Tag: alocatii copii

  • Jurnal românesc – 15.01.2020

    Jurnal românesc – 15.01.2020

    Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind dublarea
    alocaţiei de stat pentru copii, a cărei valoare ajunge la 300 de lei, respectiv
    600 de lei pentru minorii cu handicap. Actul normativ a fost adoptat de
    Parlament pe 18 decembrie, însă au existat temeri din partea Guvernului că
    sumele necesare creşterii nu se regăsesc în Bugetul de stat. Prim-ministrul
    Ludovic Orban a declarat, pe 10 ianuarie, că Executivul va amâna termenul de
    intrare în vigoare a legii până cand vor fi găsite resurse financiare, iar
    ministrul muncii, Violeta Alexandru, a confirmat anunţul premierului şi a
    precizat că majorarea nu se poate face peste noapte, ci cel
    mai probabil se va putea opera la momentul rectificării bugetare din
    iulie.

    Din opoziţie, fostul ministru social-democrat al muncii Marius
    Budăi a declarat că amânarea este o iresponsabilitate şi o lipsă de
    profesionalism din partea Guvernului liberal şi a indicat că recentele
    măsuri luate de acesta au provocat o gaură în buget de aproximativ 8,5 miliarde
    de lei, în condiţiile în care necesarul pentru dublarea alocaţiilor este de 6,7
    miliarde.




    Transfăgărăşanul, drumul care străpunge Carpații Meridionali şi
    leagă Muntenia de Transilvania, a fost inclus de publicaţia The New York Times
    în topul celor 52 de locuri care trebuie vizitate în 2020. În articol,
    recomandat şi de Ambasada SUA la București pe pagina sa de Facebook,
    jurnaliştii americani vorbesc despre Alpii Transilvaniei şi îi
    îndeamnă pe amatorii de călătorii să viziteze şi pădurile din zonă, care
    adăpostesc urși, lupi, floră și faună deosebite. Pentru a experimenta o
    bucată de sălbăticie reală, fără să fie nevoie să mergeţi până la capătul
    lumii, nu căutaţi mai departe de România. 65% din pădurile bătrâne din Europa
    se află aici
    , scriu ziariştii. Clasamentul, întocmit anual, este realizat
    cu ajutorul jurnaliştilor de călătorie. Pe primul loc se află capitala Statelor
    Unite, Washington, urmată de Insulele Virgine Britanice şi de orășelul
    Rurrenabaque, din Bolivia. Alpii Transilvaniei se clasează pe locul
    50 şi devansează comuna italiană Urbino şi Parcul Natural Glaciar din Montana,
    SUA.




    O delegație a Consiliului General al Municipiului București, condusă
    de viceprimarul Aurelian Bădulescu, se află în vizită în capitala Republicii
    Moldova, unde participă la şedinţa Consiliului Municipiului Chişinău. Cu acest
    prilej, delegaţii semnează un acord adițional la protocolul de înfrățire dintre
    cele două capitale. Aurelian Bădulescu a declarat că Primăria Bucureștiului
    este deschisă oricărei solicitări individuale şi le-a recomandat consilierilor
    de pe ambele maluri ale Prutului să se împrietenească pentru a avea un dialog
    mai consistent. La rândul său, primarul Chişinăului, Ion Ceban, a spus că
    parteneriatul cu omologii români este unul fundamnetal. Colaborarea
    dintre noi trebuie să continue prin realizarea multiplelor proiecte bilaterale.
    Avem ce învăţa şi prelua de la colegii noștri
    , a afirmat acesta.
    Protocolul de înfrăţire dintre Bucureşti şi Chişinău a fost încheiat la 4
    noiembrie 1999.




    România are un reprezentat la Gala Premiilor Oscar, în ciuda
    faptului că producţia Cadoul de Crăciun, în regia lui Bogdan
    Mureşanu, a ratat nominalizarea la categoria Cel mai bun
    scurtmetraj. Este vorba despre Mihai Mălaimare Jr., directorul de imagine
    al dramei neozeelandeze Jojo Rabbit, de Taika Waititi, care va
    concura la categoriile design de producţie şi montaj de
    film. Nominalizarea vine la doar 9 zile după ce românul a primit trofeul
    pentru cel mai bun director de imagine, pentru Jojo Rabbit, la cea
    de-a 23-a ediţie a galei Hollywood Film Awards.

    În vârstă de 44 de ani, Mihai
    Mălaimare Jr. a fost şi directorul de imagine al filmului Nina, de
    Cynthia Mort, iar în 2014 a fost lăudat de presa de specialitate pentru filmul
    Umblând printre morminte, de Scott Frank. În 2013, a fost premiat
    la gala National Society of Film Critics, unde s-a impus la categoria cea
    mai bună imagine pentru pelicula The Master, de Paul Thomas
    Anderson. Pentru acelaşi film, în 2012 a primit distincţia pentru cea mai bună
    imagine din partea Boston Society of Film Critics şi a fost nominalizat la
    prestigioasele Satellite Awards şi Critics’ Choice Awards. Cineastul român a
    lucrat la realizarea filmelor Tinereţe fără tinereţe şi
    Tetro, în regia lui Francis Ford Coppola.






    Cultura română contemporană este la același nivel cu marile
    culturi ale lumii
    , a declarat președintele interimar al Institutului
    Cultural Român, Mirel Taloș, cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Acesta a
    spus că instituţia marchează momentul atât în ţară, cât şi peste hotare, în
    statele în care există reprezentanţe ale ICR.

    Cultura ne este zi de zi
    cel mai important promotor, iar oamenii de cultură sunt cei mai importanți
    ambasadori ai României
    , a apreciat Mirel Taloş. Şeful interimar al ICR a
    vorbit şi despre succesul înregistrat la a 27-a ediţie a Festivalului
    Europalia, la care România este ţară invitată de onoare, şi a amintit de
    expoziţia Brâncuşi. Sublimarea formei, deschisă la Palatul Artelor
    Bozar din Bruxelles, care a fost vizitată până în prezent de peste 90.000 de
    oameni. Ziua Culturii Naționale coincide anul acesta cu împlinirea a 170 de ani
    de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu.

  • Jurnal românesc 16.10.2019

    Jurnal românesc 16.10.2019

    17 universităţi româneşti se află între primele 300 din clasamentul pentru anul 2020 al celor mai bune instituţii de învăţământ superior din Europa Emergentă şi Asia Centrală. Cele mai bine clasate sunt Universitatea Babeş Bolyai din Cluj, care ocupă locul 40, urmată de Universitatea din Bucureşti, pe poziţia a 42-a, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, pe 68, Universitatea Politehnica Bucureşti, pe 72, şi Universitatea de Vest din Timişoara, pe 74. Prezenţa românească în prestigiosul top este completată de universităţi din Braşov, Galaţi, Suceava şi Sibiu. Podiumul este ocupat integral de instituţii de învăţământ din Rusia. Preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor din România, Sorin Cîmpeanu, a precizat că topul ia în considerare 10 indicatori, între care reputaţia academică, reputaţia universităţii în rândul angajatorilor, numărul de lucrări ştiinţifice şi numărul de studenţi internaţionali.

    Liderul Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a fost desemnat
    de preşedintele Klaus Iohannis să formeze viitorul Guvern, după ce cabinetul
    condus de Viorica Dăncilă a fost demis de Parlament prin moţiune de cenzură.
    Vom da românilor (…) cinste, competenţă, integritate, dedicare în
    servirea interesului public şi soluţii pentru marile probleme cu care se
    confruntă România astăzi,
    a declarat Orban. Acesta a anunţat că printre
    priorităţile viitorului cabinet sunt refacerea echilibrelor macroeconomice,
    corectarea măsurilor economice pe care le apreciază drept dăunătoare mediului
    de afaceri, restructurarea amplă a aparatului guvernamental şi simplificarea
    administrativă.

    Şeful PNL s-a arătat încrezător în şansele de a primi votul de
    încredere al Parlamentului, deşi liderii partidelor parlamentare fie au
    declarat că vor condiţiona votul de asumarea unor măsuri politice de către
    vitorul guvern, fie că nu vor susţine cabinetul condus de Orban. Premierul desemnat
    are la dispoziţie 10 zile să întocmească lista cu membrii Executivului şi
    programul de guvernare pe care să le trimită pentru dezbatere şi vot în
    plenului Legislativului. 233 de voturi sunt necesare pentru învestirea
    viitorului guvern.




    O porţiune a aleei de promenadă de pe malul stâng al râului Sena
    lângă Turnul Eiffel, în capitala Franţei, a primit numele Reginei Maria a
    României. Evenimentul a avut loc, în mod simbolic, pe 15 octomobrie, ziua
    încoronării Regelui Ferdinand şi Reginei Maria la Alba-Iulia, în 1922.
    Iniţiativa a aparţinut Ambasadei României la Paris, iar la inaugurare au
    participat Custodele Coroanei Principesa Margareta şi Principele Radu, înalţi
    oficiali francezi, ambasadori şi reprezentanţi ai corpului diplomatic, precum
    şi membrii comunităţii româneşti. Principesa Margareta a afirmat că
    patriotismul, profesionalismul şi competenţa au fost principalele
    atribute ale Reginei Maria. Monarhul a devenit cunoscută în epocă pentru
    implicarea în Primul Război Mondial şi pentru modul în care a susţinut cauza
    României în faţa marilor puteri la Conferinţa de Pace de la Paris din 1918.




    Ministrul de Externe în exerciţiu, Ramona Mănescu, le-a transmis o
    scrisoare liderilor partidelor din România în care arată că în diaspora
    resursa umană disponibilă pe plan local este una limitată pentru
    alegerile prezidenţiale. În scrisoarea adresată preşedinţilor PNL, PSD, Pro
    România, ALDE, UDMR, PMP şi USR, Mănescu face apel la formaţiunile politice să
    contribuie la organizarea în condiţii optime a procesului de vot în
    străinătate.

    Şefa MAE spune că, deşi ministerul a mobilizat întreg personalul
    de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi reprezentanţele Institutului
    Cultural Roman, numărul este insuficient pentru a asigura personalul din secţiile
    de votare. Ea atrage atenţia că în cazul în care va fi nevoie de detaşarea unor
    resurse din ţară în străinătate, costurile organizării alegerilor vor creşte cu
    aproximativ 1.500 de euro de persoană pentru fiecare tur de scrutin. Ministrul
    a precizat că, în prezent, au fost aprobate 714 secţii de vot în străinătate,
    dar că numărul acestora va depăşi 800, dublu faţă de cel înregistrat la
    scrutinul europarlamentar din 26 mai şi de aproape trei ori mai mare decât la
    alegerile prezidenţiale din 2014.








    Alocaţiile pentru copii vor fi majorate cu rata medie anuală a
    inflaţiei, începând cu 1 ianuarie 2020, după ce Camera Deputaţilor a adoptat,
    cu unanimitate de voturi, proiectul de lege iniţiat de liberal Robert
    Sighiartău. Ca urmare a modificărilor legislative copiii de până la 2 ani vor
    primi câte 300 de lei pe lună, faţă de 200 de lei nivelul actual, iar cei de
    până la 18 ani vor primi 150 de lei pe lună, faţă de 84 de lei în prezent.
    Robert Sighiartău a declarat că majorarea era necesară în condiţiile în care
    copiiilor le erau alocaţi doar 2 lei pe zi şi speră ca măsura să contribuie şi
    la creşterea ratei natalităţii.

  • Jurnal românesc – 25.01.2019

    Jurnal românesc – 25.01.2019

    Ministerul pentru Românii de
    Pretutindeni afirmă că a luat notă de decizia Comisiei Europene de a deschide
    procedura de infringement împotriva Austriei ca urmare a indexării alocaţiilor
    pentru copiii cetăţenilor europeni care lucrează în această ţară, în funcţie de
    statul de rezidenţă al minorilor. MRP salută faptul că mecanismele şi
    instituţiile Uniunii Europene acţionează în spiritul echităţii şi al
    tratamentului egal, principii pe care se bazează piaţa unică europeană. Ministerul
    îşi exprimă încrederea că procedurile legale prevăzute în asemenea situaţii vor
    duce la o soluţionare a acestui dosar. Prin această decizie, afirmă MRP,
    Comisia Europeană confirmă că legea intrată în vigoare la 1 ianuarie 2019 în
    Austria încalcă normele UE în materie de securitate socială, precum şi
    principiul egalităţii de tratament aplicat lucrătorilor care sunt cetăţeni ai
    unui alt stat membru, în ceea ce priveşte beneficiile sociale şi fiscale.
    Pentru românii aflaţi în Austria şi care au copiii în România, măsura a
    însemnat reducerea cu aproximativ 50% a alocaţiilor primite. MRP informează că
    va continua să trateze cu prioritate situaţia, iar România, din postura de
    mediator conferită de deţinerea Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii
    Europene, va acţiona ca un promotor al dialogului şi al unei soluţii comune în
    acest dosar.




    Delegația Ministerului pentru
    Românii de Pretutindeni, condusă de secretarul de stat Victor Alexeev a ajuns
    în Bulgaria, la Vidin și la Sofia. Oficialii MRP s-au întâlnit cu reprezentanți
    ai autorităților locale din Vidin, ai mediului asociativ românesc, între care
    Asociația Vlahilor din Bulgaria, organizația AVE- Uniunea Etnicilor
    Români din Bulgaria, Asociația Aromânilor din Dupnița și Asociația Aromânilor din
    Sofia. Cei prezenţi au fost informaţi asupra mecanismelor prin care se pot
    obține fonduri nerambursabile în beneficiul menținerii și promovării
    identității românești peste hotare. O altă delegaţie a Ministerului, condusă de
    secretarul de stat Lilla Debelka, a organizat sesiuni de informare privind
    accesarea fondurilor nerambursabile în Germania, Olanda, Danemarca, Norvegia,
    Suedia, Finlanda, Grecia și Cipru. Demnitarul a prezentat în detaliu liniile de
    finanțare pe care ministerul le pune la dispoziție, precum și elementele cele
    mai importante din Ghidul beneficiarului 2019. În perioada următoare,
    secretarul de stat Victor Alexeev se va deplasa în Republica Moldova, la
    Chișinău și Bălți, și în Ucraina, la Odesa și Ismail, iar secretarul de stat
    Lilla Debelka va mai desfășura sesiuni de informare în Austria și Franța.




    Ambasadorul României în Statele
    Unite ale Americii, George Cristian Maior, s-a deplasat la Pittsburgh, în
    statul Pennsylvania, unde s-a întâlnit cu primarul oraşului, Bill Peduto, şi a
    susţinut o prelegere la Universitatea Carnegie Mellon. La Universitatea
    americană, diplomatul a vorbit despre rolul României în plan european şi
    euro-atlantic, în cadrul prelegerii cu titlul Defending the West’s
    Strategic Frontier: the Black Sea and Beyond şi a punctat obiectivele
    ţării noastre la conducerea Consiliului Uniunii Europene. România
    constituie un pilon strategic în regiunea Mării Negre, la frontiera estică a
    Occidentului şi are o contribuţie esenţială pentru securitatea
    euro-atlantică, a declarat George Maior, care a pledat pentru consolidarea
    Alianţei Nord-Atlantice, aflată la cea de-a 70-a aniversare în acest an. La
    întâlnirea cu primarul din Pittsburgh, Bill Peduto, ambasadorul a amintit de
    comunitatea română din oraş şi a evocat aportul profesorilor şi studenţilor
    români la dezvoltarea societăţii pe plan local. În cadrul discuţiei au fost
    explorate şi perspective de cooperare bilaterală în plan local şi regional, cu
    accent pe domeniile economic, academic şi de cercetare. Ambasada României în
    SUA estimează la circa 1 milion numărul de români care trăiesc în Statele Unite
    ale Americii.

  • Dumping social în UE

    Dumping social în UE

    Recent în
    plenul Parlamentului European de la Strasbourg Premierul danez Lars Lokke
    Rasmussen a adus în discuţie dumpingul social. Danemarca este singurul stat
    membru UE care doreşte adoptarea unei propuneri legislative cu privire la
    dumpingul social.


    Europarlamentarul român Maria Grapini l-a interpelat pe
    prim-ministru Lars Løkke cu privire la dumping social. Europarlamentarul
    român l-a făcut pe premierul danez să recunoască că guvernul său nu e de acord
    să plătească alocații copiiilor părinților aflați la muncă în această țară:

  • Jurnal românesc – 10.08.2018

    Jurnal românesc – 10.08.2018

    Alocaţiile pentru copii trebuie plătite tuturor lucrătorilor europeni, indiferent de statul membru din care provin părinţii sau în care se află efectiv copiii — reaminteşte Ministerul de Externe de la Bucureşti, într-un comunicat. MAE precizează că libertatea fundamentală de circulaţie în cadrul UE se bazează pe principiul nediscriminării între cetăţenii europeni, inclusiv pe accesul egal la beneficiile sociale conform muncii prestate şi pe protecţia împotriva nerespectării legislaţiei aplicabile. MAE de la Bucureşti reaminteşte că a fost relansat centrul SOLVIT, care oferă sprijin celor care consideră că le sunt încălcate în străinătate drepturile dobândite prin calitatea de cetăţean al UE.


    Ministerul român a făcut aceste precizări după ce unele autorităţi municipale din Germania au reacţionat, recent, la date statistice privind numărul străinilor care încasează alocaţii pentru copii din partea guvernului german. Ministerul federal de finanţe de la Berlin a publicat, joi, date care arată că numărul străinilor care încasează alocaţii pentru copii din partea guvernului german a continuat să crească în 2018.



    La Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a avut loc o nouă reuniune a Comitetului Interministerial care se ocupă de problematicile românilor de pretutindeni. Reuniunea face parte din demersurile dedicate sprijinirii procesului de informare, reîntoarcere şi reinserţie socio-profesională a românilor şi pregăteşte etapa a doua a Campaniei Naţionale INFORMARE Acasă! SIGURANŢĂ în lume!.


    Agenda discuţiilor s-a axat pe rezultatele primei etape a campaniei care a avut loc în perioada mai-iulie în toate cele 41 de judeţe ale ţării şi în municipiul Bucureşti, şi la care au participat aproximativ 20.000 de elevi, studenţi, profesori, directori de şcoli şi lideri de organizaţii studenţeşti. De asemenea, s-au abordat teme de interes privind organizarea logistico-administrativă a celei de a doua etape a Campaniei, destinată adulţilor cu vârste cuprinse între 18-60 de ani, care sunt interesaţi să lucreze în afara graniţelor ţării. A doua etapă a Campaniei va debuta pe 20 august, iar în perioada următoare, MRP va lansa calendarul de activităţi şi deplasări din fiecare judeţ.



    Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a lansat numărul XIII al proiectului propriu Revista Comunităților Românești” care poate fi descărcată de pe pagina MRP. Din cuprins – Proiectul 100 de eseuri pentru 100 de ani” ai cărui câştigători vor fi anunţaţi pe 28 august, odată cu festivitatea de închidere a taberelor ARC, ‘Ziua Iei românești în lume’, eveniment care a avut loc la Atena, ‘Serbare în port popular la școala românească din Olanda’.



    Satul Mateuți din raionul Rezina s-a înfrățit cu comuna Valea Seacă din județul Bacău. Acordul de înfrățire a fost semnat de către primarii celor două localități, Angela Ursachi și Ion Pravăț, în cadrul evenimentului de inaugurare a grădiniței din satul Mateuți, renovată cu suportul Guvernului României. Acordul prevede colaborare și parteneriat în toate domeniile de dezvoltare a unei societăți, Mateuți fiind prima localitate din raionul Rezina care a semnat un acord de înfrățire cu o localitate din România, potrivit primarului Angela Ursachi.

  • Jurnal românesc – 7.03.2016

    Jurnal românesc – 7.03.2016

    La Baia Mare, a avut loc finala naţională a Eurovision 2016. Alegerea câştigătorului a fost făcută, pentru prima dată în istoria participării României la acest concurs, exclusiv prin televoting. Publicul a ales balada rock Moment of Silence”, pe text şi muzică de Ovidiu Anton. Moment of Silence a fost compusa în zilele care au urmat tragediei petrecute în octombrie trecut, la Bucureşti, când zeci de tineri au murit într-un incendiu, în Clubul Colectiv. Concursul cântecului european se va desfăşura la Stockholm în perioada 10-14 mai. În competiţie s-au înscris 43 de ţări. România va participa în a doua semifinală a concursului, cea din 12 mai.



    Avansul la creditele imobiliare va creşte până la aproape 40% ca urmare a unei legi votate, în decembrie, şi care transpune o directivă europeană în legislaţia românească, prin care avansul va fi mărit cu toate garanţiile pe care legea dării în plată le-a eliminat. Anunţul a fost făcut de viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu. Declaraţia vine după ce patru bănci de pe piaţa românească au anunţat că au majorat avansul pentru creditele imobiliare. Măsura bancherilor este considerată o “răzbunare” de către iniţiatorii legii.



    În urma negocierilor privind statutul special al Marii Britanii în UE, când s-a stabilit indexarea alocaţiilor copiilor care au părinţi în Marea Britanie, alte state membre au anunţat că se gândesc să facă la fel, începând cu anul 2020, a declarat consilierul prezidenţial Leonard Orban. “În ceea ce priveşte indexarea alocaţiilor pentru copiii care rămân în statul de origine al lucrătorilor, deja câteva state membre au anunţat că se gândesc şi vor analiza în detaliu dacă vor putea aplica această indexare. Ceea ce s-a obţinut, insa, prin negocieri e ca acea indexare să nu se facă imediat în restul statelor membre, ci numai începând cu 1 ianuarie 2020”, a declarat Orban la Radio France International.



    Numărul copiilor românilor care au ales să lucreze în Marea Britanie creşte, pe an ce trece. Acest fapt este demonstrat şi de statisticile care arată că tot mai mulţi elevi români se înscriu la şcolile din Regatul Unit. Potrivit ultimelor date, publicate de Daily Mail, numărul elevilor români a crescut de aproximativ 12 ori în ultimii şapte ani, de la 1.387 la 16.616. Mai mult, potrivit statisticii, există o creştere mare a elevilor din estul Europei, comparativ cu cei a căror limbă maternă este engleza. Astfel, între 2008 şi 2015, numărul elevilor polonezi a crescut de la 26.932, la 90.505. În ceea ce priveşte numărul elevilor din Anglia a căror limbă maternă este alta decât engleza, acesta a ajuns la 1,2 milioane. Chris McGovern, preşedinte al grupului de presiune Campanie pentru Educaţie Reală, a declarat: “Majoritatea copiilor de imigranţi sunt foarte motivaţi şi termină anul înaintea britanicilor.

  • Jurnal românesc – 22.06.2015

    Jurnal românesc – 22.06.2015

    Două dintre compenentele Guvernului cvadripartit de la
    Bucureşti, Partidul Liberal Reformator şi Partidul Conservator, au fuzionat în
    Alianţa Liberalilor şi Democraţilor – ALDE. Noul partid de centru-dreapta va
    avea un unic grup parlamentar si va candida singur la alegerile locale şi
    parlamentare de anul viitor. Potrivit celor doi co-preşedinţi – preşedintele
    Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, si ministrul Agriculturii, Daniel Constantin
    – ALDE îşi propune să susţină ideile şi valorile liberale, să fie dedicată
    dezvoltării economiei
    şi independenţei justiţiei. De asemenea, ALDE urmăreşte să devină o forţă
    politică fără de care nu se pot lua decizii în România. ALDE va
    reprezenta o combinaţie puternică de forţe politice, le-a transmis
    preşedintele liberalilor europeni, Graham Watson, delegaţilor la Congresul
    extraordinar de fuziune PLR – PC.


    Diplomaţia de la Bucureşti dezaprobă declaraţiile
    ministrului austriac de Externe, Sebastian Kurz, pe tema asistenţei sociale
    destinate lucrătorilor intra-comunitari. Acesta a cerut o reformă a sistemelor
    sociale în Uniunea Europeană, fiind nemulţumit de un caz anume, în care statul
    austriac plăteşte o alocaţie de 160 de euro pentru copilul unui român. Ministerul român de
    Externe consideră nejustificată menţionarea distinctă a României, în condiţiile
    în care cetăţenii români se află abia pe locul cinci în rândul beneficiarilor
    europeni de alocaţii pentru copii, după cei din Ungaria, Slovacia, Polonia şi
    Slovenia. ŞiFederaţia asociaţiilor de români din Europa a criticat afirmaţiile
    ministrului austriac, amintind într-un comunicat că libera circulaţie a
    persoanelor şi muncitorilor este un principiu fundamental al Uniunii Europene,
    iar accesul la serviciile sociale nu trebuie acordat discriminatoriu.

    România a
    devenit membru cu drepturi depline al Organizaţiei Europene pentru Cercetare
    Nucleară (CERN). Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei şi
    Cercetării de la Bucureşti, Consiliul CERN, reunit, săptămâna trecută, la
    Geneva, a adoptat prin vot unanim, Rezoluţia de admitere. Organizaţia Europeană
    pentru Cercetare Nucleară a fost fondată în 1954 şi este cel mai mare centru de
    cercetare în fizică a particulelor elementare. Toate programele sale vizează
    teme care constituie priorităţi ştiintifice mondiale. Relaţia României cu CERN datează din 1991, când a fost
    semnat primul acord pentru implicarea cercetării şi industriei româneşti în
    programele Organizaţiei.




    România ia
    toate măsurile, alături de ţările membre NATO, pentru a reasigura flancul estic
    al Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii Europene. Ministrul Apărării
    Naţionale, Mircea Duşa, a declarat că în acest scop a crescut foarte mult
    numărul exerciţiilor militare comune desfăşurate în Romania. In aceste zile, peste 1.000 de militari
    din 25 de ţări membre ale Alianţei participă, în poligonul Cincu, din judeţul
    Braşov (centrul Romaniei), la un amplu exerciţiu – TRIDENT JOUST 15 – o
    operaţiune de apărare colectivă a NATO. În cadrul acestui exerciţiu, pentru
    prima dată, structuri ale unui Comandament Aliat Întrunit sunt dislocate în
    România şi, tot în premieră, este exersat transferul comenzii şi controlului
    Forţei de Răspuns a NATO spre o locaţie temporară. Totodată, în garnizoane şi
    poligoane din estul României se desfăşoară, pana pe 26 iunie, un exerciţiu multinaţional al Forţelor pentru
    operaţii speciale – ROUSOFEX 15. Iau parte militari din Romania, Bulgaria,
    Georgia, Grecia, Republica Moldova, Polonia, Statele Unite ale Americii şi
    Turcia.