Radio România Internațional

Tag: aliante

  • Cine va forma Guvernul?

    Cine va forma Guvernul?

    Rezultatele alegerilor
    parlamentare de duminică din România arată că niciun partid nu a obținut un
    scor care să-i permită să formeze singur Guvernul. Astfel, formațiunile care
    vor alcătui noul Parlament     – PSD,
    PNL, USR PLUS, UDMR şi AUR –     sunt nevoite să poarte negocieri în vederea
    formării unei majorități pentru constituirea noului Executiv.


    Preşedintele PNL,
    Ludovic Orban, care a demisionat din funcția de premier, spune că obiectivul său este acela de a forma un
    guvern alături de partenerii cu aceeaşi orientare politică.

    Am convingerea că, în zilele care vor urma, negocierile
    vor duce cu adevărat la un guvern care să aibă capacitatea de a duce România
    înainte şi, mai ales, de a pregăti relansarea economică a României după ce vom
    trece de pandemieˮ.


    La rândul său, prim-vicepreşedintele PSD, Sorin
    Grindeanu, consideră că social-democraţii, acum în opoziție, au dreptul legitim
    de a face prima nominalizare pentru funcţia de premier şi de a forma o majoritate parlamentară. Votul de la alegerile de duminică a sancţionat conducerea ţării pentru modul în
    care a gestionat actuala criză, este de părere Sorin Grindeanu:

    Un
    vot de blam faţă de modul în care au sfidat o ţară întreagă, faţă de modul
    dezastruos în care au gestionat pandemia şi economia. Prin votul românilor, PSD
    a primit cea mai mare legitimitate de a avea premierul şi de a încerca să facă
    o majoritateˮ.


    Sorin Grindeanu a mai spus că există şanse spre zero pentru
    o înţelegere cu Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), surpriza acestor
    alegeri, urmând ca o decizie finală să fie luată în Consiliul Politic Naţional
    al formaţiunii.


    Alianța USR PLUS a anunțat că este gata să-şi asume guvernarea alături de PNL şi UDMR. Copreședintele
    Alianței, Dacian Cioloş, a afirmat că este nevoie de un plan de reforme care să dea predictibilitate românilor şi României, cât mai repede.
    Copreşedintele USR PLUS, Dan Barna, a menționat că orice negociere
    pentru formarea unei viitoare coaliţii de guvernare se va face
    pe baza documentului intitulat Revoluţia bunei guvernări.

    Crearea unei majorităţi
    decente din USR PLUS, PNL şi UDMR, o majoritate care să poată să ducă la
    îndeplinire aceste angajamente legate de pensiile speciale, legate de
    eliminarea imunităţilorˮ.


    Abia înființată și nou intratăîn Parlament, Alianţa pentru Unirea Românilor a anunțat că va rămâne în opoziţie. Copreședintele Alianței,
    George Simion, a precizat:

    Alianţa pentru Unirea Românilor nu
    tranzacţionează voturile susţinătorilor. Nu putem să facem o coaliţie nici cu
    aşa-zisa stângă, nici cu aşa-zisa dreaptăˮ.     George Simion a adăgat că
    parlamentarii AUR își propun, în primul rând, să schimbe legile electorale,
    calificând drept ‘dezastruos’ modul în care a fost organizat procesul de vot în
    diaspora.


    La rîndul său, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus că
    formaţiunea sa va încerca să asigurare un echilibru în Parlament. El este de
    părere că noul Guvern ar trebui să fie format cât mai repede, astfel
    încât, până la sfârşitul anului, să fie adoptată Legea bugetului pe anul
    viitor.



  • Generalul Maurice Sarrail

    Generalul Maurice Sarrail

    România a beneficiat
    la finalul primului război mondial de un consistent sprijin din partea unor
    medii franceze influente și din partea unor personalități civile și militare
    franceze. Numele generalului Henri Berthelot, al geografului Emmanuel de
    Martonne, al contelui de Saint-Aulaire sunt binecunoscute azi. Însă au fost și
    alte personalități care și-au manifestat sprijinul pentru cauza românească încă
    din timpul războiului, una dintre ele fiind generalul Maurice Sarrail. Născut
    în 1856 la Carcassonne, Sarrail a absolvit Academia militară de la Saint-Cyr în
    1877. În timpul războiului, a luptat la Verdun, pe Marna și în Ardeni. A fost
    numit la comanda unui corp expediționar trimis în Macedonia pentru a proteja
    aliații Franței. A fost destituit în decembrie 1917 de la comanda corpului
    francez din cauza asocierii lui cu un cerc de politicieni socialiști care au
    provocat o criză. Până la sfârșitul războiului a trăit retras în casa sa de la
    țară.


    În 1916, după o
    așteptare nerăbdătoare de doi ani, România intra în război alături de Antanta
    formată din Franța, Marea Britanie și Rusia. României i se promiseseră
    teritorii locuite de români din Austro-Ungaria și, din punct de vedere militar,
    declanșarea unei ofensive în zona orașului grecesc Salonic unde acționau
    diviziile franceze de sub comanda generalului Sarrail. Eșecul coordonării
    operațiunilor Antantei în Balcani a făcut ca România să ajungă într-o situație
    disperată în vara anului 1917: capitala era ocupată, autoritățile refugiate în
    Moldova, apariția epidemiilor de tifos, refugiații și suprapopularea, lipsa
    alimentelor. În acel moment, oamenii de cultură români au sesizat ocazia de a
    ridica moralul trupelor române și a populației prin afișarea publică a
    stindardului liturgic care aparținuse victoriosului principe Ștefan cel Mare al
    Moldovei, o broderie aflată în posesia mănăstirii Zographou de la muntele
    Athos. Problema stindardului a ajuns una dintre priorităţile politicii interne
    şi externe româneşti în vara dezastruosului an 1917. Comandanții francezi s-au
    raliat imediat ideii și au făcut ca românii să intre în posesia acelui simbol.


    Istoricul Ernest
    Oberlander-Târnoveanu, directorul Muzeului de Istorie a României, crede că
    generalul Maurice Sarrail a fost atunci omul providențial pentru cauza
    românească. Cuvântul cel mai
    greu l-a avut generalul Maurice Sarrail. Noi îl ştim pe Sarrail din celebrul
    adagiu al armatei române din 1916, O Sarrail, Sarrail, Sarrail, noi ne batem
    şi tu stai! Uite însă că la judecata istoriei, când umblăm şi scotocim în
    toate documentele pe care nimeni n-a vrut să le citească timp de 100 de ani,
    constatăm că Sarrail a oferit poporului român un dar de nepreţuit. Astăzi, şi
    chiar după război, n-ar mai fi fost posibil sub nicio formă să recuperăm acel
    stindard de la Zographou. A existat şi un avantaj în acel context. Zographou
    era o mănăstire bulgărească, aliaţii erau în război cu Bulgaria şi cei de la
    Zographou au fost victime colaterale, ca să spun aşa, ale acelei situaţii.
    Istoria îşi are propriile legi şi reguli şi ce contează la judecata finală este
    rezultatul nu tot felul de amănunte mici pe care alţii nu le mai ştiu.


    Armata franceză însă
    nu era o armată formată din barbari și neleguiți, care să jefuiască civilii ori
    să permită jafuri și suferințe în rândurile populației inocente. Și totuși,
    drapelul de luptă al lui Ștefan cel Mare trebuia să ajungă în posesia aliaților
    români. Ernest Oberlander-Târnoveanu știe care a fost soluția găsită de francezi. Pentru că de foarte multă
    vreme m-am ocupat de acest subiect, al istoriei recuperării steagului, sunt
    convins, şi o spun public, că francezii au plătit pentru acest steag. Cu
    siguranţă, în arhivele militare franceze se păstrează chitanţa şi cred că au
    plătit o sumă consistentă. Călugării de la Zographou nu au mai cerut niciodată
    steagul înapoi ştiind că l-au vândut. Sarrail ne-a făcut un dar pe banii
    contribuabilului francez, astăzi, la 100 ani de la evenimente, stindardul este
    aici şi aceasta contează foarte mult.


    Consulul României la
    Atena Gheorghe Ionescu a propus decorarea ceor care aduseseră mari servicii
    României în anii războiului. Între ei, și generalul Sarrail. Ernest Oberlander-Târnoveanu. Sunt documente olografe ale lui
    Ionescu care solicită primului ministru ca locotenetul Dich, şeful garnizoanei
    ruse, şi căpitanul Gilbert Gidel să fie decoraţi. Şi în partea de sus a paginii
    este o rezoluţie în care se spune că se pregătise decretul regal pentru ca
    Gidel să primească Steaua României în grad de comandor, un grad foarte mare,
    adică patru trepte. Ionescu insistă să se acorde un ordin şi generalului
    Sarrail subliniind ce rol important avusese generalul şi ce rol important putea
    avea în viitor pentru a-i proteja pe românii din Macedonia. Era zona frontului
    şi ştim ce atrocităţi suferiseră civilii din Balcani. Mai mult decât atât,
    aliaţii francezii au fost încă o dată la înălţimea situaţiei istorice şi li s-a
    solicitat ca stindardul să fie trimis în Franţa cu o navă militară. Francezii
    au acceptat, steagul a fost încredinţat unui maior, S. Dion, el a luat steagul,
    pus într-o cutie de tablă şi sigilat cu sigiliul Consulatului român. Steagul a
    pornit de la Salonic la Atena, acolo a schimbat nava, şi a ajuns la Marsilia.
    Şi îl vedem la Paris, în curtea Sorbonei.


    Generalul Maurice
    Sarrail a murit în 1929 la Paris. A fost un prieten al României și la locul
    potrivit atunci când a fost neoie de el.

  • 100 de ani de captivitate a tezaurului României în Rusia

    100 de ani de captivitate a tezaurului României în Rusia

    Se spune că ţările nu au prieteni, ci numai interese. Însă istoria
    contrazice această afirmaţie simplistă. În trecut, găsim numeroase exemple de
    prietenie între ţări care au însemnat alianţe militare, matrimoniale ori
    încredinţare de secrete şi valori. Nu sunt puţine cazuri în care o ţară a
    oferit, pentru păstrare, unei ţări prietene propriul tezaur, unul dintre cele
    mai de preţ bunuri, pentru a nu cădea în mâinile duşmanului. Un astfel de gest
    de prietenie a fost cel al trecerii tezaurului Poloniei prin România, în
    septembrie 1939, atunci când ţara fusese atacată şi de Germania nazistă, şi de
    Uniunea Sovietică.

    Dar alianţele pot fi
    trădate, ca şi prieteniile. În primul război mondial, România s-a alăturat
    Antantei formate din Franţa, Anglia şi Rusia. În numele alianţei de prietenie,
    tezaurul României a fost transportat la Moscova pentru a nu fi capturat de
    armata germană care a ocupat Bucureştiul şi întreaga parte de sud a României în
    decembrie 1916. Între 12 şi 14 decembrie 1916, în gara din Iaşi se încărcau în
    17 vagoane un număr de 1738 casete în care se afla depozitat aurul României sub
    formă de lingouri şi monede diverse. Valoarea era de aproximativ 315 milioane
    lei aur. În alte două casete erau bijuteriile reginei Maria, evaluate la 7
    milioane lei aur. Transportul a sosit la Moscova pe 21 decembrie 1916. Un al
    doilea transport a avut loc în vara anului 1917, în 3 vagoane fiind încărcate
    valorile Băncii Naţionale a României cu o valoare declarată de 1,6 miliarde
    lei, din care aur efectiv în valoare de aproximativ 575.000 lei. Arhiva era
    evaluată la 500.000 lei, iar restul reprezenta titluri, efecte, depozite şi
    alte valori. În alte 21 de vagoane, în 1.661 de casete, erau bunurile Casei de
    Depuneri în valoare de 7,5 miliarde lei. Al doilea transport a ajuns la Moscova
    pe 3 august 1917. Alte bunuri şi colecţii particulare de obiecte de artă au
    însoţit tezaurul României pentru a fi depozitate la Kremlin.


    Istoricul Ioan Scurtu
    crede că plecarea tezaurului României în Rusia a fost o pierdere greu de
    estimat: România a pierdut
    atunci tezaurul Băncii Naţionale a României prin care se asigura circulaţia
    financiară normală pe cuprinsul vechii Românii. Pe lîngă tezaurul Băncii
    Naţionale, sunt multe alte valori care depăşesc cu mult valoarea tezaurului
    Băncii Naţionale de 93 de tone în lingouri de aur. Dar mai există obiecte de
    artă, tablouri, obiecte de cult, covoare, alte bunuri cu valoare istorică şi
    valoare sentimentală. Cred că, practic, nici nu se poate face o estimare a
    valorii într-o monedă naţională, leu, dolar sau rubla, a ceea ce reprezenta
    tezaurul românesc deoarece unele piese sînt extrem de greu de evaluat. Cum
    poate fi evaluată, de exemplu, o cristelniţă din secolul al 15-lea? Ea poate
    avea o valoare artistică, ea singură depăşeşte valoarea metalului sau o valoare
    a fineţii lucrăturii, a artei meşteşugăreşti. Prin pierderea acestui tezaur,
    România a devenit mai săracă în propriile sale valori bazându-se pe faptul că
    acest tezaur va fi restituit ca între nişte ţări civilizate care îşi respectă cuvântul
    dat, cu respect pentru normele dreptului internaţional.

    Dar revoluţia
    bolşevică a dus la ruperea relaţiilor diplomatice dintre România şi Rusia, în
    ianuarie 1918, din iniţiativa lui Lenin, printr-o notă diplomatică adresată
    guvernului român. În notă se preciza că tezaurul românesc rămânea confiscat
    pentru oligarhia română şi urma să fie restituit, cândva, poporului muncitor.
    L-am întrebat pe istoricul Ioan Scurtu dacă guvernanţii de atunci ai României
    au avut o opţiune mai bună:
    A existat ideea trimiterii tezaurului în Suedia, unde era mai la adăpost, dar
    rămânea problema transportului. Cum putea fi transportat tezaurul până acolo
    fără ca trupele germane să-l intercepteze şi să-l captureze? Noi discutăm acum
    dintr-o perspectivă temporală şi din acest punct de vedere eu cred că
    trimiterea în Rusia a fost o greşeală. Dar dacă ne punem în locul celor care au
    decis în epocă, atunci nu cred că ne mai putem lansa în astfel de aprecieri. Aş
    vrea să spun că exista o adevărată psihoză, la sfârşitul anului 1917, că
    Moldova va fi ocupată, mulţi parlamentari părăsiseră Iaşii şi se refugiaseră la
    Odessa. Exista chiar ideea ca guvernul însuşi să părăsească Moldova şi a fost
    nevoie de intervenţia regelui Ferdinand şi a lui Brătianu pentru ca miniştrii
    să nu plece. Guvernul însuşi a intrat în acea psihoză, există relatări despre
    dimensiunile acelei psihoze. Politicianul liberal I. G. Duca povestea că
    garniturile de tren erau deja încărcate şi încă mai veneau cetăţeni care
    aduceau bunuri, în lăzi, pentru a le urca în tren pentru a fi transportate la
    Moscova, de unde urma să fie recuperate după război. Guvernul a intrat în acea
    psihoză şi n-a putut anticipa ce se va întâmpla, că Rusia nu-şi va respecta
    cuvântul dat.



    La sfârşitul războiului, diplomaţia română a iniţiat repetate negocieri
    pentru redobândirea tezaurului. În 1935, URSS a înapoiat documente de arhivă şi
    cele care aparţineau Academiei Române, iar în 1956 a hotărât să mai retrocedeze
    o mică parte, cea mai importantă restituire fiind tezaurul de la Pietroasa
    supranumit Cloşca cu puii de aur. În ciuda faptului că în iulie 2003, cu
    ocazia semnării tratatului de bază dintre România şi Federatia Rusă, problema
    tezaurului urma a fi discutată, nici până astăzi ea nu a fost soluţionată. După
    100 de ani, tezaurul românesc este încă la Moscova ca prizonier al unei
    prietenii trădate.

  • Politica românească după alegerile locale

    Politica românească după alegerile locale

    Văzute exclusiv prin prisma rezultatelor obţinute la nivelul
    întregii ţări, alegerile locale desfăşurate, duminică, în România, au fost un
    succes pentru PNL, principala formaţiune a Dreptei. Cu 32-33 procente,
    liberalii sunt în urma câştigătorului, PSD, cu doar cinci puncte. O poziţie
    care le-ar permite să atace parlamentarele de la toamnă cu încredere.

    Perspectiva se schimbă radical atunci când este analizat scorul din Bucureşti.
    În capitala cândva fief tradiţional al Dreptei liberale, PSD şi-a adjudecat tot
    – primăria generală, cele şase primării de sector, consiliile locale sectoriale
    şi consiliul general al municipiului. Şi ameninţă să impună toate deciziile pe
    care le doreşte, fără ca vreo forţă politică să i se opună, graţie alianţei cu
    dizidenţa liberală ALDE. Ceea ce dă frisoane PNL nu este numai rezultatul,
    calificat unanim de comentatori drept un dezastru, ci faptul că acest partid
    riscă să nu mai reprezinte alternativa la PSD.

    La nivelul capitalei, acest
    statut este revendicat, după locale, de Uniunea Salvaţi Bucureştiul, fost ONG
    transformat în partid. USB, prin tenacele său lider Nicuşor Dan şi
    profesioniştii oneşti pe care i-a promovat, se anunţă capabil să răspundă
    exigenţelor de integritate ale acelui segment de electorat instruit şi decis să
    nu mai tolereze politica de talcioc, corupţia şi incompetenţa partidelor
    tradiţionale. Mesajul transmis de acest electorat PNL este limpede: ori se supune unei schimbări profunde de
    mentalitate şi abordare, ori intră în vrie cu riscul dezarticulării şi
    extincţiei, de facto, aşa cum s-a întâmplat cu PNŢCD, vioara întâi a guvernării
    la sfârşitul anilor 90 şi extraparlamentar astăzi.

    Şefii filialelor de sector
    şi preşedintele pe Bucureşti şi-au asumat eşecul şi au demisionat. Voci critice
    din partid au cerut şi plecarea secretarului general, Ilie
    Bolojan, considerat responsabil pentru eşec în calitatea sa de şef al campaniei
    electorale. Acesta a fost, însă, reconfirmat, un semnal clar că orice revoltă
    internă împotriva conducerii PNL, incluzându-i aici pe copreşedinţii Alina
    Gorghiu şi Vasile Blaga, va fi
    înăbuşită.

    În tabăra stângii, care jubilează după scrutinul local, prioritatea
    este constituirea de alianţe la nivel local şi judeţean cu partenerii loiali de
    până acum, UNPR şi ALDE. Ar mai fi, totuşi, una: eliminarea de la şefia Camerei
    Deputaţilor a lui Valeriu Zgonea, înlăturat din partidul la vârful căruia s-a
    aflat pentru curajul de a-i cere preşedintelui Liviu Dragnea să facă un pas în
    spate după ce a fost condamnat cu suspendare în dosarul privitor la
    referendumul din 2012 de demitere a preşedintelui de atunci, Traian Băsescu. Social-democraţii au modificat
    regulamentul în aşa fel încât Zgonea să poată fi înlocuit, însă cel vizat
    contestă noile reglementări, pe motiv că procedurile
    parlamentare nu au fost respectate în acest caz.

  • Rezultate şi alianţe după alegerile locale

    Rezultate şi alianţe după alegerile locale

    Harta post-electorală a României e, predominant, bicoloră. Amândouă cu peste 30% din sufragii la alegerile locale de duminică, PSD şi PNL şi-au păstrat majoritatea fiefurilor tradiţionale — în sud şi est pentru social-democraţi, în vest, centru şi nord-est pentru liberali — şi ştiu exact pe ce redute pot conta la scrutinul legislativ de la sfârşitul anului. Până atunci, partidele trebuie, însă, să împartă cărţile în administraţia locală şi, în primul rând, şefia celor 41 de consilii judeţene, ai căror preşedinţi n-au mai fost aleşi de cetăţeni, ci vor fi desemnaţi dintre consilieri.



    Şeful PSD, Liviu Dragnea, jubilează după victorie şi promite să rămână fidel vechilor alianţe cu partenerii-juniori din fostul Guvern condus de social-democratul Victor Ponta, UNPR şi ALDE : În 14 judeţe din România, PSD are majoritate singur şi va putea pune preşedinţii de Consilii Judeţene. În alte 11 judeţe putem face majoritate doar cu ALDE. În încă două judeţe putem face majoritate PSD-ALDE-UNPR. În ceea ce priveşte reşedinţele de judeţ, PSD a câştigat 19. PSD are un număr de primării mai mare decât cel cu care a intrat în aceste alegeri.”


    Dragnea a adăugat că PSD exclude negocierile cu liberalii şi cu popularii fostului şef al statului, Traian Băsescu.



    Cu doar 32 de procente, faţă de cele 37 ale PSD, liberalii rămân a doua forţă politică din ţară, iar co-preşedintele Vasile Blaga se felicită că “scorul obţinut de PNL este cel mai bun înregistrat după anii 90”. Vasile Blaga: Am reuşit, evident, să reconstruim dreapta şi nu a fost un lucru uşor şi ne vom concentra, când nu vom avea vacanţă, în săptămânile următoare, pe această temă, infirmând toate pronosticurile celor care nu aveau încredere în această construcţie, chiar s-au străduit să o împiedice.”



    Greu de digerat pentru PNL a fost, însă, ceea ce comentatorii nu ezită să numească dezastrul de la Bucureşti. Capitala singură însumează circa o zecime din corpul electoral naţional şi are, potrivit studiilor sociologice, cei mai sofisticaţi şi exigenţi alegători, majoritatea cu opţiuni de dreapta. Peste două treimi dintre ei au rămas, însă, duminică, acasă, iar cei care au mers la vot au oferit PSD atât primăria generală, cât şi cele şase primării de sector.



    Mai mult, PNL a terminat pe locul trei, la mare distanţă de Uniunea Salvaţi Bucureştiul, un fost ONG transformat în partid. Liderul acestuia, Nicuşor Dan, vrea ca formaţiunea sa să devină, până la legislative, una cu reprezentare naţională, pentru că: Avem o întreagă categorie de cetăţeni în România care este conştientă de eşecul unei clase politice, este conştientă de o corupţie generalizată în administraţia publică din România şi care aşteaptă o alternativă.”


    Dan a precizat ca nu va face alianţe cu nicio formaţiune politică, iar reprezentanţii USB vor vota selectiv, în consiliile din Bucureşti, în funcţie de proiectele prezentate.