Tag: Ambasada Spaniei

  • Jurnal Românesc – 04.07.2023

    Jurnal Românesc – 04.07.2023

    Spania susține aderarea României la Spațiul Schengen – declară ambasadorul acestei țări la București, José Antonio Hernández Pérez-Solórzano. La conferinţa de presă de la Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti, care a marcat preluarea, pentru a doua jumătate a anului, a preşedinţiei Consiliului UE de către Spania, acesta a afirmat că subiectul aderării României şi Bulgariei la Schengen va fi pus pe agenda Consiliului JAI cel mai probabil în această toamnă. Este o prioritate e preşedinţiei noastre să includem România şi Bulgaria în Spaţiul Schengen” — a adăugat oficialul. La rândul său, ministrul de Externe, Luminița Odobescu, a apreciat că Spaţiul Schengen va fi mai puternic atunci când România va fi membru cu drepturi depline. Ea a mai spus că Bucureștiul lucrează strâns cu toţi partenerii pentru a ajunge la o decizie pozitivă pentru aderarea la spațiul de liberă circulație, care să reflecte contribuţia solidă pe care ţara o aduce la protecţia frontierei externe a Uniunii. Si Comisia Europeană susţine că Bucurestiul este pregătit de mai mulți ani să adere la spaţiul Schengen și îndeplinește toate condițiile, iar Parlamentul European dă un semnal clar de susţinere. Eurodeputații consideră că decizia lăsării României şi Bulgariei în afara spaţiului de liberă circulație este discriminatorie, atât pentru locuitorii din cele două ţări, cât şi pentru diaspora.



    Ministrul de externe, Luminiţa Odobescu, l-a primit luni, pentru o întrevedere protocolară, pe Mounir Ben Rjiba, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, al Migraţiei şi Tunisienilor din Străinătate al Tunisiei, aflat în vizită de lucru în România. În cadrul discuţiilor, cei doi oficiali au reconfirmat dorinţa de dezvoltare şi aprofundare a relaţiilor bilaterale româno-tunisiene în toate domeniile de interes comun. Au salutat, în context, organizarea, la Bucureşti, a unei noi runde de consultări politice pe linia ministerelor de externe din cele două ţări, la nivel de secretar de stat. Luminiţa Odobescu a evocat relaţiile tradiţionale dintre cele două ţări şi a subliniat sprijinul constant pe care România îl acordă pentru consolidarea relaţiilor Tunisiei cu Uniunea Europeană. Totodată, ministrul a amintit celebrarea, în 2023, a 60 de ani de relaţii diplomatice bilaterale. Dialogul politic între cele două ţări are loc la toate nivelurile, ultima vizită la nivel de ministru de externe având loc în anul 2018.



    În perioada 7-9 iulie 2023, Accademia di Romania din Roma împreună cu Ambasada României în Italia, precum și cu centre culturale din cele două țări, organizează Zilele Filmului Românesc 2023 la Casa del Cinema din Roma. Ceremonia de deschidere a evenimentului va avea loc vineri. Cu această ocazie, criticul și istoricul de film Prof. univ. dr. Manuela Cernat va vorbi despre Vedete italiene pe ecranele românești și vedete românești pe ecranele italiene. În aceeași zi, în prezența regizorului Horațiu Mălăele, va avea loc proiecția filmului Luca”, urmată de o întâlnire a publicului cu regizorul român. Programul Zilelor Filmului Românesc la Roma cuprinde 5 proiecții în limba română, cu subtitrare în italiană. Este vorba despre pelicula Miracol” regizată de Bogdan Apetri (2021), filmul Scara” regizat de Vlad Păunescu (2021), Balaur” regizat de Octav Chelaru (2022) și La Gomera” de Corneliu Porumboiu (2019).



    Până pe 15 iulie este expusă la sediul Accademia di Romania din Roma expoziția Cămașa maramureșeană, măiestrIE și simbol”. Structurată în două secțiuni, una fotografică și una etnografică, expoziția înfățișează un univers rural autentic, fermecător prin simplitatea și tradițiile lui. În expoziția etnografică, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș prezintă obiecte de mare valoare într-un mod neconvențional, cu impact vizual garantat. Frumusețea cămășilor este potențată de imagini sugestive reprezentând instantanee din viața satului, precum și chipuri ale celor care le poartă, imagini surprinse de artiștii fotografi Mariana Scubli, Gabriel Motica, Vlad Dumitrescu, Dan Griga, Vasile Chira și Marius Ionuțaș. Județul Maramureș cuprinde în granițele sale patru țări” sau zone etnografice: Țara Maramureșului, Țara Lăpușului, Țara Chioarului și o parte din Țara Codrului. Criteriile de recunoaștere sunt multe, spun organizatorii, dar la prima vedere știi din care țară” provin oamenii după portul pe care îl poartă.






  • Vizita Ambasadorului Regatului Spaniei la Radio România

    Vizita Ambasadorului Regatului Spaniei la Radio România

    Azi, la sediul Radio România, Răzvan-Ioan Dincă, Preşedinte Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune, a primit vizita Excelenţei Sale, José Antonio Hernández Pérez-Solórzano, Ambasadorul Regatului Spaniei la Bucureşti.



    În cadrul discuţiilor au fost abordate posibilităţi de cooperare între Radio România şi postul public spaniol de radio şi televiziune, dar şi identificarea unor oportunităţi de colaborare între Radio România şi ambasada Regatului Spaniei, cu scopul unei mai bune cunoaşteri a realităţilor, valorilor şi culturii din cele două ţări.

  • Jurnal românesc – 30.11.2020

    Jurnal românesc – 30.11.2020

    În Italia vor fi organizate 137 de secții de votare pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate care vor să își exercite dreptul la vot la Alegerile Parlamentare din România în zilele de 5 și 6 decembrie 2020. Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în regiunile în care sunt în vigoare măsuri restrictive adoptate de autoritățile italiene în contextul pandemiei de Covid19 se pot deplasa către cea mai apropiată secție de votare în baza declarației pe propria răspundere emise de Ministerul de Interne italian. Cei în cauză vor bifa în declarație secțiunea Alte motive permise” și vor preciza motivul deplasării: Situație de necesitate — vot pentru Alegerile Parlamentare din România — 5-6 decembrie 2020”. Mai multe informații despre desfășurarea alegerilor parlamentare în străinătate, inclusiv lista secțiilor de votare din Italia și măsurile sanitare în baza cărora se va desfășura procesul de vot pot fi consultate pe site-urile: Ministerului Afacerilor Externe — http://www.mae.ro/node/52162, Ambasadei României în Italia – http://roma.mae.ro/local-news/2978 și Autorității Electorale Permanente — https://www.roaep.ro/.



    100 de elevi români din diaspora au participat sâmbătă, 28 noiembrie, la o lecţie deschisă cu tema Istoria României de la daci şi romani, la Marea Unire dedicată Zilei Naţionale. Evenimentul organizat de Asociaţia Interculturală Româno Elenă Dacia a fost transmis în direct în mediul online, prin platforma Zoom, de la Muzeul Naţional de Istorie a României. Gazde au fost Sorin Mărgărit, profesor la Colegiul Național Gheorghe Lazăr” din București, și muzeografii, Andrei Grumeza şi Flavius Roaită. La lecţie au participat elevi cu vârste de peste 8 ani din Grecia, Turcia, Marea Britanie sau Qatar, care activează în cadrul Şcolii de Limba Română Dacia din Atena. Membri ai asociaţiilor de reconstituire istorico-militară “Asociaţia Tradiţia Militară” şi “Deutsches Freikorps” le-au prezentat copiilor uniforme specifice armatei romane şi portul dacilor. Elevii au avut parte și de o prezentare a Tezaurului României.



    Ministerul Afacerilor Externe anunță sărbătorirea anul acesta, în context pandemic, a Zilei Naționale a României printr-un proiect de diplomaţie digitală realizat cu sprijinul unor operatori culturali consacraţi, precum Festivalul şi Concursul Internaţional George Enescu, Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, sau Institutul Cultural Român. Astfel, în perioada 28 noiembrie – 1 Decembrie 2020, printr-o secţiune special creată pe site-ul propriu la adresa www.mae.ro/node/54346, Ministerul Afacerilor Externe, inclusiv cele peste 150 de misiuni diplomatice şi oficii consulare ale României în străinătate, promovează talentul creator românesc şi istoria ţării noastre, cu accent pe muzica clasică şi contemporană, teatrul şi artele scenei, artele vizuale, precum şi prin prezentarea unor documente inedite din fondul Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe. De asemenea, secţiunea amintită include un spaţiu destinat acţiunilor derulate online de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare româneşti.




    Marți, 1 decembrie, Ambasada României în Regatul Spaniei a pregătit un program special în mediul online dedicat Zilei Naţionale a României. Acesta include difuzarea unui mesaj video al ambasadorului României în Regatul Spaniei, Gabriela Dancău, precum și a unor mesaje video de felicitare adresate de reprezentanţi ai mediului instituţional spaniol cum ar fi: preşedintele Senatului spaniol, Pilar Llop, ministrul culturii spaniol, Jose Manuel Rodriguez Uribes, sau primarii a trei oraşe din regiunea Madrid cu importante comunităţi de români, Alcala de Henares, Torrejon de Ardoz şi Arganda del Rey. Imnul Naţional al României va fi interpretat de către orchestrele Gărzii Civile şi Poliţiei Naţionale spaniole. De asemenea, Cvartetul Arte Clasico la Academia Regală din Madrid va susține concertul special România în muzică: tradiţie şi confluenţe. În contextul împlinirii, în 2021, a 140 de ani de relaţii diplomatice între România şi Spania, ambasada va face public logo-ul câştigător, un simbol pozitiv şi inovativ al relaţiilor bilaterale. Evenimentele de 1 Decembrie se încheie printr-o transmisiune live a momentului iluminării sediului guvernului regional de la Madrid, din inima capitalei spaniole, Puerta del Sol, în culorile drapelului României. Întregul program poate fi urmărit pe pagina Facebook şi pe contul YouTube al Ambasadei României în Regatul Spaniei.



  • Activitatea Ambasadei României în Spania va fi suspendată temporar

    Activitatea Ambasadei României în Spania va fi suspendată temporar

    Activitatea Ambasadei României în Regatul Spaniei este suspendată temporar, după ce două persoane care îşi desfăşoară activitatea în instituţie au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus, informează, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

    Starea celor două persoane este bună.


    Au fost dispuse măsurile care se impun în relația cu autoritățile din statul de reședință, respectiv măsuri de protecție pentru restul colectivului misiunii diplomatice și familiile acestora.

    MAE menționează că, în acest context, activitatea Ambasadei României în Regatul Spaniei va fi suspendată temporar, având în vedere necesitatea ca personalul misiunii să intre în autoizolare.

    Totodată, MAE precizează că activitatea secției consulare este suspendată temporar, fiind preluate doar cazurile urgente.

    sursa: Ministerul Afacerilor Externe