Tag: Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane

  • „Jobul perfect – iluzie cu sens unic”

    „Jobul perfect – iluzie cu sens unic”

    Jobul perfect – iluzie cu sens unic – campanie online de prevenire a traficului de persoane în vederea creşterii gradului de informare și a
    capacității de autoprotecție a românilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă. Interviu cu Ciprian
    Ghiţuleasa, purtător de cuvânt al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de
    Persoane


  • ANITP: Persoane vulnerabile acceptă oferte de muncă fără a-și lua minime măsuri de precauţie

    ANITP: Persoane vulnerabile acceptă oferte de muncă fără a-și lua minime măsuri de precauţie

    După 15 mai este posibil ca numărul persoanelor vulnerabile care aleg să plece către orice ofertă de muncă, fără să-şi ia minimele măsuri de precauţie, să crească, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP).

    Pandemia de coronavirus cu care ne confruntăm are efecte multiple, inclusiv în plan economic şi social, iar măsurile impuse de autorităţi, în cadrul efortului general de a limita răspândirea virusului, au afectat cererea şi oferta de pe piaţa forţei de muncă. (…) Un număr destul de mare al victimelor traficului de persoane din Europa este reprezentat de cetăţeni români.

    În acest context, persoanele care caută locuri şi oportunităţi de muncă pentru a-şi asigura veniturile necesare ar putea fi tentate să accepte aproape orice propunere pentru un loc de muncă, ceea ce le poate face vulnerabile la capcanele traficanţilor. Aceştia vor profita întotdeauna de lipsa de informaţie, de nemulţumirea privind nivelul veniturilor şi de credulitatea persoanelor, încercând să le transforme în victime, în scopul exploatării, menţionează sursa citată.

    ANITP aminteşte de Jobul perfect – iluzie cu sens unic, campania sa online de prevenire a traficului de persoane. Mesajele antitrafic ale campaniei sunt transmise prin intermediul platformei OLX şi în mediul Facebook.

    Prin intermediul anunţurilor care promit câștiguri imediate și substanțiale, nu solicită experienţă în domeniu, nu cer anumite studii, şi al unui comportament specific, traficanţii reuşesc să atragă victimele în plasa exploatării.

    ANITP recomandă celor care au primit o asemenea propunere de loc de muncă să verifice legalitatea firmei de intermediere a forţei de muncă (certificatul de înregistrare eliberat de Registrul Comerţului, statutul firmei, lista de firme acreditate de pe site-ul Inspectoratului Teritorial de Muncă al fiecărui judeţ etc.), firma angajatoare la care urmează să îşi desfăşoare activitatea, atât pe site-urile de specialitate, cât şi istoricul de pe reţelele de socializare (din grupurile destinate locurilor de muncă).

    Nu părăsi niciodată ţara fără un contract semnat cu firma angajatoare din străinătate! Contractul de muncă trebuie întocmit în cel puţin 2 exemplare şi scris într-o limbă pe care o cunoşti foarte bine (şi în limba română). (…) Angajatorul din afara României sau firma intermediară, de obicei, nu acoperă cheltuielile pentru obţinerea paşaportului, vizei sau cheltuielile de transport, deci nu accepta aranjamente în contul firmei de intermediere sau plata altor comisioane! Agentul de plasare nu are dreptul legal de a percepe tarif de mediere, comisioane sau alte taxe! Viza turistică, de studii sau alt tip de viză nu îţi dă dreptul să munceşti legal. Angajarea având la bază o astfel de viză este ilegală şi poţi fi amendat/ă, arestat/ă, sau deportat/ă, precizează sursa citată.

    De asemenea, ANITP îi îndrumă pe cetăţeni să verifice dacă din salariul salariul propus vor putea să acopere cheltuielile pe care le vor avea în ţara respectivă (cazare, mâncare, haine), să evite semnarea unui contract cu specificaţii evazive de genul şi alte tipuri de activităţi sau toate activităţile la cererea angajatorului.

    Celor care pleacă la muncă în străinătate le este recomandat să înveţe limba ţării de destinație, sau câteva cuvinte uzuale, pentru a cere ajutor dacă vor avea nevoie. Actele de identitate sau alte documente importante nu trebuie înstrăinate, să nu accepte să perfecteze documentele şi să li se plătească drumul în credit sau cu împrumut.

    Dacă în timpul călătoriei cetăţenii au suspiciuni, ei sunt îndrumaţi să reţină orice detalii privind traseul efectuat şi persoanele care îi însoţesc, adresa şi numărul de telefon ale unei organizaţii antitrafic din ţara unde vor pleca, adresa şi numărul de telefon ale ambasadei sau consulatului din ţara de destinaţie.

    Ieşirea din situaţia de trafic presupune ca: persoana să obţină şi să reţină orice informaţie privind locaţia în care se află; să informeze orice cetăţean cu care intră în contact că este o victimă a traficului de persoane; să transmită un mesaj de ajutor către o rudă sau un prieten din ţară (prin telefon, e-mail etc.); să încerce să plece din locul în care se află şi să contacteze instituţiile sau persoanele care i-ar putea oferi ajutor; să încerce să meargă la Poliţie, la Ambasadă sau Consulatul Român din ţara în care se află; să apeleze gratuit linia telefonică a ANITP.

    ANITP aminteşte de două spoturi ale sale din cadrul campaniilor Cunoaşte-ţi drepturile! Respectă-ţi obligaţiile! şi Eşti victimă a traficului de persoane? Ai drepturi!.

  • Jurnal românesc – 16.05.2019

    Jurnal românesc – 16.05.2019

    Ministerul
    Afacerilor Externe a salutat decizia din 15 mai a Consiliului Federal din
    Elveţia de a acorda libera circulaţie cetăţenilor români, începând din 1 iunie.
    Pentru a putea rămâne în Confederaţia Elveţiană, românii vor trebui să-şi
    găsească un loc de muncă sau să aibă suficiente mijloace de trai dacă sunt
    inactivi pe piaţa muncii. Executivul de la Berna a aprobat modificarea
    Ordonanţei privind libera circulaţie a persoanelor, precizând că la data de 31
    mai 2019 încetează aplicarea clauzei de salvgardare care limita libera
    circulaţie pentru cetăţenii români şi bulgari, precizează MAE într-un
    comunicat de presă. Potrivit preşedintelui Klaus Iohannis, în jur de 30.000 de
    români locuiesc în Elveţia, stat care nu este membru al Uniunii Europene, dar
    face parte din zona economică europeană şi din spaţiul Schengen şi care are
    unele dintre cele mai ridicate costuri şi niveluri ale calităţii vieţii din
    Europa. forbes.ro scrie că un salariu mediu în Elveția este de aproximativ 5.500-6.000
    de euro, în funcție de domeniu.




    Românii din
    Ucraina i-au adresat Înaltului Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale,
    Lamberto Zannier, un document prin care îi solicită să ia toate măsurile
    necesare pentru apărarea drepturilor minorităților naționale din Ucraina, după
    ce preşedintele în exerciţiu, Petro Poroşenko, a promulgat legea privind
    utilizarea obligatorie a limbii ucrainene în toate domeniile vieţii publice.
    Conaţionalii spun că aplicarea legii ar putea să devină o lovitură puternică
    asupra educației, culturii, identității și spiritualității comunității
    românești băștinașe din Ucraina, care locuiește în mod tradițional și compact
    în regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa. În pofida
    articolului 22 al Constituției Ucrainei, noua lege reduce substanțial
    drepturile dobândite de noi la educație în limba maternă, la acces la
    informație în limba maternă, la organizarea de evenimente publice, activități
    culturale, dezvoltarea de proiecte informaționale electronice, tipărirea presei
    scrise în limba română, se precizează în textul adresei preluat de
    Agenţia Bucpress. Aproape 410.000 de români trăiesc în Ucraina şi reprezintă a
    treia etnie ca pondere în statul vecin.




    Subsecretarul de
    stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni Victor Ionescu a participat
    la derularea campaniei de prevenire a exploatării sexuale Distruge Zidul
    Indiferenței!, derulată de Agenția Națională Împotriva Traficului de
    Persoane. 100 de elevi și profesori au participat la conferințele de la
    Colegiul Ion Borcea din Buhuși și de la Direcția Generală de
    Asistență Socială și Protecția Copilului a municipiului Bacău, unde a fost
    reiterată importanța informării asupra riscurilor privind traficul de persoane
    și a exploatării prin muncă precum și necesitatea organizării acestor campanii
    de prevenire. Reprezentanţii autorităţilor au vorbit şi despre Campania
    Națională Informare acasă! Siguranță în lume!, derulată de MRP în
    toate județele țării și în municipiul București, care, potrivit Agenției
    Naționale Împotriva Traficului de Persoane, a contribuit la reducerea cu 25% în
    2018 a numărului victimelor traficului de persoane și sclaviei moderne.




    România este una
    dintre primele ţări din lume care lansează servicii de comunicaţii 5G, după ce
    operatorul de telecomunicaţii Vodafone a anunţat activarea, în Bucureşti, a
    primelor staţii radio 5G în reţeaua sa mobilă. Compania a anunţat că reţeaua de
    mare viteză este acum activă doar în zonele aglomerate din capitală, dar că va
    fi extinsă în alte oraşe mari ale ţării până la sfârşitul acestui an. Abonaţii
    vor avea acces treptat la această tehnologie pe măsură ce telefoanele 5G vor
    deveni disponibile pe piaţă. România se plasează pe primele locuri în lume şi
    în ceea ce priveşte costul şi viteza Internetului. În clasamentul vitezei transmiterii
    de date, România ocupa, în 2018, poziţia a 5-a după Singapore, Suedia,
    Danemarca şi Norvegia şi locul 10 în topul celui mai redus cost mediu pentru o
    conexiune la Internet.

  • Jurnal românesc – 07.05.2019

    Jurnal românesc – 07.05.2019

    Preşedintele
    Klaus Iohannis, care va găzdui la Sibiu, pe 9 mai de Ziua Europei, Summit-ul
    informal al şefilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană, a anunţat că
    principalul subiect de discuţii al reuniunii va fi viitorul Uniunii Europene.
    Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis va prezenta viziunea
    României cu privire la Agenda Strategică a Uniunii pentru perioada 2019 – 2024,
    iar liderii europeni prezenţi vor avea un schimb de opinii cu privire la
    provocările actuale cu care se confruntă Uniunea şi la priorităţile acţiunii la
    nivel european pentru următorii ani. Summit-ul de la Sibiu ar trebui să se
    încheie cu adoptarea de către liderii UE27 a unei Declaraţii referitoare la
    viitorul Uniunii Europene. La reuniunea organizată de România, care deţine în
    prezent preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, vor mai participa
    şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, preşedintele Comisiei
    Europene, Jean-Claude Juncker şi preşedintele Parlamentului European, Antonio
    Tajani.




    Ministrul
    Muncii, Marius Budăi, a declarat că autorităţile de la Bucureşti sunt
    conştiente de lipsa forţei de muncă din ţara noastră. Atunci când mediul
    de afaceri se va apleca cu un pic cu mai multă empatie către angajaţi, cu siguranţă
    şi randamentul lor va creşte, a spus oficialul, care a amintit că la
    sfârşitul lui 2018 a semnat un Memorandum prin care domeniul construcţiilor a
    fost declarat prioritar pentru România. La rândul său, omul de afaceri Cristian
    Erbaşu a deplâns nivelul evaziunii fiscale din construcţii, unde, potrivit
    acestuia, 70% dintre angajaţi lucrează la negru şi a punctat faptul
    că lucrătorii români aflaţi la muncă în străinătate nu se gândesc doar la
    salariu atunci când li se propune să revină în ţară, ci şi la condiţiile de
    muncă, asigurare de sănătate sau alte beneficii extra-salariale. Un salariu bun în România ar putea ajunge la
    1.500 – 2.000 de euro pe lună, a afirmat Erbaşu. El apreciază că
    domeniul construcţiilor are nevoie de predictibilitate pentru a deveni
    atractiv, iar în prezent companiile suferă de lipsă de constanţă.
    Autorităţile încearcă de ani buni să-i atragă înapoi în ţară pe lucrătorii din
    diaspora. Ultimele măsuri în acest sens au fost creşterea veniturilor în
    construcţii şi organizarea unor burse ale locurilor de muncă în statele în care
    există comunităţi mari de români.




    Agenţia
    Naţională Împotriva Traficului de Persoane anunţă că numărul victimelor
    traficului de persoane a scăzut cu aproximativ 25% în 2018, ca urmare a
    Campaniei Naţionale Informare acasă, siguranţă în lume, derulată de
    Ministerul pentru românii de pretutindeni, în colaborare cu ministerele
    Educaţiei, de Interne şi al Afacerilor Externe. Secretarul de stat în MRP Lilla
    Debelka a declarat, la o întâlnire din cadrul campaniei de informare derulată
    la Zalău, că România se situa, în 2016, pe locul 32 din 167 de ţări în indexul
    global care măsoară nivelul sclaviei moderne, cu un total de 80.000 de victime
    estimate, dar că situaţia s-a îmbunătăţit simţitor. Autorităţile îi avertizează
    pe cei care vor să lucreze sau să studieze în străinătate să se informeze
    temeinic înainte de a pleca pentru a nu fi înşelaţi, sechestraţi sau puşi să
    muncească în condiţii inumane. Experţii le recomandă românilor să nu semneze
    contracte de muncă sau chirie care nu sunt traduse în limba română, să nu
    accepte oferte care sunt suspect de generoase şi întotdeauna să anunţe Ambasada
    României din ţara în care urmează să muncească sau să înveţe. A doua ediţie a
    campaniei naţionale Informare acasă! Siguranţă în lume! este
    organizată în toate judeţele ţării, în două etape -prima, în perioada
    aprilie-mai, adresată tinerilor şi a doua, între august şi septembrie, dedicată
    adulţilor.

  • Jurnal românesc – 27.02.2019

    Jurnal românesc – 27.02.2019

    Ministerul
    Afacerilor Externe a activat, pe pagina sa de Internet www.mae.ro, rubrica
    Alegeri europarlamentare 2019, în contextul începerii perioadei
    electorale aferente organizării şi desfăşurării pe 26 mai a alegerilor pentru
    Parlamentul European. Noua secţiune cuprinde informaţii de interes pentru
    românii care intenţionează să voteze la secţiile care vor fi organizate în
    afara ţării, precum procedura de votare în străinătate, atribuţiile
    Ministerului Afacerilor Externe şi actele normative în vigoare aplicabile la
    alegerile pentru legislativul european. MAE informează că lista secţiilor de
    votare din străinătate va fi publicată cu cel târziu 30 de zile înaintea datei
    alegerilor, iar rubrica va fi actualizată constant. Totodată, Ministerul de
    Externe le recomandă cetăţenilor români care se află sau călătoresc în
    străinătate să se informeze din timp asupra procesului de votare şi să îşi
    verifice din timp documentele de identitate, pentru a-şi putea exercita astfel
    dreptul de vot în cele mai bune condiţii.




    17 jandarmi
    români au plecat spre Kabul în Afganistan, unde vor fi staţionaţi 6 luni şi vor
    participa la misiunea NATO de instruire a forţelor locale de ordine. La
    ceremonia de rămas bun, care a avut loc la sediul Jandarmeriei Române, au fost
    prezenţi, printre alţii, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, şi familiile
    militarilor. Sunt 23 de jandarmi care vor asigura misiunea de sprijin în
    Afganistan. Astăzi pleacă 17 dintre ei, următorii vor pleca în următoarele trei
    săptămâni, pe măsură ce obţin avizul pentru accesul la informaţii clasificate
    de tip NATO, a declarat Ministrul de Interne. Carmen Dan a adăugat că
    această misiune este o dovadă că Jandarmeria Română este apreciată pentru ceea
    ce face şi pentru expertiza pe care o oferă pe plan internaţional. Cadrele contingentului plecat în
    Afganistan au participat la diferite cursuri şi programe de pregătire şi au
    parcurs mai multe probe de verificare a cunoştinţelor de specialitate, de
    cunoaştere a limbii engleze, un examen psihologic şi teste medicale. Până la
    acest moment, Jandarmeria Română a dislocat 10 contingente pe timpul misiunii
    NATO din Afganistan. Concomitent, Jandarmeria participă la nouă misiuni sub
    egida Uniunii Europene, a ONU şi a Organizației pentru Securitate și Cooperare
    în Europa.


    Agenția Națională Împotriva
    Traficului de Persoane a lansat campania de prevenire a exploatării sexuale
    Distruge Zidul Indiferenței!, derulată în parteneriat cu Ministerul
    pentru Românii de Pretutindeni. Campania se va derula în perioada februarie -
    septembrie 2019 şi este organizată în cadrul proiectului Reducerea
    amplitudinii traficului de persoane printr-o mai bună informare a
    cetățenilor, care are drept obiective atât reducerea fenomenului de
    exploatare sexuală cât și combaterea stereotipurilor privind victimele
    traficului de persoane. Conferinţa de lansare a reunit factori de decizie din
    Parlamentul României, precum deputatul Angel Tîlvăr, coordonatorul din Camera
    Deputaților al Grupului pentru combaterea traficului de persoane, şi
    reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Educației
    Naționale, Asociației Ecumenice a Bisericilor din România, Asociației eLiberare
    și Fundației World Vision. În cadrul conferinţei a fost vizionat filmul
    documentar al campaniei, care conţine povestea unei victime a traficului de
    persoane şi a fost reiterată necesitatea organizării acestui tip de campanii de
    prevenire. Potrivit participanţilor, un exemplu de bune practici în domeniu l-a
    reprezintat Campania Națională Informare acasă! Siguranță în lume!
    derulată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni în 2018 în toate județele
    țării și în municipiul București.