În ultima vreme, informații privind abandonarea acestora pe domeniul public sunt tot mai multe, deși o astfel de faptă este pedepsită, și ea, prin lege. Mulți dintre câinii părăsiți se înmulțesc și pot deveni agresivi.
Nimeni nu își dorește să retrăiască momentele de la începutul anilor 2000, când România era pe prima pagină a presei internaționale din cauza acțiunilor violente împotriva câinilor fără stăpân! Atunci, de pildă, au fost puse bazele Adăpostului Speranța, din apropierea Bucureștiului, tocmai pentru a veni în sprijinul prietenilor necuvântători nedoriți de nimeni. Anca Tomescu, medic veterinar, director de comunicare al adăpostului, își amintește:
“Eram în baza Pallady, unde lucram ca voluntară, alături de medici veterinari și alți oameni care se implicau în salvarea animalelor, când am fost informați că s-a decis omorârea lor. La momentul acela erau 100-150 de câini în adăpost, pe care i-am preluat noi, adică mai exact mama mea, Florina Tomescu. Nu aveam unde să ducem atât de mulți câini, deci ne-am sunat toți prietenii, fiecare a ținut 2-3-5-7-8 în mașini, în case ș.a.m.d. Până când am reușit și am improvizat, să zicem, prima parte a Adăpostului Speranța, care a fost undeva în comuna Berceni, într-o fermă dezafectată, fermă pe care am amenajat-o pentru a ține câinii fără stăpân.
A fost o perioadă grea, urâtă, cu multe probleme. Până la momentul la care ni s-a spus că trebuie să eliberăm locul! Pur și simplu, a trebuit într-o noapte să luăm decizia unde mutăm 500 de câini. Între timp se făcuseră vreo 500! Am primit moștenire un teren în Popești-Leordeni pe care nu era nimic și, de la amenajarea terenului, până când a trebuit să eliberăm terenul din Berceni, am stat poate chiar un an undeva în comuna Jilava, am închiriat niște hale. Altă perioadă grea, urâtă! Ne-am mutat în Popești-Leordeni, terenul nostru, am scăpat de chirii, că era o cheltuială enormă, unde a început efectiv adăpostul să funcționeze. Și așa am ajuns, anul acesta, să împlinim 22 de ani de adăpost.”
De la începutul anilor 2000, până în prezent, situația câinilor fără stăpân și grija față de ei s-au schimbat mult în bine în România. Iar Adăpostul Speranța este dovada vie că lucrurile stau așa. Anca Tomescu ne invită în vizită:
“Aș începe prin a spune că există o regulă de aur în Adăpostul Speranța și anume câinii sunt prioritatea. Cine intră poate observa, de la primul padoc până la ultimul, că toți câinii cazați acolo sunt prietenoși, arată bine, se vede că sunt câini îngrijiți, câini care nu stau doar în padoc. Este foarte important ca ei să alerge, să se joace, să simtă căldura omenească și să audă o vorbă bună, să primească mâncare adecvată.
Adăpostul, la ora actuală, are 105 padocuri, din care doar șase încălzite pentru timpul iernii. Al 7-lea va veni curând datorită bunei mele prietene, actrița Carmen Tănase, care a donat pentru a încălzi un al 7-lea padoc. Are trei clinici veterinare, una foarte bine echipată, pentru că ne-am dat seama că având atât de mulți câini, în permanență trebuie să te asiguri de sănătatea lor, să faci analize, să-i vaccinezi. N-avea rost să plătim la cabinete private. Tot în ideea de a salva bugetul și de a ne fi și nouă, și câinilor mai ușor, am făcut și un cabinet de fizioterapie, unde am tratat și tratăm câinii cu probleme paraplegice. Unii dintre ei au scăpat de cărucior, alții nu, dar fac fizioterapie.
De asemenea, am făcut trei locuri de joacă noi. Aveam înainte unul mare, acum am mai făcut trei. Avem trei piscine construite pentru câini, tocmai pentru că ne dorim ca toți câinii în Adăpostul Speranța, indiferent de durata șederii lor, să se simtă bine și să plece din adăpost ca niște câini normali, cu un caracter liniștit și să nu fie speriați sau să nu aibă probleme de comportament.”
Dar, spune Anca Tomescu, medic veterinar, câinii nu au ce căuta într-un adăpost, ei trebuie adoptați. De-a lungul timpului, din Adăpostul Speranța au plecat spre adopție mii și mii de câini. De circa doi ani, ei urmează chiar un program special de dresaj – ʹMesagerii speranțeiʹ – pentru a fi predați ʹla cheieʹ familiei adoptive. În România, însă, în general, rata adopţiilor este scăzută, la polul opus, cea a abandonului fiind foarte ridicată. De ce?
“Abandon înseamnă lipsa educației, evident. Oamenii trebuie să înțeleagă că vei avea cu câinele respectiv situații extraordinar de frumoase, dar și situații în care probabil te vei enerva, exact cum se întâmplă atunci când ai un copil. Doar că diferența este că copilul, la un moment dat, vorbește și eventual poate să-ți spună care e problema. Și câinele roade, și câinele face pipi în casă, și câinele poate să îți fure perechea de pantofi preferată, și câinele se îmbolnăvește și are nevoie de doctor, și câinele trebuie plimbat.
Mai e un un aspect pe care l-aș sublinia – câinele nu este un cadou de Crăciun! Nu faceți cadou animale vii, pentru că nu este normal să dai un câine într-o familie care poate nu e pregătită, nu dorește, se bucură pe moment ce drăguț este, dar pe 5 ianuarie începe serviciul și n-are cu cine să-l lase.
Alt aspect: fenomenul vreau un câine mare, să le fie frică oamenilor când trec pe lângă mine! Păi, da, dar tu ai 50 kg, n-ai cum să ai un câine mare, tu trebuie să adopți un câine după nevoile și cerințele și necesitățile tale! Dacă, de exemplu, stai într-o garsonieră, nu poți să adopți un câine de 60 kg, dacă lucrezi 12h/zi, la fel, dacă nevasta, soțul, copilul, bunica nu doresc, nu poți să le impui să le duci un câine în casă, dacă nu ai banii necesari să îl întreții, la fel.
Adopția, da, e minunată! Recomand oricui să adopte un câine. Îți schimbă viața în bine, toată familia va deveni mai fericită, mai responsabilă, mai prietenoasă. Dar dacă nu poți adopta și, totuși, iubești animalele și vrei să te implici, ori ești voluntar la un adăpost ori poți dona ori poți face multe altele pentru animale.”
Pentru educarea opiniei publice, la Adăpostul Speranța există un Muzeu al câinilor fără stăpân. Sunt primiți elevi în vizită în cadrul săptămânii ʹȘcoala altfelʹ și a fost gândită acțiunea sugestiv intitulată ʹTocăniță pentru toți Bobițăʹ, în care se implică, la fiecare ediție, câte un VIP. Este, de asemenea, în construcție un centru destinat tuturor celor care – de la mic la mare – sunt dornici să învețe ce înseamnă grija pentru animale. “Chiar suntem convinși că, dând mai departe ștafeta bună, ea va deveni și mai bună.” – speră inimoasa noastră interlocutoare, Anca Tomescu.
