Tag: Anatol Ţăranu

  • Preşedintele Republicii Moldova – final de mandat

    Preşedintele Republicii Moldova – final de mandat

    Jurist de formaţie, judecător în epoca sovietică şi preşedinte al
    Consiliului Suprem al Magistraturii după proclamarea, în 1991, a independenţei
    Chişinăului faţă de Moscova, sexagenarul Nicolae Timofti a depus jurământul ca
    preşedinte pe 23 martie 2012.

    Bilanţul preşedinţiei sale e, constată analiştii,
    unul mai degrabă amestecat. Ei susţin, că, având în vedere conjunctura internă
    şi internaţională, preşedintele şi-a respectat mandatul şi prerogativele şi a
    evitat să provoce crize politice, reuşind şi să promoveze interesele
    Chişinăului peste hotare. Declarat pro-occidentale, echipele executive care au
    guvernat republica în timpul lui Timofti au jucat cartea integrării europene şi
    au obţinut, în 2014, semnarea acordurilor de asociere şi liber-schimb cu
    Bruxellesul. Pe de altă parte, însă, la adăpostul retoricii europene, reformele
    esenţiale au stagnat, iar administraţia a fost cariată de corupţie. Un miliard
    de dolari, echivalentul a 15 procente din PIB, a dispărut, în circumstanţe
    oneroase, din sistemul bancar al republicii, scandal care a discreditat partidele din coaliţia guvernamentală, a
    provocat protestele masive ale societăţii civile şi a alimentat intenţiile de
    vot pentru formaţiunile pro-ruse.

    Ales de deputaţi, Timofti a fost o soluţie de
    compromis şi puterea sa a depins, în mod constant, de jocurile politice ale
    partidelor – consideră analistul Iulian Chifu, specialist în spaţiul
    ex-sovietic şi fost consilier prezidenţial la Bucureşti. Iulian Chifu Din
    punctul meu de vedere, a fost un preşedinte de centru, un preşedinte care şi-a
    respectat mandatul, care a avut un rol important în momentul deciziei pentru
    ultima formulă de guvern, în pragul unor alegeri anticipate ce ar fi putut
    declanşa instabilitatea în Republica Moldova, deci şi-a asumat un rol direct. În
    egală măsură, cred că poziţia sa de preşedinte a fost subutilizată de către
    partidele politice.

    De la Chişinău, analistul politic Anatol Ţăranu
    remarcă acţiunile lui Timofti în domeniul politicii externe, mai ales apărarea
    intereselor Republicii Moldova în raport cu Moscova şi relaţiile excelente cu
    omologii săi din România vecină, Traian Băsescu şi Klaus Iohannis. Ţăranu le-a
    declarat corespondenţilor Radio România Timofti nu a ezitat să apere
    Republica Moldova şi nu s-a sfiit să facă aceasta în faţa preşedintelui Putin.
    În acelaşi timp, prin măsurile de politică externă, preşedintele Timofti în
    permanenţă a subliniat ataşamentul Republicii Moldova faţă de valorile
    europene, dar şi faţă de valorile româneşti.

    Potrivit Constituţiei,
    Timofti va continua să-şi exercite prerogativele până la depunerea jurământului
    de către viitorul preşedinte. Conform deciziei Parlamentului, validată de
    Curtea Constituţională, noul şef al statului va fi ales prin vot direct al
    tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, iar scrutinul ar urma să se desfăşoare
    pe parcursul acestui an.