Desfășurat la începutul verii, pentru prima dată în
ultimii doi ani într-o ediție neafectată de restricțiile impuse de pandemie,
târgul de carte Bookfest a găzduit lansările mai multor premiere editoriale.
Printre ele s-a numărat și cel mai recent volum semnat de istoricul religiilor
și mentalităților, Andrei Oișteanu. Apărută la editura Polirom și intitulată Moravuri și năravuri. Eseuri de istorie a
mentalităților, cartea a fost prezentată de scriitorul Mircea Cărtărescu,
prilej potrivit și pentru un omagiu adus autorului Andrei Oișteanu. Este un savant, este un erudit, este un om care știe foarte multe
despre istorie, despre mentalități, despre trecutul Europei și nu numai al
Europei și care, dincolo de toate aceste însușiri care ar putea duce la cărți
terne, este și un excelent scriitor. Eu îl apreciez foarte mult din acest punct
de vedere. Este un om care știe să scrie fermecător, care cumulează o mulțime
de fapte interesante și le expune într o formă interesantă, ceea ce nu întâlnim
foarte des în cazul istoricilor, religiilor, în cazul istoricilor,
mentalităților și așa mai departe.
Ce crede despre lucrare autorul ei aflăm acum chiar
de la Andrei Oișteanu. E o carte care, chiar dacă este eterogenă în
corpul ei, dat fiindcă se ocupă de o mulțime de teme, este omogenă în spiritul
ei, pentru că se ocupă de modul în care mentalitățile ne ajută sau ne joacă
feste de-a lungul mileniilor. În general, cuvântul mental a trăit mii de ani
într-o formă destul de umilă, de adjectiv. Ai forță mentală, structură
mentală. Abia în timpul Iluminismului, în secolul al XVIII-lea, a căpătat
statut de subiect, ca mentalitate, și în toate limbile moderne apare astfel.
De la mentalitate ca subiect până la istoria mentalității nu a rămas decât un
pas făcut în secolul XX și care îți permite să măsori ecartul, diferențele
între diverse manifestări culturale măsurând anumiți indicatori: atitudinea
față de muncă, atitudinea față de legislație, atitudinea față de puterea
autocratică și așa mai departe. În funcție de cum sunt ele pot defini mai bine
o comunitate și faci diferența cu o altă comunitate.
Și tot de la Andrei Oișteanu aflăm ce mentalitate a
analizat referindu-se la începuturile modernizării spațiului românesc. Acest personaj colectiv, la care mă gândeam mereu când scriam cartea
este târgovețul, un mahalagiul, cel care a reușit să rupă legăturile strânse cu
țăranul, cu civilizația lui rurală excepțională. A rupt legăturile cu ei, dar
încă nu le-a câștigat pe cele de mentalitate urbana. Diferențele sunt enorme.
În acest vid de putere s-au produs revoluții și reforme la care nici nu ne
putem gândi, pentru că ei au rupt, de exemplu, relația lor cu proprietatea. Au
devenit liberi pentru că nu au mai vrut să aibă de gât atârnată ca o piatră de
moară proprietatea terenurilor, pământului și a caselor. Au intrat într-o eră
capitalistă, liberală, deci și în care domnește banul: valoare mare în volum
mic. Și această schimbare fenomenală s-a produs la noi cu o întârziere destul
de mare. În loc să se producă în timpul Renașterii, la 1500 s-a întâmplat la
1800. Această diferență de mentalitate a dus și la o întârziere greu de
recunoscut, dar adevărată, o întârziere în fapte și evenimente culturale.
Cititorii pot savura analiza extinsă a acestor teme
în cartea Moravuri și năravuri. Eseuri de
istorie a mentalităților.
