Tag: Alex Ellis

  • Jurnal românesc – 20.12.2017

    Jurnal românesc – 20.12.2017

    Secretarul de
    stat pentru afaceri bilaterale şi strategice în spaţiul euroatlantic, George
    Ciamba, l-a primit, marţi, pe Alex Ellis, director general în cadrul
    Departamentului pentru Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, cu
    atribuții privind relația cu statele membre și cu instituțiile europene.
    Oficialii au salutat recenta decizie a liderilor europeni, luată la Consiliul
    European special din luna decembrie, care au apreciat că au fost înregistrate
    progrese suficiente în ceea ce privește drepturile cetățenilor, decontul
    financiar și frontiera cu Irlanda, și au decis
    trecerea la cea de-a doua fază a negocierilor, respectiv cea privind
    viitoarele relații dintre UE și Marea Britanie. În acest context, George Ciamba
    a subliniat importanța pe care statul român o acordă protejării cetățenilor
    români care trăiesc, lucrează și studiază în Marea Britanie, astfel încât
    drepturile acestora să fie protejate atât pe durata negocierilor, cât și după ieșirea
    efectivă a ţării din UE. Totodată, el a încurajat autoritățile britanice să
    comunice direct cu membrii comunității românești din Marea Britanie, în special
    în ceea ce privește procedurile administrative care trebuie îndeplinite pentru
    reglementarea dreptului de ședere.


    Reprezentanții
    conducerii Ministerului de Externe, ai Ministerului Educației și ai
    Ministerului Românilor de Pretutindeni, la nivel de secretar de stat, au avut,
    marţi, o întrevedere cu lideri ai
    comunității românești din Ucraina, la invitația autorităților române. În cadrul
    întrevederii a avut loc un schimb de opinii privind impactul negativ al noii
    legi a educației asupra drepturilor persoanelor aparținând minorității române
    din Ucraina. Reprezentanții guvernamentali au reiterat interesul major al
    României pentru sprijinirea învățământului în limba română, fiind evidențiate
    măsurile adoptate în acest sens după adoptarea legii educației din Ucraina, în
    septembrie 2017. Reprezentanții MAE au trecut în revistă acțiunile diplomatice
    întreprinse pentru promovarea și protejarea drepturilor persoanelor aparținând
    minorității române din Ucraina. De asemenea, au fost menționate angajamentele
    asumate de partea ucraineană în contextul vizitei la București a ministrului de
    externe Pavlo Klimkin, din octombrie 2017, precum și în contextul celorlalte
    contacte de nivel înalt. Reprezentanții MAE au subliniat că atât dialogul cu
    autoritățile ucrainene, cât și demersurile bilaterale și multilaterale ale
    României vor continua, pentru identificarea cât mai rapidă de soluții care să
    asigure respectarea drepturilor lingvistice ale tuturor vorbitorilor de limba
    română din Ucraina.


    Vameşi moldoveni
    si ucraineni efectuează, de marţi, controlul comun la un punct de trecere a frontierei
    dintre cele două state. Iniţiativa face parte dintr-un proiect finanţat de
    Uniunea Europeană. Deschiderea acestor puncte comune de control la frontiera
    moldo-ucraineană sunt foarte importante, deoarece este pentru prima dată după
    războiul de la Nistru când autorităţile moldovene efectuează controale vamale
    la frontiera de est a Republicii Moldova. Controlul comun la frontieră urmează
    să fie efectuat, începând cu primele luni ale anului viitor, şi în alt punct de
    trecere a frontierei între cele două state. Prima misiune de control comun pe
    segmentul transnistrean al frontierei a fost inaugurată în luna iulie.