Radio România Internațional

Tag: Alexandru Benchea

  • Alpinism fără vedere

    Alpinism fără vedere

    Primul contact cu muntele a avut loc numai
    cu cinci ani în urmă cu un prieten, din Cluj. Apoi a continuat alături de
    colegii de facultate de la Cluj. Anul trecut a fost premiat de Clubul Alpin
    Român, primind Trofeul Zsolt Torok pentru cucerirea vârfurilor Elbrus,
    Kilimanjaro şi Mont Blanc. Este vorba despre Alexandru Benchea, un tânăr nevăzător,
    care îşi propune să escaladeze traseul Seven Summits (Şapte Vârfuri),
    dintre a escaladat deja trei. Mai are de urcat, aşadar pe patru vârfuri,
    Everest, McKinley, Mount Vinson şi Vîrful Carstenzs.


    Alexandru Benchea ne-a povestit cum a început
    povestea sa pe munte: Primul meu contact cu muntele a fost acum
    cinci ani. Atunci am început. S-a întâmplat datorită unui prieten, unui mentor
    din Cluj, cu care am urcat prima oară pe munte. El m-a încurajat, mi-a arătat
    ce înseamnă muntele pe atunci. Şi tocmai faptul acesta că a avut încredere în
    mine, că am să reuşesc, m-a propulsat. Îmi amintesc şi acum o tură mai
    aventuroasă: ne-a prins ploaia, am dormit pe la refugiu, am coborât, a fost o
    experienţă foarte profundă pentru mine. El a declanşat pasiunea, dragostea pentru
    munte în mine. După aia, am continuat să merg în munţi, cu colegii de la
    facultate, cu profesorii, cum eu am predat geografia la Cluj, iar ulterior am
    descoperit Asociaţia Club Sportiv Climb Again, alături de care am reuşit să duc
    la bun sfârşit aceşti miari. Alături de ei, datorită lor am reuşit. Ei mi-au
    oferit tot suportul de care am avut nevoie, atât financiar, logistic,
    echipament.



    Până la provocările pe care cei doi
    patrumiari alpini i le-au prezentat, vorbim despre Mont Blanc (4805 metri) şi Matterhorn (4478
    metri), vîrfuri care necesită tehnică matură, echipament mixt performant şi o
    bună rezistenţă, Alexandru Benchea a pornit cu prudenţă: Mersul acesta pe
    munte l-am învăţat treptat. Aş vrea să spun că nu a fost uşor de la început.
    Când am plecat în primele ture nu ştiam să folosesc beţele de tracking. Înainte
    de Mont Blanc am învăţat să le folosesc şi m-a ajutat foarte mult. Iar multă
    lume mă întreabă cum mă descurc pe munte, cum mă orientez. Dacă poteca e mai
    lată, merg lângă ghid, mă ţin de braţul lui şi cu cealaltă mână sondez terenul,
    cu ajutorul băţului de tracking. Deja este un automatism, pui mai întâi băţul,
    simţi că e potecă, că e ceva stabil şi după pui piciorul. Dacă poteca e
    îngustă, merg în spatele ghidului, mă ţin de rucsacul lui, şi la fel, cu
    celalată mână mă folosesc de băţ, pentru a mă echilibra. Iar pe gheţar, ghidul
    merge în faţa mea, la cam 2-3 metri, suntem legaţi în coardă, şi în cazul
    acesta mă folosesc de ambele beţe, pentru a delimita poteca, pentru a merge pe
    potecă.



    Cunoscut ca alpinistul cu ochi albi,
    Alexandru Benchea a spus pentru Radio România cum se antrenează: Depinde de obiectivul propus. Dacă avem în plan un munte înalt, fiind
    alpinist, antrenamentul principal este structurat pe sesiuni de cardio,
    alergare, mai multe urcări pe munte sau acele test-climbing, un aparat care
    simulează urcatul scărilor. Am făcut şi înot o perioadă şi acesta ajută foarte mult
    la cardio. În schimb dacă sunt cerinţe mai tehnice, mă antrenez foarte mult la
    sala de căţărat, pe peretele artificial. Căţăratul îmi lucrează tot corpul. Şi
    la fel şi partea de cardio, fiindcă munţii au teren mixt, ai porţiune de
    căţărat, dar şi drumeţie o bucată.



    Ce sentiment îl încearcă atunci când
    ajunge pe vârfuri pe care le-a visat atât? Alexandru Benchea: Cel mai mult sentimentul de bucurie, de împlinire! E un sentiment prea
    profund, prea interior, ceva uman! Nu e ca şi cum ai fi câştigat la loto sau la
    altceva. E ceva care rămâne acolo tot timpul şi în cazul meu de cele mai multe ori
    e reuşita comună, izbânda că am reuşit să îmi ating o mare parte din obiectiv,
    fiindcă mai e şi coborârea, dar mă bucură foarte mult faptu acesta, că am ajuns
    acolo sus şi mă gândesc la momentul când o să mă întorc înapoi în ţară sau
    între oameni şi să am ocazia să le împărtăşesc din experienţa mea.



    Cu o voinţă ieşită din comun Alexandru
    Benchea şi-a dedicat viaţa acestui deziderat: să urce, să depăşească limite
    fizice şi mentale, să escaladeze cele mai înalte vîrfuri ale planetei. Privat
    din naştere de simţul văzului, el a compensat, dezvoltându-şi celelalte organe
    de simţ astfel încât să se poate descurca la fel ca oricare dintre noi, cei în
    deplinătatea simţurilor. Un om pentru care cuvântul imposibil nu are
    sens.

  • L’alpiniste malvoyant Alexandru Benchea

    L’alpiniste malvoyant Alexandru Benchea

    Son premier
    contact avec la montagne a eu lieu il y a 5 ans seulement, en compagnie d’un
    ami, à Cluj. Puis, il a continué aux côtés de ses collègues de la faculté de
    Cluj. L’année dernière, il a été récompensé par le Club Alpin Roumain du
    Trophée « Zsolt Török » pour avoir conquis les sommets d’Elbrous,
    Kilimandjaro et Mont Blanc. Notre invité d’aujourd’hui n’est pas un alpiniste
    comme les autres. Il s’appelle Alexandru Benchea et il est malvoyant. Il se
    donne une mission très audacieuse : escalader les « Sept Sommets »,
    dont il en a déjà parcouru 3. Il lui reste à conquérir 4 montagnes :
    l’Everest, McKinley, Mount Vinson et le sommet de Carstensz.


    Avant toute
    chose, voyons d’où vient sa passion pour la montagne : « Tout a commencé il y a 5 ans quand un tel exploit est devenu possible
    grâce à un mentor de Cluj aux côtés duquel j’ai escaladé en première, une
    montagne. Il m’avait encouragé et montré ce que la montagne signifiait. Ce fut
    justement le fait qu’il m’a donné tellement de confiance, qu’il était si persuadé
    que je vais réussir, que du coup, je me suis ambitionné. Puis, j’ai continué à
    grimper sur les montagnes aux côtés de mes collègues de faculté, des
    professeurs aussi, puisqu’à l’époque, j’étudiais la Géographie à Cluj. Par la
    suite, j’ai rejoint le Club Sportif Climb Again, grâce auquel j’ai réussi à
    escalader les premiers sommets hauts de plusieurs milliers de mètres. C’est là-bas
    que j’ai trouvé tout le support aussi bien financier, que logistique, et tout l’équipement
    dont j’avais besoin. »




    Avant de
    s’aventurer sur des sommets de plus de 4 000 m qui nécessitent une technique
    avancée et un équipement très performant, tels le Mont Blanc (4 805 m) ou le
    Matterhorn (4 478 m), Alexandru Benchea a commencé doucement, se souvient-il
    encore : « L’escalade, je l’ai apprise pas à pas. Au début, ce ne fut pas facile.
    Lorsque j’ai fait mes premiers itinéraires, je ne savais pas utiliser les
    bâtons de randonnée. C’est sur le Mont Blanc que je l’ai appris et cela m’a été
    très utile. Puis, les gens me demandaient souvent comment je fais pour
    m’orienter en montagne. Que je vous explique : si le sentier est large,
    alors je reste à côté du guide, je le tiens par le bras et, un bâton de
    randonnée dans l’autre main, je m’oriente sur le terrain. C’est déjà un
    automatisme : je me sers du bâton pour détecter les potentiels obstacles
    avant de mettre le pied. Si le sentier est étroit, alors je marche derrière le
    guide, je le tiens par son sac à dos et avec l’autre main je me sers de mon
    bâton pour garder mon équilibre. Enfin, sur un glacier, le guide marche devant
    moi, à une distance de deux-trois mètres, nous sommes attachés l’un à l’autre par
    une corde et, dans ce cas, je me sers de mes deux bras pour délimiter le
    sentier et le parcourir     ».




    La
    technique s’avère donc très importante pour ce jeune malvoyant surnomme
    « l’alpiniste aux yeux blancs ». Alexandru Benchea nous raconte maintenant
    comment il s’entraîne : « Ca dépend de mon objectif. Si mon intention est d’escalader une montagne
    plus haute, l’entraînement principal comporte des sessions cardio, des courses
    à pied, des randonnées en montagne, des tests d’endurance ou encore des séances
    sur un simulateur de marche. J’ai aussi fait de la natation, ce qui aide
    beaucoup la partie cardio. En revanche, s’il y a des demandes plus techniques,
    je m’entraîne beaucoup dans une salle d’escalade, sur un mur artificiel. Cela
    me permet d’entraîner tout mon corps. Il en va de même pour la partie cardio,
    puisque les montagnes ont un terrain mixte – on y grimpe beaucoup, mais il y a
    aussi des pentes douces qui s’apprêtent à la randonnée ».




    Pas
    facile du tout sans doute, surtout pour une personne malvoyante. Après tant
    d’effort, quel est le sentiment qu’il éprouve une fois arrivé au
    sommet ? Alexandru Benchea
    répond : « Le plus souvent, c’est un sentiment de bonheur, d’accomplissement !
    C’est quelque chose de très profond, très intime, très humain ! C’est
    comme si j’avais gagné la grande cagnotte du Loto. C’est un sentiment de joie d’avoir
    atteint mon objectif et d’avoir dépassé mes limites. Il ne faut pas oublier
    qu’une fois arrivé en haut, je dois aussi descendre. Mais quand je suis au
    sommet, je suis vraiment très heureux et je pense au moment où je serai de
    retour chez moi ou parmi les gens et j’aurai l’occasion de leur faire part de
    mon expérience.»




    Muni d’une volonté hors du commun, Alexandru Benchea a consacré sa vie à
    cette mission : dépasser les limites physiques et mentales et escalader les
    plus hauts sommets de la planète. Malvoyant de naissance, il a su y compenser,
    en développant ses autres sens, si bien qu’il arrive à se débrouiller
    parfaitement tant dans la vie quotidienne, que sur les sentiers des montagnes.
    Il est la preuve que le mot « impossible » n’existe pas pour certaines
    personnes. (trad. Valentina Beleavski)