Radio România Internațional

Tag: Agnes Venema

  • Acord privind salariul minim în UE

    Acord privind salariul minim în UE

    Parlamentul European și statele membre, reprezentate de președinția
    franceză a Uniunii Europene, au încheoat recent al Stasbourg un acord politic
    privind Directiva privind salariul minim adecvat. Au fost opt runde de
    negocieri, iar părțile au ajns la un acord după propunerile legislative făcute
    de comisarul pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit.
    Directiva stabilește un nivel decent de trai ca punct de referință pentru
    salariile minime naționale și va duce la creșterea salariilor pentru milioane
    de cetățeni europeni. Acordul politic se bazează pe doi piloni. Primul pilon stabilește standarde de decență pentru salariile minime legale la nivel
    național. Stndardul decenței este determinat de puterea de cumpărare, luând în
    considerare costul vieții, ritmul general de creștere și structura salarială
    din fiecare stat membru. Al doilea pilon al acordului vizează împuternicirea
    lucrătorilor și a sindicatelor în timpul negocierilor colective, pentru ca tot
    mai mulți lucrători să beneficieze de protecția unui contract colectiv. Atunci
    când într-un stat membru rata de acoperire a negocierilor colective este sub
    80% din numărul salariațilr, acel stat membru trebuie să adopte măsuri pentru a
    urca peste ace nivel. În plus, statele membre vor fi obligate să acționee dacă
    lucrătorii sau reprezentanții sindicali sunt discriminați sau amenințați de
    către un angajator.

    Având experiență de lider sindical, europarlamentara olandeză Agnes
    Jongerius, din grupul Socialiștilor și Democraților, a fost coraportoare a
    Parlamentului European pentru propunerea de directivă a legislativului european
    privind salariul minim:

    Pentru asistenții
    din magazine, pentru curieri, pentru munca din acvacultură, pentru o persoană
    care lucrează în comerțul cu amănuntul, această directivă poate face cu
    adevărat diferența, deoarece salariile minime adecvate trebuie să asigure un
    nivel de trai decent, să reducă inegalitățile și să contribuie la creșterea
    confortului social. Cred că este corect să spun că acest obiectiv nu a venit
    prea târziu, cu preșurile explodând la alimente, la chirii, la facturile la
    energie. Sunt prea mulți oameni care se luptă ca să le ajungă banii.



    Trebuie subliniat
    faptul că viitoarea directivă europeană nu propune introducerea aceluiași
    salariu minim în toate statele membre sau salarii minime obligatorii. De
    asemenea, salariul minim național nu va fi stabilit de instituțiile de la
    Bruxelles. Pe de altă parte, Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia și
    Suedia, cele șase satte membre unde nu există salrii minime la nivel național
    și unde nivelul veniturilor este stabilit prin negocieri colective, nu vor fi
    obligate să introducă în legislație prevederi privind salariul minim la nivel
    național.

    Eurodeputata Anges Jongerius: Respectăm
    și tradițiile naționale. Vrem să subliniem că statele membre în
    care formarea salariilor nu depinde de contracte colective nu sunt obligate să
    introducă un salariu minim legal. Este o urgență pentru îmbunătățirea vieții
    oamenilor, care ar trebui să își poată cumpăra haine noi, să poată cumpăra
    echipament pentru a face sport, să își permită o vacanță, din când în când,
    pentru un nivel de viață decent. Cu această lege europeană reducem inegalitatea
    slariilor, facem presiuni pentru a obține salarii mai mari pentru lucrătorii cu
    cele mai mici salarii din statele europene.




  • Menschenrechtlerin aus den Niederlanden: „Bukarest ist ein verborgener Diamant“

    Menschenrechtlerin aus den Niederlanden: „Bukarest ist ein verborgener Diamant“

    Derzeit absolviert Agnes Venema ein fast zweijähriges Forschungspraktikum an der Nationalen Informationsakademie Mihai Viteazu“ in Bukarest. Sie verfügt über umfangreiche Erfahrung in der Koordinierung von Programmen der Vereinten Nationen in der Schweiz, den Niederlanden, Belgien, Gro‎ßbritannien und Timor. Wie hat sie sich Rumänien integriert und vor allem warum hat sie sich für unser Land für diese berufliche Änderung entschieden?



    Dies ist eine interessante Frage, da ich mich während meines Studiums und in meiner bisherigen Karriere tatsächlich auf Menschenrechtsfragen konzentriert habe. Was ich in letzter Zeit versucht habe, ist, mich mehr für Sicherheit zu interessieren, da Sicherheitskräfte die Menschenrechte wirklich schützen können, aber manchmal sogar die schwersten Verstö‎ße begehen können. Dies ist der wahre Grund für die Veränderung in meiner Karriere. Dann wurde dieses Doktoranden-Programm ins Leben gerufen, das Teil eines grö‎ßeren Forschungsprogramms ist und aus europäischen Mitteln finanziert wird.



    Meine Ankunft in Bukarest war eine echte Chance, denn ich konnte an einer Informationsakademie studieren, die einer Regierungsstruktur untergeordnet ist. Alle anderen Institutionen sind in der Regel Universitäten oder Forschungsinstitute, daher war dies eine einmalige Gelegenheit, die ich wahrnahm, sobald sie erschien. Ich glaube, mein Kollege und ich sind die ersten Ausländer, die jemals an der Mihai-Viteazu-Akademie studiert haben. Wir sind also froh, dort zu sein. Ich bin weder Teil einer militärischen Struktur noch habe ich in den Niederlanden nachrichtendienstliche Systeme studiert. Deshalb bin ich als Forscherin hierhergekommen. Und wir haben versucht, herauszufinden, wie wir zusammenarbeiten können, denn ich bin mir sicher, dass es auch für euch ziemlich ungewöhnlich ist, dass ein ausländischer Staatsbürger Zugang zu einer nationalen Informationsstruktur erhält.



    Am Anfang haben wir alle ein wenig Zeit gebraucht, um uns aneinander zu gewöhnen, aber am Ende haben wir es geschafft. Insgesamt haben wir in diesem europäischen Programm 15 Doktoranden. Hier haben wir einen rumänischen Kollegen, der uns sehr geholfen hat, uns allgemein in Rumänien und in die Akademie zu integrieren. Au‎ßerdem konnte jeder, mit dem ich sprach, Englisch, das hat uns sehr geholfen, alle waren freundlich und hilfsbereit.“




    Agnes hat kein Rumänisch gelernt und räumt humorvoll ein, dass sie Google Translate auch auf dem Gemüsemarkt benutzt hat. Sie reiste jedoch durch das Land und kam nach Cluj (Klausenburg) und ans Schwarze Meer. Welchen Eindruck hat aber Bukarest hinterlassen?



    Ich denke, Bukarest ist wie ein Diamant im Schlamm und man muss es besser kennenlernen. Einige Freunde waren überrascht, sie verstanden nicht, warum ich diese Stadt mag, sie sagten mir, sie besuchten sie an einem Wochenende und sie mochten sie nicht, weil sie nur für eine Führung bezahlt haben. Ich finde diese geführten Touren gro‎ßartig, aber gleichzeitig gibt es hier so viele verborgene Schätze, dass man diese nur mit Hilfe eines Einheimischen entdecken kann, der wei‎ß, wohin. Bukarest ist eine Stadt, die sich ständig verändert. Im letzten Sommer sind im Vergleich zum Vorjahr neue Lokale eröffnet worden. Ich denke, Sie müssen mit jemandem zusammen sein, der hier lebt oder viel Zeit in Bukarest verbracht hat.



    Das Leben hier war wundervoll. Ich erinnere mich an den ersten Sommer, den ich hier verbracht habe, oder vielleicht war es Herbst, ich war im Garten Eden, wo sich hinter einigen Bäumen eine Art Bar befand. Jetzt denke ich, dass die Bäume vor dem Gebäude gefällt wurden, aber als ich zum ersten Mal dort war, musste ich nach dem Ort suchen und es gab nichts, was den Weg weisen würde, also ging ich einigen Menschen mit einem Hund nach. Dann offenbarte sich ein wunderschöner Garten vor meinen Augen und ich war sofort verzaubert. Ebenso gibt es eine ausgezeichnete Bar mit einer Terrasse gegenüber dem Nationaltheater, die Sie von der Stra‎ße aus nicht sehr gut sehen können und die nur im Sommer geöffnet ist. Obwohl das Lokal ziemlich zentral gelegen ist, wissen nicht viele Menschen darüber Bescheid. Es wäre gro‎ßartig, wenn es vor allem im Sommer mehr Orte zum Wandern, Radfahren oder für andere Verkehrsmittel als Fahrzeuge gäbe. Mir scheint, dass die Art und Weise, wie wir den städtischen Raum nutzen, flexibler geworden ist, und ich denke, dass hier echte Verbesserungen erzielt werden können.“




    In Kürze wird Agnes Rumänien verlassen. Sie mag die Spontanität und Herzlichkeit der Menschen hier, würde aber mehr Ordnung sehen wollen. Wir fragten sie, was sie nach diesen zwei Jahren in Rumänien mitnehmen würde:



    Das ist eine sehr gute Frage. Zunächst nehme ich viele schöne Erinnerungen mit. Ich werde die Zusammenarbeit mit »Casa Ioana«, einer NGO, bei der ich mich freiwillig gemeldet habe, sehr vermissen. Bevor ich weg bin, möchte ich »Casa Ioana« besuchen. Ich habe mich bisher mit Menschen getroffen, die dort arbeiten, in diesem Haus, in dem Obdachlose, Frauen und Kinder leben, die Opfer häuslicher Gewalt wurden, und diese Tätigkeit lag mir als Menschenrechtsverteidiger sehr am Herzen. Allerdings habe ich diesen Ort, den ich in den letzten eineinhalb Jahren unterstützt habe, nie besucht. Deshalb werde ich am Ende meines Aufenthalts in Rumänien dorthin gehen, mit dem Gedanken, dass ich auch ein wenig zur rumänischen Gesellschaft und zum Bukarester Leben beigetragen habe. Was mir in Rumänien sehr gut gefallen hat und ich auch in den Niederlanden gerne sehen würde, ist diese junge Generation, die so begierig darauf ist, in anderen Teilen Europas zu studieren, zu reisen und bessere Jobs zu finden. Das ist aber in gewisser Weise auch traurig. Ich hoffe, dass diese jungen Leute eines Tages nach Rumänien zurückkehren.



    Ich bewundere diesen Unternehmergeist und die Einstellung des Gewinners, das Gefühl, dass sie nicht aufzuhalten sind. Manchmal habe ich das Gefühl, dass die Leute bei uns zu Hause ein bisschen verwöhnt sind und es schwierig finden, Dinge zu tun, ich würde ihnen sagen: Schau dir diese Leute an, die aus einem Dorf in Rumänien kommen und noch nie in den Niederlanden waren, aber für drei oder vier Jahre ausreisen und manchmal besonders hart arbeiten und dann mit dieser Erfahrung au‎ßerhalb des Landes, die noch niemand in ihrem Dorf hatte, nach Hause zurückkehren. Ich glaube, wir müssen ihren Mut bewundern.“

  • Agnes Venema, din Olanda

    Agnes Venema, din Olanda


    Agnes Venema vine din Olanda şi este expert în probleme legate de Drepturile Omului. Recent, însă, a făcut o schimbare în cariera sa şi a început să studieze probleme de Securitate Naţională şi Internaţională, iar acum se află la finalul unui stagiu de aproape doi ani de cercetare la Academia Naţională de Informaţii Mihai Viteazu din Bucureşti. Are o bogată experienţă în coordonarea unor programe desfăşurate de Naţiunile Unite în Elveţia, Olanda, Belgia, Marea Britanie şi Timor.



    Cum s-a integrat în România şi mai ales de ce a ales ţara noastră şi această schimbare de carieră?


    “E o întrebare interesantă, fiindcă eram într-adevăr concentrată pe chestiuni legate de Drepturile Omului atât în timpul studiilor, cât şi în cariera mea de până acum. Ce încerc să fac în ultima vreme este să mă implic mai mult în domeniul securităţii, pentru că forţele de securitate pot proteja cu adevărat Drepturile Omului, însă uneori chiar ele pot comite cele mai grave încălcări ale lor. Acesta este motivul real al schimbării din cariera mea. Apoi a mai apărut şi acest proiect doctoral care face parte dintr-un program de cercetare mai amplu finanţat din fonduri europene.



    Venirea mea în Bucureşti a fost o adevărată oportunitate, pentru că am putut studia într-o Academie de Informaţii care ţine de o structură guvernamentală. Toate celelalte instituţii sunt de obicei universităţi sau institute de cercetare, aşa că aceasta a fost o ocazie unică, pe care am luat-o imediat ce a apărut. Cred că eu şi colegul meu suntem primii străini care au intrat vreodată în Academia Mihai Viteazu, aşa încât suntem încâtaţi să fim acolo. Nu fac parte din nicio structură militară şi nici nu am studiat sistemele de informaţii în Olanda, aşadar am venit aici în calitate de cercetătoare. Şi noi am încercat să aflăm pe parcurs cum putem colabora, pentru că sunt sigură că e destul de neobişnuit şi pentru voi să existe un cetăţean străin într-o structură naţională de informaţii.



    Ne-a luat tuturor puţin timp la început să ne adaptăm unii la alţii, dar am reuşit până la urmă. În total în acest program european suntem 15 doctoranzi, dintre care trei în România, iar doi suntem cetăţeni străini. Aici avem un coleg român care ne-a ajutat mult să ne integrăm în general în România şi în Academie. În plus, toţi cei cu care am vorbit ştiau engleză, ne-au ajutat foarte mult şi au fost primitori şi solidari.”



    Agnes nu a apucat să înveţe româneşte şi recunoaşte cu umor că a folosit la cumpărături şi la piaţă Google Translate. A călătorit, însă, prin ţară şi a ajuns la Cluj şi la Marea Neagră şi şi-a făcut câţiva prieteni buni în România. Experienţa ei românească a fost extraordinară şi mărturiseşte că i-a plăcut foarte mult faptul că a putut fi spontană atunci când a fost vorba de plecări. Ce impresie i-a lăsat Bucureştiul şi ce îmbunătăţiri i-ar aduce?



    “Cred că Bucureştiul este ca un diamant în noroi şi că trebuie neapărat să-l cunoşti mai bine. Câţiva prieteni s-au mirat, nu înţelegeau de ce îmi place oraşul acesta, îmi spuneau că l-au vizitat într-un weekend şi nu le-a plăcut, fiindcă au făcut doar o vizită ghidată. Mie îmi par grozave aceste vizite ghidate, însă, în acelaşi timp, aici există atât de multe comori ascunse, pe care le descoperi doar cu ajutorul unui localnic care ştie unde să te ducă. Bucureştiul e un oraş care se schimbă continuu, vara trecută au apărut localuri noi faţă de ce era cu un an în urmă, aşa încât sunt de părere că trebuie să mergi cu cineva care locuieşte aici sau care a petrecut mult timp în Bucureşti ca să-l cunoşti în profunzime. Iar viaţa aici a fost minunată.


    Îmi amintesc că în prima vară petrecută aici, sau poate că era toamnă, am fost în Grădina Eden, unde era un fel de bar în spatele unor copaci. Acum cred că au tăiat copacii din faţa clădirii, însă când am mers eu prima oară a trebuit să caut locul şi nu era nimic după care să mă ghidez, aşa că m-am luat după nişte oameni cu un câine, în speranţa că am nimerit locul căutat. Apoi mi s-a arătat în faţa ochilor o grădină minunată şi am fost cucerită pe loc. Tot aşa, mai există vizavi de Teatrul Naţional un excelent bar cu terasă pe care nu-l poţi vedea prea bine din stradă şi care se deschide doar vara. Deşi e central, nu multă lume ştie de el. Bucureştiul e un oraş de câmpie şi cred că ar fi grozav dacă, mai ales vara, ar fi mai multe spaţii de plimbare pe jos ori cu bicicleta, sau cu orice alt mijloc de transport în afară de vehicule. Mi se pare că e loc de mai multă flexibilitate în felul în care folosim spaţiul urban şi cred că aici se pot face îmbunătăţiri reale.”









    Agnes mai are puţin timp până la plecarea din România. I-a plăcut mult spontaneitatea şi căldura oamenilor de aici şi spune că, dacă ar fi să schimbe ceva, ar vrea să vadă ceva mai multă ordine. Am întrebat-o ce va lua cu ea, după experienţa celor doi ani petrecuţi la noi:





    “Asta e o întrebare foarte bună. Mai întâi de toate, iau cu mine o mulţime de amintiri dragi şi mă bucur. Ce îmi va lipsi cu adevărat – şi chiar voi merge să fac, în sfârşit, o vizită acolo – este colaborarea cu Casa Ioana, un ONG pentru care am făcut voluntariat. M-am întâlnit până acum cu oameni care lucrează acolo, în această casă care găzduieşte persoane fără adăpost, femei şi copii victime ale violenţei domestice, iar această activitate a fost foarte aproape de inima mea de apărător al Drepturilor Omului. Totuşi, încă nu am ajuns niciodată în locul acesta pe care l-am sprijinit în ultimul an şi jumătate. Aşadar, mă voi duce acolo la finalul şederii mele în România cu gândul că mi-am adus şi eu puţin aportul la societatea românească şi la viaţa bucureşteană.



    Ce mi-a plăcut enorm în România şi mi-ar plăcea să avem şi noi acasă, în Olanda, este această generaţie tânără, care e atât de dornică să înveţe, să călătorească şi să găsească locuri de muncă mai bune altundeva în Europa- ceea ce, într-un fel e trist. Sper ca într-o bună zi să se întoarcă în România. Admir acest spirit de antreprenor şi atitudinea de învingător, sentimentul că sunt de neoprit. Uneori am senzaţia că la noi acasă oamenii sunt un pic răsfăţaţi şi găsesc că lucrurile sunt greu de făcut, însă eu le-aş spune: uitaţi-vă la oamenii aceştia care vin dintr-un sat din România, care n-au fost niciodată în Olanda, dar care pleacă pentru trei-patru ani şi care fac uneori o muncă fizică deosebit de grea, se întorc acasă cu această experienţă în afara ţării pe care n-a mai avut-o nimeni din satul lor şi cred că trebuie să le admirăm curajul.”