Tag: ambasada

  • Rowmania la Ottawa

    Rowmania la Ottawa

    Echipa Rowmania a reprezentat din nou comunitatea românească din Ottawa la o competiţie de Dragonboat, «Tim Hortons International Dragonboat Festival». Evenimentul atrage în fiecare an peste 150 de echipaje, în principal din Canada şi Statele Unite.



    Echipajul Rowmania a inclus în fiecare an cel puțin un membru al Ambasadei României din Canada şi a câştigat de mai multe ori competiţia, la diferite categorii. Am stat de vobă cu doamna Flori Suciu, căpitanul echipei Rowmania.



  • România își va redeschide Ambasada de  la Kiev

    România își va redeschide Ambasada de la Kiev

    Autorităţile române au decis redeschiderea Ambasadei de la Kiev, a anunţat, marţi, pe Twitter, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. Activitatea se va relua în perioada următoare, imediat după ce pregătirile tehnice şi de securitate necesare vor fi finalizate.

    17 misiuni diplomatice şi-au reînceput deja activitatea la Kiev, a anunţat marţi Ministerul de Externe ucrainean. De la o zi la alta, tot mai multe misiuni diplomatice străine îşi reiau activitatea în capitala Ucrainei, afirmă diplomaţia ucraineană. Aceasta constituie o dovadă a faptului că lumea sprijină şi crede în Ucraina’, subliniază MAE ucrainean.


    Până luni, 18 aprilie, au revenit la Kiev misiunile diplomatice ale UE, Franţei, Italiei, Letoniei, Lituaniei, Estoniei, Poloniei, Turciei, Cehiei, Sloveniei, Vaticanului, Republicii Moldova, Georgiei, Iranului, Kazahstanului, Tadjikistanului şi Turkmenistanului, conform agenției de presă Unian. Înaintea invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie, cea mai mare parte a ambasadelor străine s-au relocat de la Kiev la Liov (Lvov), în vestul țării, informează sursa citată.

  • MAE suspendă activitatea ambasadei de la Kiev

    MAE suspendă activitatea ambasadei de la Kiev

    România a suspendat activitatea ambasadei de la Kiev. Potrivit uni comunicat de presă al Ministerul Afacerilor Externe (MAE) la data de 26 februarie 2022 s-a încheiat cu succes repatrierea în România a personalului Ambasadei României la Kiev, urmare unui efort inter-instituțional susținut. MAE precizează că decizia a fost luată în contextul escaladării situației de securitate din Ucraina, în general, și din Kiev, în mod special.

    Bogdan Aurescu, ministrul român al afacerilor externe, mulțumește tuturor instituțiilor implicate pentru realizarea operațiunii, precum și autorităților Ucrainei și Republicii Moldova pentru sprijinul oferit.

    În consecință, activitatea Ambasadei României la Kiev a fost suspendată. În egală măsură, activitatea Consulatului General de la Odesa continuă să fie suspendată, personalul acestui oficiu consular fiind de asemenea repatriat în siguranță la o data anterioară, se mai precizează în comunicat.

    La acest moment, la oficiile consulare de la Cernăuți și Solotvino activitatea se desfășoară în continuare în parametrii normali, cu tot personalul, informează, MAE.

    Potrivit sursei citate, reprezentanții oficiilor consulare sunt în legătură cu cetățenii români fiind pregătiți să acorde asistență consulară, conform competențelor legale, în funcție de solicitări. De asemenea, aceștia sunt în contact constant cu reprezentanții comunității românești din Ucraina.


    MAE reia solicitarea către toți cetățenii români care se află în Ucraina să-și notifice, de urgență, coordonatele prezenței lor în această țară prin platforma:

    www.econsulat.ro (https://www.econsulat.ro/CetateniRomaniInregistrati/Inregistreaza)

    sau contactând MAE la numărul de telefon 0040751084537, linie telefonică pentru solicitări de protecție și asistență consulară.

  • Înregistrarea voluntară la cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României

    Înregistrarea voluntară la cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României

    În cazul stabilirii reședinței sau domiciliului în străinătate, cetățenii români au obligația de a se înregistra la cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României, în conformitate cu prevederile art. 5 lit. d) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare.

    De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe recomandă și cetăţenilor români care călătoresc în străinătate doar pentru o ședere de scurtă durată, fără a-și stabili reședința sau domiciliul în altă țară, să îşi înregistreze prezența, în mod voluntar, la cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României, pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă. În acest caz, înregistrarea nu reprezintă o obligație legală, ci un instrument util, care poate facilita acordarea de asistență și protecție consulară în situații deosebite (precum conflictele militare, atentatele teroriste, calamitățile naturale și alte dezastre care impun, după caz, evacuarea din zonele afectate și repatrierea în regim de urgență a cetățenilor români).

    În toate situațiile, înregistrarea cetățenilor români la misiunile diplomatice și la oficiile consulare ale României din străinătate nu se operează din oficiu, cu ocazia prestării unor servicii consulare, ci exclusiv la solicitarea persoanelor în cauză.

    Datele cu caracter personal colectate prin această procedură de înregistrare sunt prelucrate în strictă conformitate cu prevederile RGPD, cu modificările și completările ulterioare.

    Pentru efectuarea formalităților de înregistrare a cetățenilor români la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din străinătate nu se percep taxe consulare. Înregistrarea la consulat se poate face și accesând: www.econsulat.ro.

    Sursa : Noi în Spania /noiinspania.com

  • Jurnal românesc – 04.04.2019

    Jurnal românesc – 04.04.2019

    Ambasadele la
    Bucureşti ale Austriei, Belgiei, Canadei, Danemarcei, Finlandei, Franței,
    Germaniei, Irlandei, Olandei, Norvegiei, Suediei şi Statelor Unite ale Americii
    au transmis un mesaj prin care şi-au exprimat îngrijorările cu privire la
    statul de drept din România. Noi, parteneri internaționali și aliați ai
    României, chemăm toate părțile implicate în elaborarea ordonanțelor de urgență
    ale guvernului care modifică legislația referitoare la domeniul justiției, să
    se abțină de la modificări care ar slăbi statul de drept și capacitatea
    României de a lupta împotriva criminalității sau corupției, se arată în
    documentul publicat pe Facebook. Reprezentanţele diplomatice consideră că
    modificările propuse prezintă un risc de încălcare a valorilor
    comune şi acuză faptul nu a existat un dialog pe această temă cu factorii
    decizionali din România, deşi au fost exprimate mai multe solicitări oficiale
    în acest sens. În replică, premierul Viorica Dăncilă a declarat că i-a chemat
    pe ambasadori la discuţii, dar că aceştia au refuzat invitaţia la dialog şi
    le-a transmis că în nicio ţară ambasadorii statelor străine nu fac agenda
    prim-ministrului.




    Ministerul
    pentru Românii de Pretutindeni a făcut publice condiţiile de participare la
    ediţia din 2019 a programului de tabere ARC, realizat în colaborare
    cu Ministerul Tineretului şi Sportului. Taberele vor fi organizate în serii
    consecutive de câte şapte zile în perioada 2 iulie – 27 august în Centrul de
    Agrement din Sulina, în judeţul Tulcea, şi în perioada 1 iulie – 12 august în
    Centrele de Agrement Oglinzi din judeţul Neamţ, Căprioara din judeţul Hunedoara
    şi Săcelu din judeţul Gorj. MRP anunţă că grupurile se vor constitui cu sprijinul
    misiunilor diplomatice ale României şi mediului asociativ, cu respectarea
    următoarelor criterii: doritorii sunt români de pretutindeni, în conformitate
    cu Art.1, alin. 2 din Legea 299/2007, cu completările și modificările
    ulterioare, participă pentru prima dată la programul ARC, au
    cunoştinţe minime de limba română, sunt câştigători ai olimpiadelor sau
    concursurilor naţionale şi internaţionale sau au rezultate bune la învăţătură,
    au rezultate şi aptitudini deosebite în sport, muzică, arte plastice sau
    rezultate remarcabile în promovarea identităţii româneşti. Pentru grupurile din
    diaspora au fost alocate 1000 de locuri, iar ministerul recomandă ca acestea să
    fie formate din minim 9 copii obligatoriu însoţiţi de un adult. Înscrierile se
    pot face până pe 1 mai, la misiunile diplomatice sau direct la adresa de email
    taberearc@mprp.gov.ro.




    Ministrul pentru
    Românii de Pretutindeni, Natalia Elena Intotero, s-a întâlnit cu reprezentanți
    ai Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș
    cu care a discutat despre dezvoltarea unor proiecte comune în sprijinul
    tinerilor studenți români de pretutindeni precum și despre sprijinirea creării
    de reţele socio-profesionale în rândul medicilor români stabiliți în
    străinătate. Ministrul a subliniat importanța creării unor punți de legătură
    între medicii români stabiliți în afara granițelor și comunitatea medicală din
    România. Elena Intotero a vorbit şi despre iniţiativa MRP prin care personalități
    ale medicinei româneşti au fost premiate în semn de recunoaștere pentru
    activitatea depusă şi l-a oferit drept exemplu pe Traian Chirilă,
    cercetător-șef la Institutul Ochiului din Queensland, inventatorul corneei
    artificiale și unul dintre cei mai apreciați experți în domeniu la nivel
    mondial. Atât ministrul Intotero cât şi conducerea Universităţii mureşene şi-au
    exprimat dorința de a elabora proiecte în beneficiul comunităţii medicale
    româneşti din diaspora.

  • Din nou despre ambasada României din Israel

    Din nou despre ambasada României din Israel

    Şefa guvernului de la Bucureşti, Viorica Dăncilă, a surprins, duminică,
    multă lume când a anunţat că Ambasada României din Israel va fi mutată de la
    Tel Aviv la Ierusalim, după finalizarea analizei în curs privind oportunitatea
    acestei măsuri şi în deplin consens cu toţi factorii de decizie. Anunţul,
    însoţit de angajamentul că va fi legiferată acordarea cetăţeniei române pentru
    evreii care au părăsit ţara sub comunism şi de pensii pentru supravieţuitorii
    Holocaustului, a fost făcut la conferinţa Comitetului americano-israelian
    pentru politici publice şi primit cu entuziasm. Ulterior, mustrată aspru,
    într-un comunicat, de titularul de drept al politicii externe, preşedintele
    Klaus Iohannis, primul ministru a nuanţat, sugerând că a exprimat o opinie
    personală în legătură cu mutarea ambasadei. Totuşi, nu există echivoc în
    anunţul doamnei Dăncilă: Sunt încântată să anunţ astăzi că după
    finalizarea analizei de către toţi actorii constituţionali implicaţi în
    procesul decizional din ţara mea şi în deplin consens, eu, ca prim-ministru al
    României şi guvernul pe care îl conduc vom muta Ambasada României la Ierusalim,
    capitala Israelului.

    Că e aşa, o dovedesc, în egală măsură, reacţia
    omologului său israelian, Benjamin Netanyahu, care a felicitat-o pe şefa guvernului
    român pentru declaraţia de la conferinţa AIPAC, şi cea a secretarului general
    al OEP, Saeb Erekat, care a criticat-o şi a solicitat Uniunii Europene să ia
    măsuri. Premierul Dăncilă demonstrează, încă o dată, totala sa ignoranţă în
    domeniul politicii externe şi în ceea ce priveşte luarea unor decizii
    importante ale statului român, a intervenit prompt preşedintele Iohannis,
    într-un comunicat. Din dorinţa de a-şi revendica o decizie care nu aparţine
    doar Guvernului României, aşa cum doreşte să lase impresia, prim-ministrul se
    grăbeşte să facă anunţuri publice fără să existe o decizie în acest sens, a declarat
    Administraţia Prezidenţială. Aceasta subliniază că decizia mutării Ambasadei
    României de la Tel Aviv la Ierusalim va avea loc numai după finalizarea analizei
    care se desfăşoară în prezent şi doar cu avizul tuturor instituţiilor cu
    atribuţii în domeniul politicii externe şi al securităţii naţionale.

    Decizia
    finală aparţine preşedintelui României, care este, potrivit Constituţiei,
    titular al deciziilor de politică externă a României şi reprezentant al ţării
    în plan extern’, se mai arată în comunicat. Dezamăgită, potrivit propriilor
    spuse, de reacţia preşedintelui, premierul Viorica Dancilă a afirmat că mutarea
    ambasadei este bună pentru ţară şi că aceasta şi dorinţa de apropiere de Israel
    şi de SUA nu înseamnă că România se îndepărtează de Uniunea Europeană. În prezent, toate ambasadele
    statelor membre ale UE se află în Tel Aviv. Ideea mutării ambasadei României la Ierusalim a
    fost lansată, intempestiv, de liderul PSD, numărul unu în coaliţia
    guvernamentală, Liviu Dragnea, şi a fost interpretată ca o încercare de a intra
    în graţiile administraţiei republicane de la Washington, simultană cu aceea de
    a ştirbi rolul constituţional al actualului preşedinte.

  • Priorităţi ale politicii externe româneşti

    Priorităţi ale politicii externe româneşti

    Obiectivul fundamental al
    diplomaţiei române este păstrarea liniei tradiţionale a politicii externe
    – a
    afirmat, luni, ministrul de resort, Teodor Meleşcanu, care a fost invitat în
    Parlament, la o dezbatere pe probleme de actualitate din politica externă. Invitaţia a survenit în
    contextul discuţiilor privind relocarea ambasadei României în Israel. În aprilie, preşedintele PSD (la guvernare),
    Liviu Dragnea, anunţase că Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide
    începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la
    Ierusalim. Intenţia Executivului
    de la Bucureşti a provocat o dispută aprinsă între coaliţia aflată la putere,
    PSD-ALDE, şi preşedintele Klaus Iohannis, susţinut de opoziţia liberală.
    Seful statului a precizat că ambasada
    nu poate fi mutată fără acordul său.


    În contextul acestor discuţii, ministrul
    de Externe, Teodor Meleşcanu, a precizat că autorităţile nu
    au luat, încă, nicio decizie referitoare la mutarea ambasadei ţării de la Tel
    Aviv la Ierusalim şi a adăugat că ministerul pe care-l conduce va finaliza, în
    două săptămâni, evaluarea pe această temă, pe baza căreia decidenţii politici
    vor adopta o poziţie comună. El a dat asigurări că politica externă a României
    în privinţa situaţiei din Orientul Mijlociu rămâne neschimbată. Milităm în direcţia creării a două state
    care să trăiască în pace şi securitate – Israelul şi Palestina. Şi, de
    asemenea, considerăm că e nevoie de negocieri directe, mai ales pentru
    soluţionarea statutului juridic al Ierusalimului….Una dintre priorităţile pe care
    le avem pentru preşedinţia Consiliului Uniunii Europene se referă la
    consistenţa politicii UE în ceea ce priveşte Parteneriatul Estic şi, în mod
    evident, una dintre priorităţile noastre atunci când vorbim despre
    parteneriatul de Est este Republica Moldova
    , a mai spus şeful diplomaţiei de
    la Bucureşti, Teodor Melescanu.


    El a vorbit şi despre relaţiile cu
    Federaţia Rusă si Republica Moldova, stat ex-sovietic, vecin cu România. Sprijinul nostru pentru Republica Moldova este
    îndreptat spre instituţii şi spre sprijinirea eforturilor pentru reformele din
    Moldova. În legătură cu relaţia cu Rusia, vă asigur că, dacă va exista o
    întâlnire între preşedintele Trump şi preşedintele Putin, vom avea o situaţie
    poate mai clară în legătură cu poziţia noastră, care rămâne aceeaşi,
    descurajare şi apărare, şi în acelaşi timp dialog în relaţiile cu Federaţia
    Rusă.
    În ceea ce priveşte relaţiile cu Ungaria, ministrul român de Externe
    a afirmat că se doreşte devoltarea relaţiilor cu toate ţările vecine, inclusiv
    cu acest stat.
    Aceste relaţii au progresat în timpul din urmă şi sperăm ca ele
    să urmeze acelaşi drum bun,
    a mai spus Teodor Meleşcanu.

  • UPDATE Italia: 11 români decedați/ Zi de doliu național

    UPDATE Italia: 11 români decedați/ Zi de doliu național


    UPDATE Decesul celui de-al unsprezecelea român, în urma cutremurului din Italia, a fost confirmat de ministerul român de Externe, vineri seară. 14 români sunt dați dispăruți și alți șase sunt răniți și spitalizați.


    Trei persoane, care figurau inițial ca fiind dispărute, au fost identificate și sunt în viaţă. Doar una dintre acestea este în prezent internată într-o unitate medicală, starea sa de sănătate fiind stabilă.



    MAE a mai anunțat că trupurile neînsuflețite a cinci români vor fi repatriate în cursul zilei de luni, 29 august. În continuare, rămân deschise liniile telefonice pentru românii afectați de cutremurul din Italia:


    Ambasada României în Italia – (0039) 06 835 233 58 și (0039) 06 835 233 56, Consulatul General al României la Bologna – (0039) 051 5872120 și (0039) 051 5872209. Apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate



    ————-


    UPDATE Alți doi cetăţeni români au fost confirmaţi printre persoanele decedate în urma cutremurului din Italia, anunță MAE. Astfel, numărul cetățenilor români decedați în urma tragicului eveniment se ridică la zece. Alţi 19 conaţionali sunt daţi dispăruți și 5 sunt răniţi, aflându-se sub îngrijire medicala la spitalele din zona calamității.



    Sâmbătă este zi de doliu național în Italia. Președintele Sergio Mattarella și a premierului Matteo Renzi au participat la ceremonia funerară a 40 de victime ale cutremurului. Șeful statului italian a vizitat și localitatea Amatrice, cea mai afectată de seism. Bilanțul total al morților se apropie de 300 de persoane.


    —–



    “Având în vedere complexitatea acțiunilor necesare pentru gestionarea situației, din dispoziţia ministrului afacerilor externe, o echipă consulară mobilă din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a MAE, pregătită să intervină încă de la debutul calamității, se va deplasa, în regim de urgenţă, la Roma, în cursul dimineţii de 27 august 2016, pentru a sprijini demersurile echipelor mobile ale Ambasadei României la Roma şi Consulatului General al României la Bologna, aflate deja la faţa locului”, a comunicat diplomația de la Bucureşti.



    Numere de telefon pentru asistență consulară și pentru cei afectați de seismul din Italia:


    Ambasada României în Italia – (0039) 06 835 233 58 și (0039) 06 835 233 56, Consulatul General al României la Bologna – (0039) 051 5872120 și (0039) 051 5872209.

  • Titluri de călătorie pentru românii din străinătate

    Titluri de călătorie pentru românii din străinătate

    Guvernul a adoptat, miercuri, o Hotărâre care stabilește conținutul, forma și dimensiunea titlurilor de călătorie eliberate de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României. Aceste titluri se eliberează pentru cetățenii români aflați în străinătate care nu mai posedă un document de călătorie valabil, pentru ca titularul să-și poată continua călătoria, a-şi reglementa șederea ori a se întoarce în țară.



    De asemenea, se eliberează titluri de călătorie pentru străinii care beneficiază de statutul de refugiat sau de protecție subsidiară acordată de România și pentru membrii de familie ai acestora pentru care s-a solicitat reunificarea familiei, precum și pentru apatrizii cu drept de ședere pe termen lung pe teritoriul României.



    Pentru eliberarea tuturor tipurilor de titluri de călătorie, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României percep taxe consulare, conform legii.



    Comunicat al Guvernului României

  • Cazierul, mai ușor de obținut în străinătate

    Cazierul, mai ușor de obținut în străinătate

    Guvernul a adoptat încă o completare legislativă în scopul operaționalizării procedurii informatizate de obținere a certificatelor de cazier judiciar de către cetățenii români aflați în străinătate. Printr-o Hotărâre, Executivul a aprobat modelul de cerere privind eliberarea de către misiunile diplomatice și oficiile consulare române a adeverinței cu valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar pentru cetățenii români aflați în străinătate, respectiv specimenul acestei adeverințe.



    Actul normativ adoptat astăzi a fost promovat după ce, în ședința din 19 ianuarie 2016 Guvernul a aprobat o Ordonanță potrivit căreia cetăţenii români aflaţi în străinătate vor avea la dispoziție o procedură informatizată de obținere a cazierului judiciar, ca parte a Sistemul Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetăţeni (SIMISC).



    Mai exact, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate vor avea competența să elibereze adeverințe cu valoarea juridică a unor certificate de cazier judiciar, pe baza verificărilor efectuate în evidențele autorităților române competente. Aceste adeverințe se vor elibera în maximum 10 zile de la data solicitării, vor fi valabile 6 luni de la data eliberării (perioadă identică cu cea a certificatelor de cazier judiciar eliberate în țară) și se vor utiliza exclusiv în străinătate.



    Reglementările adoptate prin Ordonanța din ianuarie a reprezentat primul pas pentru facilitarea obținerii simplificate a cazierului judiciar de către cetățenii români din străinătate. Operaționalizarea procedurii necesită, pe de o parte, măsurile legislative adoptate astăzi, precum și, ulterior, încheierea unui protocol de cooperare între MAE și MAI pentru interconectarea sistemelor informatice ale celor două instituții.



    La nivelul MAE, procedura informatizată de obținere a cazierului judiciar va deveni accesibilă după operaționalizarea SIMISC.


    SIMISC face parte din amplul proces de informatizare și modernizare a prestării tuturor serviciilor consulare demarat de MAE, prin crearea unei platforme electronice integrate, cunoscută sub denumirea E-cons”-“Consulatul mai aproape de casa ta”, ce integrează mai multe sisteme informatice care deservesc domeniul consular.



    Proiectul de act normativ a fost postat spre consultare pe site-ul MAE.

  • Obţinerea cazierului, mai uşoară din 2016

    Obţinerea cazierului, mai uşoară din 2016

    Românii stabiliţi în afara ţării vor putea obține documente cu valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar într-o perioadă de timp mai scurtă și parcurgând o procedură mai simplă după ce Guvernul a modificat legislația în acest sens, conform unei ordonanțe adoptată marţi. Astfel, românii din diaspora vor avea la dispoziție o procedură informatizată de obținere a cazierului judiciar, ca parte a Sistemul Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetăţeni (SIMISC).



    De asemenea, Guvernul a adoptat modificarea și completarea Legii nr.290/2004 privind cazierul judiciar. Noile reglementări prevăd ca misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României să aibă competența de a elibereza adeverințe cu valoarea juridică a unor certificate de cazier judiciar, pe baza verificărilor efectuate în evidențele autorităților române competente. Adeverințele se vor elibera în maximum 10 zile de la data solicitării, vor fi valabile 6 luni de la data eliberării (perioadă identică cu cea a certificatelor de cazier judiciar eliberate în țară) și se vor utiliza exclusiv în străinătate.



    Sursa: Guvernul României

  • Burse de studii în România pentru românii din diaspora

    Burse de studii în România pentru românii din diaspora

    Ministerul Educaţiei a finalizat metodologia de
    şcolarizare a cetăţenilor de origine etnică română cu domiciliul stabil în
    străinătate în învăţământul de stat din România, pentru anul şcolar /
    universitar 2015 – 2016. Documentul poate fi consultat online, la adresa adresa: edu.ro/index.php/articles/22921.


    Românii din afara graniţelor care sunt interesaţi să
    obţină bursele oferite de Ministerul Educaţiei trebuie să pregătească un dosar ce
    trebuie depus la ambasadele României până la 27 iulie.




    Dosarul trebuie să cuprindă o cerere de înscriere tip ce poate
    fi găsită pe site-ul ministerul Educaţiei la rubrica Proiect de Metodologie de şcolarizare a cetăţenilor
    de origine etnică română sau la ambasadă în momentul depunerii, copie legalizată
    după actul de naştere, copie legalizată după cartea de identitate care să
    ateste domiciliul stabil, autentificat la Consulatele României, o copie după
    paşaportul de cetăţean român cu domiciliul stabil în străinătate sau de
    cetăţean străin (primele trei pagini), susţinerea originii etnice române prin: declaraţie
    pe proprie răspundere, o adeverinţă medicală care să permită accesul în
    colectivitate, o fotografie de ¾, actele trebuie traduse în limba română sau
    într-o limbă de circulaţie internaţională de un traducător autorizat de
    Ministerul Justiției
    din România.




    Repartizarea locurilor subvenţionate de stat se face în
    instituţiile de învăţământ superior de stat acreditate, în ordinea mediilor
    candidaţilor şi în conformitate cu locurile alocate de MECTS.

  • Italia: noul cosulat român la Roma, deschis publicului

    Noul sediu al cosulatului român la Roma a fost
    deschis publicului, sămbătă, 27 iunie. Consulatul dispune de 12 ghişee, două
    săli de lucru cu publicul şi un birou de informaţii. De asemenea, reprezentanța
    diplomatică a României din capitala Italiei face faţă unui volum de 250-300 de
    solicitări pe zi, pe durata verii.




    La deschiderea noului sediu al consulatului au fost prezenți ambasadorul
    României în Italia, Dana Constantinescu, şi consulul general Tiberiu Trifan.
    A fost chiar un moment emoţionant şi pentru mine, mai
    ales că ne doream de multă vreme să se întâmple acest lucru şi noi, angajaţii
    ambasadei şi ai secţiei consulare, alături de membrii comunităţii române din
    Italia. A fost un moment mult aşteptat. Reuşim, începând de astăzi, să oferim
    comunităţii românilor din Italia, servicii de calitate, într-un sediu nou, care
    corespunde tuturor cerinţelor din punct de vedere logistic şi administrativ,
    pentru că servicii de calitate, din punct de vedere strict consular, eu sunt de
    părere că noi am oferit întotdeauna, a declarat Dana Constantinescu pentru
    corespondentul Radio România Actualități, Elena Postelnicu.

    Sursa: RADOR

  • UPDATE (27.04) Yemen: continuă operațiunile de repatriere a românilor

    UPDATE (27.04): O altă persoană de cetățenie română şi soțul acesteia de cetățenie yemenită au fost evacuate în cursul nopţii de 26 spre 27 aprilie, din Yemen (Taizz) către Arabia Saudită. Pe tot parcursul deplasării, cele două persoane s-au aflat în legătură permanentă cu Ambasada României la Abu Dhabi.


    Cei doi au fost preluați de consulul României la Riad, la punctul de trecere a frontierei cu Arabia Saudită şi le-a acordat asistenţă şi protecţie consulară, sprijinindu-i în cadrul procedurilor de evacuare și repatriere.

    Celula de criză a MAE, prin intermediul misiunilor diplomatice române la Abu Dhabi şi Riad, a menţinut legătura permanentă cu autorităţile din zonă, cu familia în cauză şi a monitorizat întreaga deplasare a acestora pe traseul Yemen — Arabia Saudită.



    UPDATE (16.04): Alți trei cetățeni români și doi membri de familie ai acestora, cetăţeni ai Republicii Yemen, au fost evacuaţi joi, 16 aprilie, din localitatea Taizz, către Arabia Saudită, informează MAE. Ambasadele României la Riad şi Abu Dhabi au întreprins demersurile legale pe lângă autorităţile de frontieră, în vederea facilitării obţinerii vizelor de intrare în Arabia Saudită pentru toţi membrii grupului.



    Consulul României la Riad i-a preluat pe cetăţenii români şi membrii de familie de la punctul de trecere a frontierei Arabiei Saudite, asigurându-le asistenţa şi protecţia consulară. În prezent, misiunea diplomatică română la Riad efectuează procedurile legale de eliberare a documentelor necesare repatrierii persoanelor evacuate.



    45 de români și 9 membri de familie au fost evacuați până în prezent din Yemen prin acțiunile coordonate de Celula de criză a MAE.



    UPDATE (15.04): Alţi patru cetăţeni români şi doi membri de familie au fost evacuaţi din Yemen. La fel ca şi cei şapte români evacuaţi duminică, 12 aprilie, cele şase persoane au fost transportate către Khartoum (Sudan), cu un avion al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie. Cei şase au fost preluaţi de şeful misiunii diplomatice din capitala Sudanului pentru a le asigura asistenţa şi protecţia consulară în vederea repatrierii.



    Numărul persoanelor evacuate şi repatriate din Yemen a ajuns la 39 de cetăţeni români şi şase membri de familie.



    UPDATE (12.04): Alți zece cetățeni români și un membru de familie au fost evacuați din Yemen, în cursul zilei de duminică, 12 aprilie, anunță Ministerul Afacerilor Externe. Astfel, șapte români au fost evacuaţi către Khartoum (Sudan), cu un avion al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, iar alți trei plus un membru de familie (cetăţean yemenit) au fost transportați în siguranţă, pe cale terestră, din Taizz către Arabia Saudită.





    Zborul cu care au fost transportați cei șapte conaționali este primul din ultimele 4 zile, perioadă în care toate cursele planificate de OIM, împreună cu Uniunea Europeană, în vederea evacuării străinilor din Yemen, au fost anulate. Decizia a fost luată din cauza lipsei autorizaţiei de survol din partea autorităţilor competente ale Republicii Yemen.





    Referitor la cei șapte români evacuați MAE precizează că “prin intermediul misiunilor diplomatice române la Abu Dhabi şi Khartoum, a menţinut legătura permanentă cu autorităţile din zonă, cu cei 7 cetăţeni români, cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie şi a monitorizat întreaga deplasare a acestora pe traseul Yemen (Sanaa)- Khartoum.Cetăţenii români au fost asistaţi de către Organizaţia Internaţională pentru Migraţie pentru îndeplinirea formalităţilor de îmbarcare la aeronavă.”


    Românii vor fi preluați de ambasadele României la Riad şi Ambasada României la Khartoum.



    Acțiunea de duminică a fost realizată prin intermediul Celulei de Criză activate de șeful diplomației de la București şi ale celor 4 misiuni diplomatice române de la Abu Dhabi, Khartoum, Riad şi Cairo.


    35 cetățeni români și 4 membri de familie au fost evacuați pânî în prezent din Yemen.



    UPDATE (7.04): Doi români au fost preluaţi din statul arab, în cursul nopţii de luni spre marţi, acţiunea de evacuare desfăşurându-se în portul Al Hudaydah. Cei doi cetăţeni români se află pe o navă maritimă aparţinând Republicii Islamice Pakistan şi se ăndreaptă spre Djibouti.


    Alţi patru cetăţeni români au fost identificaţi, dar aceştia au refuzat, din motive personale, evacuarea din portul Al Hudaydah. Ministerul român de Externe va păstra legătura cu românii care au refuzat îmbarcarea.


    Tot marţi, membrii Celulei de Criză de la Bucureşti au avut o întâlnire cu şeful biroului din România al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), în cadrul căreia a fost reiterată necesitatea continuării eforturilor conjugate pentru evacuarea în condiţii de siguranţă a tuturor cetăţenilor români aflaţi în prezent în Yemen.


    De asmenea, Consulul onorific al Republicii Yemen, a fost invitat la o discuţie cu conducerea Departamentului Consular, ocazie cu care i s-a solicitat sprijinul în cadrul demersurilor de evacuare a cetăţenilor români, acesta arătând întreaga disponibilitate pentru continuarea implicării în acțiunile aflate în derulare.



    Autoritățile de la București continuă operațiunile de evacuare a cetățenilor români din Yemen. Sâmbătă, 4 aprilie, au fost evacuați patru cetățeni români și un membru de familie, iar astăzi, un alt român împreună cu un membru de familie a fost scos din Yemen, anunță MAE. Alți 17 cetățeni au fost repatriați în ultimele zile ale lunii martie.



    Aceştia se adaugă celor 3 cetățeni români, angajaţi ai unei companii care activa pe plan local, care au fost evacuaţi la data de 30 martie 2015 de o fregată chinezească, cu destinaţia Djibouti, fiind ulterior repatriați, precum şi celor 14 cetățeni români, specialiști ai unei companii românești, care desfășura activități de muncă în Yemen, finalizarea procedurii de repatriere având loc în seara zilei de 25 martie 2015.



    Ministerul român de externe, prin intermediul MAE, prin intermediul Ambasadei României la Abu Dhabi, depune eforturi constante pentru a acorda sprijin și asistență românilor afalați în zonă. Diplomația română colaborează cu organizaţiile internaţionale implicate în procedurile de evacuare şi cu statele care au cetăţeni proprii în Yemen şi acţionează, ca şi România, pentru evacuarea lor.



    Reamintim că Yemen se află pe lista țărilor cu risc maxim de siguranță, MAE instituind alerta “Pericol major — părăsiţi imediat zona sau ţara”. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reiterează solicitarea către cetățenii români aflați în Yemen de a contacta misiunile României din teritoriu pentru a-şi înregistra prezenţa, astfel încât să poată beneficia de asistenţă și protecție consulară.



    Cei interesați pot descărca pe telefonul mobil aplicația Călătoreşte în siguranţă” sau pot folosi serviciului de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

  • Arabia Saudită: răpiri de persoane pe platformele petroliere

    Ministerul român de Externe avertizează lucrătorii de pe platformele petroliere din Regatul Arabiei Saudite asupra riscului răpirii de persoane. Avertizarea vine în urma unor informaţii conform cărora lucrătorii vestici pot fi ţinta unor atacuri ale grupărilor teroriste.



    Având în vedere gradul de risc, diplomaţia de la Bucureşti recomandă evitarea deplasării în afara ariei de reşedinţă (compound-uri), părăsirea zonei doar în grupuri organizate şi, doar în cazuri de strictă necesitate, stabilirea în permanenţă a legăturii cu Ambasada României la Riad şi cu organele de poliţie, precum şi evitarea locurilor aglomerate din spatiile publice. În eventualitatea dislocării unor efective de pază şi securitate pe anumite căi de comunicaţii sau în anumite zone, se recomandă cooperarea cu acestea.”



    Cetăţenii români sunt sfătuiţi să îşi înregistreze prezenţa pe teritoriul Arabiei Saudite la Ambasada României la Riad şi să transmită coordonatele personale de la locul de muncă.



    Ambasada României în Regatul Arabiei Saudite


    Adresa: King Fahad Quarter, Amin Al Reehani Street, Villa no.8


    PO Box: 94319 – Riyadh – 11693


    Telefon: 00966-1-263.04.56


    Fax: 00966-1-456.99.86


    Secţia consulară:


    Telefon: 00966-1-456.62.05


    E-mail: consular@embrom.org.sa