Tag: Adina Dinitoiu

  • Litero-mania.com: Die Online-Kulturplattform für Literaten und Literaturliebhaber

    Litero-mania.com: Die Online-Kulturplattform für Literaten und Literaturliebhaber

    Auf der Online-Literaturplattform Literomania wird über Bücher aller Zeiten und von allen Orten geschrieben, aus Leidenschaft für alles, was Literatur bedeutet. Wir glauben immer noch an die Kraft der Literatur, aus menschlicher, sozialer und sogar politischer Perspektive Menschen zu bilden, uns allen den schönsten Freiheits- und Aktionsraum anzubieten und nicht zuletzt den schönsten Raum zu schaffen, wo wir alle träumen können.“ Mit diesen Worten präsentiert sich die Literaturplattform Literomania, wo sich die bekanntesten Schriftsteller, Kritiker und Literaturübersetzer aus dem rumänischen Kulturraum versammeln.



    Adina Diniţoiu ist Literaturkritikerin, Kulturjournalistin und übersetzt französische Literatur ins Rumänische. Zusammen mit dem Schriftsteller Raul Popescu koordiniert die Redakteurin der Kulturzeitschrift Observator Cultural“ die Plattform. Wir haben sie gefragt, wie die Initiative entstanden ist:



    Ursprünglich gehörte uns die Idee, Raul Popescu, der die Plattform graphisch gestaltet, und mir. Die Plattform hätte aber ohne den Beitrag einiger ausgezeichneter Autoren nicht existiert, die sich bereit zeigten, für uns zu schreiben, ohne dafür bezahlt zu werden. Ich spreche von Ruxandra Cesereanu, Veronica D. Niculescu, Radu Niciporuc, Valeriu Gherghel. Besonders interessant sind auch die Beiträge von Dorica Boltaşu Nicolae, die über eine eigenartige Zone berichtet, die an der Grenze zwischen dem Kanon der Literatur und der Schule liegt. Als Lehrerin für rumänische Sprache und Literatur konfrontiert sie sich dauernd mit allem, was zum Schulplan und den spezifischen Problemen der Schüler gehört. Ihr Beitrag ist uns sehr wichtig, weil wir auch Literaturbegeisterte der neuesten Generation anlocken möchten. Zu den Autorinnen und Autoren, die ihre Arbeit auf unserer Literaturplattform präsentieren, gehören auch die Kulturjournalistin Monica Salvan und der Schriftsteller Cosmin Perţa. Sie haben sich unserem Projekt aus Leidenschaft für Literatur und voll enthusiastisch angeschlossen, was heute nicht so oft vorkommt, da wir uns keiner finanziellen Unterstützung erfreuen.“




    Literomania lädt Literaturbegeisterte in jedem Alter zu einem Schreibwettbewerb ein. Der Wettbewerb wird der jungen literarischen Gattung Flash Fiction gewidmet und richtet sich an Prosaautoren. Der Preis besteht aus einem Geldbetrag und der Gewinnertext wird auf der Plattform veröffentlicht. Die Koordinatorin der Plattform Adina Diniţoiu, kommt erneut zu Wort mit Einzelheiten über ihre Initiative:



    Literomania ist ein Projekt, das am Anfang keine feste Struktur hatte. Wir wollten auch den Markt erkunden, wir wollten sehen, ob es überhaupt Interesse dafür besteht, ob Literomania als Plattform funktionieren könnte. Wir haben versucht, diese Plattform höchst professionell zu gestalten. Zum einen wollten wir die Messlatte hoch legen, zum anderen ein breites Publikum anlocken und ihm den Zugang zu qualitativ anspruchsvollen Texten schaffen. Ein besonderes Interesse zeigen wir auch für die jüngeren Liebhaber der Literatur, daher richten wir uns nicht nur an Fiktion, sondern auch an professionelle Rezensionen. Als wir die Plattform gegründet haben, haben wir uns auch der Unterstützung des Autors Mircea Cărtărescu erfreut, er hat an unser Projekt von Anfang an geglaubt und einen Text für uns geschrieben. Eine andere Zusammenarbeit, auf die wir besonders stolz sind, ist jene mit dem berühmten Theaterkritiker George Banu, der in Paris lebt; seine Texte in französischer Sprache sind auch auf unserer Plattform zu finden. Wir veröffentlichen allerdings literarische Texte auch auf Englisch und Deutsch und versuchen somit, international zu werden und ein Zeichen für Weltoffenheit zu setzen.“

  • Women Writers in the Public Sphere

    Women Writers in the Public Sphere

    PEN Club Romania staged a debate themed “Women in the Public Sphere. The event was hosted in spring by the Humanitas Cismigiu Bookshop in Romanias capital city Bucharest. Among the guests were president of the PEN Club Romania, writer Magda Carneci, writers, journalist and translators Svetlana Cârstean, Adina Diniţoiu, Ioana Bâldea Constantinescu and writer, translator and columnist Bogdan Ghiu.



    Starting from the debate launched by PEN Club, we invited Svetlana Cârstean and Adina Diniţoiu to dwell upon the condition and opportunities of women writers in the Romanian public space. Svetlana Cârstean is an award-winning poet, since her volumes Vise Flower, brought out by the Cartea Romaneasca Publishers in 2008 and “Gravity, issued by the Trei Publishers in 2015, were nominated for awards offered by Radio Romanias Culture Channel and the Cultural Observer magazine.



    Adina Dinitoiu is a literary critic, cultural journalist and translator from French. She is also an editor with the Cultural Observer magazine and a regular contributor to Romania Literara, Dilema Veche, Dilemateca, as well as to Radio Romanians Culture Channel. Adina Dinitoiu is the author of a book on the late novelist Mircea Nedelciu, entitled “Mircea Nedelcius fiction. The Powers of literature against politics and death, published by Tracus Arte Publishers in Bucharest, in 2011.



    We started by asking the two guests about their take on their status as women writers.



    Svetlana Carstean: I have in mind an article published in Scottish PEN that Ive read recently, and which still obsesses me, as there I found some relevant data. In short, using data and quotations, the woman author of the article reached the conclusion that the course of action a man usually takes is representative for humankind, while a womans actions are representative only for women. In other words, everything men write is representative for the entire humankind, while what we, women, write remains representative only for women. The articles author also brought up a specific case – that of a writer who sent a hundred email messages to various editors, sending the same manuscript to all of them. Fifty messages were emailed using her own name, while for fifty others she used a mans name. As a woman author, she received seven replies, while in the latter case she got seventeen replies. Its up to you to judge if such a case is relevant or not.



    And here is what our second guest Adina Dinitoiu told us on the same topic:



    Adina Dinitoiu: As a rule, literary criticism is an area of power in the sphere of literature as literary critics, through the discourse they have on literature, by means of which they validate or invalidate a text, perform an act of cultural power, securing for themselves a place in literary hierarchy. I made my debut with the innocence of someone who writes about literature, who does criticism, without having her gender identity in mind. At that time I tried to ignore the gender issue, I thought it was normal to do that, it was a step closer to having a normal literary and critical discourse. I really want us to be able to speak normally, as women and men, without us women having to fight for a cause, without us feeling marginalized in a public discourse, without us feeling marginalized.“



    Adina Dinitoiu also spoke about the loss of innocence right after her debut:



    Adina Dinitoiu: After the debut, I realized it was not that simple. And I had no choice other than to become aware of my gender identity. I realized I am a woman, not only a literary critic, and that this is something more difficult that I would have imagined. And what I felt then was not that I was necessarily being marginalized, I also became aware I was a literary critic, also having a womans identity, which complicated things in the public sphere of ideas, especially in Romania, which is a rather traditional country. The other day I read that in 2015, according to a European gender equality index, Romania was bottom of the table. And this is a study conducted at European level. The conclusions pointed to the fact that the European Union in its entirety was only halfway through that struggle for gender affirmation, for a balanced representation of men and women in the public sphere. So at the moment I need to fight more like a woman, so that my discourse may be heard.



    With more on the gender affirmation issue, here is Svetlana Carstean once again:



    Svetlana Carstean: I think we dont have to be marginalized. Labeling somebody is just enough, since it is a very subtle way, even an insidious one, I daresay, to avoid being marginalized overtly, against which it is much more simple to fight or point your finger at. Its all about labeling and about preconception, concepts you operate with, oftentimes stemming from the sphere of literary criticism, which is an area of power.



    As it is still in its infancy, the discussion remains open. In her book, “The Lady Writers Divan, Mihaela Ursa says, quote: “It is important to see whether, from the viewpoint of self-projection, women writers from Romania see themselves in an harmonious or antagonistic manner and especially if they think it is necessary to further explore the relationship between their public and private life, between the artistic creation and domestic life – these, as we shall see, are relationships with endless complications and nuances.

  • Femeia scriitoare în spaţiul public

    Femeia scriitoare în spaţiul public

    O dezbatere având ca temă Femeile în spaţiul public a avut loc în această primăvară, la
    librăria Humanitas Cişmigiu din capitală, eveniment organizat de PEN Club
    România. Invitaţi: Magda Carneci, preşedinte Pen Romania, scriitoarele,
    jurnalistele şi traducătoarele Svetlana Cârstean, Adina Diniţoiu, Ioana Bâldea
    Constantinescu şi scriitorul, traducătorul şi publicistul Bogdan Ghiu. Pornind
    de la dezbaterea propusă de PEN Club le-am invitat pe Svetlana Cârstean şi Adina Diniţoiu să
    vorbească despre condiţia şi posibilităţile scriitoarei în spaţiul public
    românesc. Svetlana Cârstean este autoarea volumelor de poezie Floarea de
    menghină (Editura Cartea Românească, 2008), câştigător al celor mai importante
    premii literare româneşti, şi Gravitaţie (Editura Trei, 2015), nominalizat la
    Premiile Radio România Cultural şi Observator Cultural. Critic literar,
    jurnalist cultural şi traducator din franceză, redactor la Observator cultural,
    Adina Diniţoiu colaborează la România literară, Dilema veche, Dilemateca, Radio
    Romania Cultural. Este autoarea cărţii Proza lui Mircea Nedelciu.
    Puterile literaturii în faţa politicului şi a morţii, Editura Tracus
    Arte, 2011. Le-am întrebat pe cele două invitate cum se raportează la condiţia
    lor de scriitoare în spaţiul public.

    Svetlana Cârstean: Eu am în minte un articol din Scottish Pen citit
    recent, care încă mă obsedează pentru că acolo am găsit date. Pe scurt,
    folosind date si citate, autoarea articolului ajunge la concluzia că acţiunile
    întreprinse de bărbat sunt reprezentative pentru omenire, în timp ce acţiunile
    femeii rămân reprezentative pentru femeie. Cu alte cuvinte, tot ce scriu
    bărbaţii este reprezentativ pentru întreaga omenire, în timp ce scriem noi,
    femeile, rămâne reprezentativ doar pentru femei. Autoarea articolului face
    referire şi la un caz concret: o scriitoare care a trimis 100 de emailuri către
    diverşi editori, cu acelaşi manuscris al ei. Cincizeci de mesaje au fost
    trimise în nume propriu şi 50 în numele unui bărbat. Ca autor femeie a primit
    şapte răspunsuri, pentru cea de-a doua situaţie, şaptesprezece răspunsuri. Vă
    las să consideraţi dacă este relevantă sau nu această situaţie.



    Adina Diniţoiu: În
    general, critica literară este o zonă de putere în spaţiul literaturii,
    criticii literari, prin discursul lor asupra literaturii, de validare sau
    invalidare a unui text, execută şi un act de putere culturală, stabilindu-şi un
    anume loc în ierarhia literară. Eu am debutat cu inocenţa omului care scrie
    despre literatură, face critică, fără să se gândească la identitatea sa de gen.
    Am încercat în acel moment să fac abstracţie de gen, mi s-a părut că aşa este
    firesc, este un prim pas spre o normalitate a discursului critic şi literar.
    Îmi doresc să ajungem să vorbim normal, ca femei şi bărbaţi, fără să fie
    necesar ca noi, femeile, să luptăm pentru o cauză, fără să ne simţim
    marginalizate într-un discurs public, fără a ne simţi marginalizate fie şi
    pentru că avem parte de un exces de corectitudine politică când suntem în
    vizorul public.



    Tot Adina Diniţoiu. Despre pierderea inocenţei după momentul
    debutului: După debut, mi-am dat seama că nu este atât de
    simplu. Şi am fost obligată să iau act de identitate de gen, mi-am dat seama că
    sunt femeie, nu numai critic literar, şi că acest lucru îmi crează nişte
    dificultăţi mai mari decât aş fi bănuit. Şi atunci n-am simţit neapărat o
    marginalizare, dar am devenit conştientă de faptul că sunt critic literar, dar
    în acelaşi timp am şi o identitate feminină şi că acest lucru complică
    lucrurile în spaţiul public al ideilor şi mai ales în România, care are un
    climat mai tradiţional. Citeam zilele trecute că în 2015, într-un index
    european al egalităţii de gen, România ocupa ultimul loc, este vorba de un
    studiu realizat la nivel euroepan. Şi concluziile erau că întreaga UE se află
    abia la jumătatea drumului în această luptă a afirmării de gen, a reprezentării
    publice echilibrate femei-bărbaţi. Astfel că în momentul de faţă e nevoie să
    lupt mai mult ca femeie pentru ca discursul meu să se facă auzit.



    Svetlana Cârstean: Eu cred că
    nici măcar nu este nevoie de marginalizare. Este suficientă etichetarea, pentru
    că este o manieră foarte subtilă – n-aş numi-o chiar perversă – de a evita
    marginalizarea pe faţă împotriva căreia e mult mai simplu să lupţi sau să o arăţi
    cu degetul. E vorba de etichetare şi despre nişte prejudecăţi, concepte cu care
    operăm, care provin de multe ori din zona criticii literare, care e zona
    puterii.



    Cum e la început de drum, discuţia rămâne
    deschisă. Vorba Mihaelei Ursa, în Divanul scriitoarei (editura Limes, 2010):
    Este important de văzut dacă, din punctul de vedere al
    proiecţiei de sine, scriitoarele din România se percep armonios sau antagonic
    şi mai ales dacă li se pare necesar să problematizeze relaţia dintre existenţa
    lor publică şi cea privată, dintre creaţia artistică şi viaţa domestică -
    relaţii, după cum se va vedea, cu nesfârşite complicaţii şi nuanţe.

  • Femeia scriitoare în spaţiul public

    Femeia scriitoare în spaţiul public

    O dezbatere având ca temă Femeile în spaţiul public a avut loc
    săptămâna trecută, la librăria Humanitas Cişmigiu din capitală, eveniment
    organizat de PEN Club România. Invitaţi: Magda Carneci, preşedinte Pen Romania,
    scriitoarele, jurnalistele şi traducătoarele Svetlana Cârstean, Adina Diniţoiu,
    Ioana Bâldea Constantinescu şi scriitorul, traducătorul şi publicistul Bogdan
    Ghiu. Pornind de la dezbaterea propusă de PEN Club le-am invitat pe Svetlana Cârstean şi Adina Diniţoiu să
    vorbească despre condiţia şi posibilităţile scriitoarei în spaţiul public
    românesc. Svetlana Cârstean este autoarea volumelor de poezie Floarea de
    menghină (Editura Cartea Românească, 2008), câştigător al celor mai importante
    premii literare româneşti, şi Gravitaţie (Editura Trei, 2015), nominalizat la
    Premiile Radio România Cultural şi Observator Cultural. Critic literar,
    jurnalist cultural şi traducator din franceză, redactor la Observator cultural,
    Adina Diniţoiu colaborează la România literară, Dilema veche, Dilemateca, Radio
    Romania Cultural. Este autoarea cărţii Proza lui Mircea Nedelciu.
    Puterile literaturii în faţa politicului şi a morţii, Editura Tracus
    Arte, 2011. Le-am întrebat pe cele două invitate cum se raportează la condiţia
    lor de scriitoare în spaţiul public.

    Svetlana Cârstean: Eu am în minte un articol din Scottish Pen citit
    recent, care încă mă obsedează pentru că acolo am găsit date. Pe scurt,
    folosind date si citate, autoarea articolului ajunge la concluzia că acţiunile
    întreprinse de bărbat sunt reprezentative pentru omenire, în timp ce acţiunile
    femeii rămân reprezentative pentru femeie. Cu alte cuvinte, tot ce scriu
    bărbaţii este reprezentativ pentru întreaga omenire, în timp ce scriem noi,
    femeile, rămâne reprezentativ doar pentru femei. Autoarea articolului face
    referire şi la un caz concret: o scriitoare care a trimis 100 de emailuri către
    diverşi editori, cu acelaşi manuscris al ei. Cincizeci de mesaje au fost
    trimise în nume propriu şi 50 în numele unui bărbat. Ca autor femeie a primit
    şapte răspunsuri, pentru cea de-a doua situaţie, şaptesprezece răspunsuri. Vă
    las să consideraţi dacă este relevantă sau nu această situaţie.


    Adina Diniţoiu: În
    general, critica literară este o zonă de putere în spaţiul literaturii,
    criticii literari, prin discursul lor asupra literaturii, de validare sau
    invalidare a unui text, execută şi un act de putere culturală, stabilindu-şi un
    anume loc în ierarhia literară. Eu am debutat cu inocenţa omului care scrie
    despre literatură, face critică, fără să se gândească la identitatea sa de gen.
    Am încercat în acel moment să fac abstracţie de gen, mi s-a părut că aşa este
    firesc, este un prim pas spre o normalitate a discursului critic şi literar.
    Îmi doresc să ajungem să vorbim normal, ca femei şi bărbaţi, fără să fie
    necesar ca noi, femeile, să luptăm pentru o cauză, fără să ne simţim
    marginalizate într-un discurs public, fără a ne simţi marginalizate fie şi
    pentru că avem parte de un exces de corectitudine politică când suntem în
    vizorul public.


    Tot Adina Diniţoiu. Despre pierderea inocenţei după momentul
    debutului: După debut, mi-am dat seama că nu este atât de
    simplu. Şi am fost obligată să iau act de identitate de gen, mi-am dat seama că
    sunt femeie, nu numai critic literar, şi că acest lucru îmi crează nişte
    dificultăţi mai mari decât aş fi bănuit. Şi atunci n-am simţit neapărat o
    marginalizare, dar am devenit conştientă de faptul că sunt critic literar, dar
    în acelaşi timp am şi o identitate feminină şi că acest lucru complică
    lucrurile în spaţiul public al ideilor şi mai ales în România, care are un
    climat mai tradiţional. Citeam zilele trecute că în 2015, într-un index
    european al egalităţii de gen, România ocupa ultimul loc, este vorba de un
    studiu realizat la nivel euroepan. Şi concluziile erau că întreaga UE se află
    abia la jumătatea drumului în această luptă a afirmării de gen, a reprezentării
    publice echilibrate femei-bărbaţi. Astfel că în momentul de faţă e nevoie să
    lupt mai mult ca femeie pentru ca discursul meu să se facă auzit.


    Svetlana Cârstean: Eu cred că
    nici măcar nu este nevoie de marginalizare. Este suficientă etichetarea, pentru
    că este o manieră foarte subtilă – n-aş numi-o chiar perversă – de a evita
    marginalizarea pe faţă împotriva căreia e mult mai simplu să lupţi sau să o arăţi
    cu degetul. E vorba de etichetare şi despre nişte prejudecăţi, concepte cu care
    operăm, care provin de multe ori din zona criticii literare, care e zona
    puterii.


    Cum e la început de drum, discuţia rămâne
    deschisă. Vorba Mihaelei Ursa, în Divanul scriitoarei (editura Limes, 2010):
    Este important de văzut dacă, din punctul de vedere al
    proiecţiei de sine, scriitoarele din România se percep armonios sau antagonic
    şi mai ales dacă li se pare necesar să problematizeze relaţia dintre existenţa
    lor publică şi cea privată, dintre creaţia artistică şi viaţa domestică -
    relaţii, după cum se va vedea, cu nesfârşite complicaţii şi nuanţe.