Tag: Adrian Lobonţiu

  • Robotergestützte Telechirurgie – von Science Fiction zur Wirklichkeit

    Robotergestützte Telechirurgie – von Science Fiction zur Wirklichkeit

    Am 7. September 2001 gab es eine Weltpremiere in der Medizin: Ein Chirurgenteam, geleitet von Professor Jacques Marescaux aus Frankreich, führte mit Erfolg eine ferngesteuerte Operation mithilfe eines Roboters durch. An jenem Septembertag wurde einer 68-jährigen Frau in Stra‎ßburg die Gallenblase entfernt. Der Chirurg Jacques Marescaux arbeitete von New York aus, die Verbindung zwischen Patientin und Operateur verlief über ein Glasfaserkabel von France Télécom. Das erste Mal wurde so über den Atlantik hinweg operiert. Operation Lindbergh“ wurde die Aktion seinerzeit genannt, in Anlehnung an Charles Lindbergh, der 1927 als erster Mensch den Atlantik im Alleinflug überquerte. France Télécom hatte damals die Internet-Verbindung gesichert, und die Operation hat bewiesen, da‎ß Telechirurgie mindestens technisch möglich war.



    Nach Abschlu‎ß seines Medizinstudiums in Târgu Mureş traf der rumänische Arzt Adrian Lobonţiu Anfang der 1990er Jahre bei einem Medizinkongre‎ß in Paris mit einigen US-amerikanischen Chirurgen zusammen, die ihm ihre Ideen im Bereich der robotergestützen Telechirurgie mitteilten. Fasziniert von der Vision seiner Kollegen wurde Adrian Lobonţiu in relativ kurze Zeit der erste europäische Chirurg, der sich in dieser Technik spezialisierte. Adrian Lobonţiu erinnert sich:



    Vor 20 Jahren, als ich in Paris angekommen war, gab es in der Medizin die Tendenz, von der invasiven Chirurgie, bei der wir einen gro‎ßen Schnitt machten und den Patienten öffneten, um alle Organe gut zu sehen, zu einer minimal-invasiven Chirurgie überzugehen, so da‎ß der Patient weniger leidet, der Schmerz nicht so stark ist, das Blutungsrisiko auf ein Minimum vermindert wird, kein Fieber eintritt — kurzum, damit der Patient so schnell wie möglich nach Hause geht und sein normales Leben weiterführt. Das war aber sehr schwer für die Chirurgen.“



    Warum war es für die Chirurgen denn so schwer? Weil eine Aufnahmekamera in den Patienten eingeführt wurde, und die Chirurgen mit 30 bis 40 cm langen speziellen Instrumenten operieren mu‎ßten. Die Instrumente waren in der Tat sehr lang — man sollte halt versuchen, mit einem 40 cm langen Stift zu schreiben, den man am seinem Ende hält. Es ist wirklich schwer. Da mu‎ßte man sich eben etwas Anderes einfallen lassen und so kam man auf die Robotik, die in der Industrie fast überall benutzt wurde — in der Medizin aber noch nicht. Adrian Lobonţiu dazu:



    Eben weil in der minimal-invasiven oder laparoskopischen Chriurgie die Gesten der Chirurgen so fein und schwierig sind, gibt es jetzt einen Computer zwischen der Hand des Chirurgen und der Spitze des chirurgischen Instruments. Dieser Computer gibt dem Fachmediziner die Flexibilität seiner Hände zurück, er stellt alles wieder her, was durch den Wechsel von der klassichen zur laparoskopischen oder minimal-invasiven Chirurgie verloren gegangen war. Der Chirurg ist der Pilot, er steuert den Roboter. Und was macht der Roboter? Er analysiert jede Geste des Chirurgen, jede Bewegung seiner Finger. Der Roboter wei‎ß genau, wo die Spitze des Instruments im Inneren des Patienten steckt, er wei‎ß wo die Blutgefä‎ße und die Nerven liegen, die nicht geschnitten werden dürfen, er wei‎ß genau, wo sich der Tumor befindet. Der Roboter korrigiert die Bewegungen des operierenden Arztes, er sagt dem Chirurgen z.B.: ‚nicht so viel… pa‎ß auf, deine Hand zittert. Jetzt mu‎ß ich dieses Zittern etwas beruhigen, weil es chirurgisch nicht effizient ist‘. Der Roboter verbessert die Leistung des Chirurgen.“



    Adrian Lobonţiu war ein Wegbereiter für diese fast Science Fiction anmutende OP-Methode. Bald wurde er nicht nur in Europa, sondern in der ganzen Welt bekannt — man nannte ihn the flying surgeon“ — den fliegenden Chirurgen. Adrian Lobonţiu:



    Mein Leben hat sich etwas geändert — von dem Standardchirurgen, der jeden Tag ins Krankenhaus geht und im OP-Saal seine Patienten operiert, wurde ich in der Tat zum ‚fliegenden Chirurgen‘, denn mit meiner Spezialisierung mu‎ßte ich jede Woche in zwei bis drei Flugmaschinen einsteigen und überall in Europa, manchmal auch in den Mittleren Osten fliegen. Ich begann auch in Israel, im Libanon, in Saudiarabien, in Jordanien zu operieren. Sehr oft fliege ich von Paris nach Bukarest, um mit ehemaligen Kollegen und Professoren zu operieren. Das sind sehr gut ausgebildete Mediziner, mit denen ich immer besonders gern zusammenarbeite. Wir operieren zusammen verschiedene Patienten, wir diskutieren besondere Fälle von minimal-invasiven oder robotergestützter Chirurgie und wir beteiligen uns auch an Medizinkongressen in Europa oder in den Vereinigten Staaten.“



    Der Chirurg Adrian Lobonţiu hat sich der medizinischen Robotik ganz verschrieben. Unter anderen beteiligte er sich an einem bahnbrechenden Projekt: Auf dem Flugzeugträger Charles de Gaulle“, der sich irgendwo in der südlichen Hemisphäre befand, gab es Versuchstiere und menschenartige Dummies. Die OP-Simulation wurde nicht über Glasfaserkabel, wie im Lindbergh“-Fall des Professors Jacques Marescaux, sondern per Satellitenverbindung durchgeführt.



    Was wurde mit diesen zwei Experimenten bewiesen? Einerseits, da‎ß man robotergestütze Operationen über gro‎ße Entfernungen durchführen und ein Patient von einem hochspezialisierten Chirurgen operiert werden kann, auch wenn der Arzt sich auf einem anderen Kontinent befindet. Andererseits sind solche per Kabel- oder Satellitenverbindung ferngesteuerte Operationen mit enormen Kosten verbunden. Adrian Lobonţiu ist aber der Ansicht, da‎ß in einigen Jahren die Technik der Satellitenverbindung in der Medizin, die Anfang der 1990er Jahre nicht vorstellbar war, sich weit verbreitet und öfter angewandt wird.



    Audiobeitrag hören:



  • Chirurgia robotică şi telesatelitară

    Chirurgia robotică şi telesatelitară

    Pe 7 septembrie 2001, o echipă de medici condusă de profesorul francez Jacques Marescaux stabilea o premieră mondială : efectua cu succes o intervenţie chirurgicală robotică la distanţă. Doctorii se aflau într-un birou din New York, iar pacienta într-un spital din … Strasbourg, la mii de kilometri depărtare. Operaţia era botezată « Lindbergh », după numele celebrului aviator american devenit primul om care survolase, în anii 1920, singur şi fără escală, Atlanticul.



    În toamna lui 2001 era un gest chirugical care traversa oceanul ! Manetele robotului, supranumit Zeus, erau instalate la New York, în timp ce braţele lui chirurgicale erau implantate în pacienta din Strasbourg. Toată operaţia era făcută prin cabluri transatlantice France Télécom. Era pentru prima oară în istoria medicinei când se demonstra că există soluţii tehnice pentru scurtarea decalajului temporal inerent unei astfel de transmisii transatlantice prin fibră optică, ceea ce făcea posibilă o asemenea intervenţie chirugicală. Marele pas înainte era, deci, făcut !



    Ajuns în Franţa, la începutul anilor 1990, după studii la facultatea de medicină din Târgu Mureş, românul Adrian Lobonţiu întâlnea la Paris confraţi americani care, veniţi din plin Sillicon Valley la un congres în capitala franceză, îi vorbeau despre viziunea lor în chirurgie robotică şi telesatelitară. Fascinat şi poate chiar vizionar, Adrian Lobonţiu devenea, într-un timp relativ scurt, primul medic din Europa specializat într-o astfel de tehnică. El îşi aminteşte : Tendinţa în medicină, acum 20 de ani, cam când am ajuns eu în Paris, era de a evolua de la chirurgia invazivă, prin care deschidem larg pacientul ca să vedem toate organele, la una mai puţin invazivă, pentru ca el să sufere mai puţin, durerea să nu fie aşa de mare, riscul de hemoragie să fie minim, să nu aibă riscuri de febră … într-un cuvânt, să poată să plece mai repede acasă şi să se reintegreze în viaţa socială şi profesională. Dar era foarte greu pentru chirurgi.



    De ce ? Pentru că în pacient trebuia introdusă o cameră de luat vederi, medicilor le trebuiau nişte instrumente speciale de aproximativ 30-40 de centimetri, deci foarte lungiÎncercaţi să scrieţi cu un creion de 40 de centimetri, pe care să îl ţineţi de capătul lui ! E foarte greu ! Şi atunci a venit o altă idee : robotica, care fusese introdusă, deja, în toate industriile, doar în medicină nu. Din nou, Adrian Lobonţiu : Tocmai pentru că gestul chirurgului este dificil în chirurgie minim-invazivă sau laparoscopică, între mâinile chirurgului şi vârful intrumentelor chirurgicale, aflate în pacient, a fost introdus un computer. Acest computer redă specialistului flexibilitatea şi tot ce a pierdut trecând de la chirurgia deschisă la cea laparoscopică sau minim-invazivă. Tot chirurgul este pilotul, pentru că tot el comandă robotul, dar ce face acesta ? Îi analizează fiecare mişcare a degetelor, fiecare gest chirurgical făcut … Robotul ştie exact unde se află vârful instrumentelor în pacient, ştie că sunt vase de sânge, nervi care nu trebuie tăiaţi, ştie la ce distanţă se află tumora … El nu numai că îi corectează medicului gestul chirurgical şi îi spune prea mult îţi tremură mâna, acum opresc din tremurăturile astea pentru că nu sunt eficiente chirurgical”, dar îi ameliorează şi performanţa.



    Pionier la nivel european în această metodă medicală inovatoare, cu aer de science-fiction, Adrian Lobonţiu devenea rapid cunoscut nu numai pe bătrânul continent, ci în întreaga lume. A fost supranumit the flying surgeon” — chirurgul zburător. Viaţa mea puţin s-a schimbat, pentru că, din acel chirurg standard care merge în fiecare zi la acelaşi spital, în acelaşi bloc operator şi operează doar pacienţii săi, am fost nevoit ca, dobândind această experienţă, în fiecare săptămână să iau câte două-trei avioane în Europa, chiar în Orientul Mijlociu … Am început să operez în Israel, în Liban, Arabia Saudită, Iordania … Veneam foarte des din Paris, luam zborul spre Bucureşti şi aveam foarte mulţi foşti profesori de-ai mei, colegi cu care făcusem facultatea sau specializarea, care sunt foarte pregătiţi şi pe care îi întâlneam nu numai în Bucureşti, ci şi la congrese la care mergeam peste tot în Europa sau în Statele Unite. Cu aceste echipe, cu aceşti oameni, a fost, întotdeauna o mare plăcere să vin — şi veneam destul de des, la câteva luni — să operăm împreună pacienţi, să discutăm anumite cazuri fie în chirugie minim-invazivă, fie robotică.



    Dedicat cauzei roboticii medicale, Adrian Lobonţiu a participat inclusiv la un proiect de anvergură : pe port-avionul Charles de Gaulle, aflat undeva în emisfera sudică, erau animale şi modele umane, iar medicii, printre care şi el, se găseau la Paris. Simularea operaţiei era făcută nu prin fibră optică, ca în cazul intervenţiei chirurgicale « Lindbergh » a profesorului Jacques Marescaux, ci, de această dată, telesatelitar. Ce se demonstra în ambele cazuri ? Că, pe de o parte, operaţiile chirurgicale robotice pot fi efectuate la distanţă, un pacient putând beneficia de ajutorul unui profesionist de cea mai înaltă ţinută, pe orice continente, oricât de îndepărtate, s-ar afla cei doi.



    Pe de altă parte, însă, costurile pe care le presupun transmisiunile fie ele prin cablu sau prin satelit sunt uriaşe. Cum conceptul există, însă, medicul Adrian Lobonţiu este convins că, în câţiva ani de zile, tehnica telesatelitară, de neimaginat la începutul anilor 1990, ar putea fi introdusă pe scară foarte largă.

  • Le chirurgien Adrian Lobontiu

    Le chirurgien Adrian Lobontiu

    Il était appelé « The flying surgeon » – « Le chirurgien volant ». Arrivé en France au début des années ’90 après des études à la Faculté de médecine de Târgu Mures, Adrian Lobontiu allait rapidement devenir le premier médecin d’Europe spécialisé en chirurgie assistée par ordinateur: « Il y a une vingtaine d’année, lorsque je suis arrivé à Paris, la tendance en médecine était d’évoluer depuis la chirurgie basée sur une large incision et un dégagement du site permettant de voir les organes à des procédures moins invasives. Las patients sont soumis à moins de douleur, le risque d’une hémorragie est limité, moins de fièvre… bref, le patient peut aller chez lui plus rapidement et réintégrer sa vie sociale et professionnelle. C’est ce que j’ai appris pendant mes premières années à Paris. Mais pour les chirurgiens c’était très difficile. Il fallait introduire une mini-caméra, et utiliser des instruments chirurgicaux longs de 30 — 40 centimètres… Essayez d’écrire avec un crayon long d’une quarantaine de centimètres que vous tenez depuis son extrémité ! Je vous assure : c’est très difficile ! Et c’est ainsi qu’une nouvelle idée est apparue : la chirurgie robotique et assistée par ordinateur. Pour avancer davantage dans cette direction de la chirurgie mini-invasive, la technique manuelle ne suffit plus. C’est pourquoi, un ordinateur a été placé entre les mains du chirurgien et le bout des instruments chirurgicaux qui agissent effectivement à l’intérieur du corps du patient. Cet ordinateur donne au spécialiste la flexibilité et les autres éléments perdus lors du passage de la chirurgie ouverte à celle laparoscopique et mini-invasive. Le pilote c’est toujours le chirurgien, parce que c’est lui qui commande le robot. Mais qu’est-ce que ce dernier fait en réalité ? Il analyse le mouvement des doigts, tous ces gestes chirurgicaux. Le robot sait exactement où se trouvent les instruments et non seulement il corrige les gestes du médecin, il améliore aussi ses performances. »



    Pionnier européen de cette méthode médicale à l’air de science-fiction, Adrian Lobontiu est rapidement devenu fameux sur le vieux continent et dans le monde entier. L’avion est rapidement devenu sa deuxième maison : « Grâce à mon expérience avec les robots, j’ai commencé à recevoir des invitations de la part d’hôpitaux d’Angleterre, d’Italie, de Suède… Ma vie a un peu changé puisque le chirurgien lambda qui devait se rendre chaque jour au même hôpital, travailler sur la même table d’opération et opérer ses propres patients, a dû prendre deux ou trois avions par semaine pour se rendre non seulement en Europe mais aussi au Proche Orient. J’ai commencé à opérer en Israël, au Liban, en Arabie Saoudite, en Jordanie… »



    Le chirurgien Adrian Lobontiu a également collaboré avec des médecins roumains: «Très souvent, je quittais Paris pour prendre un vol vers Bucarest afin de parler à mes anciens professeurs et collègues d’université, qui ont une très bonne formation scientifique. Je les ai rencontrés non seulement à Bucarest mais aussi aux congrès auxquels je participais en Europe et aux Etats-Unis. Il existe en Roumanie de nombreuses équipes de médecins très bien préparés, responsables d’écoles, de cliniques et d’universités qui sont d’excellents professionnels. Ils continuent de se battre afin de propulser la médecine roumaine à des niveaux supérieurs. Ce fut un grand plaisir pour moi de venir opérer en compagnie de ces équipes et de parler de certains cas de chirurgie mini-invasive et robotique. »



    Après deux décennies passées en France, Adrian Lobontiu a choisi de s’installer aux Etats-Unis. Depuis environ deux ans, il habite et travaille sur la côte ouest, au beau milieu de la Silicon Valley, là où sont nés de très importants projets de recherche. Il est le directeur médical d’une entreprise spécialisée dans la découverte de nouvelles techniques de traitement des maladies gastro-entérologiques. C’est en compagnie d’une équipe de chercheurs qu’Adrian Lobontiu travaille à une étude novatrice sur la maladie du reflux gastro — oesophagien, financée par l’Etat américain à hauteur d’environ trois millions de dollars : « Bref, grâce à la collaboration avec des chirurgiens des centres académiques réputés non seulement de Californie, mais aussi de Washington, New York, Seattle et Chicago…donc de l’Amérique entière, nous mettons au point une nouvelle méthode médicale mini-invasive censée traiter la maladie du reflux gastro – oesophagien. Qu’est ce que nous faisons effectivement ? Eh bien, nous utilisons des instruments de dernière heure par voie orale. Nous n’opérons plus par l’abdomen, mais par la bouche…nous introduisons une camera, le bistouri, les ciseaux. Ce sont des instruments spéciaux, flexibles, longs, adaptés, qui nous permettent d’opérer depuis l’intérieur du corps du patient. »



    Aux dires de Adrian Lobontiu, l’étude sur laquelle il travaillait a été très bien reçue par la communauté chirurgicale américaine. Pourtant, deux ou trois ans de recherches supplémentaires sont nécessaires pour que cette étude devienne une méthode médicale utilisée à large échelle partout dans le monde.



    Pionnier de la médecine robotisée et véritable globe-trotteur de la chirurgie, Adrian Lobontiu reconnaît avoir eu du courage en choisissant de quitter son pays natal. Il a également eu la chance de rencontrer des personnes qui lui ont guidé les pas dans la carrière qu’il s’est lui-même bâtie assidûment. Le chirurgien Adrian Lobontiu est le prototype universel du professionnel d’exception…(trad. : Alex Diaconescu)