Tag: acord de investiții

  • Acordul de investiții UE-China suspendat

    Acordul de investiții UE-China suspendat

    Vicepreşedintele Comisiei Europene
    Valdis Dombrovskis a anunțat că mediul politic între UE şi China nu este
    propice pentru ratificarea acordului asupra investiţiilor încheiat la sfârşitul
    lui 2020.

    Am suspendat pentru moment anumite eforturi de sensibilizare
    politică din partea Comisiei întrucât este clar că în situaţia actuală, cu
    sancţiuni ale UE împotriva Chinei şi contra-sancţiuni chineze, inclusiv
    împotriva membrilor Parlamentului European, mediul nu este propice pentru
    ratificarea acordului
    , a declarat oficialul european.



    Uniunea Europeană şi China ajunseseră
    pe 30 decembrie 2020 la un acord de principiu privind investiţiile. Înțelegerea
    a fost criticată în presa occidentală, dar Bruxellesul a considerat că China se
    angaja să facă mai multe eforturi pentru aprobarea convenţiilor Organizaţiei
    Internaţionale a Muncii asupra muncii forţate. Totuși, în luna ianuarie 2021
    Parlamentul European adopta cu o largă majoritate o rezoluţie în care aprecia
    că acordul UE-China asupra investiţiilor punea în pericol credibilitatea
    Uniunii cu privire la apărarea drepturilor omului.

    L-am întrebat pe expertul în
    chestiuni europene Mihai Sebe dacă suspendarea acordului era previzibilă.

    Suspendarea acordului a fost de
    la bun început pe agendă cu atât mai mult cu cât acordul convenit în decembrie
    2020 a fost un acord contestat puternic, atât de mass media, cât și de mediile
    politice occidentale. Acest acord a fost unul născut din păcate sub auspicii
    nefavorabile ca urmare a sporirii tensiunilor politice dintre Uniunea Europeană
    și China. Iar în situația actuală, în contextul în care avem sacțiuni ale
    Uniunii Europene împotriva Chinei dar și contra-sancțiuni chineze inclusiv
    împotriva membrilor Parlamentului European, orice discuție privind aprobarea
    acordului de către statele membre era o discuție pusă sub semnul întrebării
    dacă nu chiar contraproductivă.


    L-am
    întrebat pe Mihai Sebe dacă dreptul la liberă exprimare, dreptul la condiții de
    muncă umane și drepturile minorității uigure care au fost pe agenda Uniunii
    Europene în relația cu China a dus la suspendarea acordului. Mihai Sebe crede
    că mai există un motiv.

    Alături
    de motivele menționate aș menționa în actualul context dorința Uniunii Europene
    de reluare la un nivel ridicat al relațiilor transatlantice. Nu trebuie să
    uităm disputele comerciale și nu numai dintre China și Statele Unite. O
    continuare a acordului și a avansării procesului de adoptare a acestuia ar fi
    pus Uniunea Europeană cel mai probabil într-o postură dificilă în relația cu
    Statele Unite existând riscul unei opțiuni categorice între relația cu Statele
    Unite respectiv relația cu China. Astfel că suspendarea adoptării acordului reprezintă
    și o măsură de precauție la nivel european în speranța unor vremuri mai bune
    pentru relațiile bilaterale între Europa și China.