucureştiul reaminteşte că românii pot solicita asistenţă consulară la numărele de telefon al Ambasadei României la Atena +30 210 672 88 75, +30 210 672 88 79 şi ale Consulatului General la Salonic +30 231 034 00 88. Pentru situaţii de urgenţă există şi liniile telefonice speciale ale ambasadei +30 697 899 62 22 şi consulatului +30 690 647 90 76.



    Fostul ministru al Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a fost decorat de statul ucrainean cu Ordinul Prinţului Iaroslav cel Înţelept (gradul III) pentru “merite personale semnificative în consolidarea cooperării interstatale, susţinerea suveranităţii de stat şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei şi contribuţia semnificativă la popularizarea statului ucrainean în lume”. Distincţia, acordată prin decret de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la 23 august 2022, i-a fost înmânată de ambasadorul ucrainean la Bucureşti, Ihor Prokopchuk, într-o ceremonie desfăşurată la sediul Senatului României. “Este un premiu pentru români, pentru contribuţia în sprijinirea Ucrainei pe care oamenii simpli au avut-o, instituţiile, societatea civilă, Ministerul Apărării Naţionale şi zona guvernamentală. Ar trebui să trecem relaţiile dintre România şi Ucraina la un nivel superior”, a declarat Dîncu. Potrivit acestuia, “relaţiile dintre cele două ţări au un potenţial de dezvoltare foarte bun în viitorâ”, ceea ce ar justifica un eventual parteneriat strategic al ţării noastre cu Ucraina.



    Ambasadele României şi Republicii Moldova în Statele Unite au organizat un eveniment în Congresul american pentru a prezenta şi onora Mărţişorul, transmite reprezentanţa diplomatică românească la Washington. Ambasadorul României, Andrei Muraru, şi cel al Republicii Moldova, Viorel Ursu, au vorbit despre semnificaţia mărţişorului, ca simbol al primăverii şi renaşterii, al afecţiunii, prieteniei şi respectului, iar participanţii au primit mărţişoare şi au putut afla detalii despre istoria acestui obicei străvechi. Muraru a spus că cele două culori ale şnurului mărţişorului, roşu şi alb, pot avea mai multe interpretări: “Există una care îmi place în mod deosebit: roşul este pentru viaţă, iar albul este pentru victorie şi pace. Ca state care se învecinează cu Ucraina, dorim ca acesta să fie primăvara păcii. Pace şi victorie pentru Ucraina, pace şi victorie pentru Europa, pace şi victorie pentru America”, a declarat ambasadorul român. La rândul său, diplomatul moldovean a evidenţiat comunitatea de limbă, cultură şi civilizaţie dintre România şi Republica Moldova. El a vorbit despre ajutorul necondiţionat pe care România îl oferă Republicii Moldova în contextul războiului din Ucraina, precum şi despre sprijinul pentru parcursul european al Chişinăului. “Prietenul la nevoie se cunoaşte”, a punctat Viorel Ursu. La eveniment au participat reprezentanţi Senatului şi Camerei Reprezentanţilor, ai Departamentului de Stat şi Departamentului Apărării.



    Solişti români din diaspora, care s-au impus pe scenele lirice internaţionale, vor susţine, la 4 martie, o Gală de operă la Palatul Culturii din Timişoara. Protagoniştii evenimentului, soprana Luiza Fatyol, tenorul Ioan Hotea şi baritonul George Petean vor fi acompaniaţi de orchestra Filarmonicii Banatul sub bagheta dirijorului Ciprian Teodoraşcu. Concertul este organizat de Clubul Rotary Cetate Timişoara împreună cu Teatrul Naţional Timişoara şi Filarmonica Banatul. Organizatorii şi-au propus să aducă acasă artişti români de succes din diaspora pentru a susţine proiecte artistice cuprinse în programul Timişoara – Capitala Europeană a Culturii 2023.