Tag: agenda digitala

  • Diferende și interese comune în relația UE – China

    Diferende și interese comune în relația UE – China

    Președintele Consiliului European, Charles Michel, a observat în deschiderea summitului, adresându-i-se direct liderului de la Beijing, Xi Jinping, că Uniunea Europeană și China reprezintă unele dintre cele mai importante economii din lume, iar schimburile comerciale bilaterale arată nivelul legăturilor economice dintre cele două. În plan politic, însă, există puncte de vedere diferite:

    Volumul schimburilor comerciale bilaterale este de un miliard de euro pe zi. Este uriaș și arată forța relațiilor economice și a schimburilor noastre comerciale. Ne dorim să construim acest dialog și parteneriat în baza reciprocității, transparenței și a cooperării care este benefică pentru ambele părți. Asta înseamnă că această videoconferință este importantă pentru a vedea cum putem să ne consolidăm pozițiile într-o serie de chestiuni asupra cărora am căzut de acord. Este, de asemenea, importantă pentru că ne confruntăm cu provocări globale majore – pacea și securitatea, COVID-19 și recuperarea care va fi necesară pentru a depăși efectele sanitare și economice ale acestei crize. Dar există și chestiuni asupra cărora nu suntem de acord și pentru că nu suntem de acord este important să purtăm acest dialog. Uniunea Europeană vrea să promoveze valorile democrației și ale statului de drept, al respectului pentru drepturile omului și al drepturilor minorităților.

    Uniunea Europeană vrea, de asemenea, să se mobilizeze pentru a-și apăra interesele și a-și împărtăși preocupările. Credem că schimbările climatice trebuie să determine o mobilizare globală pentru a face față amenințării. Credem, de asemenea, că Agenda Digitală trebuie să fie în centrul agendelor noastre politice în contextul în care încercăm să ne luptăm cu toate formele de dezinformare și amenințările la adresa siguranței online. Mă refer la atacurile informatice care reprezintă o amenințare și un pericol. Credem, de asemenea, că trebuie să ne mobilizăm pentru a sprijini acele regiuni ale lumii care sunt mai fragile și mai vulnerabile.


    Dincolo de interesele economice reciproce, există și o serie de divergențe între părți, în condițiile în care Uniunea Europeană s-a arătat îngrijorată în trecut de modul în care China respectă drepturile și libertățile cetățenești și ale minorităților și, mai recent, de situația din Hong Kong, unde în ciuda amplelor proteste pro-democrație Beijingul și-a consolidat controlul. În acest sens, președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, a reiterat cu prilejul summitului că drepturile omului sunt non-negociabile. Modul în care China a ales să comunice în etapa inițială a pandemiei a ridicat, de asemenea, semne de întrebare în Europa. În ceea ce privește relațiile economice, Bruxellesul își dorește, printre altele, eliminarea diferențelor privind accesul pe piață, reguli privind transferul de tehnologie și mai multă transparență privind subvenționarea companiilor de stat.


  • Tehnologizarea comunităţilor aflate la distanţe mari de mediul urban

    Tehnologizarea comunităţilor aflate la distanţe mari de mediul urban

    Europa
    trebuie să dispună de internet rapid şi ultrarapid, accesibil tuturor şi puţin
    costisitor. De aceea, Agenda digitală pentru Europa reprezintă unul dintre cei
    şapte piloni ai strategiei Europa 2020 care stabileşte obiective de creştere a
    Uniunii Europene până în 2020. Această Agendă digitală propune o mai bună
    exploatare a potenţialului tehnologiilor informaţiei şi comunicării, pentru a
    favoriza inovarea, creşterea economică şi progresul.


    Obiectivul este trasarea
    unui parcurs în scopul de a exploata la maximum potenţialul social şi economic
    al tehnologiilor informaţiei şi comunicării
    . Chiar dacă internetul face parte
    din viaţa de zi cu zi a unui mare număr de cetăţeni europeni, unele categorii
    ale populaţiei sunt în continuare excluse din procesul de alfabetizare
    digitală
    . Printre aceste categorii de populaţie se află şi populaţiile din
    România care trăiesc în comunităţile aflate la distanţe mari de mediul urban.


    Care sunt proiectele pe care le va iniţia ţara noastră în 2018 pentru
    tehnologizarea acestor comunităţi aflate la distanţe mari de mediul urban aflăm
    de la Ionuţ Andrei, secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii
    Informaţionale: Ministerul
    Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a demarat un proiect şi
    implementează în momentul de faţă un proiect intitulat Ro-net, care vizează
    construirea de reţele de internet de mare viteză în 783 de localităţi care la
    demararea proiectului nu beneficiau de conexiuni fixe la internet de mare
    viteză. În momentul de faţă avem 441 de localităţi care sunt finalizate din
    punct de vedere constructiv în vederea recepţiei. Din aceste 441 de localităţi
    care sunt finalizate, 302 localităţi au şi fost recepţionate, urmând ca până la
    finalul lunii august anul acesta să finalizăm implementarea acestui proiect şi
    să putem să furnizăm populaţiei din zonele rurale, vizate de acest proiect,
    internet de mare viteză.