Tag: alergare

  • Sport Club RRI – Atena, aprilie 1896

    În aprilie 1896 avea loc, la Atena, prima ediţie modernă a Jocurilor Olimpice. Ceremonia de deschidere s-a desfăşurat duminică, 5 aprilie, zi în care atât creştinii de rit catolic, cât şi cei de rit ortodox sărbătoreau Paştele. Numărul spectatorilor prezenţi la ceremonie a fost estimat la 80 de mii.

    Competiţiile au început pe data de 6 aprilie, pe Stadionul Olimpic nou construit de autorităţile elene pe locul unei arene antice. Au luat parte la Jocuri 241 de sportivi din 14 ţări. A fost cea mai mare participare internaţională la un eveniment sportiv de până atunci.

    În spiritul vechii tradiţii olimpice greceşti, dar mai ales la insistenţa baronului francez Pierre de Coubertin, participarea femeilor la Jocuri a fost interzisă. Abia la Paris, în 1900, vom vedea femei concurând la Jocurile Olimpice.

    Primul eveniment sportiv desfăşurat la Olimpiada de la Atena a fost proba de alergare pe distanţa de 100 de metri. Primul câștigător olimpic poate fi deci considerat americanul Francis Lane, care a terminat cursa în 12 secunde şi 20 de sutimi. In afară de atletism, Jocurile Olimpice au mai programat întreceri de ciclism, scrimă, gimnastică, tir, nataţie, tenis, haltere şi lupte.

    Pe 10 aprilie a avut loc proba de maraton, pe același traseu pe care soldatul atenian Philipides l-a străbătut cu mai bine de 2300 de ani înainte pentru a anunța atenienilor victoria în fața perșilor. A câştigat grecul Spiros Louis, devenit astfel erou naţional.

    Competiţia s-a încheiat pe 15 aprilie. Primul loc în clasamentul pe naţiuni a fost ocupat de Statele Unite, cu 11 medalii de aur, din totalul de 20 câştigate. Grecia a obţinut 46 de medalii, dintre care 10 de aur.

  • Românii și sportul pentru relaxare și sănătate

    Românii și sportul pentru relaxare și sănătate

    38% dintre europeni fac un sport sau
    practică o formă de activitate fizică cel puțin o dată pe săptămână, în timp ce
    17% fac mișcare mai puțin de o dată pe săptămână. În prezent, până la 45%
    dintre europeni nu fac niciodată sport și nu participă niciodată la activități
    fizice. Aceste date sunt cuprinse în cel mai recent Eurobarometru dedicat
    mișcării și sunt similare celor din 2017, anul precendent când un asemenea
    sondaj a fost efectuat. România, din păcate, se află sub media europeană cu
    doar 20% dintre români practicând un sport sau făcând exerciții fizice cu regularitate.
    De asemenea, în timp ce 60% nu fac niciodată sport, 13% dintre ei stau așezați
    mai mult de 8 ore și jumătate zilnic, neglijându-și astfel sănătatea și
    ignorând beneficiile exercițiilor fizice atât pentru sine, cât și pentru
    ceilalți.

    Practicat împreună cu alții, sportul amplifică sentimentul
    apartenenței la o comunitate și sporește incluziunea. Ne-o mărturisește Iulian
    Șerban, în vârstă de 42 de ani, trainer în cadrul unei companii de vânzări.

    Iulian participă la maratonuri de amatori și recunoaște că și-a descoperit
    această pasiune destul de târziu.

    La 33 de ani am început să alerg. Până atunci nu am făcut deloc sport. Nici
    când eram copil, nici de performanță, nici ca amator. În plus, făceam tot
    posibilul să nu ajung la orele de sport din școală. Când m-am apucat de sport,
    am făcut-o exclusiv din plăcere. Adică nu am început să fac sport din motive
    medicale sau pentru a preîntâmpina o boală. (…) Cred că timp de 10 ani, în
    fiecare zi, am fumat. Aveam un stil de viață total opus sportului. Am început
    mai mult din curiozitate ca să fac un pic de mișcare și am observat că cele
    două îndeletniciri – fumatul și
    alergatul – nu prea se îmbinau și după ce am renunțat la fumat am realizat că
    pot să măresc distanțele pe care le alerg. Ulterior, am început să mă înscriu
    la competiții, la semimaraton, la maraton și am văzut că până la urmă ceva s-a
    transformat în mine și am continuat să alerg. Și comunitatea de din jurul meu
    s-a transformat. Am început să alerg împreună cu oameni care aveau aceeași
    pasiune, practic am început să îmi creez un nou grup de prieteni și să ne
    dezvoltăm împreună. Și dincolo de beneficiile de sănătate, au existat și există
    în continuare și beneficii sociale reale. Pentru că motivația de multe ori
    poate să vină și din exterior, din grupul din care faci parte.



    Grupul la care se referă Iulian Șerban
    participă la maratonurile și competițiile pentru amatori care au început de
    câțiva ani să se organizeze și în România. De pildă, recent a participat la
    Ștafeta Veteranilor organizată de Invictus România pe un traseu care începe la
    București, trece prin Ploiești și Brașov pentru a se opri pe 25 octombrie la
    Carei. Deși participanții sunt destul de numeroși, Iulian crede că e loc de mai
    bine.

    Întotdeauna lucrurile pot fi îmbunătățite.
    Ce mă bucură foarte mult este că în România, se organizează câteva maratoane
    internaționale la Brașov, Cluj, Timișoara și București, care adună din ce în ce
    mai mulți oameni. Și dincolo de sportivii de performanță care vin să-și
    îmbunătățească anumiți parametri pentru competițiile internaționale, sunt și
    foarte mulți amatori care participă. Ăsta este un lucru foarte bun, pentru că
    astfel publicul larg vede că, dincolo de sportivii de performanță, sunt și
    oameni de toate vârstele care fac sport și asta motivează până la urmă. (…) Am
    observat reticenta oamenilor în momentul în care cineva face sport, de orice
    tip. Sunt foarte puțini oameni care încurajează mișcarea de orice fel ar fi. Și
    există multe persoane care nu înteleg fenomenul. (…) Dar cred că foarte mulți
    dintre oamenii care fac sport la un moment dat, la o vârstă mai înaintată, sunt
    nevoiți să facă asta din motive medicale.


    Printre cei cărora medicii le recomandă
    mișcarea sunt și persoanele cu dizabilități. Însă acestea practică sportul și
    din pasiune, a observat Iuliana Meseșan, asistentă socială în cadrul Fundației
    Motivation. Ea este și coordonatoarea echipei Motivation formată din persoane
    în scaune rulante, dar și din persoane fără dizabilități, care participă la
    diferite evenimente sportive, în general axate pe alergare, și care-i
    încurajează și pe alții să participe.

    Iuliana Meseșan: Noi, cei din echipa Motivation, suntem în jur de 100 de persoane în scaune
    rulante și fără dizabilități. Și pentru noi este foarte important să mergem la
    aceste evenimente sportive, pentru că este o ocazie pentru noi să arătăm
    oamenilor fără dizabilități că și persoanele în scaun rulant pot face sport și
    este foarte important să se facă sport. (…)
    Noi ne dorim chiar ca de la an la an să creștem Team Motivation ca să vină
    alături de noi și mai multe persoane fără dizabilități, dar în special și mai
    multe persoane care utilizează scaune rulante. Sunt persoane care nu au avut
    nicio dizabilitate până la un moment al vieții și pe urmă au avut parte un accident
    – au căzut de la o înălțime și și-au lezat coloana vertebrală vertebrală – și
    în modul acesta au ajuns sa folosească scaune rulante. Și poate că le este
    destul de greu la început, Dar ușor, ușor, aceste persoane își reiau viața de
    zi cu zi și e important să știe că pot face și sport în continuare, dacă aveau
    o pasiune în direcția aceasta înainte de accident. Și la multe evenimente
    sportive sunt curse dedicate pentru persoanele în scaun rulant.


    În legătură cu datele Eurobarometrului
    despre sport, Iuliana Meseșan consideră că rimează cu observațiile ei
    personale.

    La Maratonul București, unde noi mergem și
    este cel mai mare eveniment sportiv la care participăm, alergătorii vin în
    număr mare, dar sigur că s-ar putea să fie mai mulți raportat la populația
    capitalei. Cred că mulți dintre români sunt sedentari. Trăim niște vremuri din
    acestea în care investim foarte mult în job. Apoi mai e și viața personală
    căreia vrei să-i dedici timp. Și cred că oamenii, în general, uită cât de
    important este să faci sport. Și poate că nu prioritizează atât așa cum ar
    trebui zona aceasta în viața lor.


    Pe lângă beneficiile pentru sănătate,
    socializare și alimentație, sportul poate, așadar, să fie un factor care
    favorizează incluziunea persoanelor cu dizabilități sau a celor defavorizate.