Tag: Agenda 2018 a Comisiei Europene

  • Agenda 2018 a Comisiei Europene

    Agenda 2018 a Comisiei Europene

    La mijlocul lunii decembrie au fost stabilite priorităţile Uniunii Europene
    pentru perioada 2018-2019. Agenda Comisiei Europene se va concentra, în acest
    an, asupra unor aspecte deosebit de importante pentru viitorul comunităţii.
    Impulsionarea investiţiilor, a dezvoltării economice şi crearea de noi locuri
    de muncă, reformarea politicilor de migraţie, dar şi o politică solidă în
    domeniul schimbărilor climatice sunt obiective prioritare. Purtătorul de cuvânt
    al Comisiei Europene, Alexander Winterstein, consideră că, pentru susţinerea
    acestor iniţiative, Cadrul Financiar Multianual este esenţial: Propunerea
    Comisiei în ceea ce priveşte noul Cadru Financiar Multianual ar trebui privită
    prin prisma discursului pe care preşedintele Juncker l-a susţinut, referitor la
    viitorul Uniunii Europene. Noul Cadru Financiar Multianual este contextul
    perfect pentru a remarca priorităţile care ar trebui stabilite. Este o
    oportunitate pentru statele membre, cred că este o propunere cu un impact
    important, care îşi va pune amprenta asupra viitorului comunităţii europene.



    Pentru a stimula crearea de noi locuri de muncă,
    Comisia Europeană îşi va continua activitatea în vederea aplicării planului de
    acţiune privind economia circulară. Finalizarea pieţei unice digitale, a
    uniunii energetice, a uniunii pieţelor de capital, a uniunii economice şi
    monetare şi a celei bancare sunt obiective de pe agenda 2018-2019. De asemenea,
    Executivul propune măsuri pentru finalizarea uniunii securităţii şi pentru
    consolidarea mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene.


    În decursul anului 2017, Comisia Juncker, sprijinită de Parlamentul
    European şi de Consiliul Uniunii Europene, a obţinut rezultate în toate aceste
    domenii prioritare. Instituţiile europene îşi propun, astfel, să extindă şi să
    completeze acest program şi în anul în 2018, cu scopul consolidării comunităţii
    europene. Nu în ultimul rând, apărarea valorilor democratice este fundamentală.
    Prin urmare, Comisia va propune crearea unui post permanent de ministru
    european al economiei şi finanţelor, o iniţiativă privind consolidarea
    principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, precum şi o iniţiativă
    privind asigurarea respectării statului de drept.