Tag: Afganistan

  • Medalii şi distincţii pentru militarii români întorşi din Afganistan

    src=/files/romani-afganistan.jpgPlutonier-major Ioan Mihai Boboşa, din cadrul Brigăzii de Operaţii Speciale Mihai Viteazul din Târgu Mureş, a primit marţi, 8 ianuarie 2013, de la ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, Medalia Naţională Pentru Merit clasa a III-a cu însemn de război, conferită prin decret prezidenţial, în cadrul ceremoniei de repatriere a unui detaşament al Forţelor Speciale din teatrul de operaţii din Afganistan.



    Militarul român s-a remarcat în timpul unei misiuni în estul Afganistanului, la 15 aprilie 2012, prin salvarea vieţii unor colegi de-ai săi, în timpul atacului inamicilor asupra unei unităţi izolate.



    Au mai fost conferite încă aproximativ 30 de medalii şi distincţii pentru membrii detaşamentului care au participat la diferite misiuni pe parcursul celor şapte luni petrecute în Afganistan.. “Un moment foarte emoţionant astăzi, la Târgu Mureş, peste 60 de bravi soldaţi ai naţiei române se întorc din cel mai periculos loc din lume, din Afganistan. Ei fac parte şi dintr-o brigadă specială, sunt trupele de elită ale Armatei Române şi au executat misiuni foarte periculoase şi de excepţie”, a declarat demnitarul român.



    În privinţa menţinerii trupelor române în Afganistan, ministrul Duşa a arătat că România îşi va asuma obligaţiile în cadrul organismelor internaţionale din care face parte: “Ori de câte ori va fi nevoie, în funcţie de responsabilităţile pe care noi le avem în cadrul organismelor internaţionale şi mai ales ale NATO, România îşi va respecta obligaţiile”.

  • Timiş: Peste 500 de militari pleacă în Afganistan

    src=/files/romani-afganistan.jpgMinistrul Apărării, Mircea Duşa, a participat, marţi, 8 ianuarie 2013, la Timişoara, la ceremonialul militar şi religios organizat cu prilejul plecării a peste 500 de militari români ai Batalionului 2 Manevră Yellow Scorpions în Afganistan.



    Aceasta este cea de-a doua misiune pe care batalionul o va executa într-un teatru de operaţiuni. Misiunea ostaşilor români va dura şase luni, aceştia urmând să acţioneze în provincia Zabul, principalul obiectiv fiind asigurarea securităţii şi combaterea forţelor insurgente din zonă.



    Ministrul Duşa s-a declarat încrezător în pregătirea celor care vor reprezenta România în Afganistan: “Peste 500 de bravi bărbaţi şi femei pleacă în cel mai periculos loc din lume, în Afganistan. Pleacă pentru a reprezenta România, pentru a-şi face datoria faţă de organismele internaţionale, faţă de faptul că suntem ţară NATO (…). MApN a făcut toate eforturile în ultima perioadă pentru ca pregătirea celor care pleacă în teatrele de operaţiuni să fie una de excepţie. Este important să ne facem datoria în teatrele de operaţiuni, dar este şi mai important ca aceşti bravi români să se întoarcă sănătoşi acasă”, a afirmat Duşa.



    La rândul său, locotenent-colonel Cristian-Daniel Dan, comandantul Scorpionilor Galbeni, a declarat că înainte de a pleca în această misiune, fiecare militar a parcurs un proces minuţios de pregătire. Suntem pregătiţi. Sunt peste 500 de oameni care au parcurs un complex proces de pregătire la finalul căruia am demonstrat că suntem gata să ne ducem la bun sfârşit mandatul pe care ţara ni l-a încredinţat. Am reuşit să creez o echipă şi, în acelaşi timp, o mare familie. Sunt convins că militarii pe care îi comand îşi vor face pe deplin datoria în teatrul de operaţiuni din Afganistan, a spus comandantul Scorpionilor Galbeni.