Primul război ruso-turc al
secolului al 19-lea din lunga serie de conflicte dintre cele două imperii
începea în 1806 şi se va purta timp de 6 ani, până în 1812. Finalul său, pentru
românii din Moldova, avea să fie unul tragic. Ţara era ruptă în două prin
anexarea de către Rusia a părţii de est, cea dintre râurile Prut şi Nistru, care va purta numele de
Basarabia. Vechea rivalitate ruso-turcă şi planurile trupelor franceze de a se
deplasa în estul Europei aveau să complice relaţiile europene din regiune.
Napoleon I, prin acordul de la Tilsit din 1807, era de acord ca Rusia să ocupe
principatele române Moldova şi Muntenia în caz de victorie asupra turcilor.
Tratatul
de pace a fost încheiat la Bucureşti în celebrul han al negustorului armean Manuc,
pe 28 mai 1812, şi consfinţea anexarea Basarabiei de către Rusia. L-am întrebat
pe istoricul Andrei Cuşco de la Universitatea din Chişinău care a fost cadrul
european care a făcut ca anul 1812 să fie o turnură extrem de importantă în
istoria românilor moldoveni: Este evident că vorbim despre ruperea
în două a Principatului Moldovei. Este important să subliniem că acea anexare
are loc într-un moment foarte critic pentru Imperiul rus, şi anume contextul
pregătirii invaziei napoleoniene. Astfel că, războiul ruso-turc, care se
prelungise timp de 6 ani, începuse în 1806, trebuia încheiat urgent. Aceea a
fost prioritatea care explică de ce avem azi acea desfăşurare a evenimentelor.
De fapt, planurile iniţiale ale Imperiului rus erau mult mai ambiţioase, şi
anume era vorba despre anexarea ambelor principate române. Aceea fusese miza de
la care pornise împăratul Alexandru I în negocierile sale cu Napoleon înainte
de 1812. Mai târziu, s-a convenit că doar Moldova urma să-i revină Rusiei.
Către primăvara anului 1812, ruşii erau gata să cedeze, având în vedere că
evenimentele se precipitau, şi să anexeze doar Moldova, însă până la Siret.
De la
pretenţiile maximale de dinainte de conflict, de a îngloba cele două principate
române Moldova şi Muntenia, ruşii le-a redus numai la Moldova, pe care dodată
cu derularea evenimentelor le-au ajustat numai la estul Moldovei. Andrei Cuşco: De ce a devenit Prutul
graniţă până la urmă? Deoarece instrucţiunile date de împăratul Alexandru I
plenipotenţiarilor săi, şi anume la început lui Mihail Kutuzov, viitorul
feldmareşal şi unul dintre învingătorii lui Napoleon, şi mai târziu amiralului
Ciceagov, sosit la Bucureşti după încheierea păcii, spuneau explicit că Prutul
era ultima limită teritorială la care ruşii ar fi consimţit. Pe 28 mai 1812
avem, ca urmare a păcii de la Bucureşti, apariţia unei noi regiuni care încă nu
se numea Basarabia. În primul an de stăpânire rusă, ea se numea, pur şi simplu,
Moldova de dincolo
de Nistru, din perspectiva rusă, evident, şi care nu avea niciun precedent,
nici din punct de vedere istoric, nici din punct de vedere geografic, nici
teritorial. După cum bine se ştie, Basarabia fusese doar numele regiunii sudice, a Bugeacului, ocupat de
tătari până în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812.
Unii
istorici afirmă, pe baza documentelor, că pierderea Basarabiei poate fi pusă pe
seama inabilităţilor negociatorilor otomani. Dacă aceştia ar fi tărăgănat
semnarea păcii, ruşii nu ar mai fi anexat nici măcar Basarabia. L-am întrebat
pe Andrei Cuşco dacă această teorie este credibilă: Se discută foarte des că dacă, de exemplu, sultanul otoman
ar mai fi aşteptat câteva luni până la invazia lui Napoleon, poate că s-ar fi
evitat ruperea Principatului Moldovei în două. Eu vreau să spun că nu se poate
răspunde direct la această întrebare, dar pot să spun că alternativele erau
multiple. Ceea ce s-a petrecut a fost doar una dintre alternativele posibile.
Am spus deja că anexarea întregii Moldove era intenţia iniţială a împăratului
Rusiei. Putem specula, luând în calcul acele alternative, ce s-ar fi întâmplat
dacă ruşii ar fi anexat întreaga Moldovă? Nu este exclus ca întregul proiect
naţional românesc să nu se fi cristalizat în formula pe care o cunoaştem azi.
Rusia
era în plină expansiune către toate direcţiile geografice şi avântul ei nu
putea fi oprit. Andrei Cuşco afirmă că, în ciuda marilor transformări care au
urmat pentru românii basarabeni, se poate observa şi o parte bună în tot acel
rău imens produs prin pacea de la Bucureşti şi anexarea Basarabiei: Este foarte puţin probabil ca
ruşii să se fi oprit la Nistru, era limita pe care deja o atinseseră în 1792.
Această versiune a evenimentelor a creat o dilemă pentru elitele, mai puţin
pentru populaţia din teritoriu. De atunci încolo, restul Moldovei a mers în
direcţia unirii cu Muntenia tocmai ca o contrapondere faţă de Rusia. Cumva,
anexiunea din 1812 a grăbit proiectul de unire a principatelor Munteniei şi
Moldovei, şi din acest punct de vedere avem o consecinţă pozitivă. Dar din
punctul de vedere al basarabenilor sigur că această versiune a desfăşurării
evenimentelor a creat noi şi dificile complicaţii.
Anexarea
Basarabiei de către Rusia a dus la o decuplare a ei de istoria românilor de
dincolo de Prut. Cu toate că până în 1828 Basarabia s-a bucurat de autonomie şi
în anii 1830 legăturile între cele două maluri ale Prutului au continuat să
existe, către anul 1848 Basarabia era pe deplin integrată în Rusia.
