Tag: ‘afinata’

În zonele montane din România a început culesul afinelor, fructe de culoare albastru închis ale unui mic arbust cu înălţimea de 30 … 50 de cm, pe care îl întâlnim în zone umbroase, în păduri. Faţă de afinele de cultură, cele din natură sunt ceva mai mici, având în medie un diametru de jumătate de cm, ceea ce face dificil culesul acestora. Locuitorii din Carpaţi folosesc un aşa-numit pieptene, de fapt o cutie din lemn sau metalică ca un făraş, prevăzută cu un pieptene care reţine boabele de afine în interior, fără a distruge arbustul. Afinele conţin, între altele, tanin şi vitamina C, fiind recomandate celor cu diabet, dar şi celor cu probleme intestinale datorită proprietăţilor antibacteriene.

Afinele pot fi consumate, aşadar, în stare proaspătă, dar şi transformate în dulceaţă, suc sau afinată, o băutură alcoolică preparată în special în Bucovina şi Transilvania şi apreciată de turiştii care vizitează aceste provincii istorice (româneşti). Pentru a prepara afinata, avem nevoie de 2 kg de afine, de un kg de zahăr şi de o damigeană în care să punem afinele şi zahărul. Lăsăm damigeana timp de câteva zile, după care o agităm pentru ca zahărul să se amestece şi să se dizolve în sucul lăsat de afine. Operaţiunea trebuie repetată la interval de două … trei zile, însă damigeana nu trebuie închisă pentru că în interior are loc un proces de fermentare a fructelor. După circa două săptămâni, peste afinele care acum sunt acoperite de suc se toarnă alcool rafinat alimentar, iar damigeana trebuie închisă bine de această dată şi depozitată într-un loc răcoros şi întunecos. Afinata este recomandată celor cu afecţiuni la stomac sau intestinale, însă trebuie consumată cu moderaţie. O băutură similară se poate obţine, înlocuind afinele cu fragi, de fapt căpşuni sălbatice, întâlniţi, de asemenea, în zonele montane, dar pe suprafeţe însorite, la marginea pădurilor.

Din afine se poate prepara suc şi sirop. Pentru a pregăti, de exemplu, sirop de afine, avem nevoie de un kg de afine şi de două kg de zahăr. După ce au fost spălate, afinele sunt pasate, iar sucul obţinut va fi amestecat cu zahărul într-un vas pe care îl punem apoi la foc mic până când zahărul se va topi. Din momentul în care începe să fiarbă, mai lăsăm siropul pe foc încă jumătate de oră, adăugăm puţină zeamă de lămâie. Turnăm apoi siropul în sticle pe care le astupăm bine şi le lăsăm să se răcească lent. Siropul poate fi consumat amestecându-l cu apă plată sau apă minerală.

Din afine se poate face şi dulceaţă, metoda de preparare fiind similară cu cele ale altor fructe. Dulceaţa de afine poate fi folosită ca umplutură pentru clătite sau pusă deasupra papanaşilor.

În zonele montane din România a început culesul afinelor, fructe de culoare albastru închis ale unui mic arbust cu înălţimea de 30 … 50 de cm, pe care îl întâlnim în zone umbroase, în păduri. Faţă de afinele de cultură, cele din natură sunt ceva mai mici, având în medie un diametru de jumătate de cm, ceea ce face dificil culesul acestora. Locuitorii din Carpaţi folosesc un aşa-numit pieptene, de fapt o cutie din lemn sau metalică ca un făraş, prevăzută cu un pieptene care reţine boabele de afine în interior, fără a distruge arbustul. Afinele conţin, între altele, tanin şi vitamina C, fiind recomandate celor cu diabet, dar şi celor cu probleme intestinale datorită proprietăţilor antibacteriene.

Afinele pot fi consumate, aşadar, în stare proaspătă, dar şi transformate în dulceaţă, suc sau afinată, o băutură alcoolică preparată în special în Bucovina şi Transilvania şi apreciată de turiştii care vizitează aceste provincii istorice (româneşti). Pentru a prepara afinata, avem nevoie de 2 kg de afine, de un kg de zahăr şi de o damigeană în care să punem afinele şi zahărul. Lăsăm damigeana timp de câteva zile, după care o agităm pentru ca zahărul să se amestece şi să se dizolve în sucul lăsat de afine. Operaţiunea trebuie repetată la interval de două … trei zile, însă damigeana nu trebuie închisă pentru că în interior are loc un proces de fermentare a fructelor. După circa două săptămâni, peste afinele care acum sunt acoperite de suc se toarnă alcool rafinat alimentar, iar damigeana trebuie închisă bine de această dată şi depozitată într-un loc răcoros şi întunecos. Afinata este recomandată celor cu afecţiuni la stomac sau intestinale, însă trebuie consumată cu moderaţie. O băutură similară se poate obţine, înlocuind afinele cu fragi, de fapt căpşuni sălbatice, întâlniţi, de asemenea, în zonele montane, dar pe suprafeţe însorite, la marginea pădurilor.

Din afine se poate prepara suc şi sirop. Pentru a pregăti, de exemplu, sirop de afine, avem nevoie de un kg de afine şi de două kg de zahăr. După ce au fost spălate, afinele sunt pasate, iar sucul obţinut va fi amestecat cu zahărul într-un vas pe care îl punem apoi la foc mic până când zahărul se va topi. Din momentul în care începe să fiarbă, mai lăsăm siropul pe foc încă jumătate de oră, adăugăm puţină zeamă de lămâie. Turnăm apoi siropul în sticle pe care le astupăm bine şi le lăsăm să se răcească lent. Siropul poate fi consumat amestecându-l cu apă plată sau apă minerală.

Din afine se poate face şi dulceaţă, metoda de preparare fiind similară cu cele ale altor fructe. Dulceaţa de afine poate fi folosită ca umplutură pentru clătite sau pusă deasupra papanaşilor.