Unul dintre cele mai puternice
simboluri ale retoricii comuniste a fost pâinea. Regimul comunist şi-a asumat
ambiţia de a fi apărătorul celor care sufereau de foame, adică al celor
exploataţi, şi proclama ştiinţa sa de a asigura tuturor necesitatea de hrană.
Cu toate acestea, raţionalizarea alimentelor în anii 1980 şi, neoficial, a
pâinii arăta de fapt criza de viziune politică a celei mai umaniste ideologii
din toate timpurile. Una dintre lozincile favorite ale regimului era Nici
muncă fără pâine, nici pâine fără muncă!
Maxim Berghianu a fost preşedintele
Comitetului de Stat al Planificării şi a mai îndeplinit funcţii în guvern.
Intervievat în 2002 de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română,
Berghianu şi-a amintit cum a avut Nicolae Ceauşescu iniţiativa reducerii
consumului de pâine la jumătatea anilor 1970. Nu i-am auzit o dată să povestească un lucru care l-a
impresionat şi despre care să spună să-l aplicăm şi noi, un lucru bun.
Totdeauna vedea ce era mai tâmpit, mai meschin. De pildă, ultima dată când am
fost eu la ei veneau dintr-o vizită din Franţa. Nu mai ştiu cine era
preşedinte, Pompidou sau Mitterand, cred că Mitterand. Ce credeţi că observase
el? Că la recepţie nu se dădea decât o singură chiflă, şi aia mică, nu cum
dădeam noi, două chifle mari sau trei, că mâncarea se dădea foarte puţină. Erau
o salată, o friptură mică, nu cum facem noi în România. Şi de aici a ajuns la
concluzia că noi risipim şi că mâncăm prea multă pâine, că ţăranii dădeau pânea
la păsări şi la porci. După asta a venit cu ideea ca să reducem consumul de
pâine cu 20%. Asta era în ajunul unui An Nou.
Deşi lui Berghianu ideea nu i s-a
părut bună şi deşi nu a fost susţinut de cei care participau la şedinţă, el a
încercat să-l influenţeze pe Ceauşescu să renunţe la idee. Eram la industria alimentară când s-a întâmplat asta, nu
mai eram în Comitetul executiv, nu mai eram ministru. Eram ministru secretar de
stat, mă retrogradaseră după aprovizionare deoarece se spusese că făcusem un
ştrand şi cheltuisem banii. Nu mi-a cerut o statistică, să vedem cum evoluează
consumul de pâine. L-a chemat pe Angelo Miculescu, care era viceprim-ministru
şi ministru al Dezvoltării, pe Ilie Verdeţ, care ţinea locul lui Maurer ca
prim-ministru, pe Ana Mureşan de la Comerţ. Şi le spune de mâine reducem
consumul de pâine cu 20%! Faceţi un proiect de decret, aduceţi-l să-l semnez.
Niciunul n-a zis nimic, toţi au dat din cap. Iar eu am zis: Tovarăşe Ceauşescu, eu aş
avea să vă ridic câteva probleme: consumul de pâine s-a redus de la an la an,
avem chiar un grafic, s-a redus cu vreo 8-10% comparativ cu nu ştiu ce an. Dar
a crescut producţia şi consumul de specialităţi: chifle şi cornuri. Dar, per
total, e în scădere. Nu e adevărat! a reacţionat el, se reduce consumul de
pâine! Tovarăşe Ceauşescu, am insistat eu, mai e ceva: pâinea e singurul
articol la care nu avem cozi! S-a înfuriat mai rău. N-avem cozi! Ne placem să
spunem că avem 3 000 de calorii pe locuitor, din care 1500 sunt de la pâine! Să
nu ne atingem de pâine! Dacă mă mai susţinea unul-doi, ceda. Dar aşa, au zis:
Ia uite, al dracu, numai ăsta e deştept! Ăştia toţi sunt de acord.
Măsura a fost însă întâmpinată cu
ostilitate de populaţie. Maxim Berghianu. N-au trecut două săptămâni şi am auzit greve la Galaţi, pleacă oamenii
din combinat să ia pâine, când ies din schimb nu mai găsesc pâine. La Ploieşti
au apărut lozinci pe vagoane Vrem pâine! Nu muncim fără pâine! Mari
mişcări. Ne cheamă Ceauşescu prin 16 ianuarie. Nu ne-a mai chemat pe toţi în
formaţia aia, numai pe mine şi pe Angelo, şi ne ordonă Să daţi pâine câtă se
cere! Faceţi un proiect, să scoatem de la rezerva de stat grâu şi să dăm pâine
câtă se cere. Am plecat de la el şi ne-am dus la Verdeţ, jos, acolo, unde a
chemat-o şi pe Ana Mureşan. Eu îi spun lui Miculescu, cu care am fost şi în
prima formulă: Domnule, nu am zis să nu ne batem piroane în cap? De ce a trebuit să
reducem consumul de pâine? Sigur că peste o săptămână am fost schimbat de la
industria alimentară. Dar cred că nu era numai asta. Pentru că el începuse să
strice produsele: să reducă alcoolul din băuturi, să reducă zahărul din
produse, conserve, uleiul, astea toate duceau la stricarea produselor, că aveau
rol şi de conservare. Şi n-am vrut să girez aşa ceva şi le-am spus. Ei, şi
într-o săptămână a venit şi asta cu pâinea. M-a schimbat de la industria
alimentară m-a trimis la Ministerul Muncii, ca acolo să nu mai am de-a face cu
economia. Asta a fost! Vreau să spun că Ceauşescu lua numai ce era rău. Pe
urmă, din Coreea, a venit cu ideea să construim fabrici de mâncare. Cum, bă, la
români, care au o tradiţie în bucătărie, de la ouă prăjite, ochiuri, fasole,
sarmale, şi altele, să te duci să le găteşti în cantine, în fabrici de mâncare,
şi să le duci mâncare? Că văzuse el în Coreea!
Dincolo de a
fi un aliment banal, pâinea a rămas pentru omul obişnuit, până la sfârşitul
regimului, un simbol al libertăţii, al revendicărilor care însemnau, în
definitiv, dreptul fiecăruia de a-şi face viaţa după cum dorea.
