Tag: Alpii Stubai

  • Sport club RRI: Românii la Campionatele Mondiale de alergare montană

    Sport club RRI: Românii la Campionatele Mondiale de alergare montană

    La Innsbruck, în
    Alpii Stubai din Austria, s-a desfășurat săptămâna trecută Campionatul Mondial
    de alergare montană. Echipa feminină a României a ocupat locul 13 în proba de
    vertical uphill pe o distanță de 7,1 kilometri cu 160 metri diferență de nivel.
    Cele trei românce ale echipei, Liliana Dragomir, Magdalena Bosânceanu și
    Adelina Panaet cu cumulat 140 de puncte, față de cele 17 puncte ale echipei
    învingătoare Kenya. La individual, Liliana Dragomir s-a clasat pe locul 41,
    Magdalena Bosânceanu pe 44 și Adelina Panaet pe 55. La masculin, românul Rareș
    Mikloș a ocupat locul 45, iar alți doi români, Peter Herman și Marius Popa, au
    ocupat locurile 69 și 100.


    În proba de short
    trail masculin pe distanța de 45 de kilometri, România a ocupat locul al
    13-lea, victoria revenind Marii Britanii. La individual, cel
    mai bine clasat român a fost Leonard Mitrică, pe locul 18. La feminin, România
    a ocupat locul al 14-lea, Franța obținând victoria. Cea mai bine clasată
    româncă la individual a fost Andreea Pâșcu, locul 51.


    În proba de long
    trail pe o distanță de 85 de kilometri, echipa masculină a României a ocupat
    locul 5, cel mai bun la acestea Mondiale, Franța fiind câștigătoarea. Cel mai bine clasat român la individual a fost Andrei Gabriel Preda,
    locul 12. La feminin, pe echipe, proba a fost câștigată tot de echipa Franței.


    În proba de feminină de mountain
    classic pe distanța de 15,5 kilometri, românca Mădălina Florea s-a clasat pe
    locul 6 cu timpul de 1 oră, 7 minute și 25 secunde, câștigătoare fiind
    americanca Grayson Murphy. Pe echipe, România a ocupat locul 11, victoria
    revenind Kenyei. La masculin s-a impus ugandezul Leonard Chemutai, cel mai bine
    clasat român fiind Rareş Imre Miklos, pe locul 39. Kenya s-a impus și în
    concursul masculin pe echipe, România ocupând poziția 13.