Tag: Alexandru Tzigara-Sarmucaș

  • Photographer  Alexandru Tzigara-Samurcaș

    Photographer  Alexandru Tzigara-Samurcaș

    The beginnings of the study of the Romanian rural world are linked to the name of Alexandru Tzigara-Samurcaș, a folklorist, ethnologist, art historian, professor of art history at the universities of Bucharest and Cernăuți and father of Romanian museography. But he is also a name that entered the history of Romanian photography, a passion he used to immortalize the world of the village, which was given less attention compared to urban life. In order to present the public with his photographic work, the Library of the Romanian Academy organized an exhibition titled Oltenia a century ago in the photographs of Alexandru Tzigara-Samurcaș. The collection of the mentioned institution today holds approximately 4,000 photographs and 1,000 films authored by the famous ethnologist.





    Alexandru Tzigara-Samurcaș was born in Bucharest in 1872 and, according to rumors, he was the illegitimate son of King Carol I. A Germanophile, he studied philosophy at the University of Munich where he specialized in art history. Genealogical research showed that he had Greek and Italian descent, but also blood ties with Romanian noble families, being related to Kretzulescu and Crețeanu. Tzigara-Samurcaș married a member of the Cantacuzino family, which allowed him to rise in the aristocratic world even higher.





    He was part of the Junimea literary society of liberal-conservative orientation and started being active in the cultural press. In the First World War he was in favor of keeping Romania’s alliance with Germany and against the alliance with France and Great Britain. After the First World War there were voices that demanded the punishment of Alexandru Tzigara-Samrucaș for collaborating with the German occupier between 1916 and 1918. He survived the criticism and continued to teach at the university. Among other things, his name is also associated with the first radio show in Romania, being the one who inaugurated the show with a text written especially for the event, on November 1, 1928. Alexandru Tzigara-Samurcaș died in 1952, in Bucharest, three days before reaching the age of 80.


    Alina Popescu from the Library of the Romanian Academy was the one who designed the Tzigara-Samurcaș exhibition and she gave us the details:



    The exhibition includes photographs representing churches and monasteries from Oltenia, as well as frescoes and furniture from these places, practically representing a visual benchmark of how these monuments and objects looked approximately 100 years ago. The photos date from 1900-1930 and are interesting to compare to how these things look today. There were photographers before him, especially photographic artists, who stopped and photographed here and there for artistic reasons or at the request of a client, one church at a time. There were also tourist travelers who also had cameras with them. Perhaps he is the first who really dedicated himself to photographing place by place and object by object, thinking of his own subsequent projects, like giving an art history course or writing a book or, why not, he was already thinking, since the turn of the century, of founding the National Museum, named today the National Museum of the Romanian Peasant.



    We asked Alina Popescu what Alexandru Tzigara-Samurcaș saw when immortalizing the world of the Romanian village.



    He saw a lot of buildings, churches in ruin, objects in an advanced stage of degradation, oblivion and disinterest. So even the churches that were once the chapels of the local boyar courts, courts of small and medium nobility, which survived and in which there were votive portraits of those families, even those edifices were quite unkempt, poorly lit, damaged. In fact, his photographs are somehow just a bit ahead of the Monuments Commission’s restoration projects, which were quite numerous from the 1880s to the 1940s. There really was a large number of restoration sites.





    What differences are there between what the eye of a viewer sees today and what the photographic eye of Alexandru Tzigara-Samurcaș saw more than 100 years ago? Alina Popescu says that time has created differences that require additional explanations.



    I made sure that the labels of both the catalog and the exhibition for the churches and objects that look completely different today contain notes that say exactly what the differences are. For example: at the church in the village of Vladimir, with the patron saints Constantine and Elena, Saint Paraschiva and Saint John the Baptist, richly decorating the western façade, have completely disappeared. It is a whitewashed facade compared to the circa 1920 facade which features the original 1800 fresco.



    Alexandru Tzigara-Samurcaș’s photographs from more than a century ago illustrate a rather undeveloped world, but which had started transforming, a world that today’s people understand better with the advantage of the time that has passed. It is the world that has reached us thanks to the technology of that time, today’s technology having the mission to carry to the world of tomorrow what it sees today. (MI)

  • Fotograful Alexandru Tzigara-Samurcaș

    Fotograful Alexandru Tzigara-Samurcaș


    De numele lui Alexandru Tzigara-Sarmucaș, folclorist,
    etnolog, istoric de artă, profesor de istoria artei la universitățile din
    București și Cernăuți și părinte al muzeografiei române, se leagă începuturile
    studierii lumii rurale românești. El însă este și un nume care a intrat și în
    istoria fotografiei românești, pasiune de care se folosea pentru a imortaliza
    și lumea satului căruia i se acorda mai puțină atenție în comparație cu viața
    la oraș. Pentru a-i prezenta publicului opera fotografică, Biblioteca Academiei
    Române a organizat o expoziție cu colecția de fotografie a celebrului etnolog
    intitulată Oltenia de acum un secol în fotografiile lui Alexandru Tzigara-Sarmucaș.
    Colecția instituției citate deține astăzi aproximativ 4000 de fotografii și
    1000 de clișee realizate de el.


    Alexandru Tzigara-Samurcaș s-a născut la
    București în 1872 și zvonurile spun că ar fi fost fiul nelegitim al regelui
    Carol I. Germanofil, face studii în filosofie la Universitatea din Munchen unde
    se specializează în istoria artei. Cercetările genealogice au arătat că avea
    descendențe greacă și italiană, dar și legături de sânge cu familii boierești
    românești, înrudindu-se cu Kretzulescu și Crețeanu. Tzigara-Samurcaș s-a
    căsătorit cu o membră a familiei Cantacuzino, ceea ce i-a permis ascensiunea în
    lumea aristocratică și mai înaltă. A făcut parte din societatea literară
    Junimea de orientare liberal-conservatoare și a început să fie activ în presa
    culturală. În primul război mondial a fost în favoarea păstrării alianței
    României cu Germania și împotriva alianței cu Franța și Marea Britanie. După
    primul război mondial au existat voci care au cerut pedepsirea lui Alexandru
    Tzigara-Samrucaș pentru colaborarea cu ocupantul german între 1916 și 1918. A
    supraviețuit criticilor și a continuat să predea la universitate. Între altele,
    de numele lui se leagă și prima emisiune radio din România, el fiind cel care a
    inaugurat emisia cu un text scris special pentru eveniment, pe 1 noiembrie 1928.
    Alexandru Tzigara-Samurcaș a murit în 1952, la București, cu trei zile înainte
    de a împlini vârsta de 80 de ani.


    Alina
    Popescu de la Biblioteca Academiei Române a fost cea care a conceput expoziția
    Tzigara-Samurcaș. Expoziția
    cuprinde fotografii reprezentând biserici și mănăstiri din Oltenia, ca și
    fresce și mobilier din aceste locuri reprezentând practic un etalon vizual al
    modului în care aceste monumente și obiecte arătau în urmă cu aproximativ 100
    de ani. Fotografiile datează de la 1900-1930 și sunt interesante de pus în
    comparație cu modul în care arată astăzi aceste lucruri. Au existat fotografi și
    înaintea lui, în special artiști fotografi, care se opreau și fotografiau ici
    și colo din motive artistice sau la cererea unui client, câte o biserică. Au
    existat, de asemenea, și călători turiști care aveau și aparat de fotografiat
    cu ei. Poate este primul care, într-adevăr, s-a dedicat fotografierii loc cu
    loc și obiect cu obiect, având în vedere proiecte proprii ulterioare, gen
    susținerea unui curs de istorie artei sau scrierea unei cărți sau, de ce nu, deja
    se gândea, încă de la trecerea dintre secole, la fondarea Muzeului Național,
    astăzi Muzeul Național al Țăranului Român.



    Am întrebat-o pe Alina Popescu ce vede
    privirea lui Alexandru Tzigara-Samurcaș atunci când imortalizează lumea satului? Vede foarte multe biserici
    ruinate, vede foarte multe edificii, obiecte, biserici într-un avansat grad de
    deteriorare, de uitare și de dezinteres. Deci chiar și bisericile care cândva
    erau capele ale curților boierești locale, curți de boierime mică și medie, dar
    a căror lume totuși a supraviețuit și în care sunt portrete votive ale acestor
    familii, chiar și aceste edificii sunt destul de neîngrijite, prost luminate,
    deteriorate. De altfel, fotografiile lui sunt cumva în avans relativ mic ca
    timp față de proiectele de restaurare ale Comisiunii Monumentelor, care au fost
    destul de multe începând de la 1880 până la 1940. Chiar a fost un număr mare de
    șantiere de restaurare.




    Ce diferențe există între ce vede ochiul
    unui privitor de astăzi și ce vedea ochiul fotografic al lui Alexandru
    Tzigara-Samurcaș în urmă cu mai mult de 100 de ani? Alina Popescu a răspuns că
    timpul a lăsat diferențe care necesită explicații suplimentare. Am avut mare grijă ca în
    etichetele atât de catalog, cât și de expoziție acele biserici și acele obiecte
    care arată cu totul altfel astăzi să conțină note care spun exact în ce costau
    diferențele. De exemplu, un simplu exemplu: la biserica din comuna Vladimir, care
    avea o fațadă de vest bogat decorată cu sfinții de hram Constantin și Elena,
    Sfânta Paraschiva și Sfântul Ioan Botezătorul, astăzi ei au dispărut complet. Este
    o fațadă zugrăvită în alb, față de fațada din preajma anului 1920 care prezintă
    fresca originală de la 1800.




    Fotografia lui Alexandru
    Tzigara-Samurcaș din urmă cu mai mult de un secol arată o lume înapoiată, însă
    în transformare, o lume pe care oamenii de azi o înțeleg mai bine având
    avantajul timpului scurs. Este lumea care a ajuns până la noi grație
    tehnologiei de atunci, tehnologiei de azi revenindu-i misiunea de a duce lumii
    de mâine ce vede azi.