Nelson Mandela s-a născut acum o sută de ani în
dominionul britanic numit Uniunea sud-africană. Strămoşii săi erau regii unui
trib în care urma să trăiască şi el. La 23 de ani, ajunge la Johannesburg şi
începe să descopere lumea şi societatea, într-un context multirasial supus
discriminărilor profunde. Influenţele politice sunt şi ele intense, în timp ce
populaţia majoritară începe să îşi ceară drepturile. Spirit militant şi
justiţiar, Nelson Mandela se implică din ce în ce mai mult în lupta poporului
său pentru drepturi în propria ţară. În acelaşi timp, Africa de Sud
consolidează abominabilul regim de apartheid, de segregare rasială gravă,
inclusiv după obţinerea independenţei, în 1961. Toate părţile se îndreaptă spre
confruntarea violentă.
În 1964, la numai 36 de ani, Nelson Mandela a primit
sentinţa de condamnare la închisoare pe viaţă. Detenţia sa a durat 27 de ani şi
a devenit o adevărată epopee. După 1989, când sistemul comunist s-a prăbuşit
şi, odată cu el, şi împărţirea lumii în cele două forţe combatante ale
războiului rece, Africa de Sud regăseşte calea dialogului şi speranţa
reconcilierii. Sunt, de fapt, gândurile cu care Nelson Mandela ieşea din
închisoare, după o detenţie dură de aproape trei decenii. Nu ar fi mirat pe
nimeni dacă, înrăit de anii grei de închisoare, Mandela ar fi relansat lupta de
acolo de unde o lăsase când a fost azvârlit după gratii, dacă ar fi venit cu
gânduri grele de răzbunare. De asemenea, nu a mirat pe nimeni când, înţeleptul
lider sud-african, ieşind din închisoare după 27 de ani de detenţie, a cerut şi
a promis reconciliere.
Odată cu el a fost lansat viitorul Africii de Sud,
naţiunea-curcubeu, nu numai cu albi şi nici măcar numai cu negri, ci o ţară
de sud-africani unde culoarea pielii, atât de diversă în această parte a lumii,
nu are importanţă pentru că toţi sunt cetăţeni egali în drepturi. Nelson
Mandela nu îndeamnă la uitare, ci la iertare, nu trece cu vederea trecutul
încărcat de crimă şi persecuţie rasială, segregarea ca politică de stat şi
abuzurile grave împotriva vieţii şi a drepturilor omului. El cere ca acest
trecut să fie aflat şi iertat. Nu i-a fost deloc uşor încercatului lider
politic să impună mersul înainte al societăţii, să demonstreze că viitorul
înseamnă participarea tuturor cetăţenilor la dezvoltarea patriei sud-africane,
dar devotamentul total pe care l-a arătat acestei direcţii a convins milioanele
de cetăţeni ce suferiseră, până atunci, efectele segregării.
În acelaşi timp,
foştii privilegiaţi ai regimului înţeleg că nu trebuie să fugă din ţara în care
s-au născut ci, dimpotrivă, să rămână şi să contribuie, în condiţiile noi ale
deplinei democraţii, la dezvoltarea Africii de Sud. În 1998, după primirea
raportului Comisiei pentru Adevăr şi Reconciliere, Nelson Mandela, preşedinte
al Africii de Sud spunea: Liberi, în
sfârşit, suntem cu toţii stăpânii destinului nostru. Un viitor mai bun depinde
de noi toţi. Proiectul de reconciliere promovat de Nelson Mandela a fost
apreciat şi recunoscut la nivel internaţional şi a inspirat pe mulţi aducători
de pace.
Alături de Frederik de Klerk, preşedintele sud-african împreună cu
care a lansat deschiderea din 1989-1990, Nelson Mandela a primit Premiul Nobel
pentru pace în 1993. În 1994 au fost organizate primele alegeri libere din
Africa de Sud, iar Nelson Mandela a devenit preşedintele ţării sale. Avea 76 de
ani dintre care 27, mai bine de o treime, îi petrecuse în închisorile
apartheidului. A stat în funcţie doar un mandat, cât să consolideze proiectul
politic de viitor al ţării sale. Şi a murit în 2013, la 95 de ani, înconjurat
de dragostea şi recunoştinţa sud-africanilor, de aprecierea şi respectul
întregii omeniri. Întreaga sa viaţă a fost o pledoarie şi o luptă pentru
umanism şi demnitate, pentru pace şi înţelegere pentru că, până la urmă,
întreaga lume este o naţiune-curcubeu.
