Tag: Andrus Ansip

  • Comisia Europeană recomandă o abordare comună la nivelul UE în privința securității rețelelor 5G

    Comisia Europeană recomandă o abordare comună la nivelul UE în privința securității rețelelor 5G

    Comisia Europeană recomandă o serie de etape și măsuri operaționale menite să asigure un nivel ridicat de securitate cibernetică a rețelelor 5G în întreaga Uniune. Recomandarea vine după ce, la începutul lunii, Parlamentul European a dat o rezoluţie referitoare la amenințările la adresa securității în legătură cu prezența tehnologică în creștere a Chinei în blocul comunitar.

    Rețelele de a cincea generație (5G) vor forma viitoarea structură fundamentală a societăților și a economiilor noastre, conectând miliarde de obiecte și de sisteme, inclusiv în sectoare critice – cel energetic, al transporturilor, al serviciilor bancare și al sănătății, dar și sisteme de control industrial care conțin informații sensibile și care sprijină sistemele de siguranță. Procesele democratice, cum ar fi alegerile, se bazează din ce în ce mai mult pe infrastructuri digitale și rețele 5G. Apare, astfel, necesitatea de a trata toate vulnerabilitățile, iar recomandările Comisiei înaintea alegerilor pentru Parlamentul European din luna mai sunt cu atât mai pertinente.

    Recomandările reprezintă o combinație de instrumente legislative și de politică menite să protejeze economiile, societățile și sistemele democratice comunitare. Având în vedere că veniturile la nivel mondial generate de rețelele 5G sunt estimate la 225 de miliarde de euro în 2025, tehnologia 5G reprezintă un atu esențial pentru ca Europa să concureze pe piața mondială, iar securitatea sa cibernetică este crucială pentru asigurarea autonomiei strategice a Uniunii.

    Vicepreședintele Andrus Ansip, responsabil cu Piața Unică Digitală, a subliniat că este vital ca infrastructurile 5G din Uniunea Europeană să fie complet protejate împotriva vulnerabilităților tehnice sau juridice:

    Trebuie să protejăm viaţa privată a tuturor, secretul afacerilor noastre, trebuie să protejăm toate aspectele vieţii nostre odată ce vom fi conectaţi prin reţelele 5G. Ei bine, avem acum câteva preocupări specifice legate de unii producători. Toată lumea ştie că mă refer la gigantul chinezesc Huawei. Pentru că, după cum ştim cu toţii, în 2017, China a lansat un nou document privind informaţiile, conform căruia toţi producătorii – fie ei de software sau de hardware – trebuie să colaboreze cu serviciile secrete chineze. Ar trebui să fim îngrijoraţi de acest lucru sau nu? Eu cred că ar trebui!

    Iar comisarul Julian King, responsabil de Uniunea Securității, a adăugat:

    Vorbim aici despre infrastructura digitală crucială pentru Europa şi despre faptul că deciziile luate la nivel naţional de un stat membru sau de altul au implicaţii la nivelul întregii Europe. De aceea, propunem un proiect comun. El este urgent, este în derulare, deciziile se iau acum şi în anul următor şi au în vedere sporirea securităţii cibernetice şi, în special, reţelele 5G.


  • Le numérique dans l’UE

    Le numérique dans l’UE

    En janvier 2019, la présidence roumaine du Conseil de l’UE a réussi à finaliser le dossier concernant la réutilisation des données du secteur public. Un mois plus tard, le dossier l’Europe numérique, était clos lui aussi. Il s’git d’un instrument financier qui suppose l’octroi de fonds européens pour la période 2021-2027.

    Le vendredi 1er mars, Andrus Ansip, vice – président de la Commission européenne, poursuivait à Bucarest la série des rencontres officielles au sujet des dossiers numériques de l’UE Voici ce que déclarait Alexandru Petrescu, ministre roumain des communications et de la société numérique, à propos du programme de la réunion informelle des ministres européens des télécommunications, qui s’est tenue à Bucarest.: Nous avons discuté du marché numérique d’après 2020 et des modalités qui nous permettraient de modeler l’avenir de l’Europe dans ce domaine. Aujourd’hui, au niveau de la géographie globale, la compétition est acerbe entre les Etats – Unis, l’Europe et l’Asie. Un autre sujet important à l’agenda de la réunion a été la cyber sécurité. Des contributions importantes ont été apportées en ce qui concerne le passage du diagnostic de l’état de sécurité à la cyber sécurité de type préventif. Là, nous avons à gérer un dossier très important, à savoir la création d’un Centre de compétences en matière de cybersécurité. La présidence roumaine du Conseil de l’UE tient beaucoup à ce dossier qu’elle a repris alors qu’il n’en était qu’à la première phase. Personnellement, je souhaite que ce dossier connaisse une évolution significative, voire même qu’il soit finalisé avant la fin du mandat de la Roumanie à la tête du Conseil de l’UE.

    Présent à Bucarest à deux événements organisés sous l’égide de la présidence roumaine du Conseil de l’UE, à savoir la réunion informelle des ministres des télécommunications et la troisième conférence ministérielle du Partenariat oriental sur l’économie numérique, Andrus Ansip a souligné l’importance de l’innovation dans ce domaine.

    L’actuelle Stratégie pour un marché unique numérique en Europe a été présentée par la Commission européenne le 6 mai 2015. Elle vise à réduire les obstacles et à offrir davantage d’opportunités pour mener des activités commerciales dans toute l’UE de manière légale, sécurisée et accessible. La création d’un marché unique numérique permet aux États membres, aux entreprises et aux citoyens d’innover et de tirer parti de la numérisation. Les ministres européens présents à la réunion de Bucarest ont signé une déclaration qui met en exergue certains éléments au fort impact sur la coopération dans le domaine du numérique, tels que l’harmonisation des modalités d’attribution du spectre, le tarif du roaming et la mise en place des stratégies nationales large bande. (Trad. Mariana Tudose)

  • Adaptarea normelor UE privind drepturile de autor la era digitală

    Adaptarea normelor UE privind drepturile de autor la era digitală

    Parlamentul European, Consiliul și Comisia au ajuns la un acord politic pentru a adapta normele europene privind drepturile de autor la era digitală. Acestea vor aduce beneficii concrete tuturor sectoarelor creative, presei, cercetătorilor, cadrelor didactice, instituțiilor care gestionează patrimoniul cultural și cetățenilor.

    Acordul politic adaptează normele privind drepturile de autor la lumea de astăzi, în care serviciile muzicale în streaming, platformele care oferă conținut video la cerere, agregatorii de știri și platformele de conținuturi încărcate de către utilizatori au devenit principalele puncte de acces la opere de creație intelectuală și la articole de presă.

    Vicepreședintele pentru piața unică digitală, Andrus Ansip, a declarat: Mă bucur că am făcut un remarcabil pas înainte. A fost destul de complicat să ne descurcăm cu acele reguli vechi în era digitală. Negocierile au fost dificile, dar ceea ce contează în final este că avem un rezultat echitabil și echilibrat, adecvat pentru o Europă digitală: libertățile și drepturile de care se bucură în prezent utilizatorii de internet vor fi consolidate, creatorii noștri vor fi mai bine remunerați pentru munca lor, iar economia internetului va dispune de norme mai clare pentru a funcționa și a prospera. Directiva privind drepturile de autor va reprezenta un instrument foarte important şi pentru oamenii noştri de ştiinţă şi pentru antreprenori în activitatea lor legată de inteligenţa artificială. Nu putem să concurăm cu restul lumii dacă oamenii noştri de ştiinţă nu pot folosi instrumente precum Text şi Data Mining.

    Noua directivă consolidează poziția autorilor și a artiștilor europeni în mediul digital și stimulează jurnalismul de înaltă calitate în Uniunea Eurpeană. În special, le va permite creatorilor şi actorilor să aibă mai mult control asupra conținutului lor încărcat pe platforme și să fie remunerați pentru aceste utilizări. De asemenea, jurnaliştii vor avea dreptul de a primi o parte mai mare din veniturile generate de utilizările online ale publicațiilor de presă. Utilizatorii vor beneficia de noile norme de acordare a licențelor care le vor permite să încarce în mod legal conținuturi protejate prin drepturi de autor pe platforme precum YouTube sau Instagram.

    Noua directivă va asigura un acces mai larg la cunoștințe, prin simplificarea normelor privind drepturile de autor în domeniul extragerii textului și a datelor în scopuri de cercetare și în alte scopuri, în domeniul educației și în cel al conservării patrimoniului cultural. Utilizatorii vor avea acces, de asemenea, la opere, filme sau înregistrări muzicale care nu mai sunt în prezent disponibile în comerț în Europa, precum și la o gamă mai largă de producții audiovizuale europene pe platformele de transmisie de materiale video la cerere. Aceștia vor fi complet liberi să partajeze copii de picturi, sculpturi și alte opere de artă din domeniul public, în deplină securitate juridică.


  • Eforturi europene de stimulare a domeniului inteligenţei artificiale

    Eforturi europene de stimulare a domeniului inteligenţei artificiale

    Comisia Europeană a pus la punct, împreună cu statele membre, un plan pentru a stimula dezvoltarea și utilizarea inteligenței artificiale în Europa. Planul a fost conceput în baza strategiei pe care Comisia a prezentat-o în luna aprilie.

    Planul propune acțiuni comune și o cooperare mai eficientă între statele membre, partenerii extra-comunitari Elveția și Norvegia și Comisia Europeană în patru domenii cheie: mărirea investițiilor, sporirea disponibilității datelor, stimularea resursei umane specializate în acest domeniu precum și asigurarea încrederii. Această coordonare sporită este considerată a fi esențială pentru ca Europa să devină un lider global în dezvoltarea și utilizarea de Inteligență artificială de vârf, sigură și, în același timp, etică, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

    Vicepreședintele Comisiei însărcinat cu Piața comună digitală, Andrus Ansip, a descris câteva dintre inițiativele cuprinse în plan: În ceea ce privește datele, vom crea baze de date comune pentru pregătirea sistemelor de Inteligență artificială. De exemplu va fi o bază de date cu imagini pentru a îmbunătăți diagnosticarea și tratarea cancerului. Ținta noastră este să ajungem la 20 de miliarde de euro de investiții public/private până în 2020, iar în deceniul care urmează 20 de miliarde de euro pe an. Pentru a atinge acest obiectiv vom lansa parteneriate public-private în cercetare. Vom porni de la parteneriate deja existente în robotică și baze de date mari, care reprezintă investiții de 4,4 miliarde de euro. Majoritatea țărilor europene își pregătesc strategiile pentru inteligență artificială sau deja au astfel de strategii. Toate vor fi gata până la mijlocul lui 2019. În ceea ce privește etica, grupul nostru de experți își va publica ghidul pe 18 decembrie, iar acesta va fi suspus dezbaterii înainte de a fi finalizat.




    Se estimează că inteligența artificială va deveni, în viitor, principalul motor de creștere economică și a productivității și va contribui la sustenabilitatea și viabilitatea industriei europene. Aceasta poate fi utilizată, practic, în orice domeniu. În medicină poate să contribuie la o diagnosticare mai precisă și mai rapidă a pacienților și poate fi utilizată, de asemenea, și în găsirea unor terapii care, momentan, nu există. Programele de inteligență artificială pot fi folosite pentru optimizarea resurselor energetice și reducerea consumului de energie sau pentru reducerea nevoii de pesticide, ceea ce ar avea efecte positive asupra mediului. Chiar și într-un domeniu precum meteorologia, inteligența artificială poate fi folosită pentru prognoze mai bune și anticiparea dezastrelor, ceea ce ar permite salvarea de vieți omenești. Practic, inteligența artificială ar putea să se afle în spatele unei revoluții industriale similare cu cea adusă de motorul cu aburi – iar Europa intenționează să fie un lider global al acestei schimbări.

  • Intră în vigoare noi măsuri de încurajare a comerţului online

    Intră în vigoare noi măsuri de încurajare a comerţului online

    Este liber la cumpărături în Uniunea Europeană. De la începutul săptămânii, clienţii magazinelor online nu vor mai fi discriminaţi în funcţie de naționalitate sau țara de reședință.

    De la începutul acestei săptămâni, în întreaga Uniune Europeană a intrat în vigoare o directivă care interzice practica discriminatorie a blocării geografice, care a împiedicat până acum accesarea unui magazin online găzduit într-un stat membru de către cetățenii din alte state membre.

    Cum a funcționat această practică? Prin blocarea accesului la anumite pagini de internet, prin refuzul de a livra produsele comandate sau prin aplicarea unor prețuri diferențiate în funcție de naționalitate, țara de reședință, domiciliul sau sediul consumatorului. Cei mai afectaţi de aceste limitări au fost clienţii magazinelor online de produse electronice, electrocasnice şi hardware.

    De acum încolo însă toate aceste restricții dispar, iar magazinele online vor putea fi accesate de oriunde din Uniunea Europeană şi sunt obligate să livreze în orice loc. Nu vor mai putea fi refuzate nici cardurile de debit sau de credit din anumite ţări.

    Avem nevoie de o Europă fără frontiere și fără bariere. Iar eliminarea geoblocării este un pas făcut în această direcție. Am reuşit prin cooperare să luăm o măsură care vine în sprijinul a milioane de oameni și afaceri. Este o acțiune cu rezultate extrem de concrete. Aș putea spune că este un cadou făcut de Crăciun, afirmă europarlamentarul polonez, Roza Thun, raportor pe această temă.


    Tot ea a amintit de faptul că interzicerea acestei practice, a blocării geografice, vine să completeze alte măsuri luate de Uniune în favoarea consumatorilor. Este vorba de eliminarea tarifelor de roaming la telefonia mobilă și de portabilitatea serviciilor de conținut online, adică posibilitatea ca oamenii să acceseze de oriunde conținutul online la care sunt abonați ( filme sau programe sportive).


    Cred că facem un pas cu adevărat revoluționar. Oamenilor li se pare absolut normal să nu existe tarife de roaming. Și cu toate astea am avut timp de mai bine de 20 de ani. Oamenilor li se pare, de asemenea, firesc să aibă acces la același conținut online în oricare stat membru s-ar afla.Și cu toate astea au existat restricții până în luna aprilie a acestui an. Oamenii sunt mulțumiți de noile drepturi. Sper să se bucure și de cumpărăturile pe care le pot face acum fără teama că pot fi blocați sau discrimați, spune și vicepreședintele Comisiei Europene, Andrus Ansip.





    Statele membre trebuie să urmărească acum punerea în aplicare a noului regulament și să stabilească măsurile care trebuie luate în cazul nerespectării regulilor.

    Comisia va face o primă evaluare a aplicării Regulamentului privind geoblocarea până în martie 2020. Trebuie spus însă că nu face obiectul noilor reguli conținutul protejat prin drepturi de autor, cum ar fi cărțile electronice, muzica sau jocurile online.

  • CE și PE evaluează progresele înregistrate în eliminarea barierelor din calea comerțului electronic

    CE și PE evaluează progresele înregistrate în eliminarea barierelor din calea comerțului electronic

    Consumatorii și întreprinderile manifestă un
    interes tot mai mare pentru cumpărături și vânzări în întreaga UE. Vânzările
    online de produse cresc cu 22% pe an. Cu toate acestea, unii comercianți încă îngreunează
    clienții dintr-un alt stat membru UE să cumpere online sau să beneficieze de
    prețuri la fel de avantajoase în comparație cu clienții locali.
    Vicepreședintele Andrus Ansip și comisarii Elżbieta Bieńkowska, Věra Jourová și
    Mariya Gabriel s-au întâlnit la Strasbourg cu membrii Parlamentului European
    pentru a face bilanțul progreselor înregistrate în eliminarea barierelor din
    calea comerțului electronic în UE și a discuta oportunitățile și provocările
    viitoare.


    Cu această ocazie, vicepreședintele Ansip a
    declarat: Este un pas
    revolutionar. Doar ce s-a întâmplat. Oamenii și-au obținut drepturile din
    aprilie, iar ei nu sunt cu adevărat mulțumiți de aceste noi drepturi. De
    asemenea, sunt sperante că oamenii se vor
    bucura, iar cumpărăturile vor fi
    facute fără a fi blocate, redirecționate, fără a fi discriminati.



    Începând cu data de 3
    decembrie, europenii vor putea face cumpărături on-line fără blocaj
    nejustificat oriunde s-ar afla în UE. Începând cu anul viitor, cetățenii vor
    putea compara mai ușor costurile de livrare a coletelor și vor beneficia de
    prețuri mai accesibile pentru livrarea coletelor transfrontaliere. Regulile
    privind taxa pe valoarea adăugată pentru comerțul electronic vor simplifica
    procesul de impozitare a antreprenorilor începând din 2021.


    Alte propuneri sunt
    în prezent discutate în Parlamentul European sau negociate între instituții,
    cum ar fi regulile contractuale pentru vânzarea de bunuri și furnizarea de
    produse digitale conținut și noul acord pentru consumatori. Scopul este de a
    conveni asupra acestor noi norme înainte de sfârșitul actualei legislaturi a
    Parlamentului European, astfel încât consumatorii și întreprinderile să
    beneficieze de toate avantajele comerțului online.


  • Crearea unui Internet mai sigur pentru cetăţenii UE

    Crearea unui Internet mai sigur pentru cetăţenii UE

    Comisia Europeană intenţionează să oblige companiile din domeniul online să identifice şi să elimine rapid propaganda teroristă şi violenţa extremistă. Forul comunitar intenționează să stabilească amenzi pentru neconformare.

    Oficialii Uniunii Europene pregătesc un regulament mult mai strict în ceea ce privește conținutul postat pe platformele de socializare precum Facebook, YouTube sau Twitter, în încercarea de a contracara și elimina propaganda teroristă.

    Julian King, comisarul european pentru Securitatea Uniunii, a declarat pentru Financial Times că vor fi implementate măsuri mai dure pentru protejarea cetăţenilor europeni, întrucât Bruxellul consideră că firmele din domeniul online nu fac suficiente eforturi în acest sens. Numai între lunile martie și iunie 2018, suporterii și membrii ISIS au urcat peste 1.300 de clipuri pe YouTube, care au strâns mai mult de 163.000 de vizualizări. În plus, peste un sfert dintre acele filmulețe au rămas pe YouTube timp de câteva ore, suficient de mult pentru a fi descărcate și distribuite prin social media.

    Proiectul legislativ nu este încă finalizat, dar potrivit publicației citate un oficial european de rang înalt a explicat că probabil va fi impusă o limită de o oră pentru ca platformele online să şteargă materialele considerate de autorităţi ca având caracter terorist.

    Uniunea Europeană are nevoie de un internet mai sigur, a spus întotdeauna Andrus Ansip, vicepreședintele Comisiei Europene, responsabil cu piața unică digitală.

    Libertatea presei, inclusiv a internetului, este un canal vital pentru libertatea de exprimare. Acest principiu fundamental necesită protecție și respect. Protecția internetului ca o formă pentru libera exprimare. Respectul pentru lege pentru ca internetul să nu fie folosit pentru incitare la ură. Ca vicepreședinte al Comisiei Europene, responsabil de piața unică digitală, este sarcina mea să mă asigur că reușim să creăm un internet mai sigur pentru Europa, pe măsură ce îmbrățișăm evoluția digitală, un mediu de mai mare încredere pentru cetățenii noștri și afaceri. Siguranța și securitatea în lumea online sunt esențiale. Încrederea este obligatorie. Indiferent dacă luptăm cu pirateria cibernetică sau site-urile extremiste, dacă lucrăm la prevenirea utilizării necorespunzătoare a datelor personale ale consumatorilor sau la întărirea drepturilor cumpărătorilor online în întreaga Uniune Europeană, avem nevoie de un internet sigur pe care să ne putem baza.

    Noua reglementare va avea nevoie de aprobarea Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene, dar va contribui la clarificarea situaţiei legale pentru platformele online, urmând să se aplice tuturor website-urilor, indiferent de mărime.


  • Măsurile CE pentru combaterea conţinutului online ilegal

    Măsurile CE pentru combaterea conţinutului online ilegal

    Comisia Europeană a adoptat, la începutul acestei luni, un set de măsuri pentru combaterea conţinutului ilegal din mediul online. Sunt vizate toate formele de conţinut ilegal, de la cel legat de terorism, incitare la ură şi violenţă, materiale care conţin abuzuri sexuale asupra copiilor la produse contrafăcute şi încălcarea dreptului de autor. Comisia sugerează companiilor să elimine conţinutul cu caracter terorist, care prezintă riscuri grave la adresa securităţii, în termen de o oră de la apariţia lui. Pe lângă sesizări, companiile din domeniul internetului trebuie să implementeze măsuri proactive, inclusiv detectarea automată, ca să elimine sau să dezactiveze conţinutul cu caracter terorist în mod rapid şi să împiedice reapariţia sa odată ce a fost eliminat. Încă de anul trecut, Executivul european a prezentat o serie de orientări şi principii care permit platformelor online să-şi intensifice eforturile de prevenire, detectare şi eliminare a conţinutului ilegal în mediul online. Deşi s-au înregistrat progrese în privinţa protejării europenilor în mediul online, Comisia Europeană consideră că este necesar ca platformele să îşi intensifice eforturile pentru a scoate continutul ilegal de pe internet într-un mod mai rapid şi mai eficient. Dacă recomandarile Comisiei, valabile pentru toate platformele, nu vor fi respectate, Bruxellesul avertizează că va elabora o legislaţie cu caracter obligatoriu.

    Vicepreşedintele pentru piaţa unică digitală, Andrus Ansip: Astăzi, consolidăm comunicarea de anul trecut într-o recomandare formală – cu un accent puternic pe conţinutul cu caracter terorist. Platformele online elimină mult mai mult material ilegal decât oricând. Deţinătorii acestor platforme ştiu că este în interesul lor să facă acest lucru, pentru reputaţia afacerii lor. Dar ei au nevoie şi de claritate cu privire la limitele şi garanţiile juridice în cadrul cărora se poate opera.. Asta este ceea ce oferă Comisia Europeană. Vreau să spun şi despre regimul de răspundere al Directivei privind comerţul electronic. Acest regim oferă mijloacele necesare pentru înlăturarea eficientă a conţinutului ilegal şi garantarea că nu mai poate fi încărcat.

    În prezent, companiile din domeniul internetului elimină 70% din discursurile ilegale de incitare la ură care le-au fost notificate, iar în peste 80% din aceste cazuri, eliminarea a avut loc în termen de 24 de ore. Statele membre, periodic, ar trebui să raporteze Comisiei în privinţa sesizărilor şi a măsurilor luate în urma acestora, precum şi în privinţa cooperarii lor globale cu companiile în vederea combaterii conţinutului online cu caracter terorist.


  • Recomandări pentru siguranţa pe internet în orice călătorie din vacanţă

    Recomandări pentru siguranţa pe internet în orice călătorie din vacanţă

    Sezonul vacanțelor de vară este perioada în care mulți oameni călătoresc departe de casă și folosesc mai mult decât oricând tehnologia şi comunicaţiile pentru a ține legătura cu familia și prietenii, pentru a afla ştirile de acasă sau pentru a se distra cu filme, jocuri şi muzica online. Toate acestea sunt mult mai accesibile acum oriunde în Europa şi datorită eliminării tarifelor de roaming.



    Andrus Ansip, vicepreședinte al Comisiei Europene şi responsabil pentru Piața unică digitală, atrage atenţia asupra infracţionalităţii cibernetice crescute din ultima vreme face o serie de recomandări în privinţa unei igiene cibernetice de bază.


    Hackerii caută să exploateze orice vulnerabilitate, pentru a ataca, controla și abuza de datele dumneavoastră sau de contul dvs. bancar. Cu o serie de măsuri simple, vă puteţi proteja să nu deveniţi victimele infractorilor din mediul online:



    – schimbați-vă parolele și folosiți unele mai complicate. În plus, nu folosiți aceeași parolă pentru toate conturile;


    – faceți o copie de rezervă a datelor importante înainte de a pleca în vacanță;

    – încercați să nu accesați online conturile bancare atunci când călătoriți și, în special, atunci când sunteți conectați la o rețea Wi-Fi publică;

    actualizați telefonul mobil sau tableta cu cele mai recente aplicații de securitate — sistemele fără astfel de aplicații reprezintă unul dintre cei mai importanți factori de risc în atacurile cibernetice;

    verificaţi originea şi comentariile aplicaţiilor înainte de a le descărca pe dispozitivele mobile;


    – evaluaţi solicitările de acces ale aplicaţiei la funcţiile dispozitivului dvs. şi evitaţi să descărcaţi aplicaţii lansate recent sau care au puţini utilizatori;


    – pentru conectarea online la informaţiile bancare sau la informaţii oficiale, accesaţi doar site-uri securizate de tipul HTTPS;

    – nu faceţi plăţi online pe site-uri necunoscute care nu folosesc aplicaţii securizate;


    protejaţi copiii de conţinutul dăunător şi de riscurile de a fi abuzați în mediul online. Un instrument accesibil și distractiv, pentru părinți și copii deopotrivă, este aplicația numită Happy Onlife, care promovează conștientizarea și competențele în materie de securitate online, atât în rândul copiilor, cât și al adulților.



    Alte sfaturi generale sunt oferite şi de către ENISA, Agenția UE pentru Securitatea Rețelelor și a Informațiilor, prin intermediul unor postere educaționale produse anual în cadrul campaniei “Luna europeană a securității cibernetice” – ce are loc în fiecare an în octombrie.



    În România, CERT-RO este promotorul campaniei ENISA, menită să sensibilizeze publicul în ceea ce privește amenințările cibernetice, să promoveze securitatea cibernetică și să ofere resurse de protecție cetățenilor și companilor în mediul online. De asemenea, puteţi sesiza un incident cibernetic la adresa de email alerts@cert.ro.

  • April 28, 2017

    April 28, 2017

    DIGITAL MARKET — The digital single market is an objective in the EU region and the yearly costs for its creation stay around 415 billion euros, the vice president of the European Commission, Andrus Ansip, has today said in Bucharest during a conference entitled Eurosfat 2017. According to the EU official, one of the digital single market’s benefits is the coming into effect as of June 15th 2017 of the new regulations concerning the service of roaming at EU level. On the other hand, the EU official has underlined that the European Commission is working on liberalizing the citizens’ access to digital content as well as the online purchase of goods and services. Andrus Ansip is paying a formal visit to Romania for talks with Romanian officials, the Representation of the European Commission in Romania informs.



    TENNIS — Romanian tennis player Simona Halep, currently ranking fifth in the world standings, will today be taking on Anastasija Sevastova of Latvia in the quarterfinals of the tournament in Stuttgart with 760 thousand dollars in prize money. We recall that Simona has been eliminated from the doubles contest. Another two players, Irina Begu and Sorana Cirstea are representing Romania in the tournament in Istanbul.



    POPE — Pope Francis is today taking part in a peace conference in Cairo staged by the Al Azhar Islamic University. The Pontiff is to meet a high Sunni authority, Sheik Ahmad Muhammad al-Tayeb and the head of the Coptic Orthodox Church, Theodore the second of Alexandria, as well as leaders of a small Catholic community. Jointly with Bartholomew, the Ecumenical Patriarch of Constantinople, the Pope is expected to deliver a speech at the Al-Azhar University. According to experts, the presence of the Pope and the Orthodox Patriarch at a Sunni University shortly after the bloody attacks against the Coptic Christians in Egypt during Easter, is a sign of unity between the Christians of various denominations, expressing their readiness for dialogue with the Muslims who reject violence and terrorism in the name of religion. Islam is the state religion in Egypt but the Coptic Christians account for 10% of the country’s 90 million people. The Pontiff is also expected to see president Abdel Fattah el-Sisi.



    VACCINES — Romania is to notify the European Commission of its intention to put on hold its export of vaccines against the background of a measles epidemic currently affecting 5,000 people in this country, Health Minister Florian Bodog has announced. The Romanian official has added that the authorities intend to block exports in the case of other medicines including those stipulated in the national health programmes, medicines used in the treatment of various types of cancers. Minister Bodog has also said that he wants the Romanian patients not to be disadvantaged in comparison with patients from other countries where these medicines are at higher prices.



    AMBASSADOR According to Romania’s ambassador in Washington, George Maior, the 20 years of Romanian-US strategic partnership have confirmed the fact that the US doesn’t have a better and closer partner in southeastern Europe than Romania. The Romanian diplomat on Thursday hosted a special dinner, which brought together several Republican members of the US’ House of Representatives, devoted to celebrating 20 years of Romanian-US strategic partnership. The tight cooperation in the field of security and the latest positive developments in the fields of economy, trade and investment have been underscored on this occasion. The US officials have mentioned the US Congress and administration appreciate the evolution and progress registered in terms of bilateral cooperation, which have turned Romania into a staunch partner for the USA.




  • Europa noastră – 28.03.2015

    Europa noastră – 28.03.2015

    Vicepreşedintele Comisiei Europene, Andrus Ansip, a susţinut un discurs în care a denunţat poziţia guvernelor naţionale care nu sunt dispuse să pună capăt tarifelor de roaming până la sfârşitul anului. Negocierile dintre Comisie, Parlament şi statele membre cu privire la tarifarea telecomunicaţiilor abia încep, iar dezbaterile legate de acest subiect ar putea ridica probleme.