Tag: ANC

  • Jurnal românesc – 30.08.2021

    Jurnal românesc – 30.08.2021

    Spaţiul de
    liberă circulaţie Schengen nu este funcţional în acest moment, a declarat
    prim-ministrul Cehiei Andrej Babis, care a îndemnat comunitatea europeană să
    accepte aderarea României. Acesta a apreciat că acordul privind funcţionarea
    Schengen, încheiat în anul 1985, nu este în măsură, cu membrii săi actuali,
    să-şi îndeplinească misiunea de a oferi protecţia coerentă a frontierelor
    externe şi libera circulaţie în interiorul UE. Premierul ceh a arătat că
    majoritatea migranţilor sosesc pe mare, şi consideră că este absurd
    ca ţări precum România, Bulgaria şi Croaţia, care controlează coastele europene
    ale Mării Negre şi, respectiv, ale Mării Adriatice, să nu facă parte din
    Schengen.

    Să acceptăm Bulgaria, România, Serbia şi Croaţia în spaţiul
    Schengen; să avem o strategie clară faţă de Balcanii occidentali şi să apărăm
    Europa împotriva migraţiilor ilegale la frontierele sale externe’
    ‘, a îndemnat
    Babis. Premierul ceh a afirmat că celelalte etape necesare pentru a rezolva această
    problemă ar trebui să includă lupta împotriva traficanţilor de fiinţe
    umane şi semnarea de acorduri cu Turcia, Maroc, Algeria, Tunisia şi
    Libia, ţări traversate de refugiaţii care vin în Europa.




    Preşedintele
    Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, va participa la deschiderea celei
    de-a doua sesiuni a Legislativului României, programată pentru 1 septembrie.
    Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat un memorandum în acest
    sens în care se precizează că şeful
    Legislativului de la Chişinău împreună cu o delegaţie parlamentară, va efectua,
    în perioada 31 august – 2 septembrie, o vizită oficială la Bucureşti, ca urmare
    a invitaţiei adresate de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.
    Acţiunea îşi propune atât consolidarea relaţiei privilegiate dintre
    legislativul român şi Parlamentul Republicii Moldova, cât şi reconfirmarea
    dorinţei celor două state de a încuraja cooperarea în vederea susţinerii
    proiectelor comune de interes major, se arată în memorandum. Pe parcursul
    şederii la Bucureşti, Igor Grosu va fi
    primit de preşedintele Klaus Iohannis, va avea convorbiri cu preşedinţii celor
    două Camere, Anca Dragu şi Ludovic Orban, iar membrii delegaţiei vor avea
    întrevederi în comisiile parlamentare.




    Ministerul
    Afacerilor Externe anunţă simplificarea procedurilor pentru acordarea sau
    redobândirea cetăţeniei române. La propunerea MAE, Autoritatea Naţională pentru
    Cetăţenie a eliminat cerinţa prezentării unor declaraţii în original la
    depunerea dosarului de redobândire a cetăţeniei române, conţinutul acestor
    declaraţii fiind inclus în formularul de cerere-tip adresat preşedintelui
    Comisiei pentru Cetăţenie, generat din sistemul informatic consular E-Cons şi
    semnat olograf de către solicitant. Este vorba despre declaraţia care atestă
    faptul că solicitantul nu întreprinde şi nu sprijină acţiuni împotriva ordinii
    de drept sau a securităţii naţionale a României şi că nici în trecut nu a fost
    implicat în astfel de acţiuni, declaraţia referitoare la stabilirea
    domiciliului solicitantului, declaraţia din care să rezulte dacă solicitantul a
    mai depus o altă cerere de redobândire a cetăţeniei române şi declaraţia
    privind solicitarea transcrierii sau înscrierii certificatului de naştere al
    minorului în registrele de stare civilă române din ţară şi din străinătate şi a
    existenţei sau nu a unui alt act reconstituit, în cazul dosarelor depuse de
    părinţi pentru minori. De asemenea, acordul şefului reprezentanţei diplomatice
    pentru persoanele cu domiciliul în străinătate care doresc să depună jurământul
    de credinţă față de România la sediul
    Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie din Bucureşti este eliberat fără
    a mai fi condiţionat de numărul de locuri sau de sesiuni alocate. Solicitanţii
    se vor adresa în mod direct Autorităţii prin intermediul poştei electronice.
    MAE mai arată că portalul econsulat.ro a fost actualizat pentru a le permite
    solicitanţilor să opteze pentru comunicarea corespondenţei ANC prin mijloace
    electronice.




    Societatea
    pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina Mihai Eminescu din
    regiunea ucraineană Cernăuţi organizează pe 31 august o nouă ediţie a
    Sărbătorii Naţionale Limba noastră cea română. Agenția BucPress
    transmite că manifestarea are loc cu sprijinul Consulatului General al României
    la Cernăuți şi va include depuneri de flori la monumentul Luceafărului din
    centrul oraşului Cernăuţi şi o masă rotundă sub genericul Platforma Limba
    română în Ucraina – trecut, prezent și viitor, ce se va desfăşura la
    sediul Societății Mihai Eminescu. Parlamentul de la Bucureşti a
    instituit oficial Ziua Limbii Române la 31 august prin Legea numărul 53 din
    2013.


  • Jurnal românesc – 07.05.2021

    Jurnal românesc – 07.05.2021

    Ambasada României la Chișinău anunță că în această lună Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) suplimentează numărul ceremoniilor de depunere a jurământului de credință față de România alocate Ambasadei României la Chișinău și celor două Consulate Generale Bălți și Cahul. Totodată, Autoritatea Națională pentru Cetățenie anunță că va organiza două astfel de ceremonii și în luna iulie. Date suplimentare privind persoanele, condițiile pentru depunerea jurământului, programarea și documentele care trebuie prezentate pot fi găsite pe pagina Ambasadei României la Chișinău, chisinau.mae.ro.

    Pentru a marca Ziua Europei, celebrată în fiecare an pe 9 mai, Reprezentanța Comisiei Europene în România a pregătit un program special în acest sfârșit de săptămână. Acesta cuprinde dezbateri, spectacole pentru copii (Mateiaș Gâscarul – Teatrul Țăndărică), difuzarea a șase scurtmetraje ale unor regizori români și a documentarului Kiruna /O lume complet nouă. De asemenea, va fi difuzat primul episod din cadrul proiectului Europa între gest și cuvânt, dedicat tinerilor actori. Pe 9 mai, ziua se va încheia cu vizionarea filmului Cold War, o peliculă de Paweł Pawlikowski. Materialele pot fi vizionate pe pagina de Facebook a Reprezentanței Comisiei Europene în România.

    Și Reprezentanţa Comisiei Europene în Republica Moldova organizează, în premieră anul acesta, Ziua Europei, pe canalele de televiziune, radio și online, între 9 și 31 mai. Unele dintre cele mai populare şi apreciate evenimente sunt Săptămâna Muzicii Europene, Orășelul Virtual European sau Festivalul de Film și Cultură Europeană. Institutul Cultural Român Mihai Eminescu de la Chişinău asigură, între 9 și 16 mai, prezentarea unei suite de concerte susținute de Orchestra Română de Tineret și de Gaudeamus Quartet de la Filarmonica Brasov, în cadrul Săptămânii Muzicii Europene. Ambasada României în Republica Moldova și ICR Chișinău susțin difuzarea mai multor filme. Între acestea, Berliner (2020), regia Marian Crișan și Cărturan (2019), regia Liviu Săndulescu.

    Vineri, la Londra – proiecția filmului Decrețeii. Născuți la comandă, în regia lui Florin Iepan. Proiecția are loc în cadrul primei retrospective de film documentar românesc contemporan din Marea Britanie, organizată de ICR Londra în perioada 26 aprilie – 31 iulie. Intitulată Framing the Change, aceasta cuprinde peste 30 de filme și evenimente speciale relevante pentru publicul britanic și internațional. Totodată, își propune o sondare a temelor actuale pentru societatea românească, precum efectele emigrației masive, intersecția dintre perspectiva religioasă și cea seculară, relația complicată dintre școală și educația la domiciliu şi reflecția asupra istoriei recente a României. Filmele sunt prezentate pe canalele online ale ICR Londra, cu subtitrare în limba engleză, iar unele dintre ele sunt disponibile doar în Marea Britanie pentru o scurtă perioadă de timp.

    Documentarul Colectiv, regizat de Alexander Nanau, este nominalizat la premiile Peabody, care recompensează programe de televiziune, de radio şi alte produse media. El face parte dintre cei 60 de nominalizaţi pentru cele mai captivante şi motivante poveşti lansate în 2020. Acestea abordează, între altele, pandemia Covid-19, drepturile de vot, violenţa poliţiei, drepturile imigranţilor şi justiţia economică. În luna iunie, potrivit The Hollywood Reporter, vor fi aleși 30 de câştigători, împărțiți în categoriile Copii şi tineri, Documentare, Entertainment, Ştiri, Podcast/ radio, Serviciu public şi Arte. La aceste premii au fost inscrise inițial 1.300 de pelicule.

    Ca urmare a ridicării unor restricții impuse de pandemia de COVID 19, ICR Tel Aviv a deschis ciclul evenimentelor cu public, la sediu, prin vernisajul expoziției Modelul și gravura, semnată de artista israeliană Miriam Cojocaru și prezentată la Galeria ICR Tel Aviv în perioada 6 mai – 7 iunie. Expoziția conține lucrări în ulei și gravură care surprind atât aspecte din natură, cât și portrete feminine. Lucrările se remarcă prin prospețime și vitalitate, având tușe foarte fine, dar ferme, ce denotă personalitatea puternică a artistei. Miriam Cojocaru este membră a Asociației Pictorilor și Sculptorilor din Israel. A participat la numeroase expoziții colective și personale. Vernisajul acestei expoziții a avut loc pe 6 mai, în limbile română și ebraică, cu public, la Galeria Institutului, fiind transmis în același timp și pe pagina de Facebook a ICR Tel Aviv.


  • Aflăm pentru tine

    Aflăm pentru tine

    Demersuri administrative întreprinse de Autoritatea Naţionala pentru Cetăţenie, pentru a veni în sprijinul persoanelor care solicită cetăţenia română (statistică dosare aprobate). Interviu cu Octavian Lupulescu – vicepreşedinte ANC