Radio România Internațional

Tag: Alexandru Mironov

  • La mission Artémis

    La mission Artémis


    Profitant d’une fenêtre d’opportunité, la NASA avait
    lancé cet automne la mission Artémis 1, censée marquer le retour des êtres
    humains sur la Lune. Artémis 1 constitue surtout un vol d’essai, non habitable.
    Le 19 novembre passé, après plusieurs tentatives infructueuses, la nouvelle
    fusée géante de la NASA, intitulée SLS (Space Launch System, le Système de
    lancement spatial), avait finalement lancé vers la lune la capsule Orion. Ce n’est que le 21 novembre dernier, après avoir
    franchi 400.000 kilomètres, qu’Orion approche l’orbite lunaire, se stabilisant à
    128 kilomètres du sol lunaire. Revenue depuis sur Terre, atterrissant au large
    de la Guadalupe, la mission a été couronnée de succès, démontrant la
    capacité de la capsule d’opérer dans l’espace profond, à des températures extrêmement
    basses, démontrant encore les capacités de la navette et de la capsule de
    revenir sans encombre sur terre. Invité
    sur les ondes de Radio Roumanie, Alexandru Mironov,
    journaliste et écrivain de science-fiction et spécialiste des problématiques de
    l’espace, détaille l’importance de la mission Artémis :


    « Cela
    faisait un demi-siècle depuis que l’homme n’a plus mis le pied sur la Lune. Et
    là, on y revient. Artémis, c’est surtout pour être sûrs que l’on dispose d’une
    fusée suffisamment puissante pour franchir cette distance. La capsule a été
    lancée, elle a fait deux ou trois fois le tour de la terre pour accélérer, avant
    de s’envoler vers la Lune. Là, elle a tourné autour de notre satellite naturel,
    avec des mannequins à son bord, qui imitaient la présence des humains, avant de
    rentrer, 26 jours après son décollage, sur terre. Une mission rondement menée.     »


    Sans
    astronautes à son bord pour l’instant. Pour ne prendre aucun risque. Alexandru Mironov :


    « Une
    nouvelle mission, Artémis 2, sera lancée l’année prochaine. Elle reprendra à l’identique
    le plan de vol de la première mission, mais en embarquant cette fois 4
    astronautes à son bord, dont une femme. La capsule va tourner autour de la Lune,
    ils seront à deux pas du sol lunaire, et ce sera frustrant de ne pas pouvoir le
    franchir. Ils verront certes la terre apparaître derrière la lune, mais ils ne
    pourront pas descendre sur la Lune. Ce sera l’objectif d’une mission ultérieure,
    peut-être dans deux ans, mais je crois que ce sera plutôt dans trois ans. Maintenant,
    il ne s’agira plus simplement de prouver qu’on peut faire cela, fouler le sol
    lunaire de nos pieds, comme c’était le cas lors du programme Apollo. Là, nous
    iront carrément à la conquête de la Lune. Trouver les minerais enfouis dans son
    sol, identifier les meilleurs moyens pour la coloniser peut-être, utiliser l’eau
    de ses glaciers, enfin essayer de nous approprier la Lune. Il y a d’ailleurs
    aussi le plan de construire une sorte de chantier gigantesque, sous la forme d’un
    satellite qui gravite autour de la Lune, et à partir duquel les navettes
    spatiales pourront décoller plus loin, avec très peu d’effort, vers Mars par
    exemple. Il y a eu déjà un précédent : la sonde Orion, qui a suivi ce
    trajet, et qui a été lancée par une fusée géante. Cette fusée, c’est l’affaire
    de la NASA pour l’instant. Mais à l’avenir, il s’agira d’un partenariat public/privé
    sans doute. Elon Musk sera certainement de la partie.     »


    La
    sonde spatiale Orion avait été
    lancée en 2014, propulsée par la fusée Delta IV, et a fait deux fois le tour de
    la Terre pour tester notamment les qualités de son scout thermique au moment où
    elle allait franchir l’atmosphère. Cette fois en revanche la vitesse avec
    laquelle elle est rentrée dans l’atmosphère terrestre fut encore plus grande, à
    près de 40.000 km/h. Son scout thermique a dû faire face à des températures qui
    se sont élevées à 2.800°, soit la moitié de la température mesurée à la surface
    du Soleil. A nouveau, Alexandru Mironov :


    « Le
    frottement de la navette avec l’air qui est présent dans l’atmosphère terrestre
    fait monter énormément la température, ce qui est un véritable défi. Le scout
    thermique est construit à partir de céramiques aux propriétés tout à fait
    particulières. Deux accidents terribles se sont produits dans le passé à cause
    des manquements constatés dans les propriétés des scouts thermiques utilisés.
    Mais je suis optimiste. Je crois qu’aujourd’hui les chercheurs sont parvenus à
    bien maîtriser cette technologie. Et cela nous ouvre des opportunités immenses.
    Revenir sur la Lune et puis, aller bien au-delà.     »


    Des
    caméras performantes ont pu surprendre la rentrée d’Orion dans l’atmosphère
    terrestre, immortalisant le moment spectaculaire de l’ouverture de ses 11 parachutes.
    D’ailleurs, Orion marque un record, dépassant, le 28 novembre 2022, le
    précédent record de distance franchie, record détenu par la navette Apollo 13, depuis
    1970. Orion parcourut au total 430.000 kilomètres, soit le plus long trajet
    jamais franchi par une navette capable d’embarquer des humains à son bord.
    (Trad. Ionut Jugureanu)



  • Zbor deasupra scoarței selenare

    Zbor deasupra scoarței selenare

    Valorificând o fereastră de oportunitate, NASA a lansat, în toamna acestui
    an, Artemis 1 – prima misiune din cadrul programului Agenţiei spaţiale
    americane de revenire pe Lună. Acest prim zbor-test s-a desfăşurat fără
    astronauţi la bord: pe 16 noiembrie, noua rachetă gigant a NASA, denumită SLS,
    Space Launch System (Sistemul de lansare spațială), a propulsat spre Lună
    capsula Orion, după mai multe încercări marcate
    de probleme. Apoi, pe 21 noiembrie, după o călătorie de aproximativ 400.000 de
    kilometri, capsula a ajuns aproape de Lună, mai exact la 128 de kilometri de
    suprafaţa selenară. La revenirea pe Terra, amerizarea a avut loc în largul
    insulei mexicane Guadalupe. Artemis a avut mai multe obiective: să
    demonstreze capacitatea capsulei Orion de a reveni de pe Lună și de a opera în
    spaţiul îndepărtat, unde temperaturile sunt cu mult mai scăzute decât pe orbita
    terestră joasă, precum şi recuperarea cu succes a rachetei.

    Invitat la Radio
    România, Alexandru Mironov, scriitor şi
    jurnalist de ştiinţă, a vorbit despre importanța acestei misiuni : La
    jumătate de veac de la ultimul pas pe Lună, se trece din nou la recucerirea
    Lunii. Programul Artemis înseamnă această încercare de a ne asigura pe noi
    înşine că ştim să trimitem o navă suficient de puternică încât să facă traseul
    Pământ-Lună. Nava a plecat de pe Terra, s-a rotit de două-trei ori în jurul
    Terrei ca să prindă acceleraţie şi a plecat urmând un traseu, a ajuns în jurul
    Lunii, s-a învârtit în jurul Lunii având la bord manechine care aveau tot felul
    de senzori şi s-a întors după 26 de zile din călătoria asta.

    Capsula nu a
    avut niciun astronaut la bord, aceștia urmând să facă parte din proiectul
    Artemis începând cu a doua etapă, pe care specialiștii Administrației Naționale
    Aeronautice și Spațiale deja o pregătesc.

    Din nou, Alexandru
    Mironov: Artemis 2 va fi
    la anul. Va repeta exact traseul pe care l-a făcut Artemis 1 şi va avea patru
    cetăţeni planetari la bord, între care şi o doamnă. Vor ocoli Luna – şi aici
    încerc totdeauna când povestesc asta să îmi închipui frustrarea pe care o vor
    simţi că se vor învârti în jurul Lunii, vor vedea Luna la doi paşi de ei,
    bineînţeles că vor vedea Pământul răsărind din spatele Lunii, dar nu vor avea
    dreptul să îşi pună piciorul pe Lună. Aceasta este partea a doua a proiectului
    planetar de revenire pe Lună. Partea a treia ar trebui să fie peste doi ani, eu
    cred că va fi de-abia peste trei ani, când, în sfârşit, se va debarca pe Lună.
    Alunizarea – verbul a aluniza intră atunci în vocabularul pământenilor. De ce
    se întâmplă asta? Pentru că nu ne mai ducem să facem un experiment, cum a fost
    cu cele de pe vremea Programului Apollo, ci ne ducem să cucerim Luna, în sensul
    că nenumărate minerale de care avem nevoie, că poate că locuinţele planetare
    care vor fi sub scoarţa pământului în grotele pe care Luna le are, că dintre
    bucăţile de gheţari care sunt sub scoarţa lunară pot fi folosite, apa poate fi
    folosită, deci, o mulţime de elemente ne fac să spunem că e un mare câştig
    pentru omenire. De altfel, va exista un gateway, un fel de poartă de intrare,
    un satelit pe care eu îl văd ca pe un fel de şantier planetar, căci acolo va
    începe construirea cu adevărat a navelor ce vor putea să decoleze cu foarte
    puţină cheltuială de energie îndreptând-se spre Marte, pasul nostru următor.
    Această sondă Orion, care a făcut tot traseul ăsta, a plecat în Cosmos din
    vârful unei nave uriaşe. Deocamdată este o navă a NASA şi la anul va fi tot
    navă o NASA, după care combinaţia dintre stat şi particulari, Elon Musk, de
    pildă, va interveni aici şi va începe cu adevărat o navetă permanentă spre
    Lună.

    Orion mai fusese în spaţiu în 2014 propulsată de o racheta
    Delta IV. A efectuat atunci de două ori înconjurul Terrei pentru a testa în
    special scutul termic în momentul revenirii în atmosferă. Acum, viteza a fost,
    însă, mult mai mare – reintrarea în atmosferă
    s-a făcut cu o viteză de aproape 40.000 de kilometri pe oră. Practic, capsula a
    atins o viteză de câteva zeci de ori mai mare decât viteza sunetului. Și de
    această dată, atenţia s-a concentrat asupra scutului termic al capsulei Orion,
    care în timpul reintrării în atmosfera terestră a fost nevoit să reziste unor
    temperaturi de 2.800 de grade Celsius, adică aproape jumătate din cea de la
    suprafaţa Soarelui.

    Din nou, Alexandru Mironov: Datorită frecării cu aerul se ridică temperatura tare
    de tot. Sunt ceramici speciale care sunt calculate. Aici se încearcă rezolvarea
    unor probleme pe care fostele navete spaţiale nu le-au rezolvat la vreme. De
    aceea am şi avut cele două accidente grozave şi cred eu că încetul cu încetul
    oamenii de la NASA, astrofizicienii, inginerii specializaţi în astrofizică, vor
    stăpâni cu totul soluţia. Suntem pe calea prea bună, spre Lună şi apoi mai
    departe.

    La revenire, camere de
    vedere performate au reuşit să surprindă Orion şi spectaculoasa imagine cu
    cele 11 paraşute ale sale deschizându-se pe rând, fapt care a demonstrat că
    totul a decurs conform planificării. Misiunea a marcat şi un record: pe 28
    noiembrie, Orion a depăşit distanţa parcursă de naveta Apollo 13, în 1970,
    ajungând acum la 430.000 de kilometri, cel mai îndepărtat punct atins vreodată
    de o navă ce poate transporta oameni.


  • Weltraumfahrt: NASA will bemannte Raumkapsel zum Mond schicken

    Weltraumfahrt: NASA will bemannte Raumkapsel zum Mond schicken





    Die US-amerikanische Weltraumagentur NASA hat im Herbst dieses Jahres Artemis 1, die erste Mission im Rahmen des Programms der US-Raumfahrtbehörde zur Rückkehr auf den Mond gestartet. Dieser erste Testflug fand ohne Astronauten an Bord statt: Am 16. November schoss die neue Riesenrakete der NASA, das sogenannte Space Launch System (SLS), die Orion-Kapsel nach mehreren gescheiterten Versuchen gen Mond.



    Am 21. November, also fünf Tage nach dem Start, hatte sich die Kapsel nach einer Reise von etwa 400 000 Kilometern dem Mond genähert, genauer gesagt lag sie im Orbit 128 Kilometer von der Mondoberfläche entfernt. Bei ihrer Rückkehr zur Erde landete sie vor der mexikanischen Insel Guadalupe. Artemis, wie die Raumsonde getauft wurde, hatte mehrere Ziele: die Fähigkeit der Orion-Kapsel zu demonstrieren, vom Mond zurückzukehren und im tiefen Weltraum zu operieren, wo die Temperaturen viel niedriger sind als in der Erdumlaufbahn, sowie die erfolgreiche Bergung der Rakete zu sichern.



    Der Schriftsteller und Wissenschaftsjournalist Alexandru Mironov erläutert gegenüber Radio Rumänien die Bedeutung dieser Raumfahrt-Mission:



    Ein halbes Jahrhundert nach dem ersten Schritt auf den Mond ist der nächste Schritt die Rückgewinnung des Mondes als greifbares Ziel für die Menschheit. Mit dem Artemis-Programm soll sichergestellt werden, dass wir erfahren, wie wir ein Raumschiff ins Weltall schicken können, das stark genug ist, um die Reise von der Erde zum Mond zu bewältigen. Die Kapsel startete von der Erde, umkreiste unseren Planeten zwei- oder dreimal, um eine gewisse Beschleunigung zu erreichen, und begab sich anschlie‎ßend auf eine Flugbahn, die den Mond umkreiste. An Bord: Puppen oder Dummys, die mit allen möglichen Sensoren ausgestattet waren, die nach 26 Tagen mit vielen, von Wissenschaftlern noch auszuwertenden Daten, zurückkamen.“



    In einer zweiten Etappe soll allerdings auch eine bemannte Mission geplant sein, wei‎ß Alexandru Mironov:



    Artemis 2 wird nächstes Jahr starten. Es wird genau die gleiche Route wie Artemis 1 fahren und vier unserer Erdlinge an Bord haben, darunter eine Frau. Sie werden den Mond umrunden — und hier versuche ich immer, wenn ich diese Geschichte erzähle, mir die Frustration vorzustellen, die die Astronauten empfinden werden, wenn sie den Mond umkreisen: Sie werden den Mond in greifbarer Nähe erleben, sie werden die Erde hinter dem Mond aufgehen sehen, aber sie werden keinen Fu‎ß auf den Mond setzen dürfen. Dies ist der zweite Teil des Projekts zur Rückeroberung des Mondes. Der dritte Teil soll in zwei oder drei Jahren kommen, wenn die Astronauten endlich wieder auf dem Mond landen werden. Denn die Menschheit wird nicht länger ein Experiment durchführen, wie sie es mit dem Apollo-Programm getan hat, sondern wird den Mond erobern, in dem Sinne, dass unzählige Mineralien, die wir brauchen, dass vielleicht die Gletscherstücke, die sich unter der Mondkruste befinden, genutzt werden können, indem man das Wasser abschöpft. Vieles an diesem Projekt deutet darauf hin, dass es ein gro‎ßer Gewinn für die Menschheit sein wird. Und es wird möglicherweise einen Gateway geben, eine Weltraumstation, die ich als eine Art planetarische Werft sehe, denn dort wird der eigentliche Bau von Raumschiffen beginnen, die mit sehr geringem Energieaufwand in Richtung Mars, unserem nächsten Schritt, starten könnten. Die Orion-Raumsonde, die den weiten Weg zurückgelegt hat, ist von der Spitze eines riesigen Raumschiffes aus in den Kosmos gestartet. Im Moment ist es ein NASA-Raumschiff, und nächstes Jahr wird es auch ein NASA-Raumschiff sein, doch ist auch eine Zusammenarbeit zwischen Regierungen und Privatwirtschaft denkbar, beispielsweise mit Unternehmern wie Elon Musk, die hier einspringen würden. Dann wäre ein permanentes Pendeln mit dem Shuttle zum Mond durchaus vorstellbar.“



    Orion war bereits 2014 im Weltraum, angetrieben von einer Delta-IV-Rakete. Damals umkreiste die Kapsel zweimal die Erde, hauptsächlich um den Hitzeschutzschild beim Wiedereintritt in die Erdatmosphäre zu testen. Jetzt aber war die Geschwindigkeit viel höher — der Wiedereintritt erfolgte mit einer Geschwindigkeit von fast 40 000 Stundenkilometern. Auch diesmal ging es um den Hitzeschutzschild von Orion, der beim Wiedereintritt Temperaturen von 2 800 Grad Celsius — fast halb so hei‎ß wie auf der Sonnenoberfläche — standhalten musste. Der Wissenschaftsjournalist Alexandru Mironov erläutert weiter:



    Durch die Reibung mit der Luft steigt die Temperatur sehr stark an. Der Hitzeschutzschild wird aus speziellen Keramiken hergestellt, an denen die Wissenschaftler lange tüfteln. Hier versucht man, Probleme zu lösen, die man bei früheren Raumfähren nicht wirklich bewältigt hatte. Deshalb hatten wir ja die beiden gro‎ßen Unfälle in der Geschichte der Weltraumfahrt. Und ich glaube, dass die Leute bei der NASA, die Astrophysiker und die Astrophysik-Ingenieure, nach und nach die Lösung in den Griff bekommen werden. Wir sind folglich auf dem richtigen Weg zum Mond und darüber hinaus.“



    Beim Wiedereintritt in die Erdatmosphäre konnten die Kameras Orion und das spektakuläre Bild der sich nacheinander öffnenden 11 Fallschirme einfangen, was beweist, dass alles nach Plan verlief. Die Mission stellte auch einen Rekord auf: Am 28. November übertraf Orion die Entfernung, die das Raumschiff Apollo 13 im Jahr 1970 zurückgelegt hatte: Mit 430 000 Kilometern begab sich die Raumkapsel an den weitesten Punkt, der jemals von einem bemannten Raumschiff erreicht wurde.

  • Dumitru Prunariu, primul român în spațiul cosmic

    Dumitru Prunariu, primul român în spațiul cosmic

    Zborul în spațiu a
    apropiat oamenii din diferite culturi, de diferite etnii, de pe părțile opuse
    ale intereselor geopolitice. Ideal al umanității în cunoașterea frontierelor
    lumii fizice, zborul spațial a făcut ca izolaționismul și barierele să se
    topească în fața forței spirituale și fizice a omului. Generalul de aviație și inginerul
    Dumitru Prunariu este singurul român care a zburat vreodată în spațiu și acest
    lucru a fost posibil pe 14 mai 1981, în urmă cu 40 de ani. Împreună cu
    colonelul Leonid Popov, Prunariu a format echipajul navei Soiuz 40 care a
    ajuns până la complexul orbital Saliut 6 – Soiuz T-4. A fost momentul culminant
    al unei perioade lungi de pregătire, cel mai important moment din viața
    aviatorului român de 29 de ani.


    Misiunea
    lui Prunariu și a lui Popov a fost una de succes, mai ales că s-a încheiat cu
    bine pentru amândoi. Momentul de acum 40 de ani a fost marcat în media din
    România și televiziunea publică l-a avut ca invitat pe Dumitru Prunariu căruia
    i-a dedicat aproape o oră de program. Secretul succesului unei asemenea misiuni
    este compatibilitatea membrilor echipajului a spus Prunariu.

    Leonid Popov m-a luat ca pe un frate mai mic al lui, am început să
    lucrăm împreună și am constatat că ne înțelegeam foarte bine. Diferența de
    vârstă nu era așa mare între noi, vreo 7 ani. Eu cunoscând foarte bine teoria,
    el foarte bine practica ne-am combinat și ne-am completat reciproc și am reușit
    la examenele finale care au confirmat echipajul principal. Am obținut note
    maxime la toate examenele.


    În fața unui om
    care a zburat în spațiu întrebările nenumărate curg. Una dintre ele a fost
    legată de imponderabilitate.

    La început ai o stare de euforie când vezi
    că totul plutește, ai mâinile libere și plutesc. Documentația de bord e în fața
    ta și plutește. Încet-încet însă apar modificări în organism și apare o stare
    de disconfort care se accentuează în primele două zile, dureri de cap, amețeli,
    aparatul vestibular nu mai știe să-ți indice sus și jos, stânga și dreapta.
    Circulația sanguină se schimbă, tensiunea asupra articulațiilor și mușchilor
    produc stări de disconfort.



    Dincolo de
    spectaculozitatea unui asemenea moment ca acela al unui zbor în spațiu, există
    și amănuntele cât se poate de obișnuite. Unul dintre ele a fost acela al
    aducerii de către echipajul navei Soiuz 40 al unui mănunchi de ceapă verde
    pentru cei doi cosmonauți de pe complexul orbital.

    Dumitru Prunariu: Trebuie să vă spun că acești oameni care zboară în spațiul cosmic sunt
    oameni obișnuiți care au familiile lor, au nevoile lor, simt nevoia să bea
    puțin, să mânânce ceva bun. Comandantul stației spațiale Vladimir Kovalionok
    își dorea, după două luni de zile de stat în cosmos, să mănânce niște ceapă
    verde proaspătă. I-a spus la telefon soției lui, ea știa că noi vom ajunge în
    Cosmos, a dat ceapa medicului de echipaj Ivan care ne-a însoțit până la
    piciorul rachetei. Ivan a scos din trusa medicală o mână de ceapă învelită în
    ziar și ne-a zis că trebuie ca ceapa să ajungă la Volodea. Ne-am uitat unul la
    altul, Popov mi-a zis că eu aveam un buzunar gol de la o mânușă. Și eu am
    îndesat ceapa în acel buzunar care după o zi și jumătate a ajuns la Vladimir
    Kovalionov.



    În afară de ceapa
    verde, Prunariu le-a dus colegilor săi sovietici și un mic cadou, o sticluță de
    coniac românesc.

    Noi ne duceam în vizită la echipajul
    principal. Ciocăni la ușă, intri și faci niște cadouri. Tradiția la români este
    să dai ceva, o sticlă de vin, o sticluță de coniac. Ei bine, am luat o sticlă
    plată de coniac pur românesc și a fost o plăcere să le fac acest cadou
    cosmonauților. Coniacul se bea cu paiul, nu poți să-l torni în nimic pentru că
    este imponderabilitate și nu curge nimic. Colegii mei strigau unde este
    păhărelul? și mă gândeam eu, cu mintea de proaspăt inițiat în ale cosmosului,
    cu ce păhărel vor bea ei? Și au scos un furtun de la un aparat și pe el l-au
    băgat în sticlă și au băut.


    Dumitru Prunariu a
    revenit pe Pământ după 8 zile iar jurnalistul de știință Alexandru Mironov își
    amintea cum a fost primirea sa.

    Eu l-am văzut după ce s-a întors pe Pâmânt
    la o întâlnire cu noi, jurnaliștii, la Sala de marmură de la Casa Scânteii.
    Mi-a fost frică pentru el post factum. Acest copil a fost învârtit într-un
    bidon gol și dus prin spațiul cosmic. Era timid, părea mort de spaimă, dar el
    era așa numai în fața jurnaliștilor. El e construit din oțel. A venit ordin
    clar prin care ni s-a interzis să vorbim prea mult despre el fiindcă aveam
    numai doi eroi (liderul comunist din acea perioadă, Nicolae Ceauşescu şi
    soţia lui, Elena Ceauşescu – n.a.) și
    numai despre ei discutam. Efectiv, el a ieșit din atenția publicului și a mass
    media. Dar și-a înțeles rolul și a mers la mii de întâlniri cu publicul și a
    fost foarte empatic.



    Decorarea lui
    Leonid Popov și a lui Dumitru Prunariu cu decorații române și sovietice a fost
    răsplata eforturilor și a strădaniilor profesionale ale celor doi. De 40 de
    ani, Dumitru Prunariu deține cea mai importanță performanță a aeronauticii
    spațiale românești, capsula navei cu care s-a întors pe Pământ fiind exponat la
    Muzeul Militar Național din București.


  • Major discovery made by NASA

    Major discovery made by NASA

    NASA has announced a major breakthrough: it discovered Earth-like habitable planets orbiting a remote star. The seven exoplanets make up a system which is at least one billion years old, which orbits an ultra-cool, low-density dwarf star, called TRAPPIST-1, located at 40 light years away in the Aquarius constellation. The star has 8% of the Suns diameter, and, according to researchers involved in the project, the proximity of the system and the considerable size of the seven exoplanets, as compared to the size of the dwarf star Trappist-1, have turned the new celestial formation into the favourite subject of future research. According to astronomer Nikole Lewis, from the Space Telescope Science Institute, TRAPPIST-1 gives us the unique chance to study the atmosphere of Earth-sized planets over the following years. Romanian science journalist Alexandru Mironov has more on the significance of this discovery:



    “It is a long-awaited moment for the science world, as well as for the world of imagination-it is proof that the Universe is the same everywhere. That is… there are stars and planets orbiting the stars, planets of various sizes, revolving around stars of various sizes and that many of them are Earth-like, in terms of characteristics and chances to sustain life. So, it is a moment when we start asking ourselves whether or not our descendants will truly try to step out of the solar system. It is equally a moment which changes the mentality of human society, because if we start thinking beyond the limits of our solar system, we should really take a first step here, in the solar system. Just imagine that in a relatively short time span, of 15-20 years, people will have already set foot on Mars and will have started colonising the planet. It will mark the inception of travels to the Moon and of economic adventures looking for us there. The discovery does not produce an immediate economic effect, but, as weve said earlier, there will be a drastic change in mentality after that. From now on, nobody can believe the Earth is unique in the Universe. The Universe looks like the cosmos featured in the equations of mathematicians, astrophysicists and cosmology experts.



    Given their density, the planets seem to have rocky compositions. Experts recall that water is the key life-sustaining element on Earth, which is why all research on Trappist focuses on water as a starting point. Researchers have labelled the discovery as an important puzzle piece when talking about life-sustaining environments, and are due to determine whether the planets are capable of supporting liquid water on their surface. For the time being, what is certain is that the exoplanets are far enough from the sun to have water, while three of them have the potential of supporting lifeforms. Here is Alexandru Mironov again.



    “NASA hasnt gone public with this research, but its clear they have divided the sky in areas they study separately, astronomers working in Atacama, Chile, studying different promising areas. Well, 40 light-years away theres this star that has all these features, and its a big possibility that three of these seven planets could sustain life. The type of lifeforms it has, we do not yet know, but they are definitely carbon-based, this is my opinion.



    The first exoplanet, 51 Pegasi B, was discovered in 1995 by Swiss astronomers. Since then, NASA has confirmed the existence of another 3,500 exoplanets in the Universe. Last year alone a planet similar to Earth was found in the Proxima Centauri galaxy, 4.24 light-years away. What makes TRAPPIST 1 so special then? It is the first time a large number of Earth-like planets are discovered orbiting around the same star. What can we expect from now on? Alexandru Mironov told us.



    “We should expect a series of extraordinary events. Lets not forget that six months ago the world witnessed the re-discovery, so to say, of gravitational waves by the LIGO system in the US. That means we will soon have the capacity to build new telescopes using this new technology. And that, in turn, will provide us with a new way of looking at the universe, apart from light, infrared, X and gamma rays. We already know a great deal about the Universe, but theres a lot more we can learn. We now have equipment orbiting the Earth, on the Moon or on Mars or orbiting Mars. We are making new advancements every day. We are gradually turning from Homo sapiens into Homo cosmicus. Whatever its consequences, the discovery of life-sustaining planets brings us one step closer to answering the question on everyones lips: are we alone in the universe? (Translated by D. Vijeu and V. Palcu)

  • Descoperire majoră făcută de NASA

    Descoperire majoră făcută de NASA


    NASA a anunţat că a făcut o descoperire majoră – în jurul unei stele îndepărtate, a descoperit planete care ar putea susţine viaţa. Cele şapte exoplanete alcătuiesc un sistem cu o vechime de cel puţin un miliard de ani, care orbitează în jurul stelei Trappist-1 – o stea rece, cu densitate scăzută, aflată la o distanţă de 40 de ani-lumină faţă de Terra, în constelaţia Vărsătorului. Steaua are un diametru de aproximativ 8% din cel al Soarelui, iar, potrivit cercetătorilor implicaţi în proiect, proximitatea acestui sistem şi mărimea considerabilă a celor şapte exoplanete în raport cu dimensiunea stelei Trappist-1 fac din noua formaţiune cerească o ţintă perfectă pentru cercetări ulterioare. ,,Trappist-1 ne oferă o şansă unică de a studia în anii următori atmosfera planetelor de mărimea Terrei, a precizat Nikole Lewis, astronom din cadrul Space Telescope Science din Baltimore, Statele Unite ale Americii.



    Jurnalistul de ştiinţă Alexandru Mironov despre semnificaţia acestui moment: “Este un moment pe care îl aştepta lumea ştiinţei, dar şi lumea imaginaţiei – şi anume o demonstraţie că Universul este cam acelaşi peste tot. Adică, cu stele, cu planete care se învârt în jurul stelelor, cu planete care au diverse dimensiuni, revoluţionând în jurul unor stele de diverse dimensiuni şi că multe dintre ele pot fi apropiate Pământului din punct de vedere al caracteristicilor, al posibilităţilor de dezvoltare a vieţii. Deci, este un moment în care începem să ne punem problema dacă nu cumva în viitor urmaşii noştri cu adevărat vor încerca să facă pasul dincolo de sistemul solar. În acelaşi timp, însă, este un moment care schimbă mentalitatea societăţii umane. Pentru că, dacă putem începe să gândim mai departe de sistemul solar, trebuie să facem cu adevărat pasul aici, în sistemul solar. Gândiţi-vă că la doar câţiva ani de acum înainte, 15-20 de ani, oamenii vor fi pus piciorul pe planeta Marte şi vor începe colonizarea planetei. De asemenea, vor începe, reîncepe călătoriile spre Lună şi aventurile economice care ne aşteaptă acolo. Descoperirea nu are un efect economic imediat, dar, cum vă spuneam, schimbarea de mentalitate este categorică după asta. Nimeni nu mai poate crede de acum înainte că Pământul este unic în Univers. Universul este cel din ecuaţiile matematicienilor, astrofizicienilor şi specialiştilor în cosmologie.”



    Având în vedere densităţile planetelor, acestea par a fi stâncoase, spun specialiştii, amintind că pe Pământ apa este elementul esenţial pentru viaţă şi acesta este şi motivul pentru care cercetările încep de la acest punct. Experţii, care cataloghează descoperirea drept o piesă semnificativă de puzzle atunci când se vorbeşte despre medii care ar putea susţine viaţa, vor determina dacă planetele sunt bogate în apă şi dacă aceasta se află şi în stare lichidă la suprafaţă. Deocamdată, ceea ce se ştie este că exoplanetele se află la distanţa ideală de stea pentru a avea apă în stare lichidă, trei dintre acestea fiind potenţial locuibile.



    Alexandru Mironov: “Este o cercetare pe care NASA n-a strigat-o către public, să spun aşa, dar e clar că şi-au împărţit cerul în parcele, astronomii care lucrează în Atacama, în Chile, şi studiază diversele părţi promiţătoare. Ei bine, la 40 de ani-lumină, o stea are aceste caracteristici, cu posibilităţi mari ca dintre cele şapte planete, cum spuneam, trei să fie promiţătoare pentru viaţă. Ce fel de viaţă nu ştim, categoric, însă, pe bază de carbon, asta e afirmaţia mea.” Prima exoplanetă – 51 Pegasi B – a fost descoperită în 1995 de astronomii elveţieni. De atunci, potrivit NASA, până acum a fost confirmată existenţa altor 3.500 de exoplanete în Univers. Chiar şi anul trecut a fost descoperită o planetă similară Terrei în galaxia Proxima Centauri, ceva mai aproape, la 4,24 de ani-lumină. Ce este special de această dată? Este pentru prima oară când sunt descoperite atât de multe planete de talia Pământului care orbitează în jurul aceleiaşi stele.



    La ce să ne aşteptăm de acum înainte? Din nou, Alexandru Mironov: “Trebuie să ne aşteptăm la evenimente absolut extraordinare. Să nu uităm că în urmă cu vreo şase luni s-a ştampilat, ca să spun aşa, ideea că undele gravitaţionale există şi au fost sesizate de sistemul numit LIGO, american. Or, asta înseamnă capacitatea de a construi noi telescoape folosind acest efect al deconspirării gravitaţiei, ca să spun aşa. Asta înseamnă o altă posibilitate de a privi în univers, pe lângă lumină, pe lângă infraroşu, raze X şi gamma. Ştim multe despre Univers, putem afla mult mai multe, ne-am înarmat cu aparatură care se învârte în jurul Pământului, care se află pe Lună, care se află pe Marte şi în jurul planetei Marte. Ştim tot mai multe, suntem o specie Homo sapiens care se transformă încet în specia Homo cosmicus.” Oricum, părerea generală este că evenimentul ne aduce mai aproape de un răspuns la întrebarea “Suntem sau nu singuri în Univers?”




  • Raumforschung: NASA entdeckt Wasserspuren auf Mars

    Raumforschung: NASA entdeckt Wasserspuren auf Mars

    Die Suchmaschine Google hat am 28. September ihr Logo geändert, um die Entdeckung der spektralen Nachweise der Anwesenheit von hydrierten Salzen auf dem Mars zu verzeichnen. Die Amerikanische Raumfahrtagentur, die die historische Ankündigung über die Existenz von flüssigem Wasser auf dem Planeten Mars machte, gab aber bekannt, dass es keine direkten Beweise für die besagte Anwesenheit gibt. Amerikanische Forscher sind der Meinung, dass die dunklen Streifen von hydriertem Salz, die auf der Oberfläche des Roten Planeten entstehen, direkt mit den Wasserflüssen, die periodisch auf dem Mars flie‎ßen, in Verbindung stehen.



    Zurzeit steuert die NASA fünf Forschungsmissionen auf dem Orbit und auf der Oberfläche dieses Planeten — die Roboter-Rover Opportunity und Curiosity, die auf den Mars 2004 bzw. 2012 gelandet sind, sowie die orbitalen Sonden Mars Odyssey, MRO und MAVEN. Die europäische Sonde Mars Express und die indische Mars Orbiter Mission senden auch von dem Mars-Orbit. Die von den Satelliten übertragenen Daten zeigen eine Reihe von Landformen, die auf den Abhängen auf dem Mars entstehen, die mit den Salzvorräten verbunden sind. Derartige Vorräte könnten den Gefrier- und Verdunstungspunkt des Wassers in der verdünnten Atmosphäre von Mars verändern. Somit könnte das betreffende Wasser lange genug in flüssiger Form aufbewahrt werden, damit es auf der Mars-Oberfläche flie‎ßt. Anders gesagt suggerieren die Beweise der Fachleute, dass das Wasser gleichzeitig mit den Jahreszeiten auf dem Mars auftritt und dann wieder verschwindet. Die Anwesenheit von flüssigem Wasser hat einen beträchtlichen Einfluss auf die Bemühungen der Menschen, den roten Planteten zu erforschen, meint der Journalist und Zukunftsforscher Alexandru Mironov:



    Ich denke, dass die Entwerfer der zukünftigen Mars-Reisen, die nicht in so weiter Ferne sind, sondern früher, als wir denken, kommen werden, entspannt aufatmen können. Denn wir müssen das Wasser nicht mehr in riesigen Tanks auf den benachbarten Planeten transportieren. Weil sich das Wasser sozusagen bereits an Bord des künftigen Planeten befindet, wo Homo Sapiens oder der Marsmensch oder der in einen Marsmenschen umgewandelte Erdmensch leben wird. Die Ingenieure werden Möglichkeiten finden, um der Salzwassermischung sauberes Wasser zu entnehmen. Es handelt sich um Chlorat- sowie Magnesium- und Natrium-Perchlorat-Salze, aus denen man Wasser entnehmen kann. Somit tritt das Wasser recht oft, jeden Sommer, auf dem Planeten auf“.




    Man kann davon ausgehen, dass die Beweise für die Existenz des flüssigen Wassers auf dem Mars den Weg zu einer viel wichtigeren Entdeckung auf diesem Planeten frei machen, zur Entdeckung des Lebens. Am Mikrophon erneut Alexandru Mironov:



    Ich habe keinen Zweifel, dass es Lebensformen auf dem Mars gibt. Diese hei‎ßen extremophile Bakterien, die unter extremen Bedingungen leben, so, wie man diese auf der Erde in den Wüsten Atacama, Sahara vorfindet. Mit Sicherheit werden wird diese auch dort finden. Folglich gibt es Leben auf dem Mars. Vielleicht befindet es sich erst am Anfang seiner Entwicklung und Evolution. Oder vielleicht, wie man vermutet, war der Planet Mars der erste, der Lebewesen beherbergt hat, bis es zu einer kosmischen Katastrophe gekommen ist, die zur Verdünnung der Atmosphäre, dann zur Wasserknappheit und zu dessen Auflösung ins Weltall oder zu dessen Übertragung auf die Erde beigetragen hat. Es ist sehr gut möglich, dass das passiert ist.“




    Alexandru Mironov glaubt, dass der erste Testflug der Menschen Richtung Mars 2019 stattfinden wird.



    Eine aus einem Paar bestehende Mannschaft wird von der Erde an Bord eines Raumschiffs starten, das den Mars umrunden wird. Das Raumschiff wird dann, nach einem Flug von 501 Tagen, zurück zur Erde kehren. Die Astronomen verfügen über diese Himmelsmathematik, die tadellos funktioniert. Wir wissen präzise, wie viel der Weg hin und zurück dauern wird. Sie werden den Mars umrunden, genauso wie es ein Raumschiff von der Erde 1968 getan hat, das am Weihnachtstag gestartet ist, den Mond umflogen hat und dann zurück nach Hause gekehrt ist. Das war das Signal dafür, dass ein Jahr später, 1969, Neil Armstrong den Fu‎ß auf den Erdsatelliten setzen wird. Dass wird sich 2019 mit dem Flug Richtung Mars und zurück, ohne Zwischenlandung, ereignen.“




    Warum gerade 2019? Weil es dann es ein Fenster“ geben wird, das hei‎ßt einen Augenblick der maximalen Annäherung der Planeten, glaubt Mironov. Der Mensch wird die Gelegenheit haben, 2031 den Fu‎ß auf den Mars zu setzen, weil die NASA eine derartige Mission geplant hat, erklärt Alexandru Mironov:



    Vielleicht wird es ein internationales Team sein, denn ein derartiges Abenteuer gehört der ganzen Menschheit. Die glänzenden Hirne, die geschicktesten Leute werden bei diesem Abenteuer eingesetzt. Ich schätze, dass wir in den kommenden Jahren ein Programm starten können, das die Entsendung mehrerer Raumschiffe beinhalten wird. Das erste wird eine Besatzung aus Robotern haben. Diese werden eine Art Werk aufbauen, das alles Notwendige für die zukünftigen Mars-Bewohner herstellen wird. Die zweite Besatzung wird aus Menschen zusammengestellt, die dritte wieder aus Robotern, die vierte wieder aus Menschen usw. Jedes Mal wird auf den Orbit des Planeten ein Raumschiff lanciert, das auf die Leute unten warten wird, um diese zurück nach Hause zu befördern.“



    Die Roboter werden eine Spezialstation bauen, die auch ein Sauerstofferzeugungswerk enthalten wird. All das bedeutet, dass es in den kommenden 300-400 Jahren Leben auf dem Mars geben wird, eine Zukunft für die Zivilisation der Erde. Die Menschheit in Form von Homo Sapiens gibt es seit 200.000 Jahren. Die Erde reicht für uns nicht mehr aus, das ist deutlich. Schlie‎ßlich ist die Erde derzeit von 7,4 Milliarden Menschen bevölkert, gibt Alexandru Mironov zu bedenken.

  • NASA makes historic announcement

    NASA makes historic announcement

    On September 28 Google changed its search engine logo to mark the discovery of spectral evidence for the existence of hydrated salts in recurring slope lineae on Mars. The National Aeronautics and Space Administration made a historic announcement regarding the existence of liquid water on the planet Mars, although no hard evidence to confirm this hypothesis have been found. US scientists believe however that streaks of hydrated salts, which appeared in dark colours on the spectrometer scanning the upper shell of the Red Planet are directly associated with period flows of water. At present NASA is conducting five orbit and surface probing missions on Mars, using the robotic rovers Opportunity and Curiosity, which reached the surface of Mars in 2004 and 2012 respectively, as well as the Mars Odyssey, MRO and MAVEN orbiters.



    The Mars Express European probe and the Mars Orbiter Mission probe are also collecting data from the Mars orbit, sending them back to earth via satellite. These data point to a series of high-relief elements on Marss hillsides associated with salt deposits. Such deposits might result in changes in the freezing and evaporation rates of water into Marss rarefied atmosphere, thus keeping water in a liquid state long enough so that it may flow at the level of the planets upper shell. In practical terms, scientific data suggest that water flows seasonally on Mars. The presence of liquid water on this planet can have tremendous implications in terms of mans efforts to explore Mars, says science journalist Alexandru Mironov:


    “I believe that the next mission to Mars, which lies not as far ahead as we might think, and thats a great relief for us, will no longer make it a point from transporting water in gigantic containers to this neighbouring planet, because water is already ‘onboard this planet, so to say, which will be inhabited by Martian Homo Sapiens, namely the first people to live on Mars. Engineers will find methods to extract clean water from the mixture of salts and water. These are sodium chlorates and magnesium and sodium perchlorates which have been identified, and they can be used to obtain water, which can be observed in a liquid state on the planet every summer.



    Will the evidence pointing to the existence of liquid water on Mars open up vistas for major breakthroughs, such as the existence of possible life forms on this planet? Alexandru Mironov tried to provide an answer:



    “I dont doubt that there are life forms on Mars. They are called extremophiles, and are organisms that live in extreme environments. On Earth you can find these organisms in the Atacama and Sahara deserts. So, there is life on Mars, maybe it is at the dawn of its development and evolution, or, as it is suspected, planet Mars was the first to have had life forms, after which a cosmic event, a cosmic catastrophe made the atmosphere get thinner, caused water to sublimate, to disappear in the cosmic space or be transferred to Earth. Which is very likely to have happened.



    Alexandru Mironov believes that in 2019 the first human flight to Mars is likely to be tested.



    “A first human expedition will start from Earth to planet Mars and after orbiting the planet for 501 days it will return to Earth. Astronomers have this celestial mathematics that functions perfectly. We know for sure that the trip to and back from Mars will last exactly 501 days. The manned mission will fly around Mars just as in 1968 a human mission started from Earth on Christmas day, flew around the Moon and returned to Earth. This actually heralded the 1969 event, when Neil Armstrong set foot on the Moon. This is what will happen in 2019 with the flight to and from Mars, without any stopover.



    Why 2019? Because in 2019 there will be a “window of opportunity, that is a moment when planets will be very close to each other. Humans will be able to set foot on Mars in 2031 when NASA has scheduled such a mission as Alexandru Mironov explained:



    “Probably it will be an international team, because such a mission belongs to the whole world. The team will include the best experts in the field. I guess in the next years there will be a program part of which several spaceships will be sent on orbit. The first one will be a robotic spaceship that will launch a sort of factory equipped with robots to provide the future human mission on Mars with what they need. The second spaceship will be manned. The third one will be another robotic spaceship, the forth manned and so on and so forth. A spaceship will be launched on orbit around Mars each time to wait for the people who went to explore the planet and transport them back home.



    The robots will build a special station that will include a factory producing oxygen. All these could mean that in 300 or 400 years time people on planet Earth will have a future on Mars. Humankind has existed for 200 thousand years in the form of Homo Sapiens, there are 7.4 billion people on Earth, Alexandru Mironov reminded, saying that humans have little space left on Earth and thus they need to look for space on other planets.



  • Anunţ istoric de la NASA

    Anunţ istoric de la NASA

    Motorul de căutare Google şi-a
    schimbat, pe 28 septembrie, logoul, pentru a marca descoperirea dovezilor
    spectrale ale prezenţei sărurilor hidratate pe Marte. Agenţia Aerospaţială
    Americană, care a făcut anunţul istoric privind existenţa apei în stare lichidă
    pe planeta Marte, a precizat, însă, că nu au fost găsite probe directe ale
    acestei prezenţe. Savanţii americani sunt de părere, însă, că fâşiile de sare
    hidratată – care au o culoare întunecată – ce apar pe scoarţa Planetei Roşii
    sunt în mod direct asociate cu fluxurile de apă care curg în mod periodic pe
    Marte.


    În prezent, NASA controlează cinci misiuni de explorare
    pe orbită şi la suprafaţa acestei planete – roverele
    robotizate Opportunity şi Curiosity, care au ajuns la
    suprafaţa lui Marte în 2004 şi respectiv 2012, precum şi sondele orbitale Mars Odyssey, MRO
    şi MAVEN. Sonda europeană Mars Express şi cea indiană Mars
    Orbiter Mission transmit, de asemenea, date de pe orbita marţiană. Datele transmise de sateliţi
    arată o serie de elemente de relief care apar pe versanţii marţieni, elemente
    asociate cu depozitele de sare. Astfel de depozite de sare ar putea să modifice
    punctele de îngheţare şi de evaporare ale apei în atmosfera rarefiată de pe
    Marte, păstrând apa respectivă în stare lichidă suficient de mult timp pentru
    ca aceasta să poată să curgă la nivelul scoarţei marţiene. Altfel spus, probele
    specialiştilor sugerează că apa apare şi dispare pe planetă odată cu anotimpurile
    marţiene.

    Prezenţa apei în stare lichidă va avea implicaţii majore în
    eforturile oamenilor de a explora planeta Marte – este de părere jurnalistul de
    ştiinţă Alexandru Mironov: Eu cred că proiectanţii viitoarelor
    călătorii spre Marte – care nu sunt îndepărtate, sunt chiar mai aproape decât
    credem – pot răsufla usuraţi – nu mai trebuie să transportăm apa în containere
    gigantice, de aici şi până pe planeta vecină. Pentu că apa este, ca să zic aşa,
    la bordul viitoarei planete pe care o va locui Homo Sapiens, marţianul,
    pământeanul transformat în marţian. Inginerii vor găsi metode de a scoate apa
    curată din amestecul de săruri cu apă, sunt nişte săruri de clorat şi perclorat
    de magneziu şi de sodiu, iar din ele se poate scoate apa, care apare destul de
    des pe planetă, în fiecare vară a planetei.

    Se poate considera că dovezile
    privind existenţa apei în stare lichidă pe Marte deschid calea unei descoperiri
    mult mai importante, anume existenţa vieţii pe această planetă? Alexandru Mironov: Eu nu mă îndoiesc că există forme de viaţă. Ele
    se numesc bacterii extremofile, care trăiesc în condiţii extreme, aşa cum pe
    Pământ se găsesc în deşerturile Atacama, în Sahara, şi cu siguranţă acolo le
    vom găsi. Prin urmare viaţa marţiană există, poate că e abia la începutul
    dezvoltării şi evoluţiei ei, sau poate, aşa cum se bănuieşte, planeta Marte a
    fost prima care a adăpostit viaţa, după care un eveniment cosmic, o catastrofă
    cosmică a făcut ca atmosfera să se subţieze, ca apa să se sublimeze, să dispară
    în spaţiul cosmic sau să fie transferată pe Pământ. Ceea ce e posibil să se fi
    întamplat.

    Alexandru Mironov crede că în 2019 e probabil să se facă prima testare
    a zborului uman spre Marte. Un echipaj va porni de pe Pământ, o navă având
    un cuplu la bord va da ocol planetei Marte şi se va întoarce acasă după un zbor
    de 501 zile. Astronomii au aceasta matematică celestă care funcţionează
    impecabil. Ştim précis că atât va dura drumul dus-întors. Va da ocolul planetei
    Marte exact aşa cum a făcut în 1968 o navă pământeană care a plecat chiar în
    ziua de Crăciun, a dat ocol Lunii şi s-a întors acasă, iar acesta a fost
    semnalul că peste un an, în 1969, Neil Armstrong avea să pună piciorul pe
    satelitul Pământului. Asta se va întâmpla în 2019 cu zborul până la Marte şi
    înapoi, fără escală. De ce 2019? Atunci va fi o fereastră, adică un
    moment de maximă apropiere a planetelor. Omul va avea ocazia să pună piciorul
    pe Marte în 2031, când NASA are programată o asemenea misiune, a
    explicat Alexandru Mironov: Probabil va fi o echipă internaţională, pentru
    că o asemenea aventură este a întregii omeniri şi minţile cele mai luminate,
    oamenii cei mai dibaci vor fi folosiţi la aventura asta. Eu apreciez că în
    următorii ani va porni un program care va consta în trimiterea mai multor nave,
    dintre care prima e robotică şi lansează la sol un fel de fabrică dotată cu
    roboţi pentru a asigura cele necesare viitorilor marţieni, al doilea echipaj va
    fi uman, al treilea va fi din nou de roboţi, al patrulea va fi uman şi tot aşa.
    Şi de fiecare dată pe orbită în jurul planetei va fi lansată o navă care să-i
    aştepte pe cei de jos pentru a se întoarce acasă.

    Roboţii vor construi
    o staţie specială care va include şi o uzină de produs oxigen. Toate acestea înseamnă că pe Marte
    există, peste 300-400 de ani, un viitor pentru civilizaţia Pământului. Omenirea
    există de 200.000 de ani, omenirea sub forma Homo Sapiens. Nu mai încăpem pe
    Pământ, e clar, suntem 7,4 miliarde, aminteşte Alexandru Mironov.