Tag: ADR Centru

  • Finanţări pentru 150 de microîntreprinderi din regiunea Centru

    Finanţări pentru 150 de microîntreprinderi din regiunea Centru

    Antreprenorii
    cu microîntreprinderi care vor primi fonduri nerambursabile fac parte dintre
    cei care au depus proiecte pe cel de-al doilea apel al Priorității de investiții
    2.1 a Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, gestionat de către Agenția
    pentru Dezvoltare Regională Centru.


    Simion
    Crețu, directorul general ADR Centru, a declarat că fondurile sunt alocate
    pentru promovarea spiritului antreprenorial, exploatarea economică a ideilor
    noi și dezvoltarea afacerilor existente, cu condiția menținerii și creării de
    noi locuri de muncă.


    Bugetul
    de fonduri nerambursabile Regio 2014-2020, disponibil pentru finanțarea
    firmelor cu până la 9 angajați, este de aproape 165 milioane lei.


    Un număr de 618 microîntreprinderi din Alba,
    Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu au depus cereri de finanțare pe
    această prioritate pentru dezvoltarea și diversificarea activităților
    comerciale.


    64
    de societăţi comerciale au semnat deja contractele, iar mai mult de 90 de firme
    sunt în fază de precontractare.


    Ne
    spune mai multe Mirela Groza, șef serviciu relații publice în cadrul ADR
    Centru:




    Până
    la finalul lunii august reprezentanţii a 64 de societăţi comerciale au semnat
    contractele de finanţare, demarând deja activităţile de implementare prevăzute
    în proiecte. Contractele de investiţii semnate au o valoare totală de 72,27
    milioane lei, din care suma de 48,38 milioane lei este finanţarea nerambursabilă
    solicitată de aceste firme pentru dezvoltare, extindere, modernizare şi
    achiziţie de echipamente şi linii de producţie. Alte 93 de microîntreprinderi
    au fost informate că cererile depuse au fost evaluate, au întrunit condiţiile
    prevăzute în ghiduri şi au obţinut punctajul necesar pentru a trece în etapa de
    contractare, urmând să semneze contractele de finanţare în perioada următoare.
    Aceste contracte au o valoare totală de 110 milioane lei, din care suma de
    72,53 milioane lei reprezintă fondurile nerambursabile solicitate.




    Reprezentanții
    ADR Centru spun că așteaptă, în continuare, firmele mici și mijlocii să depună
    proiecte în perioada octombrie-noiembrie 2020 și să solicite finanțare pe
    Prioritatea 2.2 a Programului Regio, unde sunt disponibile aproape 100 milioane
    lei la nivelul Regiunii


    Pentru
    firmele private mici și mijlocii interesate de condițiile de finanțare pe
    Prioritatea de investiții 2.2, cheltuieli eligibile, perioada de depunere,
    valorile minime și maxime pentru un proiect, dar și activitățile eligibile, se
    poate accesa aici


  • Tg. Mureș – sistem inteligent de gestionare al traficului

    Tg. Mureș – sistem inteligent de gestionare al traficului

    La
    mijlocul lunii trecute, primarul municipiului Târgu-Mureș, dr. Dorin Florea, și
    directorul ADR Centru, Simion Crețu, au semnat un contract de finanțare în
    valoare de peste 31 de milioane de lei pentru realizarea unui sistem inteligent
    de gestionare al traficului în oraș și reducerea transportului motorizat.


    Proiectul
    va fi finanțat din fonduri Regio (POR 2014-2020) și
    va veni în ajutorul celorlalte proiecte de creștere a
    mobilității urbane promovate de municipalitate.


    Investiția care face obiectul proiectului constă în
    dezvoltarea unui sistem de management al traficului în care este inclusă
    interconectarea și monitorizarea video a intersecțiilor incluse în proiect,
    instalarea de echipamente de monitorizare și control a traficului în 40 de
    intersecții de pe arterele principale de circulație, precum și realizarea unui
    centru de comandă și control.




    Purtătorul
    de cuvânt al ADR Centru, Nicolae Mărginean: Ar fi asemănător cu ce se vede prin filme
    însă în realitatea va fi un sistem mult mai pragmatic.


    Să nu uităm că municipiul Târgu-Mureș a
    fost primul din regiune care a implementat sistemul de monitorizarea publică
    care are să fie conectat la cel de management al traficului, iar daca
    operatorii umani vor observa că există un potențial de blocare al anumitor
    artere, vor putea intervenii si să schimbe timpii semafoarelor pentru a
    fluidiza circulația, chiar dacă întreg sistemul va putea fi controlat de un
    calculator.




    Tot
    prin acest proiect vor fi amplasate panouri de informare pentru trafic, dar și
    platforme software care să permită gestionarea locurilor de parcare.


    Tot din bugetul proiectului se vor
    instala camere pentru detecția nerespectării regimului de circulație pe benzile
    dedicate transportului public și camere speciale pentru detectarea depășirii
    vitezei și a trecerii pe culoarea roșie a semaforului.


    Sistemul de management al traficului
    din municipiul Tîrgu Mureș realizat prin proiect, mai prevede amplasarea de
    camere și radare de viteză în locațiile stabilite de pe intrările/ieșirile
    principale din municipiu ce vor identifica automat și numerele de
    înmatriculare.


    Termenul
    estimat pentru finalizarea lucrărilor este 31 octombrie 2023.


  • ADR Centru va deveni autoritate de management

    ADR Centru va deveni autoritate de management

    Astfel,
    potrivit noii legislații, în următorul exercițiu financiar, Agenţiile pentru
    Dezvoltare Regională (ADR), vor deveni autorități de management pentru
    Programul Operațional Regional.


    Până
    acum, ADR-urile erau doar organisme intermediare, cu un rol important în derularea
    fondurilor de dezvoltare regională, dar dublate de autoritatea de management
    din cadrul guvernului, care avea ultimul cuvânt. Până acum validarea
    proiectelor trimise la București putea dura și cîteva luni. Prin noua
    legislație fondurile alocate celor opt regiuni de dezvoltare ale
    României nu vor mai fi gestionate de la București, ci la nivel regional,
    ceea ce va reduce mult birocrația.


    Dacă
    e să ne referim la Regiunea Centru, ADR Centru va fi Autoritate de Management
    pentru viitoarele fonduri europene derulate prin Programul Operațional Regional
    2021-2027, fonduri care se vor investi în cele șase județe ce fac parte din
    Regiune: respectiv Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.


    Directorul general al ADR Centru, Simion
    Crețu, spune că în acest fel se dorește simplificarea procedurii de accesare a
    fondurilor europene:




    Tot ceea ce înseamnă legătura cu zona
    centrală nu se va face decât cu Ministerul Fondurilor Europene și pe parte de
    coordonare cu Ministerul Dezvoltării Regionale care derulează programe
    naționale de dezvoltare care vor trebui corelate.


    În rest, tot ce înseamnă formalități se
    vor efectua direct prin Agenția de Dezvoltare Regională, termenele vor fi mult
    mai scurte si speram ca prin ghidurile și procedurile pe care le facem să
    simplificăm mult procesul de accesare a fondurilor europene prin POR.




    Tot în actul normativ aprobat în 10 iunie de către Parlament
    se hotărăște, pentru perioada de programare 2021-2027, inițierea unui Program
    Național Pilot de Descentralizare și desemnează ADR Centru în calitate de
    Autoritate de Management pentru coordonarea Investițiilor Teritoriale Integrate
    (ITI) pentru zona Munților Apuseni și pentru un areal de la granița judeţelor
    Sibiu şi Braşov.

    Pentru prima dintre aceste zone, Asociația de Dezvoltare
    Intercomunitară Moții Țara de Piatră va avea calitatea de organism de
    implementare, iar pentru celălalt areal acest rol va aparține Asociaţiei de
    Dezvoltare Intercomunitară ITI Microregiunea Ţara Făgăraşului.


  • De la cantină dezafectată la spații de învățământ universitar moderne

    De la cantină dezafectată la spații de învățământ universitar moderne

    Extensia
    din Alba Iulia a Universității Tehnice din Cluj Napoca (UTCN) se va moderniza
    cu fonduri europene.


    În urmă cu o lună a fost semnat
    contractul de finanțare prin care unitatea de învățământ va primi peste 1,9
    milioane de euro, fonduri europene nerambursabile, pentru modernizarea și dotarea infrastructurii
    de educație.


    Investițiile
    presupun reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea unui imobil care a
    avut în trecut destinația de cantină școlară, iar acum, construcția prezintă
    numeroase degradări.


    Clădirea nu mai este utilizată de
    mulți ani ani și nici nu au fost luate măsuri pentru conservarea acesteia.


    Prin
    implementarea acestui proiectul proiect Regio se va realiza reconversia clădirii
    menționate în noi spații de învățământ universitar.


    Se
    vor efectua lucrări de extindere, atât în plan orizontal, cât și pe vertical.


    Are
    detalii Nicolae Mărginean, director Comunicare ADR Centru:




    În urma semnării contractului de
    finanțare în cadrul Programului Operațional Regio 2014-2020 Extensia din Alba
    Iulia a UTCN a beneficia de aproape 2 milioane de euro pentru investiții în
    fosta cantina a unui liceu industrial, acum dezafectat, din Alba Iulia.


    Prin reabilitarea, modernizarea,
    exdtinderea și dotarea acestui imobil situat la intrarea în municipiul Alba
    Iulia se vor realiza 2 amfiteatre, de 150 și 120 de locuri, săli de cursuri,
    laboratoare și o bibliotecă în acest spațiu care nu a mai fost folosit de
    aproape 10 ani.





    Contractul de finanţare asigură resursele
    necesare pentru a moderniza şi îmbunătăţi condiţiile de studiu a mai mult de
    550 de studenţi
    din județul Alba și județele limitrofe.


    Echipa de management a universității
    estimează că data finalizării investițiilor va fi înainte de încheierea anului
    universitar 2022-2023, respectiv 30 aprilie 2023.




  • Blajul se dezvoltă cu bani europeni

    Blajul se dezvoltă cu bani europeni

    Oraşul
    Blaj nu este așa cum s-ar putea crede un simplu orăşel de provincie. Numit
    cândva de Mihai Eminescu Mica Romă, Blajul are merite deosebite în
    plan istoric, lingvistic şi de renaştere naţională.


    La
    Blaj s-a predat pentru prima dată în limba română şi tot aici au fost tipărite
    primele manuale româneşti din Transilvania.


    Ducând
    mai departe moștenirea de vechi centru cultural, edilii din Blaj au semnat, la
    începutul acestei luni, cel mai mare proiect cu finanțare europeană pentru
    dezvoltarea municipiului.


    Cu o valoare totală de aproximativ 29
    de milioane de lei proiectul finanțat cu fonduri REGIO propune realizarea unui
    nou sediu al Bibliotecii și investiții în lucrări ce asigură îmbunătățirea
    infrastructurii din municipiu.


    Ne
    oferă detalii Mirela Groza, PR Expert în cadrul ADR Centru:




    Cu o valoare totală de aproape 29 milioane
    lei, un nou contract de finanțare intră în implementare și propune investiții
    în lucrări ce asigură îmbunătățirea infrastructurii din Municipiul Blaj. Din
    bugetul proiectului, peste 20.900 de locuitori din Blaj vor beneficia de un
    sediu nou pentru biblioteca municipală, de peste 4,7 km de străzi extinse,
    modernizate sau construite, de peste 4,4 km spații pietonale și 4.500 mp spații
    verzi extinse, construite sau reabilitate.


    Contractul de finanțare prin fonduri Regio, semnat de Gheorghe Valentin Rotar -
    Primarul Municipiului Blaj și Simion Crețu – Director general al Agenției pentru
    Dezvoltare Regională Centru, va asigura fondurile necesare pentru completarea
    în următorii ani, a numărului de obiective modernizate și construite într-o
    localitate care a înflorit și a oferit locuitorilor o calitate mai bună a
    vieții prin numeroasele proiecte europene realizate.




    Acesta este cel mai mare proiect cu
    finanțare europeană care are în vedere dezvoltarea municipiului Blaj. Dar
    trebuie spus că Mica Romă a accesat și în trecut astfel de programe europene.


    Fondurile
    nerambursabile alocate de ADR Centru prin proiectele derulate în actualul
    exercițiu financiar au o valoare de aproape 46 milioane lei, dar valoarea
    totală a investițiilor crește la 53 milioane lei prin contribuția angajată de
    primăria Blaj.


    Mai
    merită spus că, în prezent, Biblioteca Municipală funcționează într-o clădire
    închiriată. Viitoarea bibliotecă va avea o suprafață construită de 630 mp.


    Data estimată de finalizare a
    lucrărilor prevăzute în întregul proiect este finalul lunii aprilie 2023.






  • Centru multifuncțional pentru persoane defavorizate la Târgu Mureş

    Centru multifuncțional pentru persoane defavorizate la Târgu Mureş

    Primăria
    municipiului Târgu-Mureș vine în ajutorul persoanelor din zonele marginalizate
    prin construirea, echiparea și dotarea unui Centru multifunctional care va
    deservi peste 780 de personae.


    Imobilul
    va fi construit în zona urbană marginalizată Băneasa – Mureșeni, locuită
    preponderent de persoane care se declară romi.


    Centrul
    va fi realizat din fonduri europene, contractul de finanțare fiind semnat, la
    sfârșitul lunii trecute, de primarul Municipiului Târgu-Mureș Dorin Florea și
    conducerea ADR Centru.


    Aflăm
    detalii de la Nicolae Mărginean, director de comunicare în cadrul ADR Centru:




    Este vorba despre o investiție prin programul POR Regio 2014-2020, program prin
    care se realizează un centru multifunctional pentru comunitatea marginalizată
    din municipiul Tg.Mureș. Este foarte importantă realizarea acestui centru
    multifunctional pentru activități educative, socio-culturale și recreative, în
    special pentru persoanele care nu dispun de resurse pentru a accesa acest gen
    de servicii în zona central a municipiului Tg.Mureș.




    Valoarea
    proiectului este de peste 6 milioane de lei, dintre care 5,9 milioane lei sunt
    asigurate prin finanțare europeană.


    Centrul
    va avea o suprafață de aproximativ 620 mp, va avea cabinet medical, sală
    multifuncțională, sală de terapii ocupaționale, sală de activități, săli de
    educație, grupuri sanitare și cabinet de consiliere.


    Clădirea
    va fi racordată la rețelele de alimentare cu apă, canalizare și electricitate,
    asigurându-se și 3 locuri de parcare.


    De
    asemenea, va cuprinde un parc cu amfiteatru, spațiu de joacă pentru copii și o
    zonă de odihnă și relaxare.


    Prin intermediul centrului, persoanele
    marginalizate vor avea șansa de a beneficia de asistență medicală și
    psihologică, iar prin intermediul sălii de terapie ocupațională și a sălii de
    activități, vor avea posibilitatea de a-și descoperi abilitățile practice și
    vocaționale, abilitați care vor contribui la angajarea lor, respectiv la
    integrarea în societate.


    Totodată, centrul va permite socializarea persoanelor
    marginalizate, le va ajuta la activitățile de lucru în echipă și legarea de noi
    prietenii.


  • Centru de zi pentru vârstnici de la Ciugud, modernizat cu fonduri europene

    Centru de zi pentru vârstnici de la Ciugud, modernizat cu fonduri europene

    În
    comuna Ciugud, din județul Alba, se va finanța, din fonduri Regio, modernizarea
    unui centru de zi ce va fi folosit de cei peste 500 de vârstnici din comună și
    zonele limitrofe.


    Principalii beneficiari ai acestui
    proiect sunt seniorii comunei ce au o vârstă de peste 65 de ani, persoane vulnerabile
    care se confruntă cu probleme de sănătate și de singurătate, pensionari pentru
    care retragerea din viața activă vine deseori cu sentimentul de pierdere a
    autonomiei și a rolului avut în societate.


    Ne oferă detalii Nicolae Mărginean,
    director de comunicare la ADR Centru: Vârstnicii din satele comunei și din
    zona limitrofă municipiului Alba Iulia vor avea o posibilitate de a-și petrece
    timpul liber, viața, în această clădire, fosta primărie a comunei, care va fi
    transformată în centru de zi pentru personae vârstnice oferind utilități și unități de îngrijire la
    domiciliu, unde vârstnicii vor putea să-și desfășoare activitatea, să ducă o
    viață mai bună.




    Centrul
    social nou înființat va avea un rol important în prevenirea instituționalizării
    vârstnicilor din comuna Ciugud prin serviciile sociale oferite în cadrul
    acestuia. Activități de socializare și de petrecere a timpului liber, inclusiv
    activități cultural-artistice, vor fi pregătite pentru cei ce vor frecventa
    centrul, dând astfel șansa vârstnicilor să se integreze în societate și să se
    adapteze mai ușor la noul statut, de pensionari.


    De
    asemenea, persoanele care au nevoie, vor beneficia și de servicii de îngrijire
    la domiciliu. În cadrul centrului social, vârstnicii se pot implica în activități
    de voluntariat, pot practica sport sau gimnastică de întreținere.


    La finalizarea acestui proiect, reprezentanții
    comunei alături de Asociația AS 2001, își propun să acorde și posibilitatea de
    a furniza o masă caldă zilnică, în sistem catering, vârstnicilor care din
    diferite motive nu se pot deplasa și nu-si pot pregăti mâncare caldă.






    Proiectul are o valoare totală de
    circa 3 milioane de lei, dintre care aproape 2,6 milioane sunt fonduri europene
    nerambursabile. Data estimată de finalizare a
    proiectului este aprilie 2023.





  • Dezvoltarea mobilității urbane la Braşov

    Dezvoltarea mobilității urbane la Braşov

    Cu mai bine de o săptămână în urmă, primarul
    municipiului Brașov, George Scripcaru, și directorul general ADR Centru,
    Simion Crețu. au semnat 5 contracte de finanțare prin Programul Operațional
    Regional 2014-2020.


    Valoarea totală a acestor proiecte este de
    aproape 107 milioane de lei, dintre care 98% reprezintă finanțare europeană,
    restul de 2% fiind asigurat de municipalitate.


    Patru
    din cele cinci contracte vizează reducerea emisiilor de carbon prin investiții
    în dezvoltarea mobilității urbane durabile.


    Concret,
    unul dintre proiecte se referă la construirea unei parcări de tip
    Park&Ride (parchează și călătorește). Altfel spus, parcarea care se va
    afla în zona cartierului Bartolomeu, va găzdui mașinile celor care vor veni la
    Brașov cu autoturismul propriu, dar în interiorul orașului vor călători cu
    transportul în comun.


    Parcarea
    va oferi aproximativ 700 de locuri, va fi supraetajată și va cuprinde și stații
    de reîncărcare a automobilelor electrice. Proiectul pentru park & ride
    presupune o investiție de 54 milioane lei.


    Alte
    două investiții presupun realizarea infrastructurii pentru trafic pietonal și ciclism, pe două trasee. Vor fi
    reabilitate circa 10.000 mp de trotuare, investiție care va cuprinde și
    puncte de bike sharing. De asemenea, vor fi construite peste 10 km de noi piste de biciclete. Pentru acest proiect,
    care va cuprinde inclusiv stații automate
    de închiriere și predare a bicicletelor se vor aloca circa 10 milioane lei.


    În fine, un al patrulea proiect are în
    vederecontrolul și monitorizarea traficului.
    Investiția are o valoare de 32 de milioane lei­și vizează instalarea de
    echipamente de semaforizare/semnalizare în sensurile giratorii, care, pe baza
    informațiilor de la punctele de măsurare a traficului, să poată prioritiza și
    optimiza deplasarea mijloacelor de transport public în comun.


    Potrivit
    primarului George Scripcaru, acestea sunt proiecte care își propun să asigure
    brașovenilor o mobilitate crescută, cu un transport ecologic, și,
    implicit, un aer mai curat. În plus, obținerea fondurilor europene degrevează
    mult bugetul local, banii alocați în bugetul pe acest an pentru proiectele de
    mobilitate urmând a fi repartizați la alte proiecte importante de investiții.


    În legătură cu acest aspect, directorul
    general ADR Centru, Simion Crețu, prezent la evenimentul de semnare a
    contractelor, a lăudat efortul edililor brașoveni și a ținut să sublinieze:




    La nivelul municipiului Brașov sunt 14 proiecte,
    dintre care 8 proiecte sunt deja semnate, și cum să vă spun, fondurile europene
    fiind o resursă, pe care o ai la bază fără mari costuri, sprijină foarte mult
    dezvoltarea bugetelor proprii.


  • Noi proiecte din Regiunea Centru vor beneficia  de fonduri europene Regio

    Noi proiecte din Regiunea Centru vor beneficia de fonduri europene Regio

    Noi
    proiecte REGIO, în valoare totală de peste 285 milioane de euro, vor intra în
    perioada următoare la contractare, pe baza cererilor de finanțare care au fost
    deja evaluate. Proiectele vizează toate cele șase județe ale Regiunii Centru:
    Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.


    Decizia
    vine ca urmare a faptului că Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și
    Administrației (MLPDA), a adoptat Memorandumul de supracontractare a
    proiectelor aflate în lista de rezervă pentru Axele Prioritare 3, 4, 10 și 13,
    din cadrul POR 2014-2020.


    Valoarea
    totală a finanțării aprobate prin Memorandumul menționat este de peste 2,4
    miliarde euro la nivel național. Aplicarea acestui memorandum oferă Regiunii
    Centru și ADR Centru bugetul necesar pentru a susține nevoile de finanțare
    nerambursabilă necesare dezvoltării comunităților locale.


    Astfel, peste 100 de proiecte noi din
    Regiunea Centru vor beneficia, în perioada următoare, de fonduri Regio.

    Proiectele,
    care au fost deja evaluate, prevăd reabilitarea unităților de învățamânt,
    eficiența energetică a clădirilor sau modernizarea orașelor din județele Regiunii
    Centru.


    Nicolae Mărginean, director de comunicare
    la nivelul ADR Centru: Pentru regiunea formată din județele
    Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu este vorba despre peste 110
    proiecte în valoare totală de peste 285 milioane de euro, care vor intra în
    procedurile de evaluare și contractare pe baza cererilor de finanțare deja
    depuse și astfel va crește gradul de absorbție a fondurilor europene în
    Regiunea Centru.




    Potrivit
    reprezentanților ADR Centru, prin aprobarea procesului de supra-contractare, va
    crește gradul de atragere a fondurilor europene, la nivel regional, cu
    aproximativ 50%.


    Astfel,
    în final, la nivelul Regiunii Centru se va ajunge la peste 1.000 de contracte
    de finanțare Regio, a căror valoare totală va fi de peste 1,5 miliarde euro,
    din care suma nerambursabilă atrasă va depăși 1,25 miliarde euro.




  • Proiecte de peste un milliard de euro în Regiunea Centru

    Proiecte de peste un milliard de euro în Regiunea Centru

    Proiectele
    contractate până la sfârșitul anului trecut de Agenția pentru Dezvoltare
    Regională Centru prin Programul Operațional Regional REGIO au depășit pentru
    prima oară valoarea de 1 milard de euro.


    Purtătorul
    de cuvânt al Agenției Dezvoltare Regională Centru, Nicolae Mărginean: Am încheiat anul 2019 cu 681 de
    proiecte contractate a căror valoare totală este 1,018 miliarde de euro. Pentru
    prima dată în Regiunea Centru valoarea totală a proiectelor contractate de
    către noi este de peste 1 miliard de euro




    Numărul
    de proiecte contractate este cu 35% mai mare decât în precedenta perioadă de
    finanțare, în timp ce valoarea fondurilor europene atrase pentru dezvoltarea
    regiunii este mai mare cu aproape 50% față de valorile corespunzătoare
    exercițiului financiar 2007-2013.


    Proiectele
    contractate asigură absorbția de fonduri europene pentru dezvoltarea
    economico-socială a regiunii.


    Aceste
    resurse financiare asigură modernizarea a peste 420 km de drumuri județene,
    prin proiecte a căror valoare totală este de peste 260 milioane euro.


    De
    asemenea, fondurile asigură reabilitarea energetică a 58 de clădiri publice, prin
    proiecte cu o valoare totală de peste 73 milioane euro, dar și revitalizarea a
    32 de obiective de patrimoniu din întreaga regiune Centru.


    Este
    vorba despre reabilitarea de cetăți, muzee și lăcașuri de cult, cu fonduri
    în valoare totală de peste 47 milioane euro.


    Pe
    lângă acestea, în Regiunea Centru se vor moderniza și dota 31 de unități
    medicale, iar 9 centre sociale de zi vor fi pregătite să ofere servicii
    specializate mai bune pentru cetățeni.


    Totodată
    fondurile sunt folosite pentru modernizarea a 46 de unități de învățământ,
    dintre care mai mult de jumătate sunt destinate învățământului preșcolar și
    antepreșcolar, iar două sunt pentru mediul universitar.








    Printre
    proiectele care au fost contractate în 2019 se numără și două mari proiecte de
    infrastructură și mobilitate urbană, unul la Târgu-Mureș și altul la Brașov, a
    mai precizat Nicolae Mărginean:




    Pentru dezvoltarea mobilității în
    orașele mari, fac referire aici la municipiile Brașov și Târgu-Mureș, se
    investește în achiziția de sisteme moderne de transport, respectiv autobuze
    ecologice, din acest punct de vedere, în municipiul Brașov se vor reabilita
    peste 16 km de străzi urbane folosite de mijloacele de transport în comun
    într-un proiect cu o valoare de peste 16 milioane de lei iar un proiect uc o
    valoare de peste 100 de milioane de lei va aduce 38 de autobuze electrice la
    Târgu-Mureș.




  • Policlinica Spitalului Clinic de Urgenţă Braşov va beneficia de noi echipamente medicale

    Policlinica Spitalului Clinic de Urgenţă Braşov va beneficia de noi echipamente medicale

    Proiectul
    are o valoare totală de 10,7 milioane de lei, din care valoarea finanţării
    nerambursabile alocate este de 10,4 milioane (aproximativ 2.253.000 euro),
    reprezentând 98% din cheltuielile eligibile ale proiectului, finanţarea fiind
    asigurată prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020.

    Prin
    acest proiect se vor achiţiona 163 de echipamente medicale de 58 de tipuri
    (printre care un ecograf staţionar Doppler, un electromiograf, un ecograf
    stationar pentru ginecologie și un computer tomograf).


    Toate
    aceste echipamente vor fi folosite pentru dotarea a 12 cabinete de la
    Ambulatoriul integrat al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.

    Durata
    estimată de implementare este până la sfârşitul lunii februarie 2021


    Contractul
    de finanţare a proiectului a fost semnat luna trecută, la sediul Consiliul
    Judeţean Brasov, în prezenţă autorităţilor judeţene, a conducerii Agenţiei de
    Dezvoltare Regională (ADR) Centru, precum şi a premierului Ludovic Orban, care
    a anunţat că susţine toate iniţiativele prin care se atrag fonduri europene
    destinate dezvoltării comunităţilor locale:



    Mi se pare un spital modernizat în care cei
    care vor avea nevoie de îngrijire medical vor fi îngrijiți în cele mai bune
    condiții




    La
    rândul său, președintele CJ Brașov, Adrian Veștea, a precizat că și alte
    unități medicale din municipiul Brașov au fost modernizate prin accesarea
    banilor europeni:




    Este vorba despre ambulatoriul de la
    Spitalul Județean, unitate medicală care mai benficiază de un alt proiect, de
    Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), tot pe partea de echipamente medicale, peste
    17 milioane de lei doar pe echipamente medicale, pe ambulatoriu și pe UPU.
    Același lucru l-am făcut și pentru Spitalul de Copii, de asemenea pentru
    Spitalul de Neurologie, având astăzi doar pe echipamente în implementare peste
    50 de milioane de lei din fonduri europene.






    Directorul
    general ADR Centru, Simion Creţu a ținut să adauge că unităţile medicale din
    judeţul Braşov beneficiază, prin contractele semnate, de investiţii totale
    cumulate în valoare de peste 30 milioane euro, pentru extinderi şi modernizări
    de clădiri, dar şi pentru eficientizare energetică şi achiziţia de dotări
    moderne. Este vorba despre spitalele din municipiul Braşov, dar şi de cele din
    Făgăraş, Zărneşti şi Victoria. Realizările sunt posibile datorită accesării de
    către Consiliul Judeţean Braşov, precum şi de către consiliile locale din
    localităţile respective, în parteneriat cu judeţul, a mai multor scheme de
    finanţare din fonduri europene REGIO pentru investiţii în infrastructura de
    sănătate.







  • Castelele și conacele din Regiunea Centru sunt repuse în valoare cu ajutorul fondurilor europene

    Castelele și conacele din Regiunea Centru sunt repuse în valoare cu ajutorul fondurilor europene

    Consiliul
    Județean Mureș a fost, recent, gazda unui eveniment dedicat castelelor și
    conacelor din județul Mureș.


    Este vorba despre o întâlnire regională ce a
    avut ca scop dezbaterea politicilor publice ce vizează reședințele elitelor
    istorice, precum și administrarea, protejarea și promovarea acestora.


    Evenimentul a reunit 45 de participanți, reprezentanți
    ai autorităților locale, proprietari de castele și domenii istorice, inclusiv
    persoane private, reprezentanți ai societății civile și ai unor instituții de
    profil din județele Mureș, Alba și Harghita, precum și reprezentanți din partea
    ADR Centru.


    Întâlnirea
    a fost organizată în cadrul Innocastle, un proiect european pe care Institutul
    Național al Patrimoniului (INP) îl coordonează alături de 4 parteneri
    internaționali, și care urmărește îmbunătățirea instrumentului de
    finanțare prin Programul Operațional Regional, pentru conservarea și
    dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.


    În
    pregătirea dezbaterii, o echipă interdisciplinară de specialiști din cadrul INP
    a analizat în teren 47 de castele, conace și domenii istorice din județul
    Mureș, atât clădiri incluse în Lista Monumentelor Istorice, cât și clădiri
    neclasate.


    Dintre
    acestea, pentru o parte semnificativă se caută în prezent soluții de
    revitalizare. Castelele, conacele și domeniile istorice au un potențial enorm
    de a deveni catalizatori pentru inovare și turism pe valea Mureșului, însă
    acest lucru nu se va întâmpla de la sine.


    O
    viziune comună, cooperarea regională, implicarea comunităților și sprijinul
    politic sunt esențiale, așa cum a reieșit din dezbatere.


    Are detalii,
    Nicolae Mărginean, director comunicare ADR Centru: Pentru
    salvarea și restaurarea și protecția acestor obiective de patrimoniu am
    finanțat 25 de obiective, care se adaugă celor 32 de proiecte, care necesită
    peste 157 de milioane de lei finanțare. Cele 25 de obiective au fost deja realizate
    în perioada 2007-2013, iar cele 32 de proiecte din această perioadă include și
    obiective din Mureș. Și nu ne referim doar în zona comunelor sau la castelele
    din zona rurală, care sunt valorificate prin proiectul Innocastle, ci ne referim în special la Paltul Culturii și la
    muzeele din Tg.Mureș, care beneficiază de fonduri nerambursabile pentru
    reabilitare și pentru punere în valoare.




    De
    menționat că în Regiunea Centru există cele mai multe castele și cele mai multe
    obiective de patrimoniu antropic din țară.


    Potrivit promotorilor proiectului Innocastle, România are
    aproape 600 de castele și conace incluse în patrimoniul național, o moștenire
    culturală grav afectată atât în perioada comunistă, cât și în deceniile de
    după.


    În
    prezent, castelele și conacele sunt adevărate resurse, care pot fi folosite pentru
    a crește atât atractivitatea zonelor rurale, cât și economia acestora.






  • Investiții Regio pentru creșterea calității serviciilor medicale în Regiunea Centru

    Investiții Regio pentru creșterea calității serviciilor medicale în Regiunea Centru

    În orașele din Regiunea Centru continuă investițiile în domeniul medical cu fonduri Regio. Un exemplu de succes îl constituie orașul Cugir, din județul Alba. Deși considerat un oraș mic, Cugirul a reușit să se dezvolte în ultimii ani atrăgând investiții străine îndeosebi în domeniul producției de piese pentru industria auto.

    Cu ajutorul banilor europeni și-a modernizat o parte din infrastructură și au fost reabilitate termic mai multe clădiri. Edilii locali au depus proiecte și pentru modernizarea sistemului medical. Astfel, în urmă cu un an și jumătate, a fost semnat un contract de finanțare europeană prin programul Regio 2014-2020 pentru reabilitarea Secției Maternitate și Pediatrie din cadrul Spitalului Orășenesc Cugir. La sediul ADR Centru din Alba Iulia a fost semnat, la mijlocul săptămânii trecute, un nou contract de finanțare de peste 2,2 milioane euro, pentru modernizarea si dotarea ambulatoriului de la spitalul orășenesc.



    Are detalii, Nicolae Mărginean, director comunicare ADR Centru: Proiectul semnat pentru orașul Cugir are numele Modernizare ambulatoriu Cugir prin achiziție de dotări. Vor fi folosiți aproape 12,8 milioane de lei pentru achiziții în modernizarea a 14 secții din Policlinica orașului Cugir.

    Investițiile vor viza achiziția a peste 200 de tipuri de echipamente și piese de mobilier, dar echipamente de uz medical noi și performante, care vor utila cabinetele din policlinică.

    Edilii locali sunt de părere că dotarea cu tehnică medicală nouă a policlinicii va crește încrederea publicului larg în serviciile oferite, lucru important pentru că infrastructura medical din Cugir deservește mai mult de 30.000 de cetățeni, atât din oraș, cât și din localitățile învecinate, care sunt considerate zone mai sărace și sunt situate la aproximativ 50 de km distanță de la Alba-Iulia, municipiul reședință al județului.

    Durata de derulare a investițiilor de la Cugir se va întinde până la finalul lunii septembrie 2020.

    Potrivit reprezentanților ADR Centru, la nivelul Regiunii Centru există o preocupare importantă pentru modernizarea și dotarea ambulatoriilor spitalelor urbane, proiectul de la Cugir fiind cel de-al 14-lea semnat în ultima vreme, valoarea totală a proiectelor fiind de circa 30 milioane euro. Merită însă subliniat că s-au depus peste 35 de cereri de finanțare, a căror valoare a depășit 320 milioane lei, ceea ce arată un interes deosebit pentru îmbunătățirea infrastructurii medicale și creșterea calității serviciilor oferite, pentru ca pacienții din zonă să nu mai fie nevoiți să migreze spre marile centre urbane sau să-și caute sănătatea în afara țării.

  • Sistemul de mobilitate urbană din Regiunea Centru se modernizează cu bani europeni

    Sistemul de mobilitate urbană din Regiunea Centru se modernizează cu bani europeni

    Primăria
    din Făgăraș a pregătit și depus la ADR Centru, în vederea finanțării prin Programul Operațional Regional 2014-2020,
    trei proiecte integrate prin care se dorește modernizarea sistemului de
    mobilitate urbană.


    Valoarea totală cumulată a celor trei proiecte
    este de peste 135 milioane lei. Potrivit edililor locali se urmărește dezvoltarea mobilității urbane prin
    shimbarea accentului, de la o mobilitate bazată pe utilizarea autoturismelor,
    la mobilitatea bazată pe mersul pe jos, la utilizarea bicicletei ca mijloc de
    deplasare, la utilizarea transportului public de înaltă calitate și eficiență,
    concomitent cu utilizarea unor categorii de vehicule nepoluante.


    Primul proiect, în valoare totală de peste 43 milioane lei,a
    fost deja semnat la sediul ADR Centru din Alba Iulia. Prin intermediul acestuia
    se vor moderniza peste 1,4 hectare de spații pietonale și vor fi achiziționate
    6 autobuze electrice și 75 de biciclete, a precizat pentru Radio Tg Mureș
    purtătorul de cuvânt al ADR Centru, Nicolae Mărginean:






    Prin acest
    proiect, municipalitatea din Făgăraș își propune să crească atât mobilitatea
    cetățenilor, a bunurilor și a serviciilor, cât și să pună în practică planul de
    mobilitate urbană durabilă. Este vorba, de fapt, de un proces mult mai amplu,
    atât la nivel regional, cât și la nivel național, privind reducerea emisiilor
    poluante cauzate de utilizării excesive a vehiculelor proprii în dauna
    transportului organizat și a folosirii transportului în comun și a folosirii
    unor mijloace nepoluante.




    Potrivit specialiștilor, proiectul va
    duce la triplarea numărului de oameni care folosesc transportul în comun și la creșterea cu mai mult de 14% a
    numărului de bicicliști din oraș.


    Pentru stimularea folosirii mijloacelor
    alternative de transport se vor proiecta stații de închiriere biciclete, cu
    toate dotările necesare. Prin acest proiect vor fi construite sau modernizate
    piste de biciclete în suprafață totală de peste 10.000 mp, unde vor exista 7
    stații de închiriere, pentru cele 75 de biciclete disponibile în sistem
    bike-sharing.


    Merită
    reținut că municipiul Făgăraș este doar unul dintre cele 11 orașe din Regiunea
    Centru care au depus proiecte pe Prioritatea de investiții a Programului REGIO
    prin care se dorește reducerea emisiilor poluante pe baza Planurilor de
    Mobilitate Urbană Durabilă, iar la nivelul Regiunii sunt solicitate peste 420
    milioane lei pentru acest gen de proiecte de îmbunătățire a climatului din
    orașe.





  • Vizită ADR Centru  în Republica Moldova

    Vizită ADR Centru în Republica Moldova

    La
    începutul acestei luni, specialiști ai ADR Centru din România au efectuat o
    vizită de lucru la omologii lor din Regiunea Centru din Republica Moldova


    Cu
    acest prilej, au fost discutate aspecte privind posibilitățile de îmbunătățire
    a relațiilor parteneriale, pentru creșterea absorbției de fonduri
    nerambursabile, între cele două Agenții.


    De
    asemenea, specialiștii de la cele două agenții regionale s-au întâlnit pentru a
    discuta despre instrumentele și structurile organizatorice privind promovarea
    investițională reciprocă a celor două Regiuni Centru – din România și din
    Republica Moldova – dar și despre eventualele schimburi de experiență în ceea ce
    privește politicile publice și dezvoltarea de parteneriate pe programe
    europene.


    Ne
    oferă detalii Nicolae
    Mărginean, director de comunicare în cadrul ADR Centru Alba Iulia:




    Această vizită a avut ca scop discutarea posibilităților
    de îmbunătățire a relațiilor parteneriale, creșterea absorbției de fonduri,
    precum și un schimb de specialiști pentru a sprijini agenția moldoveană ca
    să-și realizeze activitățile pe care le are propuse. La agenția din Moldova,
    directorul Viorel Jardan a precizat că își manifestă întreaga deschidere și
    interesul să atragă investiții în Regiunea Centru din Republica Moldova și să
    preia cât mai mult din bunele practici ale ADR Centru din Alba Iulia.




    La
    rândul său, directorul ADR Centru Alba Iulia, Simion Crețu, a arătat că specialiștii români pot acorda asistență partenerilor
    moldoveni în domenii de interes cum ar fi dezvoltarea instituțională,
    dezvoltarea infrastructurii de transport, de alimentare cu apă și canalizare,
    în domeniul gestionării deșeurilor, dar și în aspecte referitoare la eficiența
    energetică a clădirilor publice, dezvoltare economică și dezvoltarea
    turismului.


    Parteneriatul
    va asigura transferul de cunoștințe privind pregătirea pentru aderarea
    Republicii Moldova la Uniunea Europeană.


    În prima fază
    sunt vizate cooperarea în scopul dezvoltării și consolidării legăturilor
    economice, care prezintă interes pentru ambele regiuni, promovarea schimburilor
    culturale dintre cele două regiuni, precum și extinderea cooperării la nivelul
    celor două Consilii de Dezvoltare Regională.