Tag: aderarea la UE

  • România, di 15 di añi tru UE

    România, di 15 di añi tru UE

    Aoa şi 15 di añi, prota dzuuă a anlui 2007 aduţea ali Românie şampañia ti aderarea la Uniunea Europeană. S’bitisea un proţes lungu şi ndilicatu, ahurhea nica unu, ma limbidzu şi ma hăirlăticu. Putem să spunemu că tuti ahurhiră unăoară cu avinarea a regimlui comunist, tru andreu 1989, şi dişcllidearea a Româniille cătă scena internaţională. Eara mult ti recuperari, regimlu Ceauşescu ankisea, tru añilli ditu soni ună izolare tutu ma sertă.


    Di tu ahurhită, după cădearea a comunismului, româñilli ş’băgară ca scupo strategic aderarea la NATO şi la Comunitatea economică europeană, cum u-avea numa, atumţea, Uniunea Europeană di adză. Părea un scupo giunescu ama, pănu tu soni, eara ună nădie di arada. Democratizarea a văsiliillei şi triţearea la economia di păzari eara procese niacumtinati şi simfuni cu sinferlu naţional, tru ndilicata perioadă a “tranziţiillei”. Aestă aleadziri a românilor fu daima vulusită pritu sondaje di opinie iu eara tricuţ cu nai ma marea andrupari ti integrarea europeană.



    Tu andreu 1999, la 10 añi di la Revoluţia anticomunistă, România fu călisită s’ahuhrească păzărăpserli di aderare. Proţeslu fu unu mltu ghini ndreaptu, păzărăpserli s’ţănea tu ligătură cu niscănti dosare mutrinda născănti domenii cari, unăoară lugursiti tiñisiti, eara bitisiti şi angrica ca un punctu amintatu. Tru apriiuru 2005, tratatlu di aderari a Româniillei la Uniunea Europeană fu simnatu, Luxemburg, iara, după ratificarea di cătră statili membre ale UE, 25 tru aţel kiro, s’băgă tru practico la 1 di yinaru 2007.


    După 15 añi, tute aesti zdrunţinări suntu istorie, şi ună nauă istorie, a proţloru añi añi tru UE, fu angrăpsită. Cu15 di añi ş-cama, atelli fără di nădie şi atelli cari alidzea catandisili nilimbidz, căfta ca aderarea s’hibă amânată, tră aţea că România ghi taha nu eara ndreaptă. Anamisa di argumentele pro-aderari di atumţea eara şi experienţa a alăntor văsilii cari spunea că, di năuntru, convergenţa cu politiţli europene poate s’hibă ma ghini agiumtă tu scupo. Di 15 añi, România recupereadză decalajele andicra di media orgañizaţiillei cu niscănti di tu nai ma dizvoltate state ditu lume. Tutunăoară, România s’integreadză şi funcţioneadză tru ună orgañizaţie europeană complexă cari ma largu easti tu creaştiri.


    Uniunea Europeană nu şeadi ici, nu aşteaptă pi vărnu, maxusu că mediu internaţional cunoaşte ună dinamică excepţională şi s’confruntă cu crize niaşteptate şi multu serti. Ti ma pţăn di doi añi di la aderari, omenirea s-ampulisi cu ună criză economică globală, izbucnită tru agust 2008, tru SUA, ama cari zñiipsi şi statele UE.


    Ieşearea ali Mari Britañii ditu Uniunea Europeană, primlu eveniment di aestă turlie, easti ună nauă catandisi ndilicată ţi lipsea s’hibă kivernisită di orgañizaţia europeană, tru cari şi România easti membră.


    S’nu agărşimu că, tru prima giumitate a anlui 2019, România u avu preşedenţia a Consiliului Uniunillei europene, tră prota oară, şi u feaţi cu hăiri.


    Ti amărtie, ditu şingirlu a criziloru ahăndoasi cu cari s-ampulisi Europa şi duñeaua tută yini şi pandimia di COVID 19 ţi u triţemu şi tu aestu kiro.


    Isapea a aţiloru 15 añi di la aderarea la Uniunea Europeană easti multu bună, şi nu putea altă turlie s’hibă. Fondurli europene tră aţea că dizvoltare, sum len turlii di cadre şi forme, ti bună fură şi adusiră progres tru România. Cu date concrete, Produslu Intern Brut ali Românie s-triplă, tru sumă totală, iara pi cap di bănătoru agiumsi di aproapea patru ori ma mare. Anaparti di andruparea financiară hăirlătică, ari politici tru tute domeniile economice şi sociale, nica şi di securitate şi di apărare, cari agiutară cabaia ti dizvoltarea şi modernizarea a Româniillei. Şi racordarea a Româniillei la valorli europene easti dit nai ma bune, aesta hiinda, neise, filosofia tră tută politica integratoare a Uniunilli Europene, ahărdzită ti irini şi prucukie, cu tiñisearea-a ndrepturilor di thimelliu a omlui şi prezenţa activă pi sţena internaţională.



    Autoru: Marius Tiţa


    Armânipsearea: Taşcu Lala




  • România, de 15 ani în UE

    România, de 15 ani în UE

    Acum 15 ani, prima zi a anului 2007 aducea României şampania aderării la Uniunea Europeană. Se încheia un proces lung
    şi complicat, începea un altul, mai clar şi mai eficient. Am putea spune că
    totul a început odată cu înlăturarea regimului comunist, în decembrie 1989, şi deschiderea
    României spre scena internaţională. Era mult de recuperat, regimul Ceauşescu
    marcând, în ultimii săi o izolare din ce în ce mai strictă.

    De la început, după
    căderea comunismului, românii şi-au stabilit ca scop strategic aderarea la NATO
    şi la Comunitatea economică europeană, cum se numea, atunci, Uniunea Europeană
    de astăzi. Părea un ţel îndrăzneţ dar, de fapt, era o aspiraţie normală.
    Democratizarea ţării şi trecerea la economia de piaţă erau procese intense şi
    corespundeau interesului naţional, în complicata perioadă a tranziţiei.
    Această opţiune a românilor a fost mereu verificată prin sondaje de opinie unde
    figurau cu cea mai mare susţinere a integrării europene.

    In decembrie 1999, la
    10 ani de la Revoluţia anticomunistă, România a fost invitată să înceapă
    negocierile de aderare. Procesul a fost unul foarte bine structurat,
    negocierile desfăşurându-se pe marginea unor dosare referitoare la anumite
    domenii care, odată considerate îndeplinite, erau încheiate şi contau ca un
    punct cucerit. În aprilie 2005, tratatul de aderare a României la Uniunea
    Europeană a fost semnat, la Luxemburg, iar, după ratificarea de către statele
    membre ale UE, 25 în acel moment, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007.

    După
    15 ani, toate aceste zbateri sunt istorie, şi o nouă istorie, a primilor ani în
    UE, a fost scrisă. În urmă cu mai bine de 15 ani, scepticii şi cei care
    preferau situaţiile neclare, cereau ca aderarea să fie amânată, pentru că
    România nu ar fi fost pregătită. Printre argumentele pro-aderare de atunci era
    şi experienţa altor ţări care arăta că, din interior, convergenţa cu politicile
    europene poate fi mai bine atinsă. De 15 ani, România recuperează decalajele
    faţă de media organizaţiei cu unele dintre cele mai dezvoltate state din lume.
    De asemenea, România se integrează şi funcţionează într-o organizaţie europeană
    complexă care contină să se dezvolte.

    Uniunea Europeană nu stă pe loc, nu
    aşteaptă pe nimeni, mai ales că mediu internaţional cunoaşte o dinamică
    excepţională şi se confruntă cu crize neaşteptate şi foarte dure. La mai
    puţin de doi ani de la aderare, omenirea
    s-a confruntat cu o criză economică globală, izbucnită în august 2008, în SUA,
    dar care a afectat şi statele UE.

    Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană,
    primul eveniment de acest fel, este o nouă situaţie complicată ce a trebuit să
    fie gestionată de organizaţia europeană, în care şi România este membră.

    Să nu uităm
    că, în prima jumătate a anului 2019, România a deţinut preşedinţia Consiliului
    Uniunii europene, pentru prima dată, şi a făcut-o cu succes.

    Din păcate, din
    seria crizelor profunde cu care s-au confruntat Europa şi întreaga omenire
    cuprinde şi pandemia de COVID 19 pe care o străbatem şi în prezent.

    Bilanţul
    celor 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeană este foarte bun, şi nu putea
    fi altfel. Fondurile europene pentru dezvoltare, sub diferite cadre şi forme,
    au fost bine venite şi au generat progres în România. Cu date concrete, Produsul Intern Brut al
    României s-a triplat, în sumă totală, iar pe cap de locuitor a ajuns de aproape
    patru ori mai mare. Dincolo
    de susţinerea financiară remarcabilă, există politici în toate domeniile economice
    şi sociale, ba chiar şi de securitate şi de apărare, care au ajutat
    semnificativ dezvoltarea şi modernizarea României. Şi racordarea României la
    valorile europene este dintre cele mai bune, aceast fiind, de fapt, filosofia
    întregii politici integratoare a Uniunii Europene, dedicată păcii şi
    prosperităţii, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi prezenţa
    activă pe scena internaţională.

  • 1989 şi refacerea spiritului democratic societal

    1989 şi refacerea spiritului democratic societal

    Anul 1989 a
    marcat atât istoria României, cât şi a întregului continent european. Deschiderea
    graniţelor, căderea Zidului Berlinului, care a însemnat şi sfârşitul Războiului
    Rece, dar şi valul de proteste de mare amploare au avut ca urmare căderea
    regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est. În România, spre deosebire
    de celelalte ţări din fostul bloc sovietic, ruptura de comunism s-a produs cu
    preţul a peste o mie de vieţi. Societatea românească, devenită democratică după
    decenii de represiune ideologică, şi-a găsit cu greu resursele necesare pentru
    a recupera ecartul faţă de Occident, prin conştientizarea şi asumarea trecutului
    sub un regim totalitar.



    Institutul
    Francez din Bucureşti a găzduit dezbaterea 1989. Punct de cotitură,
    cu scopul
    de analiza situaţia societăţii europene de astăzi. Apelul la memorie pare,
    însă, greu de realizat, mai ales în rândurile tinerilor români. Elena Calistru,
    preşedintele ONG-ului Funky Citizens, explică acest fapt:

    Uitându-mă la tinerii cu care lucrăm noi în zona de educaţie civică,
    vreau să vă spun că nu este vina lor că nu au avut parte de educaţie despre
    istoria recentă, suficient de acoperitoare, astfel încât să compenseze faptul
    că nu au trăit acele vremuri. Noi poate că trăim cele mai bune dintre vremurile
    posibile, însă pentru mulţi dintre tinerii cu care noi lucrăm nu este suficient,
    pentru că nu au termen de comparaţie. Atunci, pe ei cred că îi vom pierde, dacă
    nu facem ceva. Putem să îi găsim în faţa unui laptop, în care au făcut un
    videoclip prin de ură şi de discriminare.


    Fluxul de
    informaţii parvenite publicului larg prin intermediul Internetului extinde
    mass-media în mediul virtual, în care mesajele transmise devin tot mai greu de
    controlat. Asaltul de fake news pare să fi luat pe nepregătite atât
    societatea occidentală, cât şi pe cea românească. În afară de fenomenul răspândirii
    ştirilor false, tot mai întâlnit în ultima vreme, mass-media se confruntă, fără
    precedent, şi cu efectele nedorite pe care informaţiile le pot avea asupra
    conştiinţei societăţii democratice. Cu detalii, Liviu Tofan, jurnalist care a
    lucrat, în perioada comunistă, în cadrul secţiei române a Radio Europa Liberă:

    În relaţie cu populismul, ar trebui să fim iarăşi mai atenţi la nuanţe,
    pentru că, în multe ocazii, media, mai ales atunci când are un accent comercial
    foarte puternic, cum este în România, au tendinţa de a prezenta lucrurile
    într-un mod critic sau chiar negativ. Este exact metoda pe care o folosesc
    populiştii atunci când vor să creeze emoţii negative şi proiectează pericole
    care, de fapt, nu există. Cum se întâmplă şi în cazul terorismului, când presa
    este complicele fără voie al teroriştilor, prin promovarea terorii.


    Cu toate acestea,
    societatea democratică de astăzi pare să aibă o capacitate tot mai puternică de
    a discerne. Românii, în calitatea lor de cetăţeni ai Uniunii Europene, se lasă
    tot mai puţin influenţaţi de discursul politic şi îşi analizează poziţia în
    raport cu ceilalţi europeni.

    Elena Calistru: Oamenii sunt interesaţi de subiecte care merg dincolo de viaţa lor
    imediată, de portofelul lor şi de banii disponibili de pe o zi pe alta. Acesta
    este adevărul, că societatea se schimbă şi se uită puţin mai departe. Problema
    este că societatea a luat-o cu ceva paşi înaintea clasei politice, iar acea
    distanţă se adânceşte, creşte. Societatea se schimbă şi se schimbă în bine, aş
    spune eu. Niciodată nu am avut mai mulţi oameni educaţi pe lumea asta.


    După criza
    economică, euroscepticismul a devenit principala ameninţare cu care se confruntă
    Uniunea Europeană. Uneori, acest scepticism este
    acompaniat de dorinţa de a păstra suveranitatea şi identitatea naţiunilor
    europene în detrimentul unui stat federal european. Societatea românească,
    însă, pare să nu se alinieze acestei tendinţe.

    Politologul Robert Adam
    explică: De ce nu prinde în mod substanţial
    discursul eurosceptic în România? Pentru că merge strict pe contrasensul
    etosului naţional românesc. Cu alte cuvinte, toată naraţiunea care fondează
    naţiunea română de la 1848 încoace este una modernizatoare şi de aliniere la
    Occident. Noi nu avem, ca în Ungaria, ca în Polonia, ca în alte părţi, ce
    contrapune. Am avut şi noi momente de balans spre identitar, dar nu s-au
    terminat deloc bine. În consecinţă, pentru a face popular acest discurs,
    trebuie să mergi în contra a ceea ce oamenii au învăţat la şcoală, în familie,
    şi care de multe ori este fals, îngroşat. Dar acesta este motivul fundamental.



    Dincolo de
    motivele desprinse din istoriografie sau din cercetările sociologice,
    societatea românească pare tot mai conştientă de valorile europene şi
    democratice care o definesc. La peste zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană,
    încrederea în blocul comunitar era în creştere, conform unui Eurobarometru realizat
    în anul 2017.

  • Un nou ajutor financiar pentru Serbia

    Un nou ajutor financiar pentru Serbia

    Comisarul european pentru Politică Europeană de Vecinătate și Negocieri de Extindere, Johannes Hahn, a făcut o vizită la Belgrad, unde a discutat despre următorii paşi ai Serbiei în procesul de aderare la blocul comunitar. Cu această ocazie, oficialul european a avut întâlniri cu președintele Aleksandar Vučić și premierul Ana Brnabić. De asemenea, în prezenţa comisarului şi a preşedintelui Vučić, a fost semnat acordul anual de finanțare a aşa-numitului Instrument de asistenţă pentru preaderare (IAP), înţelegere în valoare de 41 de milioane de euro. Documentul a fost semnat de ministrul sârb al Integrării Europene, Jadranka Joksimovic, și șeful delegației Uniunii Europene în Serbia, Sem Fabrizi. Johannes Hahn, despre semnarea acestui document:



    “Sunt foarte bucuros că am avut prilejul să fiu martor la semnarea acestui acord, în valoare de 41 de milioane de euro. Aceşti bani sunt meniţi să contribuie la creşterea eficienţei sistemului judiciar, la armonizarea legislaţiei din Serbia cu cea a Uniunii Europene şi să finanţeze administraţia publică. Din aceste fonduri, 26 de milioane de euro reprezintă finanţarea pentru sistemul judiciar. Este evident că statul de drept este punctul central al negocierilor cu Uniunea Europeană, că este factorul determinant pentru viteza de aderare a Serbiei. De asemenea, este crucial şi pentru ca Serbia să devină mai atractivă pentru investitori”.



    Pe de altă parte, comisarul Hahn a declarat că ajutorul financiar reflectă dorința Uniunii de a sprijini pe deplin Serbia în procesul de integrare europeană. El a amintit că, în ultimii 10 ani, blocul comunitar a sprijinit autorităţile de la Belgrad cu 200 de milioane de euro, în fiecare an. La rându-i, preşedintele Vučić şi-a exprimat speranţa că vor fi realizate progrese semnificative în privinţa statului de drept înainte de următorul raport pe care Comisia Europeana îl va dedica Serbiei. Vucic a mai spus că cel mai important lucru este maniera în care banii sunt folosiți, pentru a arăta publicului din ţara sa că Uniunea este cel mai important și cel mai mare donator al Serbiei. În total, oficialii europeni şi autorităţile de la Belgrad au de negociat 35 de capitole. Statutul Kosovo, relaţia complicată a Serbiei cu Croaţia şi situaţia minorităţilor etnice sunt alte dosare delicate.