Tag: Aniul Smaranda Braescu

  • Jurnal Românesc – 14.01.2022

    Jurnal Românesc – 14.01.2022


    Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea pentru instituirea
    anului 2022 ca Anul Smaranda Brăescu. Decizia a fost luată pentru a marca
    împlinirea a 90 de ani de la stabilirea recordului absolut la paraşutism, la
    data de 19 mai 1932, de către aviatoarea Smaranda Brăescu. Actul normativ,
    iniţiat de premierul Nicolae Ciucă, stipulează că, începând cu acest an, pentru
    a marca personalitatea aviatoarei Smaranda Brăescu, se pot desfăşura ceremonii,
    în datele de 19 mai şi 2 octombrie, care pot fi organizate de administraţiile
    publice centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din
    ţară şi din străinătate în colaborare cu organizaţii neguvernamentale. De
    asemenea, autorităţile centrale şi locale pot sprijini material sau logistic
    organizarea şi desfăşurarea programelor şi manifestărilor organizate, iar
    Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune, în
    calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale
    sau aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.




    Personalităţi şi instituţii din domeniul culturii au fost decorate
    de preşedintele României cu prilejul Zilei Culturii Naţionale. Interpretul,
    compozitorul şi dirijorul Gheorghe Zamfir a primit din partea lui Klaus
    Iohannis Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, la
    fel ca profesorul universitar doctor Mircia Dumitrescu, membru corespondent al
    Academiei Române. Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler i-a
    fost acordat scriitorului şi traducătorului Vasile Gheorghe, iar Ordinul
    Naţional Meritul Cultural în grad de Cavaler, scriitorului Ioan
    Hădăring, scriitorului şi traducătorului Luan Topciu şi artistului plastic
    Ştefan Baloc. De asemenea, Teatrul de Stat Constanţa a primit Ordinul
    Meritul Cultural în grad de Comandor. Am aniversat recent 15
    ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. (…) Nu întâmplător, una
    dintre cele mai trainice legături cu valorile Uniunii Europene este realizată
    de domeniul cultural din România. De aceea, este nevoie nu numai să apreciem,
    dar şi să susţinem acţiunea sa în promovarea coeziunii sociale, a înţelegerii,
    a respectului reciproc şi a toleranţei, a spus Klaus Iohannis în cadrul
    ceremoniei desfăşurate la Palatul Cotroceni. Ziua Culturii Naţionale este
    sărbătorită anual la 15 ianuarie, data de naştere a marelui poet Mihai
    Eminescu.




    Un concert susținut de tânăra pianistă de origine română Naomi
    Handaric va avea loc pe 15 ianuarie în cadrul stagiunii 2021- 2022 a
    proiectului EUROPA IN MUSICA, organizat de Accademia di Romania la Roma și
    Conservatorul de Muzică Santa Cecilia. Concertul va cuprinde piese
    de George Enescu, Ludwig van Beethoven, Robert Schumann, Frédéric Chopin și
    Serghei Rahmaninov şi are loc cu ocazia Zilei Culturii Naționale. Naomi
    Handaric s-a născut în 2000, în Gheorgheni. În 2019 a absolvit Liceul de Muzică
    Giordano Bruno din Roma, iar în prezent studiază pian la Conservatorul de
    Muzică Santa Cecilia din capitala Italiei. Organizatorii
    evenimentului arată că participarea publicului la concert se va face pe baza
    unei rezervări obţinute la adresa de e-mail accadromania@accadromania.it.
    Accesul în sala de concerte va fi posibil doar cu prezentarea Certificatului
    Digital European COVID.




    Institutul Cultural Român de la New York prezintă, cu ocazia Zilei
    Culturii Naționale, documentarul muzical Eu tot cred în farmece. Sanda
    Weigl cântă Maria Tănase, ce evocă una dintre marile întâlniri culturale
    româno-americane. Materialul video, cu o durată de aproape 20 de minute,
    cuprinde vechile melodii cântate de Maria Tănase în 1939, cu ocazia
    participării României la Expoziția Mondială de la New York, reinterpretate de
    solista de origine română Sanda Weigl și muzicienii nipono-americani Shoko
    Nagai, Stomu Takeishi și Satoshi Takeishi. Destinate atât comunităților
    românești din America de Nord, cât și publicului american și internațional,
    piesele sunt prezentate cu subtitrare în limba engleză, pentru a păstra intact
    mesajul lor original. Filmul va fi difuzat pe paginile de Facebook, Instagram
    şi YouTube ale ICR New York începând cu 15 ianuarie, de la 21:00 ora României.
    Simultan, producția video va fi prezentată și pe canalele de social media ale
    Ambasadei României la Washington.