Tag: animale de companie

  • Paşi către norme unitare privind bunăstarea animalelor de companie

    Paşi către norme unitare privind bunăstarea animalelor de companie

    Înainte de toate trebuie spus că, potrivit unui sondaj Eurobarometru realizat anul trecut, 44 la sută dintre europeni dețin animale de companie și 74 la sută dintre ei consideră că bunăstarea micilor companioni ar trebui protejată mai bine decât în prezent.

     

    De altfel, șase din cele 10 inițiative cetățenești europene care au avut succes până în prezent se referă la bunăstarea animalelor, reflectând importanța pe care cetățenii o acordă unei mai bune protecții a animalelor în general.

     

    În momentul de față, actuala legislație a Uniunii se aplică doar în cazul pisicilor și câinilor folosiți în cercetările științifice sau transportați în scopuri comerciale ori pentru a preveni răspândirea turbării și a altor boli contagioase. Iar normele naționale variază foarte mult de la un stat la altul.

     

    Propunerea, făcută de Comisie și care urmează acum să intre în etapa negocierilor, urmărește să asigure norme minime armonizate în întreaga Uniune și să creeze condiții de concurență echitabile pentru crescători, unități de vânzare și adăposturi.

     

    În mod concret, potrivit propunerii, operatorii și unitățile vor avea obligația ca toți câinii și toate pisicile să fie microcipați și înregistrați într-o bază de date națională înainte de a fi vânduți sau donați.

     

    În plus, persoanele care îngrijesc aceste animale trebuie să aibă „o înțelegere adecvată a comportamentului și nevoilor lor” și, atunci când vând sau donează câini și pisici, persoana care se ocupă de acestea trebuie să fie sensibilizată cu privire la deținerea responsabilă.

     

    De asemenea, mutilările dureroase, cum ar fi tăierea urechilor sau a cozii, ar urma să fie interzise dacă nu răspund unei indicații medicale. În cazul puilor de câini mai mari de 3 luni, este indicat ca ei să aibă acces la un spaţiu exterior sau să fie plimbaţi în fiecare zi.

     

    În plus, pisicile și câinii care au avut două operații cezariene nu vor fi folosite pentru reproducere, pentru a le proteja sănătatea și bunăstarea.
    Negocierile dintre Consiliu și Parlament vor începe de îndată ce legislativul comunitar își va stabili poziția. Rezultatul acestor discuții va determina versiunea finală a legii propuse de Comisia Europeană.

     

    Întrucât legislația europeană conține standarde minime, statele membre pot menține sau introduce norme mai stricte.

  • Bunăstarea câinilor și pisicilor în UE

    Bunăstarea câinilor și pisicilor în UE

    Comitetul Reprezentanților Permanenți ai guvernelor statelor membre pe lângă Uniunea Europeană (Coreper) au convenit asupra mandatului de negociere al Consiliului privind o propunere de îmbunătățire a bunăstării pisicilor și câinilor prin stabilirea, pentru prima dată, a unor norme minime la nivelul UE, informează Consiliul UE.

     

    Multilările, unele considerate estetice, vor fi interzise în UE

     

    Ben Weyts, ministru belgian pentru bunăstarea animalelor pentru educație, sport și periferia flamandă a declarat:

    ”UE demonstrează că și bunăstarea animalelor poate fi în prim-planul elaborării politicilor sale. Foarte mulți europeni au o inimă mare pentru animale, iar acest mandat de negociere arată clar acest lucru. Acum punem bazele unei politici privind animalele la nivel european în anii următori”, a menționat. Ben Weyts, ministru bunăstarea animalelor pentru educație, sport și periferia flamandă, conform unui comunicat al Consiliului UE.

     

    Poziția de negociere a Consiliului menține principalele principii de bunăstare propuse de Comisia Europeană. Astfel, reproducerea este reglementată cu limite privind frecvența și vârsta minimă și maximă. Reproducerea consangvină – între părinți și descendenți, între frați și frați vitregi și între bunici și nepoți – va fi interzisă, cu excepția conservării raselor locale cu un fond genetic limitat.

    Totodată, mutilările dureroase precum: tăierea urechilor, tăierea cozii sau îndepărtarea ghearelor vor fi interzise, dacă nu sunt indicate de veterinari.

    Animalele trebuie să  beneficieze de apă curată și proaspătă, hrană suficientă și condiții adecvate de adăpostire. De asemenea, câinii mai mari de 12 săptămâni trebuie să aibă acces zilnic la o zonă în aer liber sau trebuie să fie plimbați zilnic.

     

    Animalele vor fi microcipate înainte de vânzare sau adopție

     

    Consiliul și-a dat acordul și pe cerințele Comisiei pentru entitățile care se ocupă de comercializarea sau adopția acestor animale de companie. Conform propunerii, toate pisicile și câinii trebuie să fie microcipați și înregistrați într-o bază de date națională înainte de a fi vânduți sau dați spre adopție.

     

    De asemenea, persoanele care au grijă de animale trebuie să aibă o înțelegere adecvată a comportamentului și nevoilor acestora, iar unitățile în cauză trebuie să asigure vizite ale medicilor veterinari. Cei care vând sau donează pisici sau câini trebuie să relizeze campanii de sensibilizare cu privire la deținerea responsabilă.

     

    Peste 1 miliard de euro anual din vânzarea de câini și pisici

     

    Modificările aduse de Consiliu propunerii Executivului european includ următoarele aspecte: clarifică faptul că operatorii nu trebuie să abandoneze pisici sau câini; interzice reproducerea hibrizilor; femele din ambele specii care au suferit două operații cezariene nu vor fi folosite pentru reproducere, pentru a le proteja sănătatea, iar pisicile și câinii cu trăsături deosebite ar trebui excluși de la reproducere, pentru a preveni transmiterea  trăsături cu risc pentru generațiilor viitoare.

    Totodată, Consiliul a decis să includă centrele de plasament (adăposturile) în domeniul de aplicare al regulamentului.

     

    Potrivit Comisiei Europene, valoarea estimată a vânzărilor de câini și pisici este de 1,3 miliarde de euro anual. Executivul european trage un semnal de alarmă asupra comerțul ilegal care a crescut puternic în ultimii ani, iar unele unități țin animalele în condiții precare. Noile norme urmăresc să armonizeze standardele UE privind bunăstarea câinilor și a pisicilor, în ceea ce privește adăpostirea, îngrijirea, transportul și tratarea acestora în unitățile de reproducție și în magazinele de animale de companie, precum și în adăposturi.

     

     Ce face UE pentru bunăstarea animalelor de companie / Sursa: YouTube – Comsia Europeană (subtitrări în limba română)

     

  • Plasarea bunăstării animalelor în centrul agendei viitoarei Comisii Europene

    Plasarea bunăstării animalelor în centrul agendei viitoarei Comisii Europene

    Eva Knez, Secretar de Stat în Ministerul Agriculturii, Silviculturii și Alimentației din Slovenia a subliniat că este important ca bunăstarea animalelor să fie plasată în centrul agendei noii Comisii Europene. Această declaraţie a fost făcută la ultima întâlnire a miniştrilor agriculturii din Uniunea Europeană care s-au reunit pe 27 mai, la Bruxelles, în cadrul Consiliului pentru Agricultură și Pescuit.

    Eva Knez a atras atenţia asupra faptului că cetățenii europeni și-au exprimat în mod repetat și covârșitor sprijinul și așteptările pentru îmbunătățirea bunăstării animalelor și pentru eliminarea treptată a utilizării cuștilor în agricultură.

    “Deși apreciem tot ceea ce Comisia Europeană a realizat până acum pe această temă, credem cu tărie că bunăstarea animalelor ar trebui să fie, de asemenea, o prioritate şi pentru noua Comisie Europeană. Mulți cetățeni europeni au susținut deja inițiativa “Sfârșitul Epocii Cuștilor”, așa că noi considerăm că este important să avansăm cu astfel de inițiative.

    De asemenea, cu sprijinul Franței, Portugaliei, Suediei și Bulgariei, Slovenia are alte două subiecte pentru care consideră că este nevoie de o abordare comună din partea tuturor statelor membre. Primul subiect este combaterea creșterii ilegale de câini și a fermelor de cățeluși. Credem că ar trebui să ne educăm cetățenii despre cum trăiesc câinii în aceste ferme de cățeluși și să-i învățăm pe proprietarii de animale de companie cum să verifice de unde provin câinii, deoarece acolo unde nu există cerere, nu există ofertă. Aceasta va ajuta la închiderea acestor ferme și a activităților ilegale de creștere a câinilor.

    Al doilea subiect foarte important pentru noi este creșterea animalelor în cuști. Considerăm că este important să facem condițiile din aceste ferme cât mai umane pentru animale. Credem că trebuie să sprijinim industria în tranziția către alte metode de creștere a animalelor, deoarece avem nevoie de o industrie puternică și de piețe puternice de produse de origine animală în Europa, pentru că nu dorim să importăm din țări unde condițiile de bunăstare a animalelor sunt mult mai scăzute decât în Europa.

    Aș dori să mulțumesc tuturor țărilor care și-au oferit deja sprijinul și sunt sigură că și alte țări vor urma acest exemplu, deoarece cetățenii europeni sunt foarte fermi în legătură cu aceste subiecte.”

  • Susținere pentru bunăstarea animalelor

    Susținere pentru bunăstarea animalelor


    Protecția bunăstării animalelor este foarte importantă este pentru europeni, după cum arată un sondaj Eurobarometru. România se numără printre statele membre cu cifrele cele mai scăzute, cetățenii fiind mai puțin sensibili la modul în care sunt protejate animalele, inclusiv cele de companie.



    Astfel, nouă din zece europeni (91%) consideră că practicile agricole și de creștere a animalelor ar trebui să îndeplinească cerințe etice de bază cum ar fi: asigurarea unui spațiu suficient, hrană și apă suficientă, medii adaptate nevoilor lor (nămol, paie etc.) și asigurarea unei manipulări adecvate sunt principalele. În România, doar 76% dintre respondenți au aceeași opinie.



    Totodată, la nivelul celor 27 de state membre, 83% dintre cei intervievați au spus că sprijină limitarea timpului de transport al animalelor (39% – da, cu siguranță, respectiv 44% – probabil că da). Doar 21% dintre români au și-au afirmat puternic sprijinul, iar jumătate dintre ei au răspuns probabil că da (71% în total).

    eb-2023-animale-eticheta-bunastare.jpg



    Întrebați dacă bunăstarea animalelor de fermă din țara în care locuiesc ar trebui mai bine protejată decât e acum, 45% dintre europeni au spus da, cu siguranță, față de 25% în România. Alți 39% dintre europeni au ales varianta probabil că da (44% în România). Asigurarea faptului că animalele nu sunt ținute în cuști individuale este foarte importantă pentru 56% dintre europeni și oarecum importantă pentru o treime dintre aceștia (33%). În schimb, numai 41% dintre români au spus că este foarte importantă, iar 39% au ales varianta de oarecum importantă.



    Aceeași întrebare a fost adresată și cu privirea la bunăstarea animalelor de companie. 74% dintre europeni sunt de părere că acestea pot fi mai bine protejate, față de două treimi dintre români (66%). Asigurarea unor condiții bune de viață pentru pisicile și câinii crescuți în scopuri comerciale este importantă pentru 92% dintre europeni, dar și pentru 83% dintre români.



    Mai bine de jumătate dintre europeni (51%) consideră important să fie îmbunătățită bunăstarea animalelor în abatoare prin măsuri precum creșterea controalelor oficiale, sau utilizarea camerelor video. Alți 37% găsesc oarecum important acest aspect. Doar unul din patru respondenți români au spus că este important (25%) și alți 49% consideră oarecum important să fie luate astfel de măsuri.

    eb-2023-animale-norme-extra-ue.jpg



    Dacă 57% dintre europeni consideră că creșterea animalelor pentru blană ar trebui să fie strict interzisă în UE, în România doar 29% dintre respondenți împărtășesc aceeași opinie. La nivelul UE, jumătate din populație spune că uciderea puilor de sex masculin este o practică total inacceptabilă ce trebuie oprită, chiar dacă acest lucru poate duce la o creștere a prețului ouălor. Doar 28% dintre români sunt de aceeași părere cu majoritatea populației UE.



    Strategia De la fermă la consumator, care ocupă un loc central în cadrul Pactului verde european, își propune să facă sistemele alimentare echitabile, sănătoase și prietenoase cu mediul. Îmbunătățirea standardelor UE în materie de bunăstare a animalelor reprezintă o parte importantă a acestei strategii, se arată în comunicatul Comisiei Europene care însoțește datele sondajului Eurobarometru.

    eb-2023-protectie-animale-ferma.jpg


    Sursa grafice: Comisia Europeană