Tag: achizitii militare

  • Ucraina, principala temă a liderilor UE de Ziua Europei

    Ucraina, principala temă a liderilor UE de Ziua Europei


    La 73 de ani de la Declarația Schuman”, cea care a propus ideea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care ar face ca războiul dintre națiunile Europei să fie de neconceput, Ziua Europei a fost marcată de oficialii europeni prin mesaje de susținere a Ucrainei, aflată de peste an într-un război de agresiune declanșat de Rusia.



    Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a mers cu această ocazie la Kiev unde s-a întâlnit cu șeful de stat ucrainean Volodimir Zelenski. Șefa Executivului comunitar a reafirmat sprijinul UE pentru Ucraina și a lăudat curajul cu care poporul ucrainean luptă pentru “idealurile Europei”.



    În Rusia, Putin și regimul său au distrus aceste valori. Iar acum încearcă să le distrugă aici, în Ucraina, pentru că se tem de succesul pe care îl reprezentați și de exemplul pe care îl arătați. Și le este teamă de drumul vostru spre Uniunea Europeană”, a mai spus Ursula von der Leyen.



    La rândul său, Zelenski a cerut accelerarea procedurilor pentru începerea negocierilor de aderare la spațiul comunitar, Ucraina fiind condiționată de în stadiu incipient finalizarea unei serii de reforme care cuprind, printre altele, lupta împotriva corupției și protecția minorităților naționale. “A sosit de mult timpul să înlăturăm această incertitudine politică artificială în relațiile dintre Ucraina şi UE. A sosit momentul să luăm o decizie pozitivă cu privire la deschiderea negocierilor de aderare”, a spus acesta.



    Totodată, liderul de la Kiev a cerut de Uniunii să accelereze livrarea de muniții de artilerie, mulțumind Urusulei von der Leyen pentru decizia de a furniza un milion de obuze armatei ucrainene: “Am discutat problema-cheie: viteza de aprovizionare şi de livrare a acestor muniţii. Avem nevoie deja de acestea pe câmpul de luptă, a adăugat el.”



    La întoarcerea din capitala Ucrainei, șefa Comisiei a afirmat că Executivul european vrea să întrerupă comerţul cu mărfuri dintre statele membre şi Rusia care sosesc prin ţări non-UE, după ce a constatat o creştere a unor “fluxuri comerciale extrem de neobișnuite”, notează Agerpres. Kazahstan, Armenia şi Emiratele Arabe Unite sunt statele prin care sunt eludate sancțiunile impuse Rusiei, potrivit unor surse ale oficialilor europeni.



    Conferința de presă susținută de Ursula von der Leyen și Volodomir Zelenski după întânirea de la Kiev (video în limba engleză)




    Războiul din Ucraina a fost principala temă și în forul legislativ european care a organizat dezbaterea ”Aceasta este Europa”, iar printre invitați s-a a aflat și cancelarul german, Olaf Scholz:



    “La 2.200 de km la nord-est de aici, Putin îşi scoate astăzi la paradă soldaţii, tancurile şi rachetele. Nu trebuie să fim intimidaţi de astfel de jocuri de putere! Să rămânem constanţi în sprijinul pentru Ucraina, oricât ar dura!”, a declarat Scholz în cadrul reuniunii de la Strasbourg.



    Cancelarul german a mai cerut în discursul său ca statele UE să sporească eforturile pentru achiziţia în comun de muniţii pentru forţele ucrainene.



    De altfel, în aceeași zi, eurodeputații și-au dat votul pentru a da curs de urgență propunerea de regulament al UE privind sprijinirea producției de muniții (ASAP), depusă de Comisia Europeană la 3 mai. Astfel, forul legislativ european va numi o echipă de negociere și va supune la vot în plen proiectul legislativ în cadrul următoarei sesiuni plenare, care va avea loc în perioada 31 mai — 1 iunie la Bruxelles, după cum a comunicat Parlamentul European. Votul va fi urmat negocierile cu Consiliul pentru acorul potic care, odată obținut, va fi votat în plenul PE în luna iulie.



    Arborarea drapelului Ucrainei în fața sediului Comisiei Europene din Bruxelles



  • Primul sistem Patriot în România

    Primul sistem Patriot în România

    Armata română are de joi în dotare primul sistem de rachete sol-aer Patriot, de producţie americană, unul dintre cele mai bune de apărare antiaeriană, identic cu cel folosit de Statele Unite. Este primul echipament important achiziţionat şi livrat după semnarea în 2015 a Acordului politic naţional privind creşterea finanţării pentru apărare, după cum a precizat ministrul de resort, Nicolae Ciucă.El a precizat că sistemul are cea mai modernă configuraţie hardware şi software, care permite contracararea tuturor tipurilor de ameninţări aeriene actuale.



    “Operaţionalizarea primului sistem Patriot este doar primul pas pentru realizarea unei capacităţi redutabile de apărare aeriană a ţării noastre, care va contribui semnificativ la consolidarea posturii de descurajare şi apărare a NATO în flancul estic”, a completat Nicolae Ciucă.



    România devine cea de-a 17-a ţară care dispune de un astfel de sistem şi cea de-a 7-a din rândul membrilor NATO. Prezent la ceremonia care a avut loc la Centrul Naţional de Instruire pentru Apărare Antiaeriană de la Capul Midia, premierul Ludovic Orban a spus: “România a decis şi îşi respectă angajamentul de a aloca 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare, pentru realizarea acestui program de înzestrare. În cadrul programului de înzestrare, sistemul de rachete Patriot este extrem de important. România este mai sigură cu rachetele Patriot, cetăţenii români sunt mai bine apăraţi.”



    Calificând momentul drept istoric, Ludovic Orban a subliniat că România a ales clar să fie membră NATO și a Uniunii Europene și să încheie un parteneriat strategic cu Statele Unite. Suntem un partener loial, un partener care îşi respectă toate angajamentele în cadrul acestor alianţe și parteneriate – a mai precizat primul ministru.



    La rândul său, președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a afirmat că este o zi aparte pentru Armată şi pentru istoria României. El a amintit cum părinţii şi bunicii românilor priveau către orizontul istoriei în aşteptarea americanilor ca o speranţă a eliberării de sub influenţa sovietică, o speranţă a dobândirii libertăţii. Suntem membrii unei generaţii privilegiate, ai unei generaţii care a contribuit la înfăptuirea acestui vis şi la înscrierea ţării noastre pe drumul ireversibil al unei naţiuni care împărtăşeşte valorile democratice şi drepturile fundamentale ale omului – a conchis Cazanciuc.



    Ambasadorul american la București, Adrian Zuckerman, a explicat că, odată cu sosirea rachetelor Patriot, România îşi consolidează poziţia de garant al securităţii Europei şi al regiunii Mării Negre. Suntem martori la naşterea unei ere în care România poate să se apere şi să apere NATO împotriva ameninţărilor balistice externe – a afirmat diplomatul.


    Pentru militarii români va urmă o etapă de instruire cu asistenţă din partea partenerilor americani. Alte trei sisteme Patriot vor ajunge în ţară în 2022.