Tag: accident mina

  • Retrospectiva săptămânii 01.10 – 07.10.2017

    Retrospectiva săptămânii 01.10 – 07.10.2017


    Preşedintele
    Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarović, în vizita la Bucureşti.


    Preşedintele român, Klaus Iohannis,
    şi omologul său de la Zagreb, Kolinda Grabar-Kitarović, care a efectuat o
    vizită de stat la Bucureşti, au deschis, marţi, lucrările Forumului oamenilor
    de afaceri români şi croaţi. Cu acest prilej, liderul de la Bucureşti a
    precizat că schimburile comerciale bilaterale s-au apropiat de pragul de 300 de
    milioane de euro. În opinia sa, deşi acest nivel este unul scăzut faţă de
    potenţialul celor două economii, evoluţiile recente oferă, totuşi, semne
    încurajatoare. Luni, în cadrul
    întrevederii pe care au avut-o, cei doi oficiali au discutat, între altele,
    despre îmbunătăţirea colaborării în cadrul UE şi NATO. Totodată, ei au
    stabilit că e nevoie de dezvoltarea infrastructurii în regiune, iar summit-ul
    de la Bucureşti de anul viitor al Iniţiativei celor Trei Mări se va
    concentra tocmai pe această temă. Pe de altă parte,
    şeful statului croat a precizat că ţara sa susţine aderarea
    României la Spaţiul Schengen şi eliminarea Mecanismului de Cooperare şi
    Verificare aplicat României în domeniul justiţiei.



    Premierul Mihai
    Tudose prezent la Varna la o reuniune cvadrilaterală la
    nivel înalt România – Bulgaria – Serbia – Grecia.


    Premierul român, Mihai Tudose, aflat, marţi, în
    vizită în Bulgaria vecină şi omologul său bulgar, Boiko Borisov, au condus, la
    Varna, a patra şedinţă comună a guvernelor de la Bucuresti si Sofia. Pe ordinea
    de zi s-au aflat, între altele, cooperarea economică, infrastructura de transport
    şi cea energetică, dezvoltarea regională şi cooperarea transfrontalieră. În
    prezenta celor doi premieri, a fost semnata o declaratie referitoare la
    directiile principale ale cooperării bilaterale, regionale si în plan european,
    euroatlantic si international. Tot la Varna, seful Executivului de la Bucuresti
    a participat la o reuniune cvadrilaterală la nivel înalt dintre România, Bulgaria,
    Serbia si Grecia. Mihai Tudose, Boiko Borisov, prmierul
    grec – Alexis Tsipras, alături de preşedintele sârb – Aleksandar Vučić au
    discutat despre cooperarea bilaterală şi regională. Potrivit şefului guvernului
    de la Sofia, cele patru ţări vor forma un grup care se va coordona şi a cărui
    voce se va auzi mult mai bine la nivel european. Preşedintele sârb crede, la
    rândul său, că cele patru ţări vecine pot face multe lucruri împreună pentru
    bunăstarea propriilor cetăţeni. Şi premierul grec consideră că acest grup poate
    juca un rol esenţial pentru stabilitatea şi pacea întregii zone balcanice. La
    rândul său, şeful Executivului de la Bucureşti a reamintit că România, Grecia,
    Bulgaria şi Serbia au un parteneriat foarte pragmatic şi, până la viitoarea
    întâlnire care va avea loc la Belgrad, vor să atingă obiective concrete.



    Proteste
    sindicale în România.


    Întreaga
    săptămână a fost dominată de proteste sindicale. Una din marile confederaţii – Cartel Alfa, dar şi Federaţiile Sanitas şi
    Solidaritatea Sanitară, Federaţia Sindicatelor
    Libere din Învăţământ au manifestat, în principal, împotriva transferului
    contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. Sindicaliştii solicită, pe
    de alta parte, deblocarea negocierii şi încheierea contractelor colective de
    muncă la toate nivelurile. La Bucureşti au avut loc primele runde de negocieri
    cu reprezentanţii Executivului, care au
    recunoscut că unii angajaţi din sistemul bugetar vor avea pierderi salariale
    după ce plata contributiilor sociale
    trece din sarcina angajatorului în cea a angajatului. Însă, premierul
    Mihai Tudose a declarat că nu renunţă la această controversată măsură. El a adăugat
    că ea face parte dintr-un pachet legislativ, alături de Legea salarizării şi
    scăderea nivelului de impozitare. Pe de altă parte, sindicaţiştii
    ameninţă cu noi proteste dacă cererile lor nu vor fi rezolvate.



    Accident la mina Lupeni soldat cu
    victime.


    Un nou
    accident grav, soldat cu victime, a avut loc la mina Lupeni(centru-vest), după
    ce tavanul unei galerii s-a surpat, la peste 400 de metri sub pământ. Echipa de
    mineri coborâse în subteran pentru lucrări de consolidare. Mina Lupeni este una
    dintre exploatările miniere care care ar trebui să se închidă în cursul anului
    viitor şieste situată în Valea Jiului, cea mai
    periculoasa zonă minieră din
    România, unde au loc in jur de doua treimi din totalul accidentelor din
    industria extractivă.Potrivit
    statisticilor, frecventa accidentelor de munca în acest domeniu este de câteva
    ori mai mare decât media pe economie, deşi numărul acestor incidente, ca şi cel
    al angajaţilor din minerit, a scăzut constant în ultimii ani.


    Naţionala
    de fotbal a României învinge Kazahstanul, într-un meci fără miză.


    Naţionala de fotbal a României a câştigat,
    joi, pe teren propriu, cu 3-1, meciul cu Kazahstan, penultimul din
    preliminariile Cupei Mondiale de anul viitor, din Rusia. Victoria rămâne una de
    palmares, deoarece tricolorii au ratat calificarea la competiţia supremă. În
    următorul meci, duminică, Romania va întâlni Danemarca în deplasare. În partida
    cu Kazahstan a debutat ca selecţioner Cosmin Contra, cel care l-a inlocuit pe
    germanul Christoph Daum, primul antrenor strain din istoria naţionalei.
    Principalul obiectiv al lui Cosmin Contra este
    calificarea echipei naţionale de fotbal a României la EURO 2020.