Radio România Internațional

Tag: aluat

  • Pâine la ţest

    Pâine la ţest

    Specifică Olteniei, pâinea la ţest are
    o istorie milenară având la origine metodele folosite de populaţia dacă pentru coacerea turtelor din mei, secară şi
    grâu în interiorul unui vas de lut aşezat cu gura în jos pe vatra încinsă.
    Metoda a fost folosită în perioada colonizării romane, apoi în evul mediu,
    această moştenire fiind păstrată şi în zilele noastre. De fapt, cuvântul ţest
    are o origine latină – testum, care înseamnă carapace de broască ţestoasă şi
    care sugerează forma vasului din lut. Metoda de coacere a pâinii în ţest a fost
    destul de răspândită în Balcani. În comparaţie cu cuptorul care are dimensiuni
    mari, ţestul are avantajul că se încinge mult mai repede, la ardere fiind
    folosite nu lemne, ci surcele şi resturi vegetale de la floarea soarelui,
    porumb sau chiar vegetaţie uscată. Un alt avantaj este că, pe lângă pâine, în
    ţest se pot pregăti şi mâncăruri cu carne şi legume.


    Înainte
    de a prezenta metoda de preparare a pâinii la ţest, trebuie să menţionăm că
    acest cuptor mobil, era făcut, conform tradiţiei doar la sărbătoarea
    Ropotinului, ţinută în a treia marţi după Paşte sau, conform unor alte tradiţii
    locale, în primele trei zile de marţi, joi şi sâmbătă de după Paşte.
    Confecţionarea ţestelor avea un caracter ritualic, având ca scop, între altele,
    alungarea grindinei care ar fi putut lovi culturile agricole. Ţestul era
    modelat din lut galben, amestecat cu balegă de cal şi cu câlţi sau cu paie care
    aveau rol de armătură şi apoi, înainte de a fi utilizat, trebuia ars ca orice
    obiect de lut de uz gospodăresc. Este prevăzut fie cu o toartă pentru a fi
    prins cu un lanţ atunci când se află deasupra vetrei, fie cu orificii prin care
    este trecută o vergea metalică care are acelaşi rol, de a ridica sau coborî
    ţestul pe vatra încinsă.


    Înainte
    de a pune pâinea la copt, se face focul, iar jarul se adună sub ţest pentru
    circa jumătate de oră. Aluatul se pregăteşte uşor, din făină, apă, sare şi
    drojdie de bere. În vechime, în loc de drojdie se folosea, pur şi simplu, spumă
    de la fructele puse la fermentat în cazan pentru ţuică. După frământare, se
    lasă la dospit după care aluatul, modelat ca o lipie, se pune în ţestul încins,
    suprafaţa fiind unsă cu ou sau cu suc de roşii. Ţestul se pune deasupra vetrei
    încinse şi se lasă circa jumătate de oră. În cazul în care dogoarea a fost prea
    mare, stratul ars de la suprafaţă poate fi îndepărtat. Pentru a preveni acest
    lucru, deasupra aluatului pot fi puse foi de varză proaspătă, care sunt apoi
    înlăturate.


    În
    loc de pâine, în ţest pot fi pregătite şi mâncăruri. Astfel, într-un vas de lut
    nesmălţuit poate fi pus un pui, condimentat şi uns cu puţin ulei, alături de
    cartofi, tăiaţi în cuburi, morcovi, tăiaţi rondele, ardei gras, tăiat în
    suviţe, ceapă, tocată mărunt şi fasole păstăi. Vasul se ţine pe vatra încinsă,
    sub ţest, circa jumătate de oră, mâncarea fiind servită imediat.

  • Pâine la ţest

    Pâine la ţest

    Specifică Olteniei, pâinea la ţest are
    o istorie milenară având la origine metodele folosite de populaţia dacă pentru coacerea turtelor din mei, secară şi
    grâu în interiorul unui vas de lut aşezat cu gura în jos pe vatra încinsă.
    Metoda a fost folosită în perioada colonizării romane, apoi în evul mediu,
    această moştenire fiind păstrată şi în zilele noastre. De fapt, cuvântul ţest
    are o origine latină – testum, care înseamnă carapace de broască ţestoasă şi
    care sugerează forma vasului din lut. Metoda de coacere a pâinii în ţest a fost
    destul de răspândită în Balcani. În comparaţie cu cuptorul care are dimensiuni
    mari, ţestul are avantajul că se încinge mult mai repede, la ardere fiind
    folosite nu lemne, ci surcele şi resturi vegetale de la floarea soarelui,
    porumb sau chiar vegetaţie uscată. Un alt avantaj este că, pe lângă pâine, în
    ţest se pot pregăti şi mâncăruri cu carne şi legume.


    Înainte
    de a prezenta metoda de preparare a pâinii la ţest, trebuie să menţionăm că
    acest cuptor mobil, era făcut, conform tradiţiei doar la sărbătoarea
    Ropotinului, ţinută în a treia marţi după Paşte sau, conform unor alte tradiţii
    locale, în primele trei zile de marţi, joi şi sâmbătă de după Paşte.
    Confecţionarea ţestelor avea un caracter ritualic, având ca scop, între altele,
    alungarea grindinei care ar fi putut lovi culturile agricole. Ţestul era
    modelat din lut galben, amestecat cu balegă de cal şi cu câlţi sau cu paie care
    aveau rol de armătură şi apoi, înainte de a fi utilizat, trebuia ars ca orice
    obiect de lut de uz gospodăresc. Este prevăzut fie cu o toartă pentru a fi
    prins cu un lanţ atunci când se află deasupra vetrei, fie cu orificii prin care
    este trecută o vergea metalică care are acelaşi rol, de a ridica sau coborî
    ţestul pe vatra încinsă.


    Înainte
    de a pune pâinea la copt, se face focul, iar jarul se adună sub ţest pentru
    circa jumătate de oră. Aluatul se pregăteşte uşor, din făină, apă, sare şi
    drojdie de bere. În vechime, în loc de drojdie se folosea, pur şi simplu, spumă
    de la fructele puse la fermentat în cazan pentru ţuică. După frământare, se
    lasă la dospit după care aluatul, modelat ca o lipie, se pune în ţestul încins,
    suprafaţa fiind unsă cu ou sau cu suc de roşii. Ţestul se pune deasupra vetrei
    încinse şi se lasă circa jumătate de oră. În cazul în care dogoarea a fost prea
    mare, stratul ars de la suprafaţă poate fi îndepărtat. Pentru a preveni acest
    lucru, deasupra aluatului pot fi puse foi de varză proaspătă, care sunt apoi
    înlăturate.


    În
    loc de pâine, în ţest pot fi pregătite şi mâncăruri. Astfel, într-un vas de lut
    nesmălţuit poate fi pus un pui, condimentat şi uns cu puţin ulei, alături de
    cartofi, tăiaţi în cuburi, morcovi, tăiaţi rondele, ardei gras, tăiat în
    suviţe, ceapă, tocată mărunt şi fasole păstăi. Vasul se ţine pe vatra încinsă,
    sub ţest, circa jumătate de oră, mâncarea fiind servită imediat.

  • Mâncăruri din Moldova

    Mâncăruri din Moldova

    Fiecare provincie a României se poate lăuda cu preparate specifice, unele dintre ele purtând şi denumirea de origine, ca în cazul vinurilor. Dacă ne referim la Modova, trebue să menţionăm că aici se întâlnesc cele mai întinse suprafeţe cultivate cu viţă de vie, unele dintre soiuri fiind româneşti. Multe dintre mâncăruri pot fi asociate cu vinurile produse în Moldova, iar dacă ne referim la soiurile româneşti, atunci putem menţiona “Galbena de Odobeşti” şi “Şarba” din zona Vrancei, cel mai mare bazin viticol al României, “Busuioaca de Bohotin” din zona Huşi, “Grasa”, “Feteasca” şi “Frâncuşa” din podgoriile de la Cotnari, Iaşi.



    În comunităţile tradiţionale din Moldova, dimineaţa sunt servite două ochiuri cu jumări şi brânză rasă, ţinută la păstrare în borcane, iar la prânz, printre preparatele preferate ale moldovenilor, figurează iahnia de cartofi sau de fasole, varza călită, ciorba de fasole şi ciorba de potroace, făcută din măruntaie de pui fierte cu morcov, orez, ceapă şi pătrunjel şi acrită cu borş, recomandată în special după o petrecere la care a fost consumat ceva mai mult vin. Din Moldova provin şi plăcintele “poale-n brâu”, obţinute din aluat dospit, care, după ce este transformat într-o foaie cu ajutorul sucitorului, este porţionat în pătrate cu latura de circa 15 cm. Pe aceste pătrate de aluat este pusă umplutura, după care colţurile sunt aduse spre centru, de unde şi asemănarea cu o femeie care îşi ridică poalele sau, dacă vreţi, îşi pune poalele în brâu atunci când spală rufe la râu.



    Un preparat specific Moldovei îl reprezintă pârjoalele. Avem nevoie de un kg de carne tocată, fie de porc, fie de vită, fie amestec, de 2…3 felii de pâine, de două cepe de mărime potrivită, de 4 ouă, de mărar, sare, piper. Carnea tocată trebuie amestecată cu feliile de pâine, anterior înmuiate în apă şi apoi stoarse. Se adaugă ceapa tocată, mărarul, de asemenea, tocat, puţin piper măcinat şi sare după gust, după care se amestecă. În compoziţie sunt adăugate două ouă care au rolul de a “lega” acest amestec. Amestecul se porţionează apoi în aşa-numitele pârjoale, care au mărimea unui şniţel. Aceste pârjoale se dau prin făină, prin ouă bătute ca pentru omletă şi apoi prin pesmet, după care se prăjesc pe ambele părţi. Pârjoalele pot fi servite împreună cu o garnitură precum iahnia de fasole sau piure de cartofi.

  • Mâncăruri din Moldova

    Mâncăruri din Moldova

    Fiecare provincie a României se poate lăuda cu preparate specifice, unele dintre ele purtând şi denumirea de origine, ca în cazul vinurilor. Dacă ne referim la Modova, trebue să menţionăm că aici se întâlnesc cele mai întinse suprafeţe cultivate cu viţă de vie, unele dintre soiuri fiind româneşti. Multe dintre mâncăruri pot fi asociate cu vinurile produse în Moldova, iar dacă ne referim la soiurile româneşti, atunci putem menţiona “Galbena de Odobeşti” şi “Şarba” din zona Vrancei, cel mai mare bazin viticol al României, “Busuioaca de Bohotin” din zona Huşi, “Grasa”, “Feteasca” şi “Frâncuşa” din podgoriile de la Cotnari, Iaşi.



    În comunităţile tradiţionale din Moldova, dimineaţa sunt servite două ochiuri cu jumări şi brânză rasă, ţinută la păstrare în borcane, iar la prânz, printre preparatele preferate ale moldovenilor, figurează iahnia de cartofi sau de fasole, varza călită, ciorba de fasole şi ciorba de potroace, făcută din măruntaie de pui fierte cu morcov, orez, ceapă şi pătrunjel şi acrită cu borş, recomandată în special după o petrecere la care a fost consumat ceva mai mult vin. Din Moldova provin şi plăcintele “poale-n brâu”, obţinute din aluat dospit, care, după ce este transformat într-o foaie cu ajutorul sucitorului, este porţionat în pătrate cu latura de circa 15 cm. Pe aceste pătrate de aluat este pusă umplutura, după care colţurile sunt aduse spre centru, de unde şi asemănarea cu o femeie care îşi ridică poalele sau, dacă vreţi, îşi pune poalele în brâu atunci când spală rufe la râu.



    Un preparat specific Moldovei îl reprezintă pârjoalele. Avem nevoie de un kg de carne tocată, fie de porc, fie de vită, fie amestec, de 2…3 felii de pâine, de două cepe de mărime potrivită, de 4 ouă, de mărar, sare, piper. Carnea tocată trebuie amestecată cu feliile de pâine, anterior înmuiate în apă şi apoi stoarse. Se adaugă ceapa tocată, mărarul, de asemenea, tocat, puţin piper măcinat şi sare după gust, după care se amestecă. În compoziţie sunt adăugate două ouă care au rolul de a “lega” acest amestec. Amestecul se porţionează apoi în aşa-numitele pârjoale, care au mărimea unui şniţel. Aceste pârjoale se dau prin făină, prin ouă bătute ca pentru omletă şi apoi prin pesmet, după care se prăjesc pe ambele părţi. Pârjoalele pot fi servite împreună cu o garnitură precum iahnia de fasole sau piure de cartofi.