Radio România Internațional

Tag: alianta

  • Libirtatea ta s’aleagă alianţili

    Libirtatea ta s’aleagă alianţili

    Iţi văsilie, cari ţi shibă mărimea ică semtea a llei geografică, ari ndreptul fundamental ta ş’apufusească calea, alianţili ditu cari va ta s’facă parte. Declarația u feaţi secretarlu general adjunctu al NATO, românlu Mircea Geoană, după bitisita, viniri dicseară, a andamusillei extraordinari a miniştrilor di Externe a NATO. Aeşţă s-andămusiră tru sistem di videoconferință tră muabeţ ti implicaţiile tră securitatea europeană a ascumbusearillei “nintimilleată şi niprovocată di forţe ali Rusie la sinurli ali Ucraina, cu nădie ti statutlu a llei di membru cu tuti ndrepturli al NATO. Aliațlli feaţiră ună apel cătă Moscova s’tragă măna di la retorica fuviroasă contra a viţiñiloru a llei, să-şi tragă forţele millitari, s’apridună mintireaşili ti catandisea adrată şi s’aleagă calea a dialoglui şi a irinillei.


    Nrupămu suvearanitatea şi integritatea teritorială ali Ucraina. Şi himu adunaţ stogu ti apărarea şi vigllearea a tutulor Aliaţlor. NATO armâne dişcllisu ti unu dialog di substanţă tru cadrul a Consilliului NATO-Rusia ditu 12 di yinaru. Aestu va s’reprezinta ună oportunitate tră Rusia să-şi demonstreadză vrearea alithea ti dialog, diplomaţie şi tiñisearea-a angajamentilor şi normilor internaţionale. Nu va s’făţemu niţi unu compromis andicra di prinţipiile di thimelliu a securitatillei, pruvidzuti şi apufusiti tru Tratatlu di Washington – ngrăpsi Mircea Geoană pi Facebook.



    La andamusea di urgență di viniri lo parti și ministrul di Externe ali Românie, Bogdan Aurescu, context tru cari aestu năpoi adusi aminti găilipsearea tu ligătură cu anvărtuşearea a prezenţăllei militară ali Rusiei tru viţinătatea Alianţăllei, ecum şi apelu ti dezescaladari. Anda adusi zborlu ti catandisea di tora complex aţea di securitate, ministrul Aurescu năpoi u spusi minduita a Bucureștiului mutrinda ananghea ti anvărtusearea a posturăllei di descurajari şi apărari a NATO pi turlie coerentă şi pănu di mardzină tru tută arădărikea ditu apirită, nica si la Amarea Lae. Tru un comunicat di presă a diplomațiillei române nica să spuni că Bogdan Aurescu declară că ndrupaşti abordarea duală a NATO tru ţi mutreaşti Rusia, nsimnănda emu tu misuri fermi şi credibile di descurajari, emu şi, pi aestă bază, tru dialog, fără să zñiipsească prinţipiili, valorli şi angajamentili cari reprezintă fundamentul a Alianţei. NATO ari — ditu videala al Bogdan Aurescu — ună borgi di mari simasie tră prezervari arhitectura europenă di securitate şi arada internaţională bazată pi reguli. El scoasi tu migdani, tutunăoară, importanţa ti dutearea ma largu a coordonarillei Alianţa cu Uniunea Europeană, ca stur-clleaie a comunitatillei occidentale, deadunu cu NATO, ama şi cu partenerllii a llei ditu viţinătati, inclusiv pritu nduparea a rezilienţălei aluştoru şi a politicăllei cu uşili dişcllise. Așteptatlu Consiliu NATO-Rusia ditu 12 di yinaru va s’hibă pretedatu, tru 11 di yinaru, di Comisia NATO-Ucraina.


    Autor: Eugen Coroianu


    Armânipsearia: Taşcu Lala

























  • Libertatea de a alege alianţele

    Libertatea de a alege alianţele

    Orice ţară, indiferent de mărime sau de poziția sa geografică, are dreptul fundamental de a-şi decide drumul şi alianţele din care doreşte să facă parte. Declarația aparține secretarului general adjunct al NATO, românul Mircea Geoană, după încheierea, vineri seara, a reuniunii extraordinare a miniştrilor de Externe ai NATO. Aceștia s-au reunit în sistem de videoconferință pentru discuții despre implicaţiile pentru securitatea europeană a mobilizării ”nejustificate şi neprovocate” de forţe ale Rusiei la graniţele cu Ucraina, aspirantă la statutul de membru cu drepturi depline al NATO. Aliații au lansat un nou apel către Moscova să renunţe la retorica agresivă la adresa vecinilor săi, să-şi retragă forţele millitare, să detensioneze situaţia creată şi să aleagă calea dialogului şi a păcii.

    ‘‘Susţinem suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. Şi suntem uniţi în apărarea şi protejarea tuturor Aliaţilor. NATO rămâne deschis unui dialog de substanţă în cadrul Consilliului NATO-Rusia din 12 ianuarie. Acesta va reprezenta o oportunitate pentru Rusia să-şi demonstreze dorinţa reală pentru dialog, diplomaţie şi respectarea angajamentelor şi normelor internaţionale. Nu vom face nici un compromis faţă de principiile fundamentale ale securităţii, consfinţite în Tratatul de la Washington’‘ – a scris Mircea Geoană pe Facebook.


    La reuniunea de urgență de vineri a participat și ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, context în care acesta a reiterat îngrijorarea cu privire la consolidarea prezenţei militare a Rusiei în vecinătatea Alianţei, precum şi apelul la dezescaladare. Referindu-se la situaţia actuală complexă de securitate, ministrul Aurescu a reluat poziţia Bucureștiului privind necesitatea întăririi posturii de descurajare şi apărare a NATO în mod coerent şi cuprinzător pe întreg flancul estic, inclusiv şi în special la Marea Neagră. Într-un comunicat de presă al diplomației române se mai arată că Bogdan Aurescu s-a declarat pentru abordarea duală a NATO în ce priveşte Rusia, constând atât în măsuri ferme şi credibile de descurajare, cât şi, pe această bază, în dialog, fără afectarea principiilor, valorilor şi angajamentelor care reprezintă fundamentul Alianţei. NATO are – în viziunea lui Bogdan Aurescu – o răspundere deosebită pentru prezervarea arhitecturii europene de securitate şi a ordinii internaţionale bazate pe reguli. El a evocat, totodată, importanţa continuării coordonării Alianţei cu Uniunea Europeană, ca pilon-cheie al comunităţii occidentale, alături de NATO, precum şi cu partenerii săi din vecinătate, inclusiv prin susţinerea rezilienţei acestora şi a politicii uşilor deschise. Așteptatul Consiliu NATO-Rusia din 12 ianuarie va fi precedat, pe 11 ianuarie, de Comisia NATO-Ucraina.


  • 100 de ani de la semnarea Micii Înțelegeri

    100 de ani de la semnarea Micii Înțelegeri

    Primul război mondial a
    fost atât de puternic impregnat în mintea generațiilor de la începutul
    secolului 20 încât, după sfârșitul lui, lumea a încercat să facă orice era
    posibil ca un asemenea șoc să nu se mai producă. Astfel, s-a creat Societatea Națiunilor sau
    Liga Națiunilor, organism internațional predecesor al ONU, ca forum de
    dezbatere a ideilor și de aplanare a controverselor. Cele mai generoase principii au fost enunțate, cel
    mai important fiind excluderea războiului ca mijloc de clarificare a
    disputelor.


    În timp ce învingătorii încercau să dea o nouă viziune
    asupra viitorului relațiilor europene și internaționale, învinșii doreau
    refacerea hărții politice a Europei de dinainte de 1914, data izbucnirii
    marelui conflict. Teritoriile pierdute de unii și trecute în mâinile
    învingătorilor au fost ceea ce a despărțit cele două tabere opuse. În fața
    refuzului reciproc de a-și admite punctele de vedere, taberele au încercat
    să-și urmeze interesele. Pentru învingători, politicile de cooperare regională
    au fost încercări de a contracara interesele învinșilor și de a-și păstra ce
    dobândiseră cu imense sacrificii.


    România a făcut parte din tabăra învingătorilor și prin unirile
    succesive a format Regatul României Mari. Diplomația română s-a angajat în
    alianțe de cooperare regională, prima fiind alianța cu Polonia din 1921. A doua
    alianță a fost Mica Înțelegere sau Mica Antantă, după modelul Antantei din
    război, cu Cehoslovacia și Iugoslavia definitivată în octombrie, același an
    1921. Cea de-a treia alianță de cooperare regională a fost Antanta Balcanică,
    în 1934, când România, Iugoslavia, Grecia și Turcia se aliau împotriva
    Bulgariei.


    Am început discuția cu istoricul Ioan Scurtu despre
    centenarul Micii Înțelegeri cu cadrul internațional al anului 1921. Și Cehoslovacia, și Iugoslavia și România aveau tratate de pace cu
    Ungaria, semnate împreună cu toate celelalte state aliate ale Antantei, pe 4
    iunie 1920, la Trianon. Aceste trei state erau interesate ca granițele
    confirmate prin acel tratat să fie respectate și apărate. Aceasta a fost ideea
    unei alianțe, pe baza statutului Societății Națiunilor, instituție creată în
    1919 la propunerea președintelui SUA Wilson. Scopul era de a exclude războiul
    ca mijloc de rezolvare a problemelor divergente dintre state. În acest caz al
    Micii Înțelegeri, s-au purtat negocieri ajungându-se la semnarea de tratate
    bilaterale. România și Iugoslavia erau interesate în apărarea granițelor cu
    Ungaria și cu Bulgaria, în timp ce Cehoslovacia nu avea nicio problemă cu
    Bulgaria. Ca atare, nu a considerat util să se angajeze în ceva care nu o
    privea.


    Așadar, alianța româno-iugoslavo-cehoslovacă s-a cimentat
    în urma a trei tratate bilaterale. Ioan Scurtu a sumarizat esența lor. Documentele aveau un text similar, în cazul documentului
    româno-cehoslovac se prevedea apărarea granițelor cu Ungaria. Iar în cazul
    tratatului dintre România și Iugoslavia era prevăzut un atac neprovocat din
    partea Ungariei sau a Bulgariei, a ambelor țări. Această alianță a fost prima
    alianță multilaterală din Europa de după primul război mondial, realizată după
    modelul Societăţii
    Naţiunilor, care a trezit mari speranţe.


    Alianțele
    regionale din Europa Centrală și de Est care s-au constituit împotriva Ungariei
    și Bulgariei au fost disproporționate, consideră Ioan Scurtu. Opinia sa este că
    propaganda a fost cheia. Analizând mai în detaliu situaţia am rămas
    frapat că cele trei ţări, care aveau împreună 683.000 de kilometri pătrați și
    50 de milioane de locuitori, se aliau împotriva unui stat care avea 93.000 de
    milometri pătrați și 9 milioane de locuitori. Fiecare stat în parte avea o
    suprafață mai mare și un număr de locuitori mai mare decât Ungaria. Și-atunci mi-am
    pus întrebarea de ce a fost nevoie de o asemenea alianță când fiecare în parte
    putea să facă față unei eventuale agresiuni ungare? Mai ales că Ungaria fusese
    nevoită prin tratat să-și desființeze armata permanentă, să-și desființeze
    fabricile de armament, să nu creeze noi formațiuni militare. N-am găsit o
    explicație foarte clară, părerea mea este că liderii celor 3 state au avut în
    vedere propaganda externă ungară, tradițional foarte puternică. În fața unei
    eventuale agresiuni ungare, sprijinită de mari puteri, statele din Mica
    Înțelegere trebuia să acționeze în comun.


    Către
    finele anilor 1930 era limpede că politica de antagonizare între cele două
    foste blocuri nu mai putea continua. Învingătorii au fost mai concilianți, însă
    aceasta nu a ajutat la menținerea păcii, crede Ioan Scurtu. Ungaria, sprijinită puternic de Italia și Germania, dar și cu acordul
    Franței și Marii Britanii, cele două state care garantau aplicarea tratatelor
    de pace de la Paris din 1919-1920, a obținut dreptul la înarmare. În 1938, prin
    acordul de la Bled, cele trei state ale Micii Înțelegeri au fost de acord cu
    înarmarea Ungariei considerând că acesta era un pas important spre consolidarea
    păcii. Cât de important a fost acel pas s-a văzut în perioada următoare când,
    mai întâi, în noiembrie 1938 Ungaria a preluat o parte din Cehoslovacia. În
    1940, în august, prin dictatul de la Viena, o parte a Transilvaniei, și în
    aprilie 1941 o parte a Iugoslaviei.


    Politicile
    de cooperare regională din perioada interbelică au fost, în final, eșecuri.
    Mica Înțelegere, cea mai promițătoare dintre ele, s-a prăbușit pentru că a fost
    prea idealistă pentru vremea ei.

  • Securitatea în zona Mării Negre

    Securitatea în zona Mării Negre

    Cu numai trei săptămâni înaintea summitului de la Varşovia, NATO a decis
    să ia măsuri ce traduc înăsprirea, de circa doi ani, a tonului său la adresa
    Rusiei pe fondul crizei din Ucraina.

    Îngrijorate de potenţialul militar rusesc
    tot mai mare la graniţele lor, fostele state din blocul sovietic care au aderat
    la Alianţa Nord-Atlantică după încheierea Războiului rece solicită, încă din
    2014, ca NATO să trimită trupe pe teritoriile lor. Chiar dacă atenţia unora din
    cei 28 de aliaţi este îndreptată către sudul continentului european,
    destabilizat de consecinţele conflictului sirian şi de ameninţarea jihadistă,
    reuniunea şefilor de stat şi de guvern de la Varşovia, din 8-9 iulie, va consfinţi o întărire fără
    precendent a capacităţilor militare ale NATO în Est, începută odată cu debutul
    conflictului ucrainean.

    Reuniţi, marţi, la Bruxelles, miniştrii Apărării din
    statele membre ale Alianţei au convenit amplasarea, prin rotaţie de şase până
    la nouă luni, începând din 2017, a patru batalioane multinaţionale în statele
    baltice şi în Polonia. Tot la Bruxelles, miniştrii Apărării din ţările NATO au
    convenit să consolideze securitatea în zona Mării Negre inclusiv prin prezenţa
    în România a unei brigăzi terestre multinaţionale. Subordonată Comandamentului
    Multinaţional de Divizie al NATO pentru Sud-Est de la Bucureşti, această
    brigadă va facilita activităţile de instruire ale NATO în zonă prin intermediul
    unui program susţinut de exerciţii şi instruire.

    Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg: Am întărit, deja,
    prezenţa noastră în Marea Neagră. Avem exerciţii militare şi vom continua. Am
    discutat la întâlnire despre o brigadă multinaţională terestră pe teritoriul
    României. Este un element nou, este propunerea României şi sunt măsuri adaptate
    la provocările de securitate. Nu am stabilit detaliile, dar vom lucra la acest
    lucru. Va fi o prezenţă a NATO întărită. Am salutat propunerea României şi ne
    vom asigura că se va realiza.

    Nu în ultimul rând, Alianţa Nord-Atlantică a
    decis să constituie, pe lângă spaţiile terestru, aerian şi maritim, şi unul de
    apărare cibernetică, prin care să fie apărate comunicaţiile militare dintre
    ţările NATO, devenite ţinte tot mai dese.

    Deciziile finale sunt aşteptate la
    summitul liderilor Alianţei, de luna viitoare, de la Varşovia. Trebuie punctat
    că ele au un caracter defensiv, în concordanţă cu nevoile de întărire a
    apărării naţionale şi a Alianţei. NATO nu doreşte o confruntare cu Rusia, ci un
    dialog constructiv, dar se va apăra împotriva oricărei ameninţări.

    Chiar dacă
    relaţiile NATO cu Rusia sunt la cel mai scăzut nivel de la anexarea, în martie
    2014, a Crimeii şi de la debutul ofensivei rebelilor separatişti pro-ruşi în estul Ucrainei,
    Alianţa nu doreşte un nou Război rece.

  • Relaţiile româno-lituaniene

    Relaţiile româno-lituaniene

    Aflat
    în Lituania în premieră, după învestirea ca şef al statului acum un an şi
    jumătate, preşedintele Klaus Iohannis, a afirmat, după discuţiile cu omoloaga
    sa, Dalia Grybauskaite, că Bucureştiul şi Vilniusul au un parteneriat puternic,
    au interese, viziuni şi valori comune.

    Asemenea celor mai multe state membre UE
    şi NATO din estul şi centrul continentului – Polonia, Slovacia, Ungaria,
    Bulgaria -, România şi Lituania au poziţii similare referitoare la migraţie, în
    sensul că Europa trebuie să-şi protejeze frontierele. Neavând, în trecut,
    colonii peste mări, de unde să vină în metropolă comunităţi însemnate de
    extra-europeni, popoarele din Est nu au, spre deosebire de cele apusene, nici
    experienţa coexistenţei cu populaţii complet diferite lingvistic, cultural şi
    religios. De aici şi reticenţa faţă de ideea de a prelua, intempestiv, mii de
    oameni veniţi din Africa sau Orientul Mijlociu.

    Preşedintele Iohannis şi-a
    reiterat la Vilnius pledoaria pentru soluţii proactive, care să stopeze exodul
    încă din ţările de origine, şi a respins, din nou, ideea sancţiunilor contra
    statelor europene care nu sunt de acord să găzduiască migranţi după cotele
    obligatorii fixate la Bruxelles.

    Şi agenda Summitului NATO de luna viitoare a
    fost analizată în detaliu, la Vilnius, de preşedinţii român şi lituanian, care
    au spus că aşteaptă decizii prin care să fie întărită securitatea regională.
    Legitimă, îngrijorarea celor două ţari faţă de agresivitatea crescândă a Rusiei
    e alimentată tot de istorie. Întâi sub ţari, apoi sub bolşevici, Lituania a
    suportat secole de ocupaţie rusească, iar România a fost ţinta a 12 invazii
    pustiitoare.

    Potrivit trimisului Radio România, Iohannis a subliniat că România
    îşi doreşte o prezenţă aliată cu rol de descurajare, desfăşurată în mod
    echilibrat pe întregul flanc estic al NATO. Pe de altă parte, el a apreciat că
    protestele şi ameninţările Moscovei după recenta inaugurare a scutului american
    antirachetă de la Deveselu sunt exerciţii pur retorice.

    Klaus
    Iohannis: Faptul că acum există o retorică rusească care acuză NATO, acuză
    România pentru inaugurarea facilităţii de la Deveselu face parte din strategia
    de comunicare elaborată în Rusia şi care are o anumită tendinţă de a arăta că
    lucrurile sunt îndreptate împotriva Rusiei. Scutul din care face parte Deveselu
    nu este o structură îndreptată împotriva Rusiei, lucru pe care l-am mai spus
    şi-l vom spune în continuare din simplul motiv că aşa este.

    Doamna Grybauskaite a subliniat, la rândul său,
    că apărarea statelor membre este însăşi esenţa misiunii NATO. Ea a salutat
    dislocarea sistemului antirachetă în România şi a precizat că Lituania sprijină
    astfel de iniţiative.

  • Armata Română, la raport

    Armata Română, la raport

    2015 a fost un an de progrese reale în restabilirea capacităţii
    operaţionale a Armatei Române. Potrivit bilanţului MApN, au fost derulate
    programe majore de înzestrare, între care un avion multirol, aeronave, un
    transportor blindat sau modernizarea
    elicopterului IAR 330. Suplimentarea bugetului destinat apărării a permis şi
    iniţierea unor programe de înzestrare noi, cum ar fi sistemul de rachete
    antitanc portabile, radarul mobil tridimensional, cu distanţă mare de
    descoperire şi platformele de transport multifuncţionale. Armata României a
    participat activ la misiunile NATO cu 764 de militari dislocaţi în teatrele de
    operaţii şi a desfăşurat peste 400 de exerciţii naţionale şi multinaţionale.

    Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, spune că 2016 va fi un an dificil şi mai
    intens decât cel precedent. Mihnea Motoc: Sunt
    aşteptări mari pe care oamenii le au de la armata lor şi de la alianţa din care
    facem parte. Avem o serie de angajamente internaţionale majore de onorat, iar
    evoluţiile din mediul de referinţă sunt din ce în ce mai puţin previzibile.
    Termenele sunt scurte, iar exigenţele, mari. Cu cât incertitudinile mediului
    internaţional cresc, cu atât armata noastră trebuie să fie mai uşor adaptabilă.
    Astăzi, folosirea inteligentă a informaţiei poate aduce avantaje strategice în
    apărare, mai mari decât o divizie de tancuri.

    Prezent la bilanţul MApN,
    preşedintele Klaus Iohannis a menţionat ca priorităţi pentru 2016 punerea în
    practică a strategiei naţionale de apărare şi parteneriatele strategice, în
    special cel cu SUA. Klaus Iohannis: Va
    trebui să ne adaptăm continuu la o realitate complexă şi dinamică. Pentru
    aceasta vom avea nevoie de cunoaştere şi anticipare, de instituţii eficiente şi
    de colaborare atât interinstituţională, în plan intern, cât şi multinaţională,
    cu aliaţii şi cu partenerii. Realitatea în care trăim ne arată permanent
    importanţa unor alianţe şi parteneriate strategice solide în materie de
    securitate şi apărare.

    La rândul său, premierul Dacian Cioloş a subliniat
    responsabilitatea României de a întări securitatea naţională, dar şi de a
    contribui la asigurarea apărării colective în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.
    În acest sens, Guvernul are în vedere creşterea bugetului destinat apărării la
    minimum 2% din PIB în 2017.

    Dacian Cioloş: Va
    fi, de altfel, nevoie de creşterea pe mai departe a capacităţii operaţionale a
    Armatei Române, coroborat cu alocarea de fonduri necesare pentru înzestrare,
    inclusiv cu echipamente majore. Am în vedere, în principal, strategia naţională
    de apărare a ţării pentru perioada 2015 – 2019, Carta Albă a apărării, care în
    prezent se află în faţa Parlamentului, programul de transformare, dezvoltare şi
    înzestrare a Armatei României până în anul 2027 şi în perspectivă, dar şi legea
    privind statutul cadrelor militare, gradaţilor şi soldaţilor, precum şi noul
    Ghid al carierei militare, prevăzute a fi promovate în acest an.

    Înainte
    de summit-ul Alianţei Nord-Atlantice de la Varşovia din vară, în Polonia este
    programat în iunie un exerciţiu militar de amploare – Anaconda 2016, la care vor
    participa 22 de state membre NATO, printre care şi România.

  • Reacţii la acordul cu Iranul

    Reacţii la acordul cu Iranul

    A fost nevoie de 21 de luni de negocieri pentru ca Iranul şi grupul
    ‘5 plus 1’ (Statele Unite, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa şi Germania) să
    încheie un acord privind programul nuclear al Teheranului. Dacă va fi
    respectat, el ar urma să risipească, treptat, temerile privind ambiţiile
    nucleare militare ale Iranului şi să ridice, gradual, de pe umerii acestuia,
    povara sancţiunilor internaţionale.

    Un acord despre care preşedintele american,
    Barack Obama, spunea, lucid, că nu este construit pe încredere, ci pe
    verificare. Inspectorii – a subliniat liderul de la Casa Albă – vor avea acces
    24 de ore din 24 la instalaţiile nucleare cheie ale Iranului, pentru a se
    asigura că acesta nu va transfera materiale nucleare de la instalaţiile
    cunoscute la instalaţiile pe care le ascunde.

    O realizare istorica care, atunci
    când va fi implementată, va întări securitatea internaţională, a calificat NATO
    acordul de marţi.

    La Bucureşti, Ministerul Afacerilor Externe a salutat, la
    rândul său, înţelegerea. Esenţială – consideră MAE român – este implementarea
    pe deplin a măsurilor asumate, astfel încât comunitatea internaţională să poată
    conta, în permanenţă, pe garanţii incontestabile asupra naturii exclusiv
    paşnice a programului nuclear iranian, în acord cu dreptul legitim al Iranului
    de a utiliza paşnic energia nucleară.

    Moscova a profitat abil de entuziasmul
    provocat de încheierea acestui acord pentru a reveni la una din chestiunile
    care îi dau frisoane: instalarea în Europa de elemente antibalistice. Ministrul
    rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că Rusia se aşteaptă ca Statele
    Unite şi NATO să anuleze planul de instalare a elementelor antirachetă pe
    continent, în noul context creat de acordul marilor puteri cu Iranul în
    domeniul nuclear.

    Amintim că Moscova a exprimat în mai multe rânduri preocupări
    în legătură cu elementele antirachetă care vor fi instalate în România,
    Polonia, Spania şi Turcia.

    Recent, Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului rus
    pentru Securitatea Naţională, afirma că sistemele antibalistice ale Alianţei
    Nord-Atlantice sunt îndreptate împotriva Rusiei şi Chinei. Ameninţarea
    balistică la adresa NATO este în creştere. Numeroase ţări deţin sau încearcă să
    dobândească tehnologie balistică.

    Acordul internaţional cu Iranul nu modifică
    situaţia a replicat un oficial al Alianţei, sub acoperirea anonimatului.
    Potrivit acestuia, sistemul antirachetă va proteja aliaţii europeni ai NATO de
    ameninţările balistice, deci este justificat atât timp cât rachetele balistice
    există şi au capacitatea de a atinge partea europeană a NATO. Scopul – a
    precizat el – este contracararea tuturor ameninţărilor din afara zonei
    euroatlantice. Statele Unite şi NATO au afirmat, repetat, că elementele
    antirachetă instalate în Europa nu sunt îndreptate împotriva Rusiei, ci au
    rolul de a contracara ameninţări provenind din ţări care nu se conformează
    reglementărilor internaţionale.

  • NATO şi securitatea est-europeană

    NATO şi securitatea est-europeană

    NATO nu vrea să intre într-o cursă a înarmării cu Rusia, dar trebuie să
    răspundă mediului de securitate, atunci când acesta se modifică – a ţinut să
    precizeze secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, miercuri, în
    deschiderea reuniunii de la Bruxelles a miniştrilor Apărării din statele
    membre.

    Pentru secretarul general, lucrurile sunt limpezi: consolidarea
    militară a Alianţei nu e decât un răspuns la actele agresive ale Rusiei în
    estul Europei. Anexarea unui teritoriu nu este un act defensiv, este un act de
    agresiune – a mai spus Stoltenberg, cu trimitere la ocuparea de către Moscova,
    în martie 2014, a peninsulei ucrainene Crimeea. Mai mult, adaugă el, Rusia
    continuă să trimită trupe şi echipamente în sprijinul rebelilor separatişti din
    regiunile estice a Ucrainei. Toate acestea, a conchis Stoltenberg, obligă NATO
    să suplimenteze consistent efectivele Forţei sale de Reacţie Rapidă: Ne
    aşteptăm ca această forţă să ajungă până la 40 de mii de efective militare.
    Aceasta este o creştere substanţială în comparaţie cu nivelul anterior de 13
    mii de militari. Vom îmbunătăţi de asemenea planificarea noastră în avans şi
    vom accelera politica militară de luare a deciziilor. Mă aştept că vom spori şi
    mai mult puterea şi capacitatea de răspuns a forţei NATO, inclusiv aerian,
    maritim şi componentele forţelor speciale.

    Primul între egali în
    rândurile Alianţei, Washingtonul a anunţat, anterior, că va desfăşura, preventiv, armament
    greu în ţările din Europa de Est. Astfel, de la Marea Baltică, în Lituania, la
    Marea Neagră, în România, aliaţii est-europeni vor găzdui tancuri,
    transportoare blindate şi piese de artilerie care pot echipa o forţă alcătuită
    din circa cinci mii de militari americani. Miniştrii Apărării din statele
    membre NATO au mai decis să aprobe şi un pachet de asistenţă financiară pentru
    consolidarea capacităţilor de apărare ale Republicii Moldova (ex-sovietică,
    majoritar românofonă). Enclavă între România şi Ucraina, aceasta nu e membră
    NATO. În plus, potrivit unui articol din Constituţie, pe care tot mai mulţi îl
    califică drept caduc, e stat neutru. Ceea ce o face cu atât mai vulnerabilă la
    redeşteptatul apetit teritorial al Rusiei.

    În numele Bucureştiului, ministrul
    Mircea Duşa a salutat decizia, pe care o consideră o investiţie nu numai în
    securitatea şi stabilitatea statului vecin, ci şi ale României. Duşa mai afirmă
    că ar trebui urgentată deschiderea unui birou de legătură al NATO în Republica
    Moldova.

    În 1992, amintesc experţii militari, Moscova a exersat acolo, cu succes,
    la scară mai mică, agresiunea de azi din Ucraina. Atunci, la nici un an după
    ce-şi proclamase independenţa, Chişinăul îşi pierdea, de facto, autoritatea
    asupra regiunii secesioniste pro-ruse Transnistria, într-un conflict
    armat soldat cu sute de morţi şi tranşat odată cu intervenţia trupelor ruse de
    partea separatiştilor.

  • Noua lege electorală a trecut de Senat

    Noua lege electorală a trecut de Senat

    Proiectul
    noii legi electorale din România a trecut, miercuri, de Senat, urmând ca
    deputaţii să aibă ultimul cuvânt, Camera Deputaţilor fiind for decizional în
    acest caz. Astfel, la scrutinul parlamentar de anul viitor ar urma să se revină
    la votul pe liste de partid, iar numărul aleşilor să fie mai mic decât în
    actualul Legislativ stufos, care numără 412 deputaţi şi 176 de senatori.

    Aprobat cu o largă majoritate de senatori, proiectul de lege stabileşte că norma
    de reprezentare va fi de un deputat la 73.000 locuitori şi un senator la
    168.000 locuitori. În urma aplicării acestui algoritm, Parlamentul va avea 308
    deputaţi şi 134 de
    senatori, 18 parlamentari ai minorităţilor şi şase din partea diasporei.
    Reprezentanţii tuturor formaţiunilor politice au votat această propunere
    legislativă.

    În timpul dezbaterilor generale de la Senat, PNL şi PSD au salutat la unison
    acest proiect de lege. Prin adoptarea lui se revine la normalitate, în sensul
    că va fi un vot proporţional pe liste, a apreciat liberalul Puiu Haşotti. Este
    sistemul care a funcţionat foarte bine până în 2004, este sistemul valabil în
    majoritatea ţărilor care au vot proporţional pe liste. Două rânduri de alegeri,
    în 2008 şi 2012, au demonstrat, pe de altă parte, că actuala lege a alegerilor
    parlamentare este una profund greşită, care creează şi dispute politice, a mai
    spus Haşotti. Iniţiativa legislativă prevede, de asemenea, că pragul electoral
    va fi de 5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional sau 20%
    din voturile valabil exprimate în cel puţin patru circumscripţii electorale
    pentru toţi competitorii electorali.

    În cazul alianţelor politice şi alianţelor
    electorale, la pragul de 5% se adaugă, pentru al doilea membru al alianţei, 3%
    din voturile valabil exprimate pe întreaga ţară şi, pentru fiecare membru al
    alianţei, începând cu al treilea, câte un singur procent din voturile valabil
    exprimate în toate circumscripţiile electorale, fără a se putea depăşi 10% din
    aceste voturi.

    Ideea reformării parlamentului nu este una nouă, în urmă cu
    câteva luni şeful statului, Klaus Iohannis, având chiar consultări cu
    reprezentanţii partidelor pe chestiuni electorale. În
    urma discuţiilor, s-a convenit un calendar care presupune ca până la finele sesiunii România să aibă un nou pachet de legi privind alegerile, votul din diaspora, respectiv finanţarea partidelor. Preşedintele pleda atunci pentru scoaterea temei
    reducerii numărului de parlamentari din sfera
    populismului, subliniind că este de dorit un Parlament mai mic nu pentru că
    democraţia este costisitoare, ci pentru că se vrea un Parlament eficient.

  • NATO şi estul Europei

    NATO şi estul Europei

    Declarat pro-occidentale, guvernele de la Kiev şi Chişinău au intrat, graţie acordurilor de asociere şi liber-schimb încheiate anul trecut, în anticamera UE, dar nu par defel grăbite să-şi asume candidatura la admiterea în NATO. Iar această indecizie le face cu atât mai vulnerabile la agresivitatea revanşardă a Rusiei.



    Republica Moldova a semnat cu NATO un plan individual de acţiuni, care prevede aprofundarea cooperării dintre Chişinău şi structurile euroatlantice, precum şi reformarea şi modernizarea sectorului de securitate şi apărare. Militarii Republicii Moldova au participat, deja, la exerciţii comune cu forţele NATO, iar zilele acestea un contingent se află în România vecină, unde se antrenează alături de camarazi români, americani şi britanici. Blocată, însă, de prevederile propriei Constituţii, Republica Moldova e definită drept stat neutru.



    În realitate, neutralitatea sa nu este garantată la nivel internaţional. Şi, nefiind în NATO, ci doar partenere ale Alianţei, Republica Moldova şi Ucraina nu intră sub incidenţa celebrului articol 5 al Cartei nord-atlantice, care transformă agresiunea contra unuia dintre membri într-un atac împotriva tuturor. Cu toate acestea, Alianţa se declară pregatită să sprijine integritatea lor teritorială şi să contribuie la menţinerea stabilităţii regionale. Acesta e mesajul cu care a venit, joi, în premieră, la Chişinău, adjunctul Comandantului Suprem al Forţelor Aliate în Europa, generalul Adrian Bradshaw: “Suntem gata să asistăm Republica Moldova într-un mod în care să sprijinim neutralitatea, şi independenţa, şi suveranitatea ţării voastre, pentru interesele întregii regiuni.”



    Noul ministru al Apărării în Executivul de la Chişinău, Viorel Cibotaru, a calificat vizita lui Bradshaw drept un pas important pentru consolidarea relaţiilor de parteneriat cu Alianţa Nord-Atlantică. El crede că acestea se vor amplifica, mai ales în contextul în care NATO acordă un interes sporit Europei de Est.



    Alianţa, subliniază şi expertul în domeniul securităţii Iurie Pîntea, este cea mai importantă organizaţie politico-militară cu care cooperează Republica Moldova. El i-a declarat corespondentului Radio România la Chişinău că asistenţa furnizată de NATO se cifrează la milioane de dolari şi a subliniat: “Ce s-a întâmplat în Ucraina arată că noi nu suntem absolut deloc securizaţi. Deci, cooperarea cu asemenea structuri care încearcă să găsească răspuns colectiv la provocările comune este un imperativ.”



    Experţii deplâng faptul că, la Chişinău, forţele politice care optează pentru aderarea la NATO rămân marginale. Liberalii, cei mai decişi promotori ai opţiunii euroatlantice, au trecut, anul acesta, în opoziţie, iar restul clasei politice e reticentă, fără să poată, însă, oferi vreo alternativă viabilă la NATO.

  • Consiliul NATO – Rusia

    Consiliul NATO – Rusia

    În ziua de 27 mai 1997, la Paris, NATO şi Rusia semnau Actul fondator privind relaţiile, cooperarea şi securitatea reciproce. Atmosfera era relaxată şi evenimentul avea un caracter de evidentă normalitate. Documentul, cu un titlu original, îşi propunea respectarea reciprocă de către ţările membre NATO şi Rusia a unor principii esenţiale ale dreptului internaţional, precum suveranitatea şi integritatatea teritorială a tuturor statelor, nerecurgerea la forţă şi la ameninţarea cu forţa, rezolvarea tuturor diferendelor prin mijloace paşnice. Evenimentul avea o importanţă excepţională, aducând la o prietenoasă masă comună cele două mari puteri militare ce se confruntaseră o jumătate de secol, aflându-se, uneori, chiar pe marginea prăpastiei. Era şi o evoluţie normală, în extraordinara atmosferă de deschidere optimistă din anii 90, după prăbuşirea comunismului, chiar şi a Uniunii Sovietice, încetarea războiului rece, chiar şi căderea apartheidului în Africa de Sud şi negocierile israeliano-palestiniene. NATO avea relaţii de-a dreptul colocviale cu fostele ţări comuniste din Estul Europei, acum candidate oficiale la aderarea la organizaţiile vestice, Uniunea Europeană şi NATO.



    Chiar în 1991 a fost creat Consiliul Cooperării Nord-Atlantice care, în 1997, a devenit Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic. Era mai mult decât simpla modificare a unui cuvânt, era chiar evoluţia de la cooperare la parteneriat între cele două forţe ale balanţei strategice mondiale. Aceste structuri asigurau dialogul constituţional dintre cele două mari grupuri de ţări.



    Relaţia cu Rusia avea nevoie, însă, de o atenţie specială astfel că Actul fondator semnat la Paris, în 1997, a dus la crearea unui Consiliu Permanent Comun, devenit, în 2002, Consiliul NATO-Rusia. În 1999, trei ţări foste comuniste – Cehia, Polonia, Ungaria — aderau la NATO, aducând Alianţa tot mai aproape de frontierele Rusiei.



    În acelaşi an, NATO bombardează Serbia, o acţiune în afara frontierelor ţărilor membre, iar pe aeroportul din Kosovo soldaţii ruşi şi cei americani se privesc încruntaţi, faţă în faţă. În ultima zi a anului 1999, preşedintele restabilirii statului rus postsovietic, Boris Elţîn, demisionează înainte de termen şi îi lasă locul direct lui Vladimir Putin. Era de câteva luni prim ministru, dar în acelaşi timp era aproape necunoscut pe scena politică.



    Evoluţia ulterioară a noului om providenţial de la Moscova este cunoscută. E deja celebră şi funcţională formula speculativă de a se roti la putere, de fapt la funcţia de preşedinte al Rusiei, cu aparenţa respectării legalităţii şi constituţionalităţii, aşa cum au fost ele stabilite în anii 90, de reconstrucţie a statului rus şi de relaxare a relaţiilor internaţionale.



    În discursul din 18 martie 2014, de preluare a Crimeii, Vladimir Putin a etalat o gamă largă de reproşuri la adresa NATO, adunate în anii de colaborare şi cooperare între cele două puteri militare. În acest discurs, istoria însăşi este interpretată şi renegată. Rusiei din anii 90, perioada pre-Putin, când se clădeau relaţii amicale de cooperare între Rusia şi NATO, i se reproşează că a distrus Uniunea Sovietică şi nu a continuat proiectul, dezvăluit clar de preşedintele Putin în 2014, de a reface Uniunea Sovietică, inclusiv prin transformarea Comunităţii Statelor Independente din acei ani, cu Rusia şi Ucraina în interior, în această nouă statalitate post-sovietică.



    Consiliul NATO-Rusia nu a fost desfiinţat. Cooperarea, însă, este atât de îngheţată încât ne aminteşte până la frisoane de războiul rece de pe vremuri.

  • Finalul previzibil al crizei politice

    Finalul previzibil al crizei politice

    Uniunea Social Liberală a agonizat destul, a considerat PNL, numărul doi în ceea ce se dorea, la creare, cea mai puternică alianţă politică din istoria postcomunistă a României.



    După mai bine de 2 săptămâni de tensiuni şi certuri publice provocate, în principal, de viziunile total diferite asupra restructurării cabinetului, liberalii au decis să se despartă de PSD şi să se retragă din toate posturile ministeriale şi din toate agenţiile guvernamentale unde numiseră demnitari.



    La sfârşitul unei reuniuni agitate a conducerii PNL, preşedintele partidului, Crin Antonescu, a explicat că dizolvarea USL a venit firesc, deoarece aceasta îşi pierduse raţiunea de a exista. Crin Antonescu: Mi s-a părut cinstit să nu prelungim un festival de ipocrizie ci să avem noi curajul să constatăm ceea ce este categoric adevărat din perspectiva noastră şi anume că USL nu mai există pentru că nu mai avea sens să existe, pentru că nu mai urmăream cu toţii obiectivele angajate”.



    PSD s-a pregătit pentru scenariul divorţului, deşi anterior oficializării, liderul său, premierul Victor Ponta, mai lansase un apel la împăcare către PNL. Social-democraţii au dezvăluit că au început, deja, discuţiile cu UDMR pentru formarea unei noi majorităţi. Pe 4 martie — spun ei – Victor Ponta va anunţa un nou cabinet, din care vor face parte, probabil, PSD, aliaţii săi mai mici PC şi UNPR, şi UDMR.



    Analiştii anticipaseră evenimentele care se petrec acum pe scena politică. Ei spun că motivul real al destrămării USL nu este refuzul lui Victor Ponta de a-l accepta pe primarul liberal al Sibiului, Klaus Johannis, ca vicepremier şi ministru de Interne. Crin Antonescu ar fi luat decizia ieşirii din guvern şi despărţirii de PSD din momentul în care a înţeles că acesta nu va respecta înţelegerea de a-l susţine la prezidenţialele din toamnă şi va nominaliza un candidat propriu pentru funcţia supremă, poate chiar pe însuşi Victor Ponta.



    Pe de altă parte, Uniunea Social Liberală a fost din naştere un proiect discutabil, promovat de doi lideri despărţiti de doctrine şi uniţi doar de adversitatea faţă de Traian Băsescu. Eşecul USL dovedeşte că un astfel de parteneriat, clădit aproape exclusiv pe rivalitatea comună faţă de o terţă tabără, are şanse mici să dureze. USL a sucombat fără ca vreunul din marile sale obiective – demiterea preşedintelui, revizuirea Constituţiei, descentralizarea şi reorganizarea administrativ-teritorială – să fi fost atins.



    În trei ani, USL a reuşit un singur lucru notabil, să ajungă la putere cu o majoritate de 70%, pentru a se prăbuşi, acum, sub propria greutate.