Tag: An Centenar

  • Târgul GAUDEAMUS Oradea 2018 se deschide mâine!

    Târgul GAUDEAMUS Oradea 2018 se deschide mâine!


    Târgul GAUDEAMUS Oradea 2018, evenimentul cu numărul 105 în seria pe care Radio România a inaugurat-o în urmă cu peste un sfert de secol, vă așteaptă să sărbătoriți Ziua Europei, Centenarul României și 90 de ani de Radio România, în cel mai frumos mod, în mijlocul cărților.



    Evenimentul este organizat de Radio România, Primăria Municipiului Oradea și Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și regiune și va avea loc în perioada 9 – 13 mai, în Piața Unirii.



    Oferta ediţiei va reuni elementele specifice unui eveniment expoziţional dedicat cărţii – mii de volume care abia aşteaptă să fie luate cu asalt de cititori, lansări şi prezentări de carte, întâlniri cu scriitorii – dar şi muzică bună, ateliere de creaţie și concursuri cu premii atractive, dedicate vizitatorilor.





    Programul de vizitare este următorul: miercuri – sâmbătă între orele 10.00 şi 20.00 şi duminică între orele 10.00 şi 15.00; accesul publicului este liber, pe întreg parcursul evenimentului. Deschiderea oficială a ediţiei va avea loc miercuri, 9 mai, la ora 12.00.



    Preşedintele de onoare al Târgului Gaudeamus Oradea 2018 va fi prof. univ. dr. Sorin Șipoș



    .


    *** Gaudeamus Oradea 2018, repere statistice:



    – peste 60 de expozanţi reuniţi în 46 de standuri, reprezentând principalele categorii active pe piaţa de carte şi educaţie din România


    – edituri, agenţii de difuzare de carte, muzică şi produse multimedia, edituri străine reprezentate de către distribuitori de carte. Prezenţa editurilor de top din România şi a celor mai importanţi distribuitori naţionali de carte străină este garanţia pentru o ofertă remarcabilă, atât din punctul de vedere al numărului de titluri disponibile, cât şi din cel al diversităţii domeniilor abordate


    .- o suprafaţă de peste 450 mp de standuri, care depășește recordul înregistrat la ediţia precedentă;


    – 20 de evenimente adresate unui public variat ca domenii de interes şi vârstă (lansări și prezentări de carte, ateliere de creație).



    Proiecte Radio România derulate la GAUDEAMUS Oradea



     Pe parcursul acestui an, Radio România va organiza cu prilejul tuturor evenimentelor din seria Gaudeamus câte un spațiu dedicat Centenarului Marii Uniri, în cadrul căruia va fi expusă o colecție de volume cu această tematică. Volumele, publicate de către editurile care participă la târg, pot fi ulterior achiziționate de la standurile editurilor. La Oradea, acest spațiu va fi amenajat în colaborare cu Direcția Județeană pentru Cultură Bihor și cu Muzeul Țării Crișurilor.


     Cărţile se întorc acasă, campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care, la finalul evenimentului, este oferit unei biblioteci publice, subfinanţate la capitolul achiziţii.


     Invitaţi de nota 10: Olimpicii României, proiect prin care postul public de radio promovează şi recompensează performanţele obţinute pe plan internaţional de către reprezentanţii la vârf ai învăţământului românesc.



    Sâmbătă, 12 mai, la ora 12.00, sunteţi aşteptaţi să îi cunoaşteţi pe “invitaţii de nota 10” la GAUDEAMUS Oradea, elevi din judeţul Bihor premiaţi la olimpiade internaţionale la diferite discipline. Premiile vor fi oferite de Radio România.



    Premiile GAUDEAMUS Oradea 2018 vor fi decernate duminică, 13 mai, începând cu ora 13.00, astfel


     Trofeele GAUDEAMUS (acordate editurilor – locurile 1, 2 şi 3) şi Cea mai râvnită carte, decernate prin Votul Publicului exprimat prin completarea unor chestionare distribuite în rândul vizitatorilor pe întreg parcursul evenimentului;


     Trofeele Presei – decernate jurnaliştilor pe secţiunile publicaţii, radio, TV şi online, tot prin Votul Publicului;


     Premiul Miss Lectura, acordat celei mai frumoase vizitatoare, de către Avon România;


     Premiile Tombolei GAUDEAMUS, care vor fi acordate pe baza tragerii la sorţi a buletinelor de Vot al Publicului, astfel: Marele Premiu, constând în suma de 300 de lei, oferită de Asociaţia Club Lions 22 Oradea şi câteva premii constând în produse cosmetice oferite de Avon România.



    GAUDEAMUS Oradea este cea mai recentă componentă a Programului LECTURA, proiect de anvergură naţională iniţiat şi derulat de Radio România cu scopul de a susţine cultura scrisă din ţara noastră prin evenimente de tip expoziţional, dedicate în principal cărţii şi ofertei educaţionale.



    Palmaresul cumulat al programului, în intervalul 1994 – aprilie 2018, însumează 104 evenimente organizate sub brandul GAUDEAMUS, circa 10.300 de expozanţi, 2.850.000 de vizitatori şi peste 12.700 de manifestări culturale, cu profil preponderent literar.


    Principalele componente ale programului sunt: Târgul Internaţional Gaudeamus (24 de ediţii), Caravana GAUDEAMUS (ClujNapoca – 19 ediţii, Craiova – 17 ediţii, Litoral – 9 ediţii, Timișoara – 9 ediții, Oradea – 5 ediţii, inclusiv ediția 2018), Târgul Gaudeamus Carte Şcolară (15 ediţii) şi o serie de proiecte culturale conexe.



    Un eveniment organizat de Radio România (prin Echipa Gaudeamus şi Radio Cluj), Primăria Oradea şi Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi regiune Partenerii ediţiei Partener principal: BRD Groupe Société Générale Parteneri: Avon România, Asociaţia Club Lions 22 Oradea Parteneri media: Bihoreanul, InfoOradea.ro, EvenimenteOradea.ro, mediaTRUST și Agenția de presă Rador


  • Nouă emisiune la Radio România Muzical dedicată Centenarului Marii Uniri

    Nouă emisiune la Radio România Muzical dedicată Centenarului Marii Uniri

    Radio România Muzical propune săptămânal, începând de marţi, 17 aprilie, o nouă emisiune, care se înscrie printre produsele editoriale Radio România dedicate Centenarului Marii Uniri, în cadrul campaniei Moştenitorii României. Emisiunea se intitulează Muzici tradiţionale româneşti: pe parcursul a 20 ediţii, etnomuzicologul Constantin Secarătrece în revistă muzicile tradiţionale specifice fiecărei regiuni istorice româneşti, punând accent pe unitatea în diversitate a folclorului muzical românesc, ca expresie şi dovadă a unităţii de neam, limbă şi ţară.

    Cercetător ştiinţific la Institutul de Etnografie şi Folclor Constantin Brăiloiu al Academiei Române, Constantin Secară propune audiţii unice, muzici tradiţionale româneşti neatinse de presiunea comercialului sau kitsch, înregistrări care surprind prin originalitatea şi inventivitatea lor – un model de lăsat mai departe generaţiei următoare, moştenitorilor României.

    În fiecare marţi, de la ora 19:00, Muzici tradiţionale româneşti la Radio România Muzical. Emisiunile pot fi ascultate şi în arhiva online, pe www.romania-muzical.ro.

    Moştenitorii României, un proiect Radio România.

  • Jurnal românesc – 28.02.2018

    Jurnal românesc – 28.02.2018

    România vrea să îşi sporească investiţiile în Republica Moldova, a declarat, la Chişinău, premierul Viorica Dăncilă, după discuţiile cu omologul său, Pavel Filip. Una dintre priorităţile României este operaţionalizarea gazoductului Iaşi – Ungheni — Chişinău, un proiect major cu relevanţă regională pe agenda UE. La rândul său, Pavel Filip a precizat că în momentul în care Transgaz va cumpăra compania similară din ţara sa, aceasta înseamnă, în primul rând, independenţa energetică a Republicii Moldova.



    În anul centenar se va realiza o enciclopedie a românilor de pretutindeni, se va promova cartea românească în 100 de biblioteci în diaspora şi se va inaugura Casa Românilor de Pretutindeni – sunt câteva dintre obiectivele asumate de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni în perioada următoare şi anunţate la conferinţa “Românii de pretutindeni, realităţi şi aspiraţii”. De asemenea, va continua programul de înfrăţire a localităţilor din România cu cele din Republica Moldova. Ministrul Românilor de Pretutindeni, Natalia Intotero, afirmă că păstrarea şi afirmarea identităţii prin limbă, cultură şi tradiţii sunt prioritare pentru ministerul pe care-l conduce. Ea a precizat că în afara graniţelor trăiesc aproximativ 10 milioane de români, iar programele ministerului trebuie adaptate nevoilor fiecărei comunităţi în parte. ‘Trebuie să le oferim românilor de peste hotare şansa să înţeleagă şi să cultive elementele identităţii noastre culturale, spirituale, şi să respecte tradiţiile româneşti, să devină adevăraţi ambasadori ai poporului român în ţările în care trăiesc. Pentru sprijinirea şi promovarea românilor de pretutindeni este nevoie de solidaritatea noastră, a tuturor românilor de aici, din ţară, şi de implicarea reală a fiecăruia dintre noi’ — a declarat Natalia Intotero.



    Deputatul PMP Constantin Codreanu, preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, a prezentat în Camera Deputaţilor o declaraţie politică prin care a cerut dublarea numărului de membri ai Comisiei pentru Cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie. Este vorba despre creşterea numărului de membri de la 21 la 41, pentru soluţionarea în termen a sutelor de mii de cereri de redobândire a cetăţeniei române. Aceasta reprezintă o prioritate cheie, în condiţiile în care România, potrivit ONU, a avut în ultimii 10 ani un exod de 3,4 milioane de cetăţeni, situându-se pe locul II în lume, după Siria, aflată în război. Potrivit lui Codreanu, în anul 2016, dar şi în 2017 numărul de dosare analizate de către Comisia pentru Cetăţenie a fost de 6 ori mai mare decât în 2014.



    În cadrul proiectului Te caută o carte, zburând spre tine“, elevii Școlii Gimnaziale Nr.81 din București au donat cărți pentru copiii români din afara granițelor țării. Proiectul a debutat anul trecut, la începutul semestrului I în şcolile din sectoarele 1, 2 şi 3 din București. Elevii au dăruit, atunci, câte o carte pentru copiii români din dispora și comunitățile istorice românești. În semestrul al II-lea sunt implicate unităţile de învăţământ din sectoarele 4, 5 şi 6. În proiect s-a înscris și Clubul Copiilor din Galați, care va dărui cărți elevilor Liceului din Cahul, Republica Moldova. Cărțile colectate în cadrul acestui proiect contribuie la însușirea cunoștințelor legate de limba și civilizația românească și la consolidarea rolului educației în păstrarea unităţii de limbă şi cultură în rândul copiilor români din străinătate, care sunt integraţi în sistemele educaţionale locale. În fiecare carte se regăsește și o scrisoare adresată celui la care va ajunge volumul. Scrisoarea, scrisă de mână, cuprinde și adresa destinatarului, astfel încât între elevii din România și micii români din străinătate să se nască un dialog concret bazat pe limbajul scris.

  • Jurnal românesc – 20.02.2018

    Jurnal românesc – 20.02.2018

    Primul ministru Viorica Dăncilă
    şi ambasadorul Italiei la Bucureşti, Marco Giungi, au discutat, luni, despre comunitatea
    românească din Peninsula, cea mai mare comunitate de străini din aceasta ţară.
    Seful guvernului de la Bucureşti a salutat strânsa cooperare dintre
    autorităţile celor două state în domeniile afaceri interne şi al muncii, în
    scopul de a asigura românilor din Italia condiţii optime de trai. Cei doi
    oficiali au salutat relaţia bilaterală excelentă, fundamentată pe două decenii
    de Parteneriat Strategic, respectiv un deceniu de Parteneriat Strategic
    Consolidat. În cursul
    discuţiilor, prim-ministrul Dăncilă a reafirmat interesul pentru atragerea
    investiţiilor italiene în România în special în domeniul infrastructurii,
    energetic, IT. Cei doi oficiali au remarcat nivelul foarte bun al relaţiilor
    economice, în 2017 valoarea schimburilor comerciale româno-italiene ajungând la
    un nivel record de aproape 14 miliarde de euro, cea mai mare înregistrată în
    ultimii zece ani.




    100 de tineri basarabeni aflaţi
    la studii în România vor face stagii de pregătire timp de trei luni la
    Parlamentul de la Bucureşti. Programul, care a fost
    lansat, oficial, luni, la Bucureşti, este rodul conlucrării dintre Platforma
    Unionistă ‘Acţiunea 2012’ şi Comisia pentru comunităţile de români din afara
    graniţelor ţării. La evenimentul de lansare au fost prezenţi o bună parte
    dintre cei 100 de parlamentari români care şi-au dat acceptul de a primi
    stagiari din Republica Moldova. Î
    n 2018 marcăm Anul Centenar al Marii Uniri prin
    toate modalităţile, prin 100 de stagiari din Basarabia la 100 de parlamentari
    ai României. Ei sunt generaţia de basarabeni care la momentul pe care ni-l
    dorim cât mai apropiat al Unirii, vor fi deja acomodaţi cu sistemul de lucru al
    instituţiilor publice româneşti, a declarat liderul organizaţiei
    non-guvernamentale unioniste ‘Acţiunea 2012′, George Simion. La rândul său, deputatul PMP, Constantin Codreanu,
    preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării,
    a subliniat: avem datoria să-i instruim şi să învăţăm de la ei la fel de mult
    cât au ei de învăţat de la parlamentarii români, deoarece Unirea cu Basarabia
    trebuie să fie o prioritate naţională, a treia după integrarea în NATO şi
    Uniunea Europeană, şi un element de consens politic la Bucureşti’. Cei 100 de studenţi basarabeni
    provin din centre universitare din toată ţara – Bucureşti, Iaşi, Galaţi,
    Timişoara, Arad, Ploieşti sau Braşov şi studiază la facultăţi de diferite
    profiluri şi specializări.




    Legea Educaţiei din
    Ucraina a fost unul dintre subiectele discutate de deputatul Ioan Balan,
    preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina, la întâlnirea cu
    ambasadorul acestei ţări la Bucureşti, Oleksandr Bankov. Discuţiile s-au axat
    pe teme precum: dialogul politic româno-ucrainean, dezvoltarea relaţiilor
    parlamentare bilaterale atât la nivelul grupurilor de prietenie, cât şi la
    nivelul comisiilor de specialitate din cele două foruri legislative. Cei doi au
    vorbit şi despre legăturile tradiţionale de prietenie existente între români şi
    ucraineni în zona Bucovinei, despre
    păstrarea drepturilor etnicilor români din Ucraina şi, implicit, ultimele
    evoluţii înregistrate după publicarea opiniei Comisiei de la Veneţia privind
    Legea ucraineană a Educaţiei. Deputatul Ioan Balan a reiterat principiul
    reciprocităţii, precum şi faptul că partea română nu solicită acordarea unor
    drepturi noi, ci doar păstrarea celor deja dobândite. La rândul său,
    ambasadorul Oleksandr Bankov a prezentat stadiul negocierilor pentru încheierea
    Protocolului de colaborare bilaterală în domeniul educaţiei, ce urmează a fi
    semnat în curand în cadrul unei vizite în România a ministrului ucrainean al
    Educaţiei.